Vorbe de duh ale lui Genghis Han


genghis han

“Dacă ai mintea împăcată cu sufletul poți înfrânge orice dușman și să trăiești multe vieți fericite.

În doar șapte ani am realizat cel mai măreț lucru- am unit întreaga lume într-un singur imperiu.

Să cucerești lumea din șaua unui cal este ușor, să descaleci și să guvernezi este mult mai greu.

Domnilor, dacă voiți să vă fiu rege, jurați-mi pe Cel ce a făcut cerul și pământul că îmi veți păzi poruncile.

Cea mai mare fericire este să îți înfrângi dușmanii, sa îi vezi umili în fața ta, să le iei toate posesiunile, să îi vezi pe cei dragi lui plângând, să îi călărești caii și să le strângi la piept soțiile și fiicele.”

Veridicitatea ultimei fraze este disputată deoarece Ginghis Han( Ginghis=universal Han=suveran) era cunoscut ca un lider înțelept, preferând să își supună rivalii în mod pașnic în locul unei acțiuni militare. În timpul domniei sale a reușit să pună bazele celui mai mare imperiu contiguu, statul întinzându-se la moartea sa de la Oceanul Pacific până la Marea Caspică.

Bonus:

Deși a fost unul dintre cei mai importanți conducători din istoria omenirii, nu avem nici măcar un singur portret contemporan al său.

http://www.istorie-pe-scurt.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în DIVERSE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s