Psihologia de carnivor: de ce ne place vânătoarea și cruzimea Vezi mai mult: http://dorianfurtuna.com/instincte/psihologia-de-carnivor-de-ce-ne-place-vanatoarea-si-cruzimea Copyright © Dorian Furtuna


Înainte de apariția omului modern, primii hominizi confecționau arme primitive și practicau vânătoarea şi omorârea altor specii de animale. În paralel, practicile vânatului erau aplicate și în raport cu alte grupuri de hominizi, considerați pradă sau rivali. Așa, pe parcursul mileniilor, s-a dezvoltat o bază hormonală, neurobiologică şi anatomică pentru omor, s-a dezvoltat o ”psihologie de carnivor”. Comportamentele de hăituire și atac, consumul de carne, au schimbat profund psihologia strămoșilor noștri ancestrali: primatele erbivore temătoare au evoluat în hominizi carnivori și agresivi. Vânarea altor animale a devenit nu doar o sursă de hrană, ci şi o sursă de satisfacţie, ea provoca plăcere masculilor implicaţi.

Înțelegem așadar că vânătoarea şi consumul de carne au avut un rol fundamental în evoluţia comportamentului uman; ele ne-au propulsat către ceea ce suntem astăzi. Omul s-a hrănit cu carne și a omorât, pentru a putea supravieţui în savana nemiloasă, devenind, ca urmare a acestei strategii, animalul a cărui istorie ulterioară este alcătuită din violenţă, cuceriri şi vărsare de sânge. Anume reminiscenţele acelei „psihologii de carnivor“ explică de ce până în prezent vânătoarea este considerată un sport şi o plăcere pentru bărbaţi; de asemenea, e de înţeles de unde vin rădăcinile pasiunii bărbaţilor pentru lupte, pentru scene violente şi agresiune inter-grupală. Până și astăzi, societăţile de vânători-culegători cultivă „psihologia de carnivor“ la bărbaţii tineri, ceea ce reprezintă un model ritualic universal.

Cruzimea noastră este și ea o reflectare a acelei psihologii primitive. Psihologul Victor Nell, din Africa de Sud, afirmă că cruzimea umană îşi are originea în istoria de prădător a hominizilor, începând cu Homo erectus. Cruzimea a reprezentat o formă de adaptare la comportamentul de prădător, a facilitat vărsarea de sânge şi omorârea pradei. S-a creat o relaţie de întărire reciprocă: cruzimea a permis rezolvarea problemelor de dobândire a hranei proteice, de apărare a teritoriului şi de reproducere, iar satisfacerea acestor nevoi comportamentale a asociat înseşi actele de cruzime cu senzaţia de satisfacţie. Aşa s-au pus bazele unei neurobiologii a cruzimii, pe care am moştenit-o de-a lungul lanţului evolutiv. Vizualizarea animalului hăituit, mişcările lui speriate, imaginea şi mirosul sângelui, sunetul strigătelor de durere şi agonie – toate aceste elemente au devenit stimuli care întăreau dorinţa de vânare şi omorâre; aşa numitul complex de stimuli durere-sânge-moarte (pain-blood-death complex), propriu şi mamiferelor răpitoare.

La vederea acestor stimuli, se produce o declanaşare neuronală a agresivităţii şi a dorinţei de a maltrata şi omorî (dorinţă însoţită de o plăcere dopaminică). Ipoteza lui Nell pare să fie într-o anumită măsură confirmată de unele cercetări de etologie a animalelor. Se cunoaște că mirosul sângelui este atractiv pentru animalele de pradă, însă recent cercetătorii suedezi au descoperit nemijlocit substanța odorizantă, o aldehidă, care oferă sângelui mirosul său metalic specific. Un test efectuat pe patru specii de animale carnivore a confirmat că ele toate sunt atrase de mirosul emanat anume de această substanță, chiar dacă e separată de sânge. Probabil mirosul specific al sângelui a fost selectat de-a lungul evoluției ca marker pentru animalele de pradă și activează la acestea anumite reacții comportamentale.

În mod asemănător, unii markeri asociați cu vânătoarea și prada au funcționat ca stimuli comportamentali pentru strămoșii noștri îndepărtați. Această moştenire arhaică explică de ce, astăzi, într-un mediu de viaţă totalmente diferit de cel al epocii de piatră, noi avem plăcerea de a omorî animalele, de a tortura, de a vărsa sânge, de a urmări cum sunt înjunghiaţi taurii, cum se sugrumă pe arena de lupte câinii şi gladiatorii, cum sunt executaţi criminalii şi sunt umiliţi sclavii. Stimulii durere-sânge-moarte reactivează în noi reflexele coparticipării la vânătoare, hăituire şi omor, fie şi într-un mod virtual: ne place să privim ştiri despre crime şi accidente, ne fascinează istoriile despre războaie şi genociduri, venerăm eroii războinici, ne captivează filmele de acţiune cu bătăi şi omucideri. Şi astăzi, ca şi acum câteva milioane de ani, cruzimea produce plăcere; violenţa este excitantă şi atractivă.

Există presupunerea că în perioada societăţilor agricole războaiele intertribale s-au multiplicat deoarece ele deveniseră o formă de substitut al practicilor de vânătoare abandonate între timp. Agresiunea care era declanşată cândva în actele de vânătoare, a fost în vremurile mai noi, agricole, recanalizată pe un alt teren de exprimare – incursiunile războinice. În articolul ”Cum consumul cărnii ne-a transformat în războinici”, am menţionat deja o teză similară: dispariţia necesităţii de a vâna (datorită dezvoltării agriculturii şi a rolului sporit revenit femeilor ca furnizori de resurse alimentare), în comun cu apariţia unor grupuri umane mai consolidate, i-a determinat pe bărbaţi să treacă de la formarea „coaliţiilor de vânători“ la formarea „coaliţiilor de războinici“ şi să transforme războiul într-o îndeletnicire de anvergură, comparativ cu luptele locale de altădată. Însă multiplicarea cazurilor de războaie intertribale în perioada agricolă nicidecum nu înseamnă că abia atunci s-a produs „descoperirea războaielor”, cum au încercat să conchidă unii autori. Luptele şi măcelurile intertribale au existat din vremuri ancestrale, pur şi simplu în perioada agricolă, datorită unei demografii mai înalte, a sporit semnificativ numărul participanţilor la război, corespunzător a sporit numărul victimelor şi anvergura conflictelor.   © Dorian Furtună, etolog (Fragment din cartea ”Homo aggressivus”). În România, cartea poate fi găsită aici.

Vezi mai mult: http://dorianfurtuna.com/instincte/psihologia-de-carnivor-de-ce-ne-place-vanatoarea-si-cruzimea
Copyright © Dorian Furtuna

Articole

Acest articol a fost publicat în ISTORIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s