Pacea minții


Eram cel mai cunoscut luptător din întregul regat și niciodată nu refuzam o luptă, răspundeam la toate provocările și eram temut de toată lumea. De departe veneau adeseori luptători mândri și mulți dintre ei erau foarte puternici, însă eu eram rapid, puternic și cunoșteam multe stiluri de luptă. Învățasem să mă lupt cu mâinile cu picioarele și tot corpul devenise o armă. Sabia, bâta și orice obiect pe care puneam mâna devenea unul letal.

Am început de mic să mă antrenez ca să ajung așa cum sunt astăzi. La început, mă băteam de nevoie cu puștii de o vârstă cu mine, apoi pe măsură ce deveneam mai bun am rămas aproape singur. Nimeni dintre vechii tovarăși nu mai are curajul să mă înfrunte.

Acum merg țanțoș prin mulțime și toți se feresc din calea mea. Cu o singură excepție. Un om între două vârste cam de aceeași talie cu mine nu vrea să-mi facă loc. Mă enervez și strig la el:

– Dă-te la o parte, îmi stai în drum.
– E drumul tuturor, răspunde el zâmbind.
– Știi cine sunt eu? spun eu nervos.
– Un om, ca și mine.
– Nu sunt un oarecare, sunt luptătorul de neînvins și daca nu te dai la o parte, atunci te voi sili eu.
Zâmbetul străinului rămâne același și mă scoate din minți așa că nu mai aștept nicio invitație și mă reped la el să-l fac una cu pământul.
Totuși, într-un fel miraculos acesta scapă de atacul meu furibund și mă trezesc căzut în colbul drumului. Mă ridic și încerc din nou să-l lovesc. Are consistența aerului și nu reușesc deloc să-l ating. Fiecare atac se termină la fel: eu căzut iar el în picioare zâmbind. După multe străduințe cedez în fața inevitabilului. Este un luptător mai bun și mai rapid, iar tehnica lui este cu adevărat uimitoare.
– Mă închin în fața ta și mă recunosc învins. Dacă ai venit aici ca să mă provoci poți fi mulțumit. L-ai invins pe cel de neînfrânt. Sunt convins că ai câștigat mulți bani la pariurile contra mea.
Dar străinul zâmbește și pleacă fără să mă bage în seamă. Lumea se strânsese ca de fiecare dată în jur și acum râd privindu-mă. Nesuportând rușinea și disprețul călătorului încep să-l urmăresc. Îl văd cum iese din sat și se îndreaptă spre pădure. Intru rapid în casa mea, era în drum, și iau un topor cu mine, apoi îmi reiau urmărirea.
Orele trec și ne afundăm din ce în ce mai adânc în inima codrului. Se lasă seara și călătorul se oprește într-o poieniță. Aprinde un foc iar eu stau ascuns în pădure privindu-l. În lumina lunii lama toporului lucește în mâinile mele. îl văd cum se pregătește să se culce. Sunt într-o stare de agitație extremă. Dacă el ar dispărea atunci rușinea mea ar fi spălată în sânge și aș putea din nou să fiu numit Cel de Neînfrânt. Totuși, o crimă nu este cea mai bună variantă… mă lupt cu mine însumi și îl aud:
– Vino!
Deși nu văd nimic din cauza întunericului, mă uit în jur. Îmi țin răsuflarea.
– Vino! Știu că ești acolo și mă urmărești.
– M-ai simțit, spun eu pășind spre el. Nu mai are importanță acum, am fost descoperit.
– Ești bun, ești foarte rapid și puternic, zice el.
– Nu îndeajuns de bun încât să te înfrâng.
– Aici greșești și de asta ai pierdut.
– Cum greșesc? Întreb eu nedumerit.
– Eu ți-am furat mintea, și atunci ai fost pierdut de la bun început.
– Cum ai făcut asta?
– Simplu, tu mi-ai dăruit-o.
– Nu înțeleg nimic străine, îți bați joc de mine.
– Bine, o să-ți explic. Lupta nu e nimic, nu are importanță. Pacea minții trebuie să o deții în viață și atunci ești stăpânul luptei și mai ales stăpânul vieții tale. Altfel o să pierzi mereu. Chiar dacă câștigi o luptă, vei pierde războiul, chiar dacă câștigi, apreciere, onoare, glorie, averi, femei sau bani, le vei pierde pe toate.
– Eu nu pierd nimic! Toate sunt ale mele și nu le dau drumul!
– Nimic nu e al tau… pentru o monedă tu ești doar unul oarecare prin palma căruia trece, se va duce la următorul proprietar cât mai curând. Banii ar putea spune despre tine că ești doar un vehicul temporar, apoi gloria, onoarea, toate se uită. Tu de fapt nu ai nimic! Doar dacă ai pacea minții atunci poți să te ai pe tine și avându-te pe tine să deții tot Universul.
– Tot nu înțeleg ce este pacea minții, călătorule.
– Hai să încep cu ceva simplu. Când te-ai luptat cu mine azi la ce te-ai gândit? La mine, ca dușman al tău?
– Da exact!
– Atunci eu ți-am furat mintea. Dacă te gândești la sabia mea, atunci sabia mea ți-a furat mintea. Dacă te gândești la sabia ta, atunci sabia ta ți-a furat mintea. Atunci când te gândești la luptă, lupta îți fură mintea. Când te gândești la ceva anume, acel lucru îți fură gândurile, îți fură mintea, te fură pe tine.
– Și ce pot face? Cum să fac altfel?
– Fii ca floarea care crește în noroi. Oricât de multă murdărie e în jur, petalele ei sunt imaculate, perfecte și echilibrate și se îndreaptă spre cer. Nu e nevoie să lupți cu nimeni, iar cu noroiul nu te poți lupta fără să te murdărești. Stai singur în pace și atunci toate darurile Universului se vor pogorî asupa ta. În acel moment vei fi de neînvins cu adevărat, pentru că vei cunoaște PACEA MINȚII.

Autor: Răzvan

http://filedelumina.ro/

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POVESTIOARE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s