Cum au construit comuniștii cea mai mare școală din Focșani în jumătate de an. „Secretul”: munca în trei schimburi


În anul 1964, în Focșani avea să fie dată în folosință cea mai mare unitate de învățământ, care găzduiește și astăzi peste 1.000 de elevi.

La mijlocul anilor 60, în plin spor natural pozitiv, autoritățile din Focșani au ajuns la concluzia că unitățile de învățământ din oraș sunt insuficiente pentru a prelua spre educație toți copiii.

Astfel că au pus bazele proiectului pentru construcția în Focșani a unei școli cu 16 săli de clasă, parter plus două nivele. Practic, această viitoare unitate devenea cea mai mare școală din Focșani.

În memoriul general întocmit de proiectant se argumentează necesitatea și oportunitatea lucrărilor.
Cu ajutorul istoricului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naționale Vrancea, aflăm că Școla „Duiliu Zamfirescu” a fost construită în doar șase luni și jumătate, așa cum reiese din documențația păstrată în arhive.

„Pentru desfășurarea învățământului general de 8 ani, în prezent (1964 ) pe cuprinsul orașului Focșani funcționează  7 școli de 8 ani  și una de 4 ani , totalizând 112 săli de clasă,  din care 25 de săli de clasă funcționează în săli improprii  La cele de mai sus se poate adăuga  că marea majoritate  a școlilor existente au o vechime cuprinsă între 80 și 100 de ani,  care le  face să nu mai corespundă cerințelor actuale ale învățământului și altor condiții legale.  Din cauza supraaglomerării școlilor deja existente  se impune necesitatea construirii  unei noi școli cu 16 săli de clasă  și darea ei în folosință în anul școlar 1964-1965”, se arată în memoriu.

Memoriul detalia că  școala se va construi în partea de sud a orașului, pe str. Miciurin, azi Tinereții, colț cu strada București, azi Unirii. Pentru etapa finală a construcției se preconiza o suprafață de peste 7.000 mp necesar de teren,  având în vedere sala de gimnastică și terenurile de sport ulterioare.  Pentru prima etapă a construirii școlii  s-a asigurat o suprafață de 4000 mp.

Autorizația de construcție  a fost emisă de Sfatul Popular al orașului Focșani pe 27 ianuarie 1964  iar amplasarea școlii s-a făcut în așa fel încât să nu aibă loc demolări de construcții,  fiind necesară doar exproprierea de teren liber, în baza  unui decret special din 1963.

Valoarea lucrărilor, conform devizului general, s-a ridicat până aproape de suma de 3 milioane de lei.  Datorită zonei seismice din regiunea Vrancea, de categoria a II-a,  școala a fost proiectată din zidărie de cărămidă plină, stâlpi de beton armat și planșee de beton armat monolit.

Fundațiile au fost armate  atât la partea inferioară cât și la nivelul soclului,  cu două centuri, realizându-se în acest fel  grinzi de fundație foarte rigide.

O atenție deosebită s-a acordat terenului de fundare a respectivei școli, pentru că pe teren se aflau două beciuri destul de mari de la casele din zonă, multe WC-uri și un puț absorbant, șanțuri de tranșee, pline de gunoaie și multe alte obstacole în adâncimea terenului.

Pe latura vestică a  terenului  destinat clădirii școlii, hărțile și legendele locale pomeneau de  un vechi curs părăsit al râului Milcov și încă o dată se cerea o deosebită atenție  și se recomanda armarea fundațiilor.
De asemenea, se impunea nivelarea suprafeței terenului  în jurul construcției pe o rază de cel puțin 20 de metri  pentru a asigura scurgerea rapidă și completă  în afară suprafeței construite  a apelor din precipitații sau din alte surse.  În jurul construcției s-au executat trotuare etanșe  de cel puțin un metru lățime.
Începută la finele lui ianuarie 1964, aria construită rezultată a fost  de 771 mp, iar cea desfășurată de 2390 mp. În 6 luni și jumătate s-a construit acest imobil, ceea ce astăzi nu ar fi posibil. Documentele pomenesc că s-au folosit între 65 și 73 de muncitori, în funcție de vârfurile de activitate, iar unele operațiuni s-au executat chiar și în trei schimburi pentru eficacitate, mai ales la turnarea fundațiilor .

Procesul verbal de recepție  definitivă s-a încheiat  pe 11 septembrie 1964, cu puțin timp înainte de deschiderea anului școlar, anul acesta Școala Duiliu Zamfirescu sărbătorind 52 de ani de activitate.

http://www.fluierul.ro/

Acest articol a fost publicat în CONSTRUCTII ROMANESTI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s