Teama de a fi privit in suflet


A te înfăţişa lumii fără acoperăminte confecţionate (măşti, false postúri, virtuţi împrumutate sau chiar slăbiciuni convenabile) denotă curaj. A dărâma zidurile, a renunţa la scut şi a te arăta dezbrăcat de armură, vulnerabil, a vorbi deschis despre fricile sau îndoielile pe care le ai sau a spune adevărul oricât de dureros sau de incomod ar fi pentru ceilalţi, e un act de eroism. Iar cel mai greu astfel de gest este să-ţi mărturiseşti sentimentele exact în faţa celui despre care crezi că le va ridiculiza. Cum tu eşti chiar unul dintre ei, să fii sincer cu tine însuţi este poate cea mai curajoasă faptă de care poţi da dovadă. Şi, desigur, cea mai răsplătită dintre toate.

Oricât de pierdut eşti în propriile drame sau, dimpotrivă, oricât de elevată îţi este conştiinta, a păşi gol în lumina reflectoarelor este dificil. Poţi alege să joci rolul măscăriciului, ascuns în spatele glumelor sau poţi fi înţeleptul tăcut, adâncit în contemplare. Oricare dintre înfăţişările cu care crezi că vei face mai uşoară expunerea, teama de a fi privit, descoperit, te paralizează.

Totuşi, singura cale spre a te cunoaşte şi accepta, de a evolua în ultimă instanţă, este aceasta. Nu îţi feri privirea, nu te ruşina. Faptul că ai înţeles este salvarea ta. Înainte să cunoşti lumea, trebuie să te înţelegi pe tine. Lumea îţi va fi oglindă, ca apoi să poţi reflecta, la rându-ţi, lumea. La fel ca în faţa unei instanţe, nu vei putea afla adevărul decât spunând adevărul.

Promisiunea revelaţiei îţi dă putere. Chiar dacă ai tendinta de a te plânge, de a dramatiza, de a rejuca rolul de victimă, cu care te-ai obişnuit de mult, simţi déjà că te conturezi ca o persoană reală; autenticitatea  te încurajează. De fapt, însăşi lamentarea ta denotă speranţă altfel te-ai fi scufundat într-o tăcere resemnată.

 

Iar dacă ai îndrăznit să faci pasul, dacă te-ai arătat lumii onest, dacă ţi-ai expus sufletul şi ţi-ai oferit inima fără să aştepţi nimic înapoi, eşti binecuvântat. Căci doar curaţi ne putem înfăţişa Divinităţii, sperând smeriţi că vom înţelege cine suntem în esenţă şi care ne este rostul în scurta dar măreaţa tresărire a acestei vieţi…

Iuliana Costiuc

http://www.astrocafe.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s