Adio, NATO?!


Criza din Turcia a schimbat definitiv situația geopolitică din această parte de lume. Când generalii și coloneii armatei turce, comandanți de baze NATO în Turcia sunt arestați și condamnați la moarte de regimul Erdogan, care se islamizează pe pe zi ce trece, destrămarea Alianței Nord-Atlantice în această parte de lume e doar o chestiune de timp. Am trăit s-o vedem și pe aceasta: unitățile NATO luate cu asalt de poliția lui Erdogan, percheziționate la sânge și comandanții militari turci arestați și bătuți în fața colegilor americani, care priveau neputincioși, e dovada că Turcia nu mai este în NATO de facto. Bazei americane de la Incirlik i s-a tăiat curentul electric, iar avioanele NATO sunt ținute la sol pentru a nu se mai bombarda Statul Islamic, care face afaceri cu petrol împreună cu fiul lui Erdogan.

Putem spune că rolul Turciei în NATO, început cu anul 1952, s-a încheiat în epoca Erdogan. Președintele, furios pe puciști, i-a arestat și pe cei doi piloți turci care au doborât avionul rusesc Suhoi acum câteva luni, acuzându-i că au acționat la ordinele lui Gülen pentru a înrăutății relațiile cu Rusia. Erdogan a anunțat deja o alianță politico-militară cu Rusia, Siria și Iranul, cu acceptul și colaborarea tacită a Israelului.

O nouă ordine geopolitică se crează în Orientul Mijlociu fără SUA și NATO. Marea Neagră va deveni un „lac turco-rusesc” prin care navele de război americane nu mai pot intra pentru că Turcia controlează strâmtorile și va avea grijă să respecte cu sfințenie Convenția de la Montreaux din 1936, în care fregatele altor state decât cele riverane nu prea mai au ce căuta în zonă. Constanța va rămâne izolată, iar furniturile militare NATO vor ajunge tot mai greu la baza de la Mihail Kogălniceanu.

Dar surpriza vine acum și din partea SUA. Se pare că și americanii se arată tot mai dezinteresați de zona Mării Negre și estul Europei, în ciuda propagandei de tip Soros și CNN. Surpriza ne-a făcut-o Donald Trump, candidatul dreptei republicane, la Convenția politică a partidului său, în care a fost nominalizat la președinția SUA. Donald Trump a fost brutal de sincer. Poate e mai bine așa decât să fie perfid sau ipocrit ca madame Clinton. Candidatul republican a dat direcția politicii externe SUA în Europa de Est: neimplicare și părăsire a națiunilor europene ca în 1945 la Ialta. Donald Trump a declarat că dacă este ales președinte ar putea abandona garanția de a proteja alte state membre NATO. Într-un interviu pentru New York Times, Donald Trump a spus că SUA ar sări în ajutorul aliaților doar dacă „aceștia și-ar îndeplini obligații față de noi”.

După cum se ştie, Tratatul NATO precizează, la articolul 5, că în cazul în care unul dintre statele membre este atacat, celelalte îl apără în fața atacurilor, amintește BBC News. Întrebat despre agresiunea Rusiei față de state membre NATO din regiunea baltică, Trump a declarat că SUA ar putea abandona protecția pe termen lung oferită de SUA pentru astfel de națiuni.

Controversatul candidat al republicanilor pentru prezidențialele din noiembrie anul acesta a mai spus că, dacă va fi ales, nu va face presiuni asupra aliaților SUA în ceea ce privește revoltele sau opoziția politică sau libertățile civile, susținând că SUA trebuie „să-și rezolve problemele interne” înainte de a „da lecții” altor națiuni.

El a continuat: „Uitați-vă ce se petrece în țara noastră. Cum am putea da lecții, când oamenii împușcă polițiști cu sânge rece?. Întrebat despre lovitura de stat din Turcia, de vineri, candidatul republican l-a lăudat pe președintele turc, Recep Erdogan, criticat de unii lideri occidentali din cauza conducerii sale tot mai autoritare. Rețineți ce a spus candidatul cu șanse reale la președinția SUA: întrebat despre agresiunea Rusiei față de state membre NATO din regiunea baltică, Trump a declarat că SUA ar putea abandona protecția pe termen lung oferită de SUA pentru astfel de națiuni. În traducere liberă, dacă Rusia va ataca țările baltice, în extensie cu alte țări europene, SUA nu se va băga să le protejeze, ci se va plia pe rezolvarea propriilor probleme interne foarte grave.

Asistăm la o revenire la politica neintervenționistă din anii ’30? În caz că Rusia atacă putem avea surpriza ca SUA să nu apeleze la Articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic. De aceea, singura noastră șansă reală de a ne păstra independența, suveranitatea și unitatea teritorială este să nu mai credem în mitul NATO și să ne organizăm apărarea, situaţie în care reintroducerea serviciului militar obligatoriu să devină o realitate necesară și protectivă, la pachet cu aplicarea fermă a politicii de bună vecinătate.

Criza din Turcia a arătat clar că NATO nu mai există de facto, a rămas doar de jure, dar până când? Până vine Trump la președinția Americii și-şi va retrage trupele din estul Europei? Poate un nou târg gen Ialta s-a încheiat ca în 1945 și noi nu știm. Rusia e tot mai aproape și soldații americani ne privesc ca pe cei turci, când i-a arestat Erdogan la Incirlik.

http://www.yogaesoteric.net/

Acest articol a fost publicat în ARMATA - NATO. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s