INOVAŢIE: Ambalajul care păstrează intacte proprietăţile alimentelor


Orice producător de alimente perisabile ştie că, printre ambalaje, sticla protejează cel mai bine alimentele şi băuturile, mult mai bine decât plasticul din binecunoscutele PET-uri. Ambalajul de sticlă păstrează vitaminele, protejează gustul iniţial, efervescenţa, prospeţimea, este o barieră naturală împotriva bacteriilor şi previne deteriorarea conţinutului ce s-ar putea datora schimbărilor de temperatură. Sticla de culoare verde şi maro protejează împotriva radiaţiilor ultraviolete.

Dan Bărboi

În plus, sticla nu se descompune în compuşi toxici, se curăţă şi se sterilizează uşor. Ambalajul din sticlă nu reacţionează cu alimentele şi băuturile pe care le protejează şi nu produce nicio influenţă chimică asupra acestora.

Iată însă că ştiinţa a împins şi mai departe beneficiile acestui tip de recipient, prin inovarea de către firma olandeză MIRON MIRON Violetglass B.V. a unui tip special de sticlă violet care protejează inclusiv calităţile bioenergetice ale alimentelor. Inovaţia a fost posibilă datorită unei ştiinţe numită „Biofotonică”, definită ca atare relativ recent, însă cu rădăcini în studii ştiinţifice care datează de la începutul secolului trecut.

 

  • Biofotonica – energia vitală a luminii

Termenul de „biofotonică” provine din cuvintele greceşti „bios” – viaţă şi ”phos” – lumină. Ramura ştiinţifică definită de el răspunde la provocări de natură medicală şi umană prin utilizarea luminii, folosind metode ce ţin de microscopie, spectroscopie şi utilizarea laserului pentru a explica procesele biologice la nivel celular.

Principalul scop al cercetării biofotonice este aplicarea caracteristicilor luminii în industria alimentară, farmaceutică, în biotehnologie şi medicină.

La baza sa stă conceptul de „biofotoni”, aşa-numita „lumină din celule”. În 1983, doi cercetători – Walter Nagl (expert în biologie celulară) şi Fritz Popp (expert în biofizică) – au produs un model electromagnetic de diferenţiere celulară bazat pe teoria conform căreia celulele emit o radiaţie luminoasă foarte slabă, demonstrată încă din anii 1950 de italianul Colli.

Conceptul a fost coroborat de către faimosul fizician austriac Erwin Schrödinger cu un alt experiment, datând din anii 1920, când Alexander G. Gurwitch a descoperit că celulele de ceapă ar putea emite o radiaţie luminoasă infinitesimală la divizare şi a postulat că organismele vii comunică prin intermediul luminii.

Pe baza cercetărilor anterioare, Schrödinger (deţinător al premiului Nobel şi o importantă personalitate a fizicii cuantice) a ajuns la concluzia că un organism viu îşi poate conserva un nivel ridicat de organziare celulară deoarece „preia ordine” din mediul înconjurător, în principal din lumina solară.

Acest postulat, alături de teoria fizicianului Herbert Fröhlich, potrivit căreia un sistem viu emite o „radiaţie biologică de tip laser” de intensitate constantă şi cu un nivel ridicat de ordonare, i-a condus pe germanul Popp, japonezul Inaba şi australianul Quickenden la demonstrarea justeţii acestei teorii.

Fritz-Albert Popp a denumit elementele ce compun această radiaţie celulară „biofotoni” şi a dovedit că lumină ultra-slabă emisă de celule conţine informaţii despre starea organismului şi procesele sale interne.

De asemenea, a demonstrat că celulele vii au capacitatea de a înmagazina energia luminoasă pe care o primesc – o proprietate care se atrofiază în cazul celulelor bolnave. De aici până la ideea de a folosi acest câmp luminos în avantajul organismului emitent nu a fost decât un pas, pe care noua ştiinţă l-a făcut rapid, căutând metode de a vindeca diverse boli, inclusiv cancerul, dar şi de a întârzia procesele de îmbătrânire cu ajutorul luminii.

Centrul de Biofotonică înfiinţat la Neuss, în Germania, în cooperare cu cercetători italieni, a dovedit că distribuţia spectrală a emisiei de biofotoni după iradierea cu laser ultraviolet produce excitare vizibilă maximă în banda de frecvenţă 500 – 600 nm, confirmând descoperirea anterioară a lui Popp despre diferenţele de radiaţie în cazul celulelor normale şi bolnave.

În prezent, Centrul cooperează cu un colectiv de la Spitalul Universitar din Lausanne, Elveţia, pentru a studia modul concret în care lumina este captată de celule şi utilizată în reacţiile biochimice interne, prin intermediul binecunoscutului ADN.

De altfel, conceptul în sine este binecunoscut tuturor, deşi mai puţin conştientizat. Încă din anii ’90, dermatologul american Barbara Gilchrest a pus în evidenţă că stimularea luminoasă a ADN-ului poate activa sinteza unor substanţe în celulele corpului uman, cum ar fi melanina, pigmentul responsabil de colorarea pielii – bronzare – iar avertismentele medicilor privind efectele nocive ale expunerii la lumină puternică nu mai sunt demult o noutate. Deci, ca orice formă de energie, şi radiaţia luminoasă poate avea efecte benefice sau nocive asupra organismului uman, în funcţie de cum e folosită.

De asemenea, iarăşi este foarte cunoscută influenţa luminii asupra proprietăţilor alimentelor.Acesta este şi motivul pentru care, înainte de apariţia omniprezentelor PET-uri, unele lichide alimentare (ulei, bere, vin etc.) se vindeau în sticle colorate, nu incolore. Cei mai în vârstă îşi amintesc, de exemplu, berea şi uleiul vândute în sticle verzi sau brune, tocmai pentru a filtra acele componente ale luminii albe care puteau altera conţinutul.

http://www.financiarul.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ALIMENTATIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s