Dintele lui Buddha


e povesteste ca era odata, un calugar tibetan care s-ar fi hotarat sa plece in pelerinaj in India. Cand a plecat, bunica sa l-a rugat sa-i aduca de acolo o relicva pretioasa, care sa-i ofere suport credintei sale.

Calugarul pleca in pelerinaj, iar cand ajunse in India vizita o multime de temple si manastiri, copiind texte sacre si invatand tot felul de ritualuri religioase.  Apoi lua drumul spre casa. Tocmai cand mai avea putin pana sa ajung in satul sau, isi aduse aminte de rugamintea bunicii. Ce mai putea face acum? Din drum nu se mai putea intoarce, India era departe. Intristat ca nu-i poate indeplini rugamintea bunicii, cauta o solutie….cand vazu langa el, un schelet de caine. O idee ii incolti in minte. Rupse un dinte din dantura scheletului, il curata bine, si il puse intr-o cutiuta din lemn pretios.

Cand ajuse in Tibet, isi vizita bunica si, dandu-i cutiuta ii spuse:

–          Iata bunica, ti-am adus darul promis! In aceasta cutiuta se gaseste dintele lui Buddha! Il am de la o renumita manastire !

Bunica lua cu veneratia cutiuta si o aseza in micutul sau altar de rugaciune. Cu trecerea timpului, au venit sa vada minunatul canin, sa i se roage si sa se inchine, mai intai prietenele apropiate ale mamei calugarului, apoi pe rand toti satenii. Unii dintre ei au gasit alinarea sufleteasca, altii chiar s-au vindecat aproape miraculos, si de la atatea minuni s-au hotarat sa ridice un templu.

Zis si facut. Au construit un mic templu inchiat dintelui lui Buddha, la care incet, incet au inceput sa vina pelerini din intreaga regiune.

Satucul a inceput sa prospere de pe urma acestor vizite, si in timp s-a transformat intr-un orasel.

Minunile s-au inmultit si din ce in ce mai multi oameni care veneau in pelerinaj, se vindecau doar la vederea minunatului dinte, astfel incat a ajuns sa fie renumit in intregul Tibet.

Micutul templu a devenit in scurt timp neincapator, asa ca au fost nevoiti sa construiasca cu ajutorul credinciosilor un nou templu care s-a numit Templul Mantuirii Neamului Tibetan, care a devenit cea mai minunata si impunatoare constructie din tot Tibetul. Acum veneau aici, si indienii, chiar cei din manastirea din care spusese calugarul ca a luat dintele, care era deja devenise cunoscuta ca si tara lui Buddha cel stirb.

La un moment dat, calugarul din povestea noastra a revenit in satul sau si a fost uimit de schimbarile produse si de constructiile aparute acolo unde stia ca se aflau niste case modeste. A intrebat pe cineva ce templu este acela si de ce vin atatia oameni acolo si i s-a raspuns ca este templul in care oamenii adora dintele lui Buddha care face minuni si ofera sanatate.

Dandu-si seama ca minciuna sa despre care credea ca e oarecum nevinovata (!) a avut consecinte uriase, se duce la bunica sa, se retrage impreuna cu ea intr-o incapere si ii marturiseste minciuna sa in legatura cu dintele de caine pe care i l-a oferit ca fiind dintele lui Buddha.

Bunica l-a ascultat cu multa atentie si in final i-a spus ca nu crede ca ceea ce spune el este adevarat deoarece ea stie absolut sigur, prin cunoastere directa a influentelor si calitatilor subtile ale acelui dinte, ca acel dinte este dintele lui Buddha si ca cel care se inseala este chiar nepotul ei.

de Acharya Leonard

http://filedelumina.ro/

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POVESTIOARE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s