„Geniile” necesare versus NEMURIREA


Geniul necesar!

 Avem, noi ca societate, nevoie de așa ceva? Cine este geniul necesar?

 Este acel individ, care vrea sa te „lumineze” cu orice chip!

Exemplu: La o postare în care întrebarea principală era: Ești în stare să ucizi pentru pământul tău? – apare geniul cu soluția salvatoare, îndemnându-ne să vedem un film „neamerican”, în care, fraze spuse niciunde pe lumea asta, decât în film, sunt cele care să ne determine, ca națiune, să ne trezim!
Ce noroc pe oameni, că mai fac și alții filme, înafara de americani!

Dar hai să despicăm firul în patru. Și pornim, de la această întrebare: Ești în stare să ucizi pentru pământul tău?
Acest pământ al tău, este de fapt al nostru și, acum se numește România. Că vrem sau nu, ne-am născut aici și acesta ne este pământul. Am învățat obiceiuri, tradiții, datini. Am învățat cum înaintașii noștrii s-au jertfit în luptă, pentru ca noi să avem acum pământ. Am învățat, cum o căruță cu țărani, au ținut în loc, imperii. Am învățat că, sufletul nostru, conține o parte din fiecare înaintaș de seamă, începând de la URIAȘII noștrii, continuând cu marele Burebista,cu Decebal, Mihai Viteazul, Eminescu, Vasile Alecsandri,Octavian Goga, Nicolae Densușianu, până la Arsenie Boca! Lista e cu mult mai lungă.
Pământul nostru, este mai mult decât o grădină cu roșii și castraveți! Acestpământ, este mai prețios decât un lan de porumb sau grâu, pentru că, pe el, au călcat cei mai ințelepți din toate timpurile, pentru că, este atât de fertil, din cauza stropirii lui cu sângele celor care l-au apărat de-a lungul timpului.
In acest pământ, se afla toate comorile civilizației actuale.
Eminescu și-a scris poeziile inspirate din acest pământ. Brâncuși a ridicat coloana infinitului din acest pământ. Aici se odihnesc moșii și strămoșii noștrii.
 Aici se află începutul Soarelui! Sufletul acestui pământ, este parte din fiecare născut aici.

Nu poți să rămâi fără acest pământ, trăind.

Am ars câmpiile și am otrăvit apele, pentru a ne apă

ra, iar acest pământ, nu numai ca a înțeles, dar a fost alături de noi! Cine nu a colindat prin munți, cine nu a ascultat marea, cine nu a băut apa de izvor, nu are cum să înțeleagă. Trebuie să te fi născut aici, ca să simți aceasta simbioză.

Structura noastră interioară, conține, nu numai răspunsul la întrebarea de mai sus, ci răspunsul la tot ce există în univers. Cu cât aprofundăm înțelepciunea strămoșească, cu atât ne apropiem de înțelepciunea universală, care, fără să conștientizăm, face parte din fiecare.
Deci prietene geniu, filmul la care te referi, este doar o clipire de-a noastră, iar frazele spuse, sunt parte dintr-o picatură de ploaie scufundată în ocean.
Însă filmul nostru nu este pentru oricine, iar răspunsul  la întrebare se află dincolo  planetele, în adâncul univers interior, care este același cu nemurirea!
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s