Cuptoarele metalurgice ale DACILOR de la Medieșul Aurit, unice în Europa Centrală


Localitatea Medieșu Aurit este situată pe malul drept al Râului Someș, în partea central-estică a județului, pe drumul județean DJ 192, la 22 km distanță de municipiul Satu Mare. Aici arheologii sătmăreni au descoperit dovezile clare ale unui puternic centru al dacilor liberi din secolele II – IV d. Chr. Aici a fost descoperit cel mai mare centru ceramic din Europa barbară, iar în anul 2014 a fost descoperit la Colonia Iojibului (comuna Medieşu Aurit) un adevărat centru metalurgic de prelucrare a „fierului de baltă”.

În Bazinul Tisei Superioare, punctul de greutate al cercetării aşezărilor îl reprezintă atelierele de ars ceramica. Acestea sunt amplasate de obicei la marginea aşezărilor, în zonele joase, în apropierea cursurilor de apă. Producţia ceramică s-a dezvoltat exponenţial, odată cu transferul tehnologic al producţiei ceramicii ştampilate cenuşii dinspre provincia Dacia, cândva la începutul secolului III d.Hr. În această perioadă s-au produs transformări pe scară largă în cultura materială la nivelul ceramicii, dispărând aproape total formele şi tehnologiile arhaice de sorginte dacică sau germanică. În acest peisaj apare cu totul excepţional centrul de producţie de la Medieşu Aurit-Şuculeu, care în stadiul actual al cunoştinţelor este singurul care a funcţionat în regiune înainte de transferul tehnologic dinspre provincia Dacia.

cuptoare-sm2-350x263

Atelierele de aici erau specializate pe producţia vaselor de provizii de mari dimensiuni. Cuptoarele, cu un diametru care depăşeşte 2 m, au un perete median masiv care susţinea grătarul, continuând tradiţia din epoca Latène. Din gama produselor lipseşte ceramica ştampilată de influenţă romană. Atelierul de ars ceramica este compus dintr-un cuptor legat de groapa de deservire prin două canale de foc. Coborârea în groapa de deservire se realiza cu ajutorul treptelor special amenajate, la baza lor fiind întreţinut focul ce ardea în gura canalelor de foc. Vasele erau introduse în cuptor prin orificiul cupolei, aflat la suprafaţa solului, şi erau arse de aerul fierbinte ce pătrundea prin canalele de foc. Sistemul ingenios de construcţie permitea evitarea contactului direct al vaselor cu focul, iar prin amplasarea în pământ a întregului cuptor era minimalizată pierderea căldurii.

cuptoare-500x375

Cercetările arheologice de la Medieşu Aurit – Şuculeu au debutat în anul 1964, după ce localnicii au semnalat apariţia unor fragmente ceramice de mari dimensiuni pe arăturile din zonă, până în anul 1970 fiind cercetate un număr de 10 cuptoare de ars ceramica. Pe parcursul anilor 2009-2011 a fost cercetată prin metoda geomagnetică o suprafaţă de 18 hectare, utilizându-se un echipament geofizic specific: magnetometru fluxgate Bartington Grad 601-2. În urma acestor măsurători au fost identificate mai multe anomalii magnetice puternice, circulare, probabil corespunzătoare unor cuptoare de ars ceramica (în jur de 200), precum şi altele de dimensiuni mai mici, care pot fi considerate gropi, sau urme ale unor structuri adiacente atelierelor de olărie din vechime.

medies2

În anul 2011 au fost reluate săpăturile arheologice, scopul principal al cercetărilor fiind verificarea datelor oferite de măsurătorile geomagnetice. Au fost descoperite două ateliere de ars ceramic, cu câte două cuptoare fiecare, exact pe locul semnalelor magnetice. Astfel a fost validată cercetarea geomagnetică efectuată anterior şi existenţa celor circa 200 de cuptoare, răspândite pe suprafaţa de 18 hectare. Săpăturile au fost continuate în 2012 şi 2013 fiind identificate cel puţin două faze de evoluţie a aşezării. În stadiul actual al cercetărilor, nu se ştie cu exactitate când a fost începută şi când a fost abandonată producţia ceramică de la Medieşu Aurit (a funcţionat cert în perioada secolelor II-III d.Hr.), însă având în vedere numărul cuptoarelor putem spune că era cel mai mare centru ceramic al Europei barbare din acel timp.

Medies-3

Indicatorii etnici sunt formele de vase dacice arhaice, modelate cu mâna, cu brâuri alveolate, care au fost aşezate în cuptoare alături de vasele de provizii. Olarii daci deserveau cu producţia lor un spaţiu geografic întins, formele medieşene de chiupuri regăsindu-se chiar și în locuinţele vandale din perioada războaielor marcomanice.

Centrul ceramic de la Medieşu Aurit a avut foarte probabil o contribuţie semnificativă în preluarea roţii olarului de către vandali şi în răspândirea ceramicii produse cu această tehnologie la nord de Carpaţi și până în sudul Poloniei de azi, și chiar mai departe.

Surpriza arheologilor sătmăreni a constat în descoperirea în arealul aceleiaşi zone a unui adevărat centru metalurgic de prelucrare a „fierului de baltă”. „Descoperirea este extrem de importantă deoarece rezultatele datării cu C14 ne demonstrează că aceste cuptoare de redus minereul de fier provin din aceeaşi perioadă ca şi cuptoarele de ars ceramică de la Şuculeu (Medieşu Aurit). Toate acestea demonstrează că avem de-a face cu un imens centru (industrial?) al dacilor liberi. Cei de la Şuculeu făceau ceramică, iar dacii de la Colonia Iojibului prelucrau fierul. Ne aşteptăm să găsim în zonă urmele unei vechi cetăţi dacice, dar şi morminte princiare, deoarece cu siguranţă locul a avut o importanţă politică covârşitoare la începutul mileniului I”, a declarat şeful Secţiei de Arheologie din cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare, Robert Gindele. Au fost descoperite până în prezent 52 de cuptoare de redus minereurile de fier, dar analizele geomagnetice au arătat că există alte câteva sute de cuptoare, încă nedecopertate. În acest context este clar că zona Medieşului Auriu a jucat un rol foarte important în viaţa dacilor liberi, fiind un unicat în Europa Centrală.

Zona era  locuită de daci încă  din perioada de dinainte de cucerirea romană a provinciei Dacia, prezenţa lor continuând în perioada romană. Pe parcursul existenţei aşezării, apar  şi  unele elemente germanice, conlocuitoare. În partea de hotar a satului numită Togul lui Schweizer s-a descoperit un mormânt cu movilă deasupra (tumul), în care s-au găsit vase de lut apreciate a fi de la sfârşitul mileniului  II  î.Hr. Locul acesta  este  numit de săteni  „Dâmbul Acastăului” sauDealul Spânzuraţilor, căci  acolo, în vremuri de  demult apuse,  infractorii erau condamnaţi la moarte prin spânzurare.

Situl arheologic de la Medieşu Aurit-Şuculeu se întinde pe o suprafaţă de cca. 12-15 ha, fiind situat pe terasa sudică  a pârâului Racta. În Antichitate, terasa reprezenta un amplasament  favorabil pentru  locuirea umană. Valea mlăştinoasă,  în  prezent canalizată, a pârâului Racta oferea posibilităţi de pescuit şi de păşunat, iar pământul de pe terasă putea fi cultivat. Iată cât de dezvoltați erau geto-dacii, strămoșii noștri pe care alții îi minimalizează și încearcă să îi șteargă din istorie. Ei ne vorbesc de dincolo de timp, din spatele miile de ani în timpul cărora au apărat cu viața lor acest pământ. Să avem decența și răbdarea să îi „ascultăm”.

Conf. univ. dr. George V Grigore

http://www.cunoastelumea.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s