Alţi impostori, doctori în delapidare şi corupţie


Maria Diana Popescu

Alţi impostori, doctori în delapidare şi corupţie
Bătaia de joc şi dispreţul Puterii faţă de ţară şi de cetăţenii ei sînt fără margini. Sub umbrela politică se adăposteşte o întreagă mafie la nivel naţional! Am ajuns să nu ne mai pese dacă ne bagă mîna în buzunar, zicîndu-ne în sinea noastră: mai avem încă un buzunar cu mărunţiş şi dacă ne bagă mîna şi în ăla ne bucurăm că ne mai rămîne haina în spinare, chiar dacă e ponosită. Altfel, am reacţiona. Şi dacă există în România o problemă mult mai greu de suportat decît austeritatea, sărăcia, umilirea şi exploatarea cetăţeanului, atunci, accesul la puterea de stat şi politică a proştilor, hoţilor, impostorilor, marionetelor şi indivizilor uşor şantajabili, ocupă locul fruntaş. Haideţi să vedem cine este tehnocratul de mai mare dragu’ numit director al Corpului de Control Financiar? Se numeşte Ovidiu Cătălin Matei, pensionar militar, locotenent colonel în rezervă, e drept, cu o carieră de succes în armată, dar fără tangenţe cu finanţele, cu toate că, după pensionare şi-a făcut veacul prin ministerul condus de Dragu. Noul director are studii de drept la fără frecvenţă, absolvite numai el ştie cum, în timp ce locuia prin Congo şi Afganistan. Vedeţi ce minuni izbitoare se petrec la Ministerul Finanţelor?, ca de altfel, în tot mai multe sectoare corupte ale Puterii! Sînt atîţia tineri licenţiaţi în finanţe sau drept financiar-fiscal, însă ministrul Anca Dragu l-a preferat pe Ovidiu Cătălin Matei, în condiţiile în care, postul trebuia ocupat de o persoană mai competentă, cu studii universitare de economie sau de drept, la zi. Chiar credeţi că a fost numit ca să reformeze sistemul fiscal din România? Ei, aş!, nu va avea libertatea să meargă în picioare în nicio direcţie! Ori e cuminte şi fidel ascultător, ori închide imediat uşa pe dinafară!

Aveau pretenţia să fie recunoscuţi drept elite

Încă o temă care provoacă imaginaţia şi indignarea profundă. Hoţii de stat, care umblă liber la patru ace, scrobiţi la gulere şi manşete, au cîte două masterate şi doctorate în ştiinţele corupţiei şi hoţiei. Dar, iată, aceste studii înalte, absolvite pe traista cu bani i-au băgat la apă pe unii maiştri, electricieni şi lăcătuşi aterizaţi în cuibul Puterii. Ofensiva antiplagiat a stîrnit teamă în rîndul celor cu musca pe căciulă! Doctorii în tot felul de ştiinţe ai generalului Oprea, făcuţi la apelul de seară prin fapte de natură infracţională, au renunţat de bună voie şi nesiliţi de nimeni la titlul de doctor. Ei au motivat că sînt victime ale luptelor politice, însă, motivarea reală ţine de împrejurări penale. Aceşti impostori de rang, doctori în corupţie, evaziune, manipulare, şantaj aveau pretenţia să fie recunoscuţi drept elite ale Ţării. Să vedem cine sînt aceşti crai de curte nouă, care au cerut debarasarea de titlurile doctorale: Bogdan Licu – Procuror general adjunct al României, Radu Stroe – fost ministru de Interne, Daniel Moldoveanu – fost şef al Comisiei parlamentare de control al SIE, Romeo Raicu – vicepreşedinte PDL la data susţinerii tezei, în 2011, fost deputat şi preşedinte al Comisiei parlamentare de control al S.I.E., Mihai Stănişoară – fost ministru al Apărării şi fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate al lui Traian Băsescu, Mihail Tudose – fost ministru al economiei, Neculai Onţanu – fost primar al Sectorului 2 din Bucureşti, Adela Loredana Popescu – fostă secretară a ex-ministrului de interne Gabriel Oprea, Loredana Radu – nepoata lui Gabriel Oprea.

C.N.A.T.D.C.U. să ia la puricat şi teza de doctorat a lui Isărescu!

Cu toţii au făcut cereri scrise de renunţare la titlul de doctor obţinut la Academia Naţională de Informaţii a S.R.I. Aşadar, dintre cei 22 de doctori teleportaţi în impostură de plagiatorul şef Gabriel Oprea, şapte au etichetă de plagiatori: Neculai Onţanu, Bogdan Licu, Loredana Radu, Adela Popescu, Mihai Stănişoară, Dumitru Pârvu şi Adrian Petrache. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) mai are pe masa de lucru zeci de lucrări suspecte de plagiat, printre care, Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, care a obţinut două titluri doctorale într-un an. „Suspiciunile de plagiat vizează o treime din teza de doctorat în Ştiinţe Militare, cu titlul „România şi noile provocări generate de integrarea europeană”, unde există zeci de pagini care ar fi fost copiate din alte lucrări sau preluate, fără ghilimele, din Strategia Naţională de Securitate, dată publicităţii în aprilie 2006. Conducătorul de doctorat de la U.N.Ap. a fost generalul de brigadă prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul lui Gabriel Oprea. Şi Robert Negoiţă este acuzat că şi-ar fi plagiat lucrarea de doctorat de la prima la ultima filă, pe care şi-a susţinut-o în 2012 la Academia de Poliţie. Negoiţă ar fi copiat din Nouriel Roubini, Mugur Isărescu, Cristian Păun, dar şi zeci de pagini de articole de presă. Luaţi la puricat şi teza de doctorat a lui Mugur Isărescu – şeful politicilor financiar-bancare mafiote, ca să fim siguri că e curată ca lacrima! Cine are curaj?

http://www.art-emis.ro/

Acest articol a fost publicat în POLITICA STIRI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Alţi impostori, doctori în delapidare şi corupţie

  1. Radu spune:

    Dar teza Codrutei?

    Apreciază

  2. Un roman suparat spune:

    Pe toti romanii aia corupti si borfasi , cocalarii guvernanti , tot noi , poporul roman i am pus acolo . Noi le am dat puterea si scaunul, si tot noi ne plingem ca sint penali .
    E drept ca toti cei pusi la putere , isi vor aduce la putere neamurile , prietenii , etc etc. Cind o sa inteleaga romanul ca „nepotismele astea trebuiesc incheiate o data pt todeauna ? Ca trebuiesc stabilite niste normative , reguli etc etc. Probabil niciodata !
    Sintem prea tembeli si idioti , ca sa pricepem asta . Vb unora care o stim toti , ne vindem pt un kil de faina si un litru de ulei , ne dam voturile nici noi nu stim cui .

    Chiar credem ca taica Lae de la tara si baba Floare au cunostinte politice sau o oarecare cultura politica ca sa stie ce e drept si bun pt viitorul tarii ? Nu !!! Dar isi dau voturile pt cele mai de sus mentionate.
    De aici pleaca tot. iar caracatita e prea mare ca sa poata fi stirpita. Ne am nenorocit singuri.
    Uitativa recent la presedintelete filipinez ce i a transmis lui Obama cind a vrut sa isi bage nasul in politica antidroguri dusa de Duterte . Ia spus ceva de genul : nu ti baga nasul in treburile mle fiu de catea ce esti . E tara mea , e poporul meu , nu e treaba ta .

    Are omul coloana vertebrala, Noi ce avem ? MAMALIGA !!!! si vreo o ceapa degerata ! AProape putrezita !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s