Destinații turistice care ar putea să dispară


destinatii turistice care dispar

Israel, Palestina și Iordania, este un lac cu apă sărată – cel mai sărat loc cu apă din lume și cel mai adânc lac sărat (306 m) de pe glob. De asemenea, Marea Moartă  se află la cea mai joasă altitudine (420 m) sub nivelul mării.

Pentru că nivelul apei scade anual cu 1 metru, se apreciază că Marea Moartă va seca cam în 50 de ani, dacă nu se intervine.  Motivul principal este că râul Iordan este folosit  ca sursă de apă potabilă, atât de Israel, cât și de Iordania.

Frumusețea  acestui  lac face din Marea Moartă o destinație preferată de cca. 2 milioane de turiști anual.

 

VENEȚIA. Capitala regiunii Veneto, Veneția are  o suprafață de 414,6 km pătrați. Din 1979, întreaga lagună a fost declarată patrimoniu al umanității, pe lista UNESCO.

Veneția are  118 insule și 354 de poduri.

De 1000 de ani, Veneția se scufundă, ajungând ca în ultimul secol să se scufunde cu 2 mm pe an. Dacă nu se intervine, în următorii 20 de ani nivelul de scufundare al orașului va fi de 80 mm pe an.

Veneția este vizitată anual de cca. 18 milioane de turiști, cu o medie de aproximativ 50.000 de turiști pe zi.

 

 

INSULELE  MALDIVE. Sunt situate în Oceanul Indian, în sud-vestul Indiei și  sunt  formate din 1.192 de atoli, din care 250 sunt locuiți.

Este cel mai mic stat asiatic și se află la cea mai mică altitudine din lume.

Nisipul alb, lagunele turcoaz și rezervațiile de corali atrag anual  600.000 de turiști.

Din cauza încălzirii globale însă se apreciază ca acest rai turistic va dispărea până la sfârșitul secolului.

 

TAJ  MAHAL. Construit în Agra (India), între  1630-1653, Taj Mahal  a fost inclus în 1983 pe lista Patrimoniului  mondial –UNESCO.

De asemenea, construcția este considerată una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne.

Din cauza poluării, culoarea albă a marmurei  vestitului monument al iubirii se schimbă în galben.

Se estimează că poluarea, furturile și neglijența autorităților vor contribui, încet dar sigur, la dispariția acestei  destinații atât de îndrăgite de turiști.

Taj Mahal este vizitat anual de 4 milioane de persoane.

 

KILIMANJARO. Kilimanjaro sau Muntele Alb este situat în Tanzania (Africa), la granița cu Kenya. Este de natură vulcanică și vârful Uhuru Peak are 5.895m. Masivul se află la 340 km sud de ecuator, într-o regiune tropical-ecuatorială fierbinte, de altfel, considerată cea mai caldă zona de pe glob. Cu toate acestea, din cauza  altitudinii, masivul este acoperit permanent de zăpadă. De fapt, este vorba despre un ghețar aflat pe muntele Kibo.

Încălzirea globală face ca acest ghețar să se topească într-un ritm alarmant (85%), apreciindu-se că zăpada va dispărea complet în următorii 15 ani.

 

RECIFUL – BARIERA  DIN BELIZE. Reciful- Bariera din Belize este al doilea ca mărime din lume, dupa Marea Barieră de Corali din Australia. Se întinde pe 300 de km, paralel cu țărmul peninsulei Yucatan (America Centrala). El mai cuprinde cca. 450 de insulițe din coral și 3 atoli. Din aceasta rezervație, 7 zone marine (960 km patrati) sunt protejate prin Convenția privind patrimoniul mondial.

Dacă nu se intervine, poluarea și turismul necontrolat vor face ca, în următorii 20-40 de ani, peste 70% din această rezervație să dispară. Deja s-a înregistrat un fenomen de înălbire a coralilor, din cauza creșterii temperaturii apelor oceanului.

Ce atrage însă în această regiune este Gaura Albastră, intrată și ea în Patrimoniul universal, și care este situată la 100 km de coasta statului Belize, devenită celebră, în 1970, datorită lui JACQUES COUSTEAU.

Reciful din Belize este vizitat de peste 1 milion de turiști anual.

 

NAPOLI. Orașul Napoli se află în sudul Italiei, fiind al treilea oraș ca mărime din această țară.

Apropierea sa de vulcanul Vezuviu (cca.9 km), cartierele sale urcă deja pe versanții acestuia, îl plasează pe Lista destinațiilor aflate în pericol.

Vezuviul este cel mai periculos vulcan activ din Europa. În 79, când a erupt a îngropat localitățile Pompei și Herculaneum. Ultima erupție devastatoare a avut loc în 1631.

O erupție a avut loc și în 1944, soldată cu morți și pagube materiale.

Datorită moștenirii sale culturale și istorice, Napoli se află pe Lista Patrimoniului Universal. El adăpostește 448 de biserici istorice și monumente. Orașul de baștină al pizzei este vizitat de cca. 7 milioane de turiști anual.

 

GHEȚARII DIN PATAGONIA. Patagonia este o regiune aflată în sudul  Americii de Sud, pe teritoriul Chile și Argentina, care include Munții Anzi, Podișul Patagoniei și Țara de Foc. În zona centrală, din cauza erupțiilor vulcanice s-a depus un strat gros de lavă pe care s-a așezat, pe partea de vest, gheața.

În ultimul timp s-a constatat că acești ghețari deosebit de frumoși au început să se retragă. Cca. 20 milioane tone de gheață se topesc anual, ceea ce îngrijorează nu numai autoritățile locale, ci și forurile internaționale.

 

MADAGASCAR. Insula Madagascar se află în sud-estul Africii, în Oceanul Indian și este a patra insulă ca mărime din lume. Aici trăiesc în mediu natural 5% din animale și plante, din care 80% sunt unicate în lume.

Din cauza defrișărilor masive, a braconajului și poluării, în mai puțin de 30 de ani, pădurile malgașe vor dispărea, odată cu speciile rare de animale și păsări. În prezent această insulă atrage cca. 400 mii de turiști anual.

 

LAS VEGAS. Cel mai mare oraș din statul Nevada – SUA este cunoscut drept cea mai populară destinație turistică din lume. Cca. 37 de milioane de turiști sunt înregistrați anual în Las Vegas.

Construit în deșertul Mojave, Las Vegas se confruntă deja cu o criză acută de apă. Lacul Mead, singurul rezervor de apă al orașului, nu mai poate face față risipei necontrolate a marilor hoteluri.

Temperaturile ridicate – Las Vegasul se poate lăuda că are 310 zile însorite pe an – reprezintă încă un inconvenient pentru autorități.

Sursa: nicepps.ro

http://ziarulrevolutionarul.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în CALATORII. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s