Inteligenta inimii, folosita pentru noi si pentru ceilalti


Numita de egipteni “inteligenta inimii”, intuitia nu depinde de dezvoltarea mentalului, ci doar de nivelul de evolutie atins de fiinta.

Imbinarea armonioasa a sensibilitatii sufletului cu luciditatea spiritului da nastere intuitiei.

In procesul conditionarii la care suntem supusi inca de cand ne-am nascut, spiritul ne permite observarea detasata a evenimentelor si  lucrurilor inconjuratoare.

Sufletul, insa, are capacitatea de a intra in inima lucrurilor pentru a se impregna cu energiile lor, rezultand astfel o cunoastere directa, autentica si originala.

Civilizatia actuala neaga experientele sufletului, prin educatie si procesele de conditionare  suntem incurajati sa credem in superioritatea lumii rationale asupra celei a sufletului.

Suntem obligati sa ne conformam modelelor sociale si sa jucam diverse roluri sociale cu care nu ne identificam, dar pe care le acceptam, cu riscuri foarte mari. A nu crea si a nu fi sunt riscurile, iar cel mai mare risc este ca uitam ca in esenta omul este spirit.

Si totusi, educandu-ne perceptia prin intermediul sufletului, dubland-o cu luciditate, avem acces la intuitie, ajutandu-ne sa avem o viziune a realitatii care nu este nici prea marcata de emotivitate, nici prea inchisa in obiectivitate. Situandu-ne la mijlocul celor doua extreme – subiectivism si obiectivism – vom putea percepe spontan sensurile evenimentelor, reusind sa ne adaptam si sa ne integram armonios in societate.

Desi existenta acestui univers suprasensibil este negat de cei mai multi oameni,  traim intr-o lume in care experientele suprasensibile sunt mai frecvente decat ne inchipuim.

Profunzimile cunoasterii intuitive par inca straine, deoarece prin educatie si cultura, nu am fost invatati cum sa exploram universul interior, insa atunci cand ne indreptam spre privitorii privilegiati (poeti, intelepti, maestrii spirituali, de exemplu) – aflam multe adevaruri pe care numai vocea tacuta a spiritului le poate revela si accepta.

Ingredientele Intuitiei: presimtirea, clarauditia, clarvederea si cunoasterea

Presimtirea este perceperea naturala, anticipata, a unei informatii sub forma unor senzatii de natura fizica sau emotionala:

  • senzatia de frig
  • furnicaturi
  • dureri
  • intepaturi
  • senzatia de caldura
  • emotivitate accentuata
  • bucurie intensa

Toate aceste senzatii apar fara un motiv aparent,  in timp ce ne aflam in preajma unei anumite persoane sau intr-o anumita situatie.

Daca tinem cont de aceste modalitati perceptive,  vom putea sa mentinem raporturi sanatoase, ecologice cu ceilalti si cu mediul. In acelasi timp, astfel de modalitati perceptive ne pot preveni asupra unor situatii periculoase in care putem fi implicati noi sau cei din jur.

Presimtirea este ceva firesc, natural, dar adesea este blocata din cauza inhibitiilor si a refularii repetate a emotiilor.

In cazul clarauditiei, informatia este auzita distinct, ca o voce interioara. Ea se manifesta la toti oamenii, dar, din pacate, nu toti, si nu intotdeauna, tinem cont de aceasta voce interioara.

Clarvederea este o modalitate perceptiva a informatiei sub forma unor viziuni interioare scenice sau simbolice, si, de multe ori, aceste viziuni iau forma viselor premonitorii, initiatice.

Rudolf Steiner afirma ca “perceptia clarvazatoare este o activitate care conduce omul la experiente cu un caracter cosmic, la care simpla gandire nu ar putea ajunge, insa viata pe care sufletul o desfasoara in aceasta clarvedere nu este nicidecum alta decat cea care ii este caracteristica in gandire. Cu aceeasi constienta clara pe care sufletul o traieste in lumea gandurilor, el trebuie sa traiasca si in contemplarile si iluminarile sale.”

Viziunile  devin clare in fata constientei intr-un  interval de timp abia perceptibil, apar ca niste “flash-uri” si putem sa afirmam ca  in momentul in care apar au si plecat deja.

Este nevoie de o prezenta de spirit si o atentie extrem de prompte pentru a le remarca si a le decodifica.

Clarvederea apare la persoanele care au atins un anumit grad de detasare fata de planul fizic si ne poate ajuta sa:

  • percepem natura gandurilor celor din jur
  • vedem si intelegem circulatia “curentilor” energetici in Univers
  • scopurile nemarturisite ale acelora spre care ne indreptam atentia in mod voit

Cunoasterea se refera la certitudinea interioara ca un lucru este real fara a mai simti ca este necesar sa il verificam.

Cunoasterea devine manifesta prin rezonanta cu sfera de manifestare a inteligentei universale si in functie de treapta de evolutie spirituala pe care ne aflam.

Fiinta care hotaraste sa isi dezvolte spiritul intuitiv, trebuie, pentru inceput sa se reintoarca asupra ei insisi, pentru a redescoperi cu adevarat cine este. In acest sens, practica meditatiei este de mare ajutor.

„Puterile spirituale sunt de folos numai atunci cand sunt folosite intr-un mod responsabil.
Daca descoperi ca ai puteri spirituale, trebuie sa fii foarte atent sa ramai centrat in iubirea pentru tine si pentru ceilalti.

Daca nu o faci, vei vedea prin lentilele fricii tale si-ti vei ceda puterea in favoarea a ceea ce vezi.
Intrucat nimeni nu este tot timpul aliniat la iubire, adu-ti aminte ca nu tot ceea ce vezi este exact asa cum il vezi tu si nici nu iti este de folos, asa incat trebuie sa discerni.

SEPARA GRAUL DE NEGHINA.
In 1 Corinteni, XIII, 12 se spune: “Mai intai au vazut printr-o oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata…”
A vedea “fata catre fata” inseamna a vedea lucrurile asa cum sunt, fara distorsiune, fara interpretare.
Asta inseamna adevarata clarvedere.
Cand vei putea vedea fara prejudecata, predispozitie sau frica, atunci lentilele vor fi clare. Pana atunci, vei vedea prin lentile incetosate.”

– Paul Ferrini –

http://www.minunemica.eu/

Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s