Dacii erau înalţi, robuşti, aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat


„Izvoarele antice literare sunt sărace în informaţii despre fizionomia geto-dacilor însă istoricii au reuşit să reconstituie înfăţişarea lor. Au cules indiciile necesare, chiar dacă nu cu exactitatea dorită, atât din scrieri, precum elegiile poetului Ovidius, cât şi din sculpturile de pe Columna lui Traian sau de pe monumentul de la Adamclissi.

Din păcate, nici ştiinţa modernă nu este de folos în aflarea fizionomiei strămoşilor noştri, deoarece geto-dacii aveau obiceiul să-şi ardă morţii, nu să-i îngroape. Puţinele resturi umane calcinate, care au fost descoperite în siturile arheologice, sunt irelevante în cercetarea antropologică.
De aceea, cele mai importante indicii privind aspectul celor care au locuit pe teritoriul României de astăzi au fost lăsate de mărturiile literare din antichitate, care pomenesc despre asemănarea fizică dintre geto-daci şi popoarele care vieţuiesc în ţinuturile de miază-noapte ale continentului, respectiv sciţi, celţi, germani.
Bărbaţii daci erau înalţi şi robuşti, aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat.   “Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de comati, „pletoşii”. La dacii nobili, tarobostes sau pileati, e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor. În orice caz, şi unii şi alţii purtau mustăţi şi barbă bogată, potrivite cu foarfecele”, îi descria Hadrian Daicoviciu, în volumul ”Dacii”, apărut pentru prima dată în 1965, la Editura Ştiinţifică.
Academicianul Vasile Pârvan afirma, în lucrarea „Getica – Ο protoistorie a Daciei”, publicată în 1926, că geto-dacii erau foarte îngrijiţi.
„Atât părul, cât şi barba erau bogate, dar erau potrivite cu foarfecele. Părul era tăiat pe frunte şi pe tâmple, iar la spate era potrivit în coamă, aşă încât am putea asemăna portul lor cu acela al ţăranilor noştri de la munte, care-şi retează la fel părul, lăsând să le cadă pe umeri plete destul de lungi. În ce priveşte barba, ea era ţinută deasemenea relativ scurtă; ba la Dacii nobili de pe monumentul de la Adamclissi am putea chiar afirma că e nu numai tăiată în formă, dar şi bine îngrijită”, scria Vasile Pârvan.
Potrivit unor autori antici, geto-dacii s-ar fi tatuat. Alţii susţineau că tatuajul era specific doar sclavilor lor, însă informaţiile în această privinţă nu sunt suficient de precise pentru a putea genera o concluzie. Femeile dace par să fi fost de o frumuseţe severă, aspră chiar, dar expresivă. Columna lui Traian le înfăţişează, idealizându-le într-o anumită măsură, zvelte, înalte, aparent puternice, purtând părul pieptănat pe tâmple, cu cărare la mijloc şi strâns la spate într-un coc.
 Ioan Lupaş, profesor de istorie bisericească la Institutul Teologic-Pedagogic Andreian din Sibiu, autor al cărţii ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”, tipărită în 1908, descrie femeile dace ca fiind frumoase, harnice, dar aprige şi capabile să poarte un război, alături de bărbaţi.
 ”Femeile erau vrednice tovarăşe, nu numai acasă în îndeletnicirile lor de toate zilele, ci şi în deprinderile îngrozitoare ale răsboiului. Nici inima lor nu era mai puţin întărită şi împietrită în faţa primejdiilor de tot felul, nici chiar mai mult cuprinsă de milă faţă de duşmanul ajuns în nenorocire. S’au păstrat chipuri de piatră, cari arată, cum nişte femei dace ard cu făclii de răşină la cap şi la braţe pe nişte Romani prinşi, pe cari soarta i-a aruncat în mânile lor. De asemenea femeile Dacilor sunt lăudate pentru frumuseţe şi hărnicie, cum şi pentru alipirea, cu care ţineau la bărbaţii lor”, potrivit lucrării ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”.
O descriere literară a dacilor, în mijlocul cărora a trăit zece ani, a fost făcută de poetul latin Publius Ovidius Naso, exilat în Tomis în anul 8 d.Hr., la porunca împăratului roman Augustus.    „Ei se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi, iar feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung. Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte. Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată. Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcând piei de animale şi pantaloni cusuţi. Numai faţa li se vede din tot trupul. Deseori auzi sunând firele de păr, când sunt mişcate, din pricina gheţii ce atârnă de ele şi barba cea albă le străluceşte din pricina gerului care a pătruns-o”, scria Ovidius, în elegiile cuprinse în volumele poetice Tristia.
    Îmbrăcămintea geto-dacilor, simplă, precum portul popular românesc de astăzi   Bărbaţii purtau pantaloni, sau cioareci, de două feluri: mai largi sau mai strâmţi pe picior, în genul iţarilor. Purtau cămaşa, despicată în părţi, pe deasupra cioarecilor, incingându-se cu un brâu lat, probabil de piele sau, eventual, din pânză groasă. O haină cu mâneci şi cu creţuri, o mantie scurtă, fără mâneci, având uneori franjuri, sau o şubă cu blană pe dinăuntru, nu prea lungă, constituiau veşmintele de deasupra.   Cartea ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”, a istoricului Ioan Lupaş, ne oferă informaţii despre portul dacilor, pe care autorul îl compara cu cel al ţăranului contemporan cu el.
”Îmbrăcămintea lor nu se deosebea mult de aceea pe care o poartă Românii noştri dela sate şi azi. Aveau haine de pânză, pe care o ţeseau femeile lor din in şi din cânepă, altele făcute din piele de oaie, apoi cingătoare sau şerpar, iţari lungi până la glesne, ţundră şi opinci. Numai cei bogaţi aveau drept să poarte pe cap o căciulă răsfrântă, iar cei de rând trebuia să umble cu capul gol; pe lângă părul care le atârna în plete lungi pe umeri, ei nu-şi tundeau nici barba, ci o lăsau să crească lungă şi stufoasă”, scria istoricul ardelean.
Femeile purtau o cămaşă încreţită, cu mâneci scurte, şi o fustă. Columna lui Traian le înfăţişează purtând uneori şi o manta lungă, bogat drapată. O basma, probabil colorată, le acoperea părul.
dacii-erau-blonzi-si-cu-ochi-albastri
”Hainele lor erau tot aşa simple ca ale bărbaţilor: purtau o haină de pânză largă, cu creţe dealungul, şi care ajungea până la glezne, peste aceasta o cingătoare, apoi cojoc de piele de oaie şi în picioare opinci, iar pe cap avea o legătoare cam slobodă, care atârna în jos până pe grumaz la vale şi era prinsă dindărăt cu o frunză cam în felul învelitoarei, cu care se îmbrobodesc şi azi, prin multe locuri, Româncuţele noastre dela sate”, scria în 1908 Ioan Lupaş.”[1]

SURSE

  1. http://romania-misterioasa.blogspot.ro/2016/09/dacii-erau-blonzi-si-cu-ochi-albastri.html?spref=fb&m=1
  2. Foto: romania-misterioasa.blogspot.ro

http://www.dzr.org.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dacii erau înalţi, robuşti, aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat

  1. mirceascalat1948 zice:

    A nu se intelege prin Inalti, ca aveau 190 cm de regula ci ca pentru acele timpuri si populatii limitrofe aveau o statura mai inalta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s