Adu-ţi aminte de ultimele momente când ai fost fericit cu adevărat.


Cum priveai lumea din jur, lucrurile din preajmă? Totul părea perfect aşa cum era, nu simţeai nevoia să schimbi ceva pentru a fi şi mai bine, poate nici nu doreai să fie altfel, pur şi simplu te bucurai de ceea ce se petrecea în acele momente. Singura dorinţă pe care ai fi putut s-o ai, probabil, ar fi fost să poţi opri timpul în loc să poţi trăi şi retrăi sentimentul, cocktailul acela emoţional la infinit.

 

Cu toate astea, a venit un alt moment când ai renunţat la cel precedent în care era totul perfect, iar cu cât distanţa dintre tine şi momentele de fericire era mai accentuată, dorinţa ta de a reveni acolo creştea direct proporţional cu distanţa în timp dintre tine şi acele clipe.

 

Adu-ţi aminte mai clar, învie şi mai multe detalii din acele clipe satisfăcătoare de fericire, împlinire care îţi dominau întreaga fiinţă şi percepţie. Totul se manifesta într-o posibilitate infailibilă, nu ai fi acceptat nicio părere negativă sau vreun “nu poţi” din partea cuiva, nu-ţi păsa, tu ştiai cel mai bine ce se întâmplă şi nu ai fi lăsat pe nimeni, sub nicio formă să îţi invadeze lumea.

 

Acum… imaginează-ţi că eşti în starea de a renunţa la tot ce iubeşti, la visurile tale, prietenii tăi. Te simţi singur şi singura cale spre eliberare e să renunţi la tot ceea ce simţi că îţi provoacă o durere, o apăsare, o presiune mai mare decât tine. Starea e atât de intensă şi puternică încât nici cuvintele celui mai apropiat prieten nu te pot motiva să vezi partea plină a paharului, simţi totul de parcă nu ar trece niciodată.

 

De fapt o mare capcană în care mintea umană pică adesea e să “se convingă pe sine” ca “relele nu vin niciodată singure” şi “că nu se mai termină niciodată”. Însă când vine vorba de momentele de fericire mai degrabă are tendinţa să se grăbească, să salveze ceva de acolo, uită să trăiască, căci îşi imaginează că acel moment va trece foarte repede. Pe scurt, momentele bune durează puţin, cele mai puţin bune… o veşnicie.

 

Ceea ce mi se pare normal aşa ne educăm să gândim! Muncim un an de zile, facem ce nu ne place, pentru a avea 2 săptămâni de concediu într-un loc unde ne simţim bine şi cu nişte oameni pe care îi iubim. În ani de zile, cultivând o asemenea mentalitate e şi normal ca relele să dureze un an, în percepţia noastră, iar “vacanţa de la rele” să dureze câteva clipe.

 

Partea şi mai dubioasă e că atunci când suntem fericiţi, de multe ori, avem sentimentul că ceva nu este în regulă şi mintea obişnuită cu celelalte stări precare, ne ajută rapid să găsim motivele pentru care să nu fim… fericiţi.

 

Renunţăm mai degrabă la păstrarea şi întreţinerea fericirii în vieţile noastre.

 

Fiind la un moment dat singura persoană fericită dintr-o încăpere, de pe stradă sau din orice alt loc de pe pământ unde ceilalţi sunt cu moralul la pământ, te face să te simţi singur. Oamenii sunt construiţi geneticsă trăiască în conexiune unii cu ceilalţi. Când ceilalţi sunt într-un fel, te adaptezi, doar nu vrei să te excludă. Dacă vrei să simţi ceva fără să te simţi singur, cauţi oameni care simt deja acele stări şi vei scăpa de singurătatea în mijlocul mulţimilor.

 

Renunţarea şi Fericirea, cele două scenarii descrise mai sus, seamănă izbitor de mult dacă excludem starea efectivă pe care o are individul în timpul trăirii. Ambele se cultivă prin gândurile mărunte, care devin intenţii, gesturi, obiceiuri inconştiente şi ne dictează automat acele stări de fericire sau… depresie ori renunţare. Depresia, din punctul meu de vedere, înseamnă renunţarea la perspectivele care te fac fericit.

 

Fericirea de durată, nu o obţii singur. Nevoile fundamentale ale unui om nu pot fi autosatisfăcute. Genetic vorbind, suntem creaturi funcţionale pe bază de conexiune.

 

Ego-ul e cel care rupe conexiunea dintre oameni şi implicit cu fericirea lor proprie.

 

Menţionam mai devreme despre puterea gândurilor mici transformate în automatisme de care nu ne mai dăm seama. Ce vreau să îţi spun e probabil că fericirea ta nu mai există datorită amânării acelui telefon pe care tot zici că i-l dai mamei tale să îi spui că o iubeşti sau să îi spui ceva ce ai pe suflet. Şi uite aşa, ai blocat un canal de conexiune cu fericirea ta.

 

Toate emoţiile şi stările pe care le trăim şi nu le manifestăm se transformă în blocaje de conexiune cu ceilalţi oameni, fericirea, obiectivele noastre.

 

A fi sincer cu tine înseamnă să îţi asumi până şi faptul că a fi sincer cu cineva poate răni. Dar de ce ai vrea să trăieşti într-o frică permanentă, pe drept motiv că cel de lângă tine te poate răni? Pune-l în postura în care poate să te rănească şi vezi ce face, dacă o va face, vei ştii cu adevărat ce se află în acel om, nu vei mai presupune.

 

E dureros la început să renunţi la toate măştile pe care ţi le pui că să fii plăcut de alţii, să se simtă bine cu tine, să te aprecieze, să facă sex cu tine, să câştigi anumite beneficii… vânzându-ţi sufletul.

 

Nu lăsa conexiunea cu tine şi cu oamenii să se distrugă, nu renunţa la asta, probabil e cea mai mare comoară pe care o avem de la viata. Conectând o să îţi dai seama că te simţi fericit chiar şi atunci când plângi şi te doare, că te accepţi. După ce fericirea se instalează în tine cu rădăcini puternice, vei simţi iubirea în toate formele ei, iar momentul prezent nu va mai fi ceva străin pentru tine, nu te vei chinui să îl atingi.

 

Pentru unii oameni ceea ce am spus mai sus, pare imposibil, dar hai să ne amintim totuşi: Roma, nu a fost construită, nici dărâmată într-o zi. Dacă nu poţi vedea acum acea stare, nici măcar nu o poţi “mirosi”, înseamnă că ai nevoie să mai avansezi puţin până începi să vezi într-acolo. Totul cu pasi mici!

 

Alegerile mici fac marile diferenţe!

 

Zilnic, timp de câteva luni, dacă pui câte o picătură de apă într-un pahar, la un moment dat o să fie plin. Dacă zilnic faci măcar un lucru care să îţi aducă conexiunea cu ceilalţi oameni şi implicit fericirea, ia ghici ce se va întâmpla?

 

Ai nevoie doar de răbdare, nu se întâmplă peste noapte să fii fericit, decât cu o singură excepţie. Te bucuri că ai conştientizat şi că faci în fiecare zi paşi spre fericirea ta renunţând la a mai renunţa, varianta ideala, te bucuri de drum.

 

Timpul trece oricum, tu eşti ce care alege ce face cu el şi nu uita, şi timpul e format din secundele care alcătuiesc minutele, orele, zilele, anii, mileniile, erele… Acum, în secunda asta alege, nu mâine, nu poimâine… acum!

 

Rămâi conectat,

 

Valentin

http://www.valentinbarbulescu.com/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s