CELĂLALT NOSTRADAMUS (Edgar Cayce)


Edgar Cayce (1877-1945) a fost clarvăzătorul și vindecătorul pe care americanii îl consideră Nostradamus al lor. A făcut mii de previziuni, în variate domenii. Profețiile le făcea în stare de transă, fapt pentru care a fost supranumit „profetul adormit”. Era consultat frecvent de bolnavi, întrucât, în transă fiind, stabilea diagnosticul și indica tratamentul potrivit. Unele dintre previziunile lui, care se refereau la producerea unor evenimente istorice, au fost confirmate chiar în timpul vieții sale. Astfel, Cayce a prezis marea criză economică din 1929, dând detalii surprinzătoare asupra evenimentelor dezastruoase de la bursele de valori și a prevăzut revenirea economică de după 1933. De asemenea, el a descris întocmai cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, retragerea trupelor sovietice și reluarea ofensivei până la victoria de la Berlin. Același Edgar Cayce a afirmat cât se poate de clar, nu prin catrene cu dus și-ntors, ca Nostradamus: „Nu va apuca să se încheie secolul XX, când se va produce prăbușirea neașteptată a comunismului; comuniștii ruși își vor pierde autoritatea în Uniunea Sovietică, iar China comunistă își va întări puterea”. Previziunile lui Edgar Cayce au rămas inexplicabile până în ziua de azi.

Acest articol a fost publicat în PREVESTIRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s