Umilinţa la care i-au supus moldovenii pe cavalerii teutoni. Cum a reuşit o mână de ostaşi să distrugă un detaşament de elită german


Umilinţa la care i-au supus moldovenii pe cavalerii teutoni. Cum a reuşit o mână de ostaşi să distrugă un detaşament de elită german

În anul 1422, un pâlc de oaste moldovenească se acoperea de glorie într-o bătălie contra renumitei cavalerii a Ordinului Teutonic. Moldovenii luau parte ca aliaţi ai polonezilor, în baza jurământului de vasalitate prestat de Alexandru cel Bun.

Ordinul Cavalerilor Sfintei Marii din Ierusalim sau, mai pe scurt, Ordinul Cavalerilor Teutoni, a fost fondat în 1198, prin contribuţia financiară a negustorilor din Bremen şi Lübeck în Palestina cruciată. Acest ordin erau un confrerie de călugări războinici, conduşi de-a lungul timpului de mulţi nobili şi principi de vază ai lumii germanice. Scopul lor declarat era protejarea creştinilor şi a lumii creştine în faţa păgânismului. Totodată aceştia făceau şi prozelitism catolic, cu sabia de cele mai multe ori inclusiv în Europa, după ce cruciaţii au fost alungaţi din Ţara Sfântă.

Războinicii care făceau parte din Ordinul Teutonic, erau luptători de elită, a căror principală îndeletnicire era războiul. Era în special cavaleri, bine echipaţi şi greu înarmaţi, nişte tancuri ultra-specializate ale Evului Mediu. Erau temuţi de adversari pentru priceperea în mânuirea armelor dar şi pentru influenţa lor în lumea creştină. La începutul secolului al XV lea însă Ordinul Teutonic intră în conflict cu Alianţa Polono-Lituaniană. Mai precis aceştia au fost aduşi  de cneazul Conrad de Mazovia în secolul al XIII lea la graniţele Poloniei, în castelul Dobrzyn.

Menirea lor era de a apăra  ţinutul Chelmno de atacurile păgânilor baltici din zona Prusiei.  În loc să apere, teutonii forţează mâna şi cuceresc Prusia dar şi regiuni din nordul Poloniei, întemeind o stăpânire puternică în zonă. Mai mult decât atât prezenţa lor devenise inutilă în secolul al XV lea, fiindcă litunienii se creştinaseră, la fel ca celelalte popoare din zonă.  În 1308, Teutonii au reuşit să furnizeze şi picătura care a umplut paharul pentru polonezii şi lituanienii obligaţi să îndure. Mai precis Ordinul Teutonic a închis singura ieşire a Poloniei la Marea Baltică. Pretextul războiului dintre polonezi şi teutoni a fost furnizat de o răscoală în provincia Samogitia. Au urmat ani de lupte grele între Ordin pe de o parte dar şi polonezi şi lituanieni de cealaltă parte. Printre aliaţii Poloniei s-au aflat şi moldovenii lui Alexandru cel Bun. Aceştia se vor acoperi de glorie în special în timpul unei lupte cu teutonii la Marienburg în 1422.

Moldovenii ameninţaţi de ordinul teutonic

Alexandru cel Bun, dar şi înaintaşii său au fost vasalii regelui Poloniei, iar în aceste condiţii trebuiau să furnizeze contingente militare suzeranului în caz de război. Cu toate acestea erau nişte restricţii. La începutul domniei sale, Alexandru cel Bun acceptase să trimită oameni, dar doar până cel mult până la Cracovia. Lucrurile se schimbă în momentul în care Ordinul Teutonic a ajuns să ameninţe indirect Moldova.

Mai precis Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei,  purtase tratative cu cu Ordinul Teutonic prin care monarhul maghiarilor ceruse cavalerilor cruciaţi să restituite coroanei fostele teritorii ale Mărcii Moldovei. Aceste înţelegeri l-au determinat pe Alexandru cel Bun să accepte schimbarea condiţiilor şi să fie dispus să trimită trupe armatei poloneze oriunde aceasta avea nevoie. Mai precis înfrângerea teutonilor ar fi fost în avantajul Moldovei. Voievodul moldovean a trimis în repetate rânduri contingente în ajutorul polonezilor şi lituanienilor. În 1422, ceata moldovenească s-a acoperit de glorie.

Umilirea fraţilor războinici

Participarea moldovenilor în bătălia de la Marienburg de la 1422 s-a datorat atât obligaţiilor feudale care trebuiau îndeplinite dar şi din cauza unei neînţelegeri cu principele lituanian Vitold, care ar fi cerut Papei permisiunea să invadeze Moldova, pentru pedepsirea lui Alexandru cel Bun. În faţa cetăţii de la Marienburg s-au adunat armatele lui  Wladyslaw II Jagiello conducătorul armatelor polono-lituaniene. Cetatea era apărată de teutonii conduşi de Heinrich von Plauen, ajutaţi de mercenari europeni dar şi trupe trimise de Sigismund de Luxemburg regele Ungariei.

Din armata poloneză făceau parte cavalerie greu înarmată poloneză,cavalerie uşoară lituaniană, tătară şi rusească dar şi infanterie.  Teutonii se bazau pe cavaleria greu înarmată, redutabilă şi renumită pentru capacitatea sa de luptă.  Alexandru cel Bun a trimit armatei poloneze un detaşament destul de neînsemnat.

”La acest nou război Alexandru a trimis un detaşament de 400 de ostaşi, care s-au purtat cu mare vitejie la asediul cetăţii Marienburg”, scrie istoricul Ştefan Gorovei, în lucrarea sa ”Muşatinii”. Specialiştii precizează că nu este vorba de un detaşament de strânsură, adică ţărani adunaţi la oastea cea mare ci o ”ceată de viteji”, adică soldaţi de elită, renumita cavalerie uşoară moldovenească.

Mai exact era vorba de călăreţi arcaşi.  Micul detaşament moldovenesc se va acoperi însă de glorie la Marienburg în faţa redutabilei cavalerii teutone. În ziua bătălie, teutonii ies la o contraofensivă şi caută să înconjoare armata polonă. Izbesc flancul în care se aflau moldovenii, fiindcă păreau uşor înarmaţi şi vulnerabili. Moldovenii rup rândurile şi îi fac pe teutoni să-i urmărească. Era un detaşament numeros de cavaleri germani cruciaţi, mult superior numeric şi ca armament moldovenilor.

”Văzându-i puţini la număr, cavalerii teutoni îi atacară. Moldovenii se reped la o pădure, în care descalecă şi se adăpostesc de vedere.”, scrie cronicarul polon Jan Dlugosz .  După ce ajung între copaci, îi seceră pe cavaleri cu săgeţile şi pe cei rămaşi îi obligă  la luptă corp la corp, măcelărindu-i cumplit cu topoarele. ” Întâiu au dat a fugi de i-au înşirat gonindu-i spre o pădure, şi aceiaş pedestrându-se, au săgetatu-le caii de le-au căutat a da jos pe nemţi”, se arată şi în ”Letopiseţul Ţării Moldovei”. Pentru o asemenea ispravă moldovenii primesc numai cuvinte de laudă în special de la cronicari. ”Într-un chip minunat moldovenii cu o mică ceată de oameni, au înfrânt o oaste mare a duşamnilor şi apoi s=au întors în tabăra oastei regale învingători şi încărcaţi de prăzi”, scria acelaşi Dlugosz. Cu toată vitejia moldovenilor, a polonezilor şi lituanienilor cetatea Marienburg nu a putut fi cucerită rămânând în stăpânirea teutonilor. Prin pacea de la Melno , Lituania primeşte Samogiţia.

http://adevarul.ro/

Acest articol a fost publicat în ISTORIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s