Nemurirea


În vremuri vechi în care tehnologia era reprezentată de o căruță și când fierarul era inginerul care realiza cele mai minunate lucruri doar cu barosul său trecut prin foc și apă, atunci trăia un tânăr care dorea să găsească taina nemuririi.

Urmând zvonurile și indicațiile binevoitorilor rătăci ani de zile de la un învățat la atul nereușind să-și împlinească visul. Află atunci că doar un singur om sfânt ar putea să-l ajute. Acesta trăia la poalele celui mai falnic munte de care se auzise vreodată, unul al cărui vârf, arareori văzut, stătea în împărăția ghețurilor veșnice.

– Bună ziua înțeleptule, spuse tânărul atunci când în sfârșit ajunse lângă cel pe care-l căutase de mult.
– Bună ziua, tinere.
– Am venit să-mi spui secretul nemuririi.
– De ce ai vrea asta?
– Ca sa nu mai mor.
– De ce nu ai vrea sa mori?
– Bătrâne, ma zapacești. Nu vreau să mor pentru că vreau să trăiesc veșnic!
– Cand Soarele se va stinge, tu vei continua să trăiești?
– Eeee… nici chiar așa.
– Veșnicia e lungă băiete.
– Drept este. Atunci vreau să trăiesc mult, foarte mult, mii de ani.
– Dacă trăiești mii de ani îi vezi murind pe toți, deopotrivă prieteni sau dușmani. Nimeni nu va fi lângă tine, nici soția, nici copiii. Nimeni! Vei fi hulit, alungat și invidiat de toți. Asta îți dorești?
– Deci e mai bine să trăiești si să mori ca orice om?
– Eu zic ca trebuie să trăiești etern.
– Bătrâne, te joci cu mine? Acum mă amețesști rau. Cum să trăiești etern?
– Corpul tău moare, dar sufletul… ce zici, moare și el?
Tânărul se gândi câteva clipe și spuse:
– Eu cred că spiritul trăiește și după aceea.
– Da, ai dreptate, spiritul trăiește, dar pentru asta trebuie să înveți multe, spuse bătrnul înțelept. Dacă îi arăt unei păsări Soarele unde se va uita ea?
– Nu știu.
– Ba bineînțeles că știi….
– Se va uita la degetul tău.
– Corect! Așa și tu, uită cuvintele, uită simbolurile, nu te uita spre deget, ci mergi spre Soare. Doar așa vei înțelege că sufletul tău este cel cu adevărat nemuritor și pacea lui te va cuprinde. Oamenii când te-au trimis la mine, au fost degetul. Acum e randul tau să mergi spre soare fără să-ti stea gandul la deget.

Autor: Razvan

http://filedelumina.ro/

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POVESTIOARE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Nemurirea

  1. dacianus zice:

    o PROSTIE CIT ROATA CARULUI !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s