Festivalul Untold: „începutul dominației reale a capitalismului narcotic post-uman asupra României”


                          Untold Apartheid Ca multe ființe istorice (și […]

Untold Apartheid

Ca multe ființe istorice (și isterice), regimul de apartheid din Africa de Sud și-a asumat o poreclă dată, în necunoștiință de cauză, de dușmani. De fapt, regimul respectiv nu avea nici un fel de tandrețe pentru conceptul de apartheid, al cărui inventor (alb) fusese și asasinat de o miliție de rasiști albi. Conceptul apăruse ca un răspuns la problema obișnuită de a compatibiliza democratizarea societății cu ocrotirea unor minorități etnice (în acest caz: albe și înstărite). Proiectul de apartheid, explicat într-un mod ușor caricaturizant, era, deci, de a încercui cu ziduri minoritățile albe din Africa de Sud față de potopul democratic negru.

Realitatea regimului suprematist eronat cunoscut și combătut sub titlul de „Apartheid” a fost, dimpotrivă, ghetoizarea majorității negre, împărțite în bantustane haotice și voit dușmănite. Căci adevărații liberali – în pofida falselor evidențe din propaganda șoroșistă – nu vor niciodată ordine sau segregare adevărată: ei – sau cel puțin cei mai dreptaci dintre ei – vor doar ca clasa muncitoare – rasializată adecvat – să se întoarcă seara în ghetourile sale, ca să nu-i strice plăcerea de a cheltui plusvaloarea parazitară pe terasele unui corso bine epurat etnic, dar mai ales social.

În Transilvania euro-atlantismului bine făcut, proiectul Electric Castle poate fi considerat un echivalent al conceptului original de apartheid, în care elita SRListă, în condițiile în care nu mai poate scăpa de soarta electro-narcotică a elitelor occidentale, se închide într-un castel la țară pentru a-și consuma trip-ul indecent departe de ochii angajaților. Epoca de aur Electric Castle nu era însă decât aplicarea mecanică a principiului maoist de cucerire a centrelor prin periferii. Minoritatea rușinoasă din era Castelului a devenit o minoritate cuceritoare sub sigla Untold – ca o declarație de principii a globalismului dur: nici numele, nici logoul nu mai conțin referințe la realitățile sau la limbile locale. Lăudat la conferințe internaționale de aparatcicii din UE, festivalul Untold confiscă centrul Clujului, împărțind brățări electronice la cei suficient de albi pentru a petrece selectiv și electronic în spațiile publice privatizate (deocamdată doar provizoriu – până se obișnuiește pulimea) și umplând netul de reclame realiste – deci grețoase – în care publicul lui de parveniți inculți se poate recunoaște pe deplin, fără tentativele stângace de accent ardelenesc și parodiile înapoiate de cultură transilvană care caracterizează încă festivalul Filmului NATO cunoscut și sub numele de TIFF.

Urban și robotizat, festivalul Untold traduce începutul dominației reale a capitalismului narcotic post-uman asupra României. Iar față de asemenea trupe de ocupație sonoră și mentală, stângimea someșeană, probabil ofticată că n-a primit o brățară cadou după abonamentul de la Fabrica de Pensii, se pseudo-revoltă virtual propunându-l pe Florin Salam pentru programul festivalului – nu că i-ar fi întrebat cineva, sau că ar vrea un muzician rafinat cum este Salam să se alăture unei găști de drogați împingători de butoane pe niște console japoneze supraevaluate. Cică prezența unui lăutar autohton, care cântă înapoiat în limba daco-românilor, ar fi în sine o jignire pentru acest show măreț de celebrități uzinate pe banda rulantă a snobismului anglofon global. Realitatea, ca de obicei, este diametral opusă fantasmelor celor colonizați mintal: ne place ori nu de genul manelist, niciunul dintre pseudo-muzicienii invitați pe baza de marketing oral sau anal la Untold nu se poate compara nici măcar cu un muzicant dâmbovițean de prost gust, cum ar fi Guță – darămite cu un geniu popular ca Sandu Ciorbă.

Iată, deci, diferența dintre manelismul cel vechi și manelismul cel nou: brățara de la Untold stigmatizează parveniți chimic puri, fără cea mai mică urmă de cultură europeană, fără nici un amestec de gust moștenit. Ca atare, este încă un pic mai urâtă decât un € sau un $ tatuat mare pe cur. Căci mârlanul din anii 90, care se visa J.R. Ewing, mai avea, în patetica sa naivitate, un ideal calitativ, despre o Americă care nu mai există sau poate nici n-a existat vreodată, decât în creierul lui Donald Trump. Narcopublicul Untold, însă, este gata de Hillary. Nu doar pentru că e open minded până la sfincterul anal primitor de noutăți culturale groase și diverse, ci pentru că nu există război nuclear la care n-ar participa, laicând, șeruind și tăguind robotic de pe smartphone în timp ce i se topește carnea de pe schelet.

România, neavând nici partide politice (doar găști mafiote), nici societate civilă (doar de import, și controlată la dinți din 12 în 12 luni, când se înnoiesc bursele CEU) este o țară-laborator, unde istoria Occidentului poate fi în orice clipă jucată în fast forward sub ochiul microscopului. Clujul, unde sechelele horthysmului, combinate cu cele (gemene) ale funarismului, au lăsat opinia publică ostatică discursului neoliberal cel mai intolerant apolitic („dacă nu vreți război etnic, trebuie să organizați un gay pride„), este o miniatură de Uniune Europeană, dominată de o mică elită liberală care vede în distrugerea culturilor înrădăcinate singura cale spre o pace socio-etnică de lungă durată. Și, fiindcă, antropologic, materia de bază (Clujul din 1990) a fost o societate eurasiatică cu multe trăsături premoderne, istoria ultimilor 25 de ani ne livrează un manual complet de modernitate/postmodernitate: în faza 1 (modernitatea), se organizează hors sol o „primăvară a popoarelor”, Zilele Clujului, Zilele Maghiare, Ziua Țiganilor, etc., cu „restituirea spațiilor publice” – confiscate sub Funar de o mică anti-elită de securiști bătrâni. Atrași de momeala socioculturală, dansatorii de ceardaș de pe Câmpie, poeții din Valea Bârgăului, meșteșugarii și învârtitorii de mici eurasiatici s-au încetățenit acolo unde n-aveau ce căuta, în spațiile interstițiale dintre clădirile Secession produse de o versiune mai veche a globalismului. Înflorește orașul, ceea ce nu poate însemna altceva decât că putrezește țara.

În faza 2 (postmodernitatea), laptele din macchiato la 2 euro este o diluție de prafuri aduse din Olanda, satele au devenit colonii pentru grătarele uichendului și/sau țigănii extinse, pământul e eficientizat de multinaționale: capcana s-a închis în jurul festivalierilor durabil terțiarizați. Iar „societatea deschisă„ a capitalismului este o societate în care nu poate fi nimeni discriminat în funcție de culoare (oricum metisarea este aproape obligatorie), religie (oricum domină ateismul) sau „orientare sexuală„ (așa cum vor descoperi mulți băieței din Cluj cu ocazia festivalului Untold), ci doar în funcție de brățara deschizătoare de garduri în spațiile publice privatizate.

La care „activiștii” locali – care tot nu înțeleg logica Gestell-ului heideggerian –, după 20 de ani de colaborare entuziastă cu proiectul de atomizare socială numit „societate deschisă” (orice infecție preferă rănile deschise – liberalismul neavând cum să facă excepție), se scandalizează într-un târziu, că „am revenit în vremea lu Funar”. Fals. În vremea lui Funar exista, de pildă în rândurile minorității maghiare, un sentiment de solidaritate comunitară față de abuzurile grosolane ale parodiei de național-comunism înscenată de sinistrul primar. Azi, tinerii frumoși din maghiarime, echipați cu brățara winnerilor epocii, vor chefui narco-electronic alături de parveniții „majoritari”, care se comportă inedit decool cu ei, după ce în sfârșit au înțeles că solidaritatea minorităților acaparatoare este singura formă de sens colectiv pe care o mai poate tolera capitalismul zombie. Vremea lui Funar – adică: modernitatea – a fost era conflictelor colective, a dialecticii sociale, o vreme violentă și fecundă. Clujul piticilor neo-protestanți trăiește deja în veacul fascismului lichid, al dominației reale care se materializează în spațiu sub formă de garduri ergonomice și de brățări smart. Să nu vă așteptați la nicio mineriadă: pe lângă armata lui de colaboraționiști „voluntari”, are Untold-ul o altă armată mai profesionistă de bodyguarzi școliți în violența calibrată, care îi vor aduce aminte inadaptatului social de locul lui în Gestell lăsând un minim de urme clinice și un maxim de violență interiorizată.

Fiind în sfârșit gata pentru războiul fiecăruia împotriva tuturor, Clujul chiar își merită nespus de mult-râvnitul titlu de capitală „culturală” a abjecției sataniste cunoscute mai nou antifrastic sub numele de „Europa”. Și eu, unul, mă bucur că „civilii” clujeni, la momentul potrivit – adică: prea târziu – au aflat, în sfârșit, cui deschideau ușa când, timp de 20 ani, frecau menta liberală prin case de tranzit și fabrici de pensule. Voi ați rulat-o, fraierilor: acum fumați-o!

Modeste Schwartz

Sursă articol: http://gandeste.org/general/untold-apartheid-2/72734

http://www.justitiarul.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ROMANIA DISTRUSA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s