Descoperire majoră: Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul solar, nu orbitează în jurul Soarelui


Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, nu se învârte în jurul Soarelui!!! Descoperirea celor de la ESO (Observatorul European de Sud) va schimba cu siguranță manualele de astronomie, fiind încă o dovadă în plus că omul, deși suntem în plină eră tehnologică, știe foarte puține lucruri despre Univers. Cei de la Observatorul European susțin că Jupiter este atât de masiv, de 2,5 ori mai mare decât toate planetele din sistemul nostru solar la un loc, încât nu orbitează efectiv în jurul Soarelui ci în jurul unui punct situat deasupra stelei, la o distanţă de 1,07 raze solare de centrul acesteia.

Dar cum este acest lucru posibil ? Ei bine, potrivit oamenilor de știință când un obiect se rotește (orbitează) în jurul unui alt corp ceresc, de fapt, ambele dintre ele gravitează în jurul unui centru de greutate combinat – în acest caz, din cauza mărimii planetei Jupiter, centrul de greutate comun este situat la o distanță semnificativă de centrul stelei sistemului nostru solar. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, putem lua de exemplu Pământul și modul în care acesta orbitează în jurul Soarelui. Oamenii de știință explică faptul că centrul de greutate, în acest caz, se află atât de aproape de centrul de greutate ce aparține obiectului mai masiv, Soarele, încât distanța este aproape imperceptibilă.

Nassim Haramein

Nassim Haramein

Totuși această descoperire majoră dă apă la moară unor astronomi și fizicieni care susțin că de fapt nici Terra nu se învârte în jurul Soarelui, ci la fel ca toate planetele din sistemul nostru solar, orbitează de fapt în jurul unui punct aflat deasupra Soarelui. Unul dintre cei mai mari adepți ai acestei teorii este fizicianul de origine elvețiană Nassim Haramein. Conform acestuia tot ce am învățat la geografie despre Univers este cât se poate de greșit. Pământul cât și celelalte planete urmează un traseu spiralat format de Soare prin Univers și timp. Acest traseu nu este dat de centrul stelei ci de un punct aflat deasupra sa. Teoria fizicianului a fost publicată în revista Physical Review and Research International Journal, încă din anul 2010.

Astăzi, știința modernă pretinde că poate dovedi cu ușurință faptul că Pământul se învârte în jurul Soarelui, și nu face parte din nicio spirală, iar o rotație completă durează 365 zile, 6 ore, 9 minute și 9 secunde. Viteză de deplasare este de 30 Km/s, iar sistemul nostru solar se învârte în jurul centrului galaxiei Căii Lactee cu aproximativ 220 km/s.

Teoria lui Nassim Haramein :

sursa: ancient-code.com/

sursa: beforeitsnews.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

http://www.cunoastelumea.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în SPATIU - EXTRATERESTRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Descoperire majoră: Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul solar, nu orbitează în jurul Soarelui

  1. Ioan B. zice:

    Prima lege a lui Kepler, publicata cu putin peste 400 de ani in urma, este formulata astfel: „Planeta se mișcă în jurul stelei pe o orbită eliptică, în care steaua reprezintă unul din focare”. In realitate miscarea se face in jurul centrului de masa a celor doua corpuri. Data fiind, in cele mai multe cazuri, ca steaua are o masa mult mai mare decat planeta, practic centrul de masa se confunda cu centrul stelei. In cazul lui Jupiter, aceasta planeta avand o masa semnificativa in raport cu cea a Soarelui si centrul comun de masa Jupiter-Soare se afla la o oarecare distanta de centrul Soarelui (1,07 raze solare, conf. articolului). Pana aici nici o noutate, aceste lucruri fiind cunoscute de toti astronomii si nu numai. Asa ca nu vad care-i noutatea.Poate afirmatia complet nestiintifica ca in miscarea sa Pamantul „nu face nici o spirala” si asta in situatia ca este recunoscuta miscarea sistemului solar in jurul centrului galaxiei, fara a lua in calcul, la randul ei, miscarea intregii galaxii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s