O istorie a Universității din București


Universitatea didn BucurestiPovestește profesorul Adrian Cioroianu: „Povestea de faţă ne aduce în atenţie una dintre cele mai cunoscute instituţii ale României. Vom vedea ce legătură există între Alexandru Ioan Cuza şi… ziua naţională a Americii. Va fi o poveste în care apar mulţi savanţi, dar mai apar şi legionari cu pistoale, comunişti cu dosare sau mineri cu panseluţe. În cazul în care n-aţi ghicit încă, aici voi vorbi despre o instituţie ce există în viaţa statului nostru de 150 de ani. Este vorba despre Universitatea din Bucureşti.

Cei mai mulţi români ştiu că data de 4 iulie e ziua naţională a Statelor Unite ale Americii – dar mai puţini ştiu că tot 4 iulie, pe stil vechi, a fost şi ziua de naştere a Universităţii din Bucureşti. Printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, atunci, în iulie 1864, facultăţile de Drept, Ştiinţe şi Litere (înfiinţate în anii precedenţi) au fost unite într-o Universitate, al cărei prim rector era savantul jurist Gheorghe Costaforu. Ca element picant al istoriei, reţineţi că acest prim rector era şi un om foarte orgolios – într-atât de orgolios, încât la un moment dat l-a provocat la duel cu spade pe un bărbat din familia Lahovari, ocazie cu care chiar a fost rănit. În România, dintotdeauna, calmul universitar se pare că a avut limitele sale!:)

Totuşi, generaţiile acelei epoci n-au dat numai spadasini, ci şi pe primii autentici profesori universitari ai ţării – cu o prestaţie calitativă atât de ridicată, încât şi astăzi ne raportăm cu respect şi admiraţie la nume precum Ion Zalomit, Titu Maiorescu sau Nicolae Iorga.

După 1919, în noua Românie Mare, Universitatea a devenit centrul activităţii culturale şi de cercetare. Dar amprenta epocii a adus şi probleme grave. Ca şi în alte universităţi din ţară, în Universitatea din Bucureşti s-au auzit cântecele de sirenă ale extremismului politic. La sfârşitul anilor ’20 şi o bună parte din anii ’30, parte din elita legionarilor români provenea din facuItăţile de Drept, de Teologie sau de Medicină de la Bucureşti.

Totuşi, acel deceniu tulbure a avut şi momentele sale luminoase: în anul 1936, în stilul arhitectonic propriu al epocii, a fost inaugurat Palatul monumental al Facultăţii de Drept – cel care este azi şi sediul Rectoratului Universităţii bucurestene.

Al Doilea Război Mondial avea să afecteze din plin viaţa universitară bucureşteană. La mijlocul lui aprilie 1944, într-un mare bombardament anglo-american asupra Bucureştiului, mai multe clădiri ale Universităţii – printre care şi sediul actualei Facultăţi de Istorie – au fost distruse şi abia în anii ’50 va începe reconstrucţia lor. Inaugurarea noilor spaţii universitare va avea loc abia la începutul anilor ’70.

După anul 1945, regimul comunist din România va începe o drastică epurare după criterii politice a profesorilor din Universitate. Unele dintre cele mai mari nume ale ştiinţei româneşti au fost alungate din amfiteatre, iar locul lor a fost ocupat deseori de profesori improvizaţi, intre care mulţi nici măcar nu vorbeau fluent limba română. O perioadă mai fastă a urmat în anii ’60, pe măsură ce partidul unic de la Bucureşti se îndepărta de controlul Moscovei. Pentru o vreme, s-a părut că mediul universitar îşi va recăpăta independenţa. Totuşi, putem spune că regimul Ceauşescu s-a temut de Universitate şi a privit-o cu suspiciune. În anii ’70 şi ’80, mai multe facultăţi sau catedre au fost desfiinţate, iar avansarea în ierarhia didactică era rezervată numai membrilor de partid. În anul 1989, Universitatea din Bucureşti avea doar 6 facultăţi, cu 8 000 de studenţi. Astăzi, aceeaşi universitate are 19 facultăţi şi peste 30 000 de studenţi.

După căderea comunismului, Universitatea Capitalei ţării a rămas în centrul durerosului proces de tranziţie pe care l-am traversat. De la un balcon al Universităţii – de pe faţada dinspre Teatrul Naţional – s-a lansat mitingul-maraton din primăvara anului 1990. Tot aici, în Piaţa Universităţii, au venit mai apoi minerii, provocând un uriaş scandal intern şi internaţional. La şapte ani după mineri, tot lângă Universitate a venit preşedintele american Bill Clinton, pentru a spune că România va deveni membră a alianţei NATO. Şi tot aici, în acest spaţiu, se consumă şi azi cele mai mari manifestaţii din Bucureşti – fie că ele sunt de bucurie sau de protest.

Şi astfel ajungem la morala acestei poveşti: în sens propriu sau în sens metaforic, fie că e vorba despre ştiinţă sau despre crizele sociale, de 150 de ani Universitatea din Bucureşti rămâne kilometrul zero al prezentului românesc.”


sursa: Adrian Cioroianu, Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, București, Editura Curtea Veche Publishing, 2013

https://istoriiregasite.wordpress.com/

Acest articol a fost publicat în ISTORIE ROMANEASCA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s