Domnica, rapsodul popular care a învăţat să cânte în munţi de frica lupilor. UNESCO i-a dat titlul de „Tezaur uman viu“


Domnica, rapsodul popular care a învăţat să cânte în munţi de frica lupilor. UNESCO i-a dat titlul de „Tezaur uman viu“

Oraşul tău / Turnu-Severin Domnica, rapsodul popular care a învăţat să cânte în munţi de frica lupilor. UNESCO i-a dat titlul de „Tezaur uman viu“ 2 aprilie 2016, 17:14 deAlexandra GeorgescuDevino fan Salvează în arhivă download pdf print article +6 (6 voturi) cuvinte cheie:mehedinti rapsodul domnica trop domnica trop tezaur uman viu 10 comentarii 238 share 0 inShare Aboneaza-te la newsletter Abonare Domnica Trop, singurul tezaur uman viu din Mehedinţi FOTO Corina Macavei Departe de agitaţia de la oraş, la Izverna, în creierii munţilor Mehedinţiului, trăieşte Domnica Trop, una dintre cele mai mari voci ale folclorului românesc. Este printre puţinii români care au primit din partea UNESCO titlul de „Tezaur uman viu“.
Domnica Trop (78 de ani), un om cu suflet imaculat, a rămas neatinsă de capriciile regimurilor politice, inima ei rezonând permanent cu oamenii şi locurile natale din Mehedinţi, pe care nu le-a părăsit niciodată, deşi i s-au oferit glorie şi bani în capitala României. Pentru cântecul ei duios românesc, dar şi pentru modul în care a păstrat tradiţia locurilor în care şi-a păstorit oile toată viaţa, UNESCO i-a oferit titlul de „Tezaur uman viu“.

Este o femeie fără ştiinţă de carte, care a învăţat să cânte în timp ce ducea la păşunat caprele şi oile. Ciobăniţa cânta chiar şi atunci când, singură fiind pe dealurile Izvernei din judeţul Mehedinţi, se lupta cu singurătatea şi cu lupii „care-i mai furau câte o capră“.

„Lupul venea când voia el, eu nu ştiam când venea. Păzeam caprele şi eram lângă ele şi atunci venea. Când le dădeam drumul singure, atunci nu venea niciun lup. Auzeam capra cum ţipa în gura lupului, mă duceam şi vedeam lupul şi dădeam cu bolovani după el ca să lase capra. Strigam «Ho, ho!»“, povesteşte Domnica ciobăniţa.

Îşi aminteşte cum pădurarul satului i-a atras atenţia tatălui său să nu mai ducă caprele pe „Cornet“, o zonă unde păşunatul era interzis. Cântecul Domnicăi era atât de puternic încât ajungea la urechile celor din administraţia satului, aşa că nu era loc de tăgadă: „Pe Cornet nu era voie cu caprele, că mâncau lăstarii. Şi pădurarul a zis către tăticul meu: «Măi, Constantine, să-i spui Domnicăi să nu se mai ducă cu caprele pe Cornet sau dacă se duce, să nu mai cânte, că o aud cei de la Sfat». Tăticul mi-a zis: «Vezi, dacă te mai duci cu caprele pe acolo, să nu mai cânţi!». El îmi spunea, dar eu habar n-aveam, îmi venea să cânt şi cântam“.

POTRIVEA CUVINTELE DUPĂ SUFLETUL OMULUI

Când avea 19 ani, mai precis în 1957, Domnica era deja invitată să cânte la concursurile şi festivalurile care se organizau la acea vreme. Nu refuza nici invitaţiile la nuntă, unde cânta „la spinarea omului“. „Eu nu ştiu carte, mumo, dar cântecele le făceam pe loc, mă duceam la nunţi, unde cântam la spinarea omului. Îmi venea cântecul să-l cânt atunci, pe loc, nu era învăţat, potriveam vorbele“, spune Domnica.

FOTO Domnica Trop împreună cu

Dan Alexoae Dan Alexoae, un kinetoterapeut din Severin, este omul care s-a zbătut ca Domnica Trop să primească titlul de „Tezaur uman viu“ din partea UNESCO. Acesta afirmă că muzica Domnicăi Trop este unică deoarece activează zone profunde, emoţionale, vindecătoare.

„Domnica Trop potrivea cântecele în funcţie de omul din faţa sa, după ce-i citea firea, practicând, de fapt, asemeni vindecătorilor din vechime, o terapie specifică strămoşilor noştri, de vindecare mai întâi a sufletului. Faptul că nu a fost ştiutoare de carte a fost pentru ea ca o salvare, sufletul i-a rămas pur, imaculat. Frumuseţea dumneaei este atât de contagioasă, atât de minunată şi nu numai că ne bucură, dar stârneşte în noi acei centri ai regenerării. Neamul nostru nu va pieri atât timp cât vom avea astfel de oameni între noi şi merită toată preţuirea noastră“, spune Dan Alexoae.

ÎNTÂLNIREA CU MARIA CIOBANU ŞI ION DOLĂNESCU

Importantă în cariera Domnicăi rămâne întâlnirea din 1973 cu marii interpreţi de muzică populară Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, care au venit la Izverna pentru a susţine un concert. Primarul de la vremea respectivă, Grigore Gheorghe, le-a spus celor doi cântăreţi că verişoara lui, Domnica Trop, cântă foarte frumos. Ion Dolănescu s-a arătat fermecat de cântecul mehedinţencei, pe care a invitat-o la Bucureşti. „A venit o Dacie după mine. Am luat şi fata, pe care o cheamă tot Domnica, avea 7 ani şi ne-am dus la Ion Dolănescu acasă. El nici nu era acasă, m-a primit mama lui, până a venit el. Pe urmă m-a luat la Radio, pentru înregistrări. Am stat şapte zile la el acasă“, îşi aminteşte Domnica Trop.

În acele zile a cunoscut-o şi pe realizatoarea de programe folclorice, Marioara Murărescu, care a invitat-o la televiziune pentru înregistrări. „Marioara Murărescu mi-a spus că a auzit de mine şi m-a chemat la televiziune. Eu i-am spus că nu ştiu dacă mai pot să vin la Bucureşti, că acum m-au adus ei. Mi-a spus: «Să te îmbraci de acasă în costum naţional, că eu, când vine trenul în gară, ies înaintea ta». Aşa am făcut, dar când m-am dat jos din tren se uita toată lumea la mine ca la urs“, povesteşte dada Domnica, aşa cum îi spun sătenii din Izverna.

FOTO Domnica Trop împreună cu soţul său

Putea rămâne la Bucureşti, unde s-ar fi bucurat de toate privilegiile statutului de vedetă, dar a refuzat pentru că soţul ei, Gheorghe, era gelos. „Soţul meu, într-o seară mi-a spus pe şleau: «Auzi Domnică, nici eu nu rămân în Bucureşti, nici tu. Dacă cumva tu îţi găseşti pe aici vreun cântăreţ şi te duci cu el, eu ce fac? Eu rămân un derbedeu, fără soţie, fără familie. Lasă că mai bine ne întoarcem la Izverna»“. Nu regretă alegerea făcută pentru că, împreună cu Gheorghe, are trei fete.

„Eu nu am vrut, mumă, să schimb omul, am avut trei fete cu el şi am ţinut de el“, zice Domnica ciobăniţa. “Eu nu ştiu carte, mumo, dar cântecele le făceam pe loc, mă duceam la nunţi unde cântam la spinarea omului. Îmi venea cântecul să-l cânt atunci, pe loc, nu era învăţat, potriveam vorbele.

Domnica Trop tezaur uman viu

Trăieşte din pensia de 270 de lei

Repertoriul cântăreţei este bogat în piese muzicale străvechi, multe fiind împrumutate de interpreţi renumiţi din ţară. Are puţine discuri, dar cântecele ei au devenit celebre în lumea iubitorilor de folclor autentic. Îi sunt cunoscute melodiile: „Sara când răsare luna“, „Mărie, Mărie“, „S-o legat, neică, legat“, „Ursitoare, ursitoare“, „Fire-al naibului de dor“, „Şarpe, şarpe din dudău“.

În noiembrie 2013, Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial i-a acordat Domnicăi Trop titlul de „Tezaur Uman Viu“. A fost onorată cu această distincţie fiindcă este un reper al muzicii populare româneşti şi un păstrător al cântecului autentic vechi, specific Olteniei. Este singurul mehedinţean care a primit această distincţie până acum. Mama Domnica, bolnavă de diabet, trăieşte în modesta sa căsuţă din Izverna doar dintr-o pensie de handicap, de 270 de lei.

FOTO Domnica Trop pregăteşte o mămăliguţă la ceaun

Şi acum, la 78 de ani, munceşte în gospodărie, dă cu sapa în grădină, pentru a avea ce să pună pe masă. S-ar bucura dacă ar fi invitată la spectacolele organizate la Drobeta Turnu-Severin sau în alte localităţi ale judeţului, pentru că are nevoie de bani pentru medicamente, dar autorităţile din Mehedinţi preferă să invite la evenimente interpreţi din alte colţuri ale ţării.

http://adevarul.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POVESTI ROMANESTI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s