Fostul premier Adrian Năstase: România este tot mai izolată, se apropie de situația din 1940.


Pentru prima oară de la Dej încoace s-a renunțat la ethos-ul suveranist, în favoarea unui regim neo-fanariot

Fostul premier Adrian Năstase: România este tot mai izolată, se apropie de situația din 1940. Pentru prima oară de la Dej încoace s-a renunțat la ethos-ul suveranist, în favoarea unui regim neo-fanariot

Fostul premier Adrian Năstase face o analiză critică a situației politice din România, afirmând că țara noastră nu mai are lideri politici.
Într-o postare populară de pe blogul său, Năstase susține că România nu își apără interesele nici măcar la nivel regional, darămite mondial.
„România nu mai are lideri politici. Are sefi de institutii sau de partide si administratori. Premierul Ciolos, spre exemplu, este definit ca tehnocrat, probabil specialist in management agricol. La guvern, el functionează insă ca administrator (in termeni agricoli, arendas), nu ca lider politic. De aceea, acceptând formule populiste, el coboară in Vietnam dintr-un avion de linie turcesc, de aceea călătoreste cu o echipă guvernamentală la clasa economic.  Ce fel de imagine va proiecta in exterior? Evident, una umilă. Nu una de fortă, de autoritate, de lider. Necesară in apărarea si negocierea intereselor noastre intr-o lume tot mai conflictuală. Este  grav si  faptul că noi nu mai participăm nici la negocierea problemelor regionale. Vecinii nostri isi sustin interesele (politice, economice, energetice), se bat pentru ele in noua etapă geostrategică – Bulgaria, Ungaria, Polonia, Turcia, Grecia, Ucraina. Nu suntem capabili să reactionăm la mesaje, doctrine, pozitii adverse din vecinătatea noastră. Nu luăm in calcul, spre exemplu, intentiile unora de a crea in zona noastră trei state mai mici in următorul deceniu”, scrie Năstase.
Adrian Năstase crede că perspectivele pentru România sunt „sumbre”: „Romania se apropie de situatia din 1940, de izolare internationala. Nu stiu daca chestiunea frontierelor va fi repusa in discutie, dar se va putea apăra eficient România  – in perspectiva anului 2018! – daca se va pune problema regionalizarii/federalizarii, agreate – se pare – deopotriva de SUA lui Trump, Rusia si Germania, ca solutie la o „problema etnica” revigorata de la Budapesta?”
Fostul lider al PSD afirmă că în România, pentru prima oară de la Gheorghiu Dej încoace s-a abandonat ethos-ul suveranist, iar România arată ca o colonie dezorientată.
„Regimul politic, in tară, nu mai indeplineste conditiile  pentru a fi denumit unul autentic democratic. Este unul hibrid, deoarece „accontability” si „responsability” nu functioneaza nici in interiorul autoritatilor/puterilor in stat, nici intre acestea. Nu este nici o „democratie controlata” dupa model rusesc, deoarece la Kremlin există un autentic centru de comanda politică a tarii. Data fiind abandonarea fatisă a ethos-ului suveranist, prima data atat de pregnant de la sfarsitul regimului Gheorghiu-Dej, si interiorizarea in randul establishment-ului cu putere de decizie a unuia de tip „neo-fanariot”, Romania este asemenea unui automobil care se misca doar prin propria inertie si este condus doar cu frana, fara motor. Urmeaza, inevitabil, o decelerare tot mai mare, pana la oprire (colaps).[…]
Din păcate, România functionează acum ca o colonie dezorientată căreia i s-a stricat pilotul automat, in conditiile in care nu se stie incă  cine va câstiga alegerile in SUA sau ce se va intâmpla in lunile viitoare la Bruxelles. In conditiile in care nu intelegem că geografia este la fel de importantă ca si istoria.
Capitalul intern este măcinat in procese. Birocratia administrativă si procedurile judecătoresti sufocă orice incercare de a lansa mici initiative private. După domeniul bancar, cel al IT-ului, cel al constructiilor, si domeniul asugurarilor  este acaparat de firmele străine, cu ajutorul ASF-ului. Contributia industriei la PIB a devenit nesemnificativă. Cresterea economică se bazează pe consum. Lucrurile acestea nu pot dura. Nu mai există firme românesti capabile să participe la licitatii internationale, nici măcar in Africa. Imaginea unor institutii, altădată larg acceptate, este afectată de campanii de presă – BNR, BOR, politie, armată, (unele) servicii de informatii”, a afirmat Năstase
Acest articol a fost publicat în ROMANIA DISTRUSA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Fostul premier Adrian Năstase: România este tot mai izolată, se apropie de situația din 1940.

  1. Ioan B. spune:

    Analiza este corecta, as spune ireprosabila. Pacat ca vine de la o persoana care la putere fiind n-a facut aproape nimic, macar sa sesizeze deriva in care ne aflam cu 10-15 ani in urma. Analiza, in cel mai fericit caz, va deveni o sursa bibliografica pentru viitorii istorici si din pacate, in nici un caz , nu va fi luata in seama de „viitorii alesi ai neamului din11 decembrie 2016. Sa dea Dumnezeu sa n-am dreptate!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s