Regele Norvegiei – discurs incredibil în favoarea homosexualilor și imigranților. Noua Ordine Mondială la lucru…


Se știe că mulți membri ai caselor regale fac parte din Clubul Bilderberg sau alte grupuri care au legătură cu Iluminati, cu păpușarii din umbră care vor un Guvern Mondial, într-o Nouă Ordine Mondială. Prin urmare, chiar dacă pare șocant ca regele unei țări nordice să militeze pentru islamizarea propriei națiuni sau în favoarea minorității homosexuale, în realitate el face, în mod firesc, jocul elitei financiare care îi tolerează existența.

Conform ActiveNews, într-un discurs susținut la o recepție în fața a 1.000 de oameni, în grădina palatului regal din Oslo, Harald al V-lea a spus: „Norvegienii înseamnă femei care iubesc femeile, bărbați care iubesc bărbații, bărbați și femei care se iubesc. Norvegienii cred în Dumnezeu, în Allah, în orice și în nimic. Norvegienii înseamnă și imigranți din Afganistan, Pakistan, Polonia, Suedia, Somalia și Siria. Nu e întotdeauna ușor să spunem de unde venim, cărei naționalități îi aparținem. Acasă e unde ne e inimă. Acasă nu e întotdeauna între granițele unei țări.”

Discursul său care, în aparență, este unul echilibrat și conciliant, vine pe fondul unei ostilități crescute împotriva imigranților, Partidul Progresului, unul dintre partidele aflate la putere, având o platformă anti-imigrație în care acuză islamizarea societății norvegiene.

Tocmai de aceea, poziția regelui ne spune și cui slujește acest personaj – intereselor globaliste care vor distrugerea etnică, culturală și morală a națiunilor lumii! Și ca el sunt o grămadă de alți agenți, pe poziții de mare influență! Tocmai de aceea războiul pentru apărarea culturii europene va fi deosebit de dificil. Lumea încă nu s-a trezit cu adevărat, încă nu este conștientă de ce o așteaptă… Ce ar trebuie să se mai petreacă pentru ca națiunile europene să iasă cu milioanele în stradă și să spună STOP?

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

http://www.cunoastelumea.ro/

Acest articol a fost publicat în SIONISTI MASONI-NWO. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Regele Norvegiei – discurs incredibil în favoarea homosexualilor și imigranților. Noua Ordine Mondială la lucru…

  1. Florin S. spune:

    Ca sa-i fie lui si alor lui bine,isi baga natia in caca o. Sunt curios daca le reuseste islamizarea Europei ( fereasca-ne bunul Dumnezeu ) ,ce se va alege de aceste case regale ,este posibil ca acesti noi si vechi( se pare ) stapani ,sa desfiinteze aceste case regale. Pacat ca nu se gandesc la ce ii poate astepta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s