Motoarele dominației, documentar despre anarhism (tradus în română)


Engines of Domination furnizează o teorie a puterii politice înțeleasă ca o unealtă pentru transformarea ființelor umane în unelte…un motor care transformă energia umană în autoritate și privilegiu pentru conducători. Inventat în Epoca Bronzului, perfecționat cu pricepere vreme de șase milenii, acest motor a cauzat în zilele noastre o urgență umană care amenință să distrugă lumea.

Acest documentar aduce un argument puternic în ideea că există o singură cale de a salva viitorul. Autoritatea centrală înarmată trebuie să fie abolită, lăsând loc pentru o lume formată din comunități voluntare pașnice, cu alte cuvinte un argument pentru anarhism.

Produs de Mark Corske, Justin Jezewski și Cari-Lee Miller

Editat de Justin Jezewski (traducerea a fost făcută de SDY din Craiova):

“HYPATIA: Socrate! Mi-am pierdut speranța în umanitate!

SOCRATE: Calmează-te, dragă Hypatia. Arăți ca și cum tocmai ai fi văzut-o pe Medusa însăși! De ce ți-ai pierdut speranța în umanitate?

HYPATIA: Oracolul m-a lăsat să privesc prin mașina timpului, și am văzut lumea care ne așteaptă peste două mii de ani. Războaie care fac ca Troia să arate precum o joacă de copii, arme care pot să arunce lumea în aer! Mașinării care devorează jungle și munți, otrăvuri ce umplu aerul, pământul și mările! Nu există nicio speranță pentru noi, Socrate!

SOCRATE: Cu siguranță mai există speranță, Hypatia. Chiar și cele mai rele timpuri au deschis mereu calea pentru unele mai bune.

HYPATIA: Nu, Socrate, sunt convinsă de asta. Numai o creatură malignă ar fi putut să aducă asemenea distrugeri lumii. Suntem pierduți!

SOCRATE: Folosești niște cuvinte puternice, Hypatia. Te rog să-mi dezvălui raționamentul care te face să fii atât de sigură de concluzia ta.

HYPATIA: Foarte bine. Dacă privești la orice ființă care acționează în mod natural în habitatul său, atunci cu siguranță poți să-i observi natura în acțiunile sale. De acord?

SOCRATE: De acord.

HYPATIA: Atunci nu rezultă că privind la cum acționează specia noastră în habitatul său, îi putem observa de asemenea natura? Nu rezultă că dezastrele pe care le-am văzut în mașina timpului demonstrează natura noastră violentă și distructivă?

SOCRATE: Accept prima ta concluzie, Hypatia, dar nu și pe cea de-a doua. Înainte de a continua conversația, poate ar trebui să îi cerem Oracolului să îmi permită să privesc prin mașina timpului.

HYPATIA: Foarte bine Socrate, să mergem atunci.

SOCRATE: Înțeleg ce ai văzut, Hypatia și mi-a adus lacrimi în ochi. Dar nu îți împărtășesc disperarea. Când am privit atent nu am putut vedea specia noastră acționând în mod natural în habitatul său.

HYPATIA: Ce vrei să spui Socrate? Te lasă vederea?

SOCRATE: Nu încă, draga mea. Ceea ce am putut vedea sunt mari mase de bărbați și femei spetindu-se la munca care a produs distrugerea. Însă am văzut că aceste mase erau controlate de grupuri foarte mici de oameni care nu luau parte la muncă, bărbați care purtau tunici negre neobișnuite și eșarfe subțiri legate în jurul gâtului. În lipsa acestui control, bărbații și femeile care trudeau nu ar fi cauzat niciodată asemenea distrugere. Distrugerea a rezultat în mod clar din instituțiile pe care acești oameni le comandau, și nu din natura umană.

HYPATIA: Și eu am văzut asta, Socrate. Dar cu siguranță ține de natura umană să trăiești sub asemenea instituții! La fel facem și noi azi, aici în Atena, precum fac oamenii civilizați din întreaga lume.

SOCRATE: Cu siguranță facem asta Hypatia. Dar din nou, nu trebuie să sari la concluzia că acest lucru este natura umană. Poate Oracolul ar fi suficient de amabil să întoarcă mașina timpului înapoi pentru un moment, astfel încât să vedem lumea așa cum era acum patru mii de ani?

HYPATIA: Socrate! Ce a fost asta, Epoca de Aur? Unde erau palatele, templele, fortărețele? Unde erau conducătorii care să traiască în lux? Armatele, sclavii?

SOCRATE: Într-adevăr, Hypatia, niciunul din acele lucruri nu exista în acele vremuri. Și după cum ai văzut, oamenii nu trăiau în mizerie și violență. Acele oi care pășunau peste câmpuri verzi luxuriante, orașele și satele, vasele de negoț și caravanele – aceasta era o lume într-atât de civilizată ca și a noastră, prosperând fără conducători și instituțiile lor distructive. Și totuși acești oameni erau ființe umane ca și noi! De aceea, instituțiile pe care le-am văzut distrugând lumea din viitor trebuie să rezulte din altceva decât natura umană.

HYPATIA: Dar ce altceva ar putea fi, Socrate? Cu siguranță instituțiile noastre tind să devină distructive când societățile cresc și se maturizează, precum unui tânăr îi încolțește barba.

SOCRATE: Poate că da, Hypatia. Dar eu cred că există o altă explicație, una care ne permite să ne păstrăm încrederea în natura umană, și prin asta speranța. Când ai privit acea societate antică în acțiune, ai putut vedea ce o făcea posibilă? Ce îi permitea să fie mai mult decât micile triburi, precum acelea care încă mai cutreieră prin munți în zilele noastre, care pradă și vânează pentru o existență sărăcăcioasă.

HYPATIA: Trebuie să te referi la câmpuri și animale, Socrate.

SOCRATE: Mă refer la asta și la mai multe, Hypatia. Câmpurile nu s-au cultivat singure, oile nu s-au adunat singure în turme. Au fost voit cultivate și domesticite de către oameni. Iar oamenii au putut face asta numai prin intermediul unor inovații strălucite, cu ajutorul unor unelte ingenioase – plugul și toiagul ciobanului. Ce desparte ciobanul de oaie este abilitatea sa de a construi unelte și de a utiliza surse externe de energie. Aceasta este cu adevărat natura umană, Hypatia, specia noastră acționând în mod natural în habitatul său.

HYPATIA: Îmi doresc să pot gândi așa, Socrate. Dar această lume nu a rezistat. Natura umană a produs conducători și sclavi, orașul fortificat și războiul. Cum poți nega asta?

SOCRATE: Ceva a produs aceste lucruri, Hypatia. Și acest lucru a fost cu siguranță acțiunea umană, deci a fost ceva ce era posibil pentru natura umană. Să ne gândim puțin mai atent la acele trăsături care despart ciobanul de turmă – crearea uneltelor și utilizarea surselor externe de energie. Să presupunem pentru un moment că un oarecare cioban neliniștit s-a așezat în vârful unui deal, contemplând priveliștea pe care tocmai am văzut- o. A admirat marele privilegiu de care el și oamenii săi se bucurau după cultivarea recoltelor și îmblânzirea animalelor. A privit oamenii de pe câmpuri și din sate în timp ce munceau la sarcinile lor, extrăgând această mărinimie de la Natură. Acum să presupunem că într-o viziune fatidică, s-a văzut îmbânzind întreaga comunitate, astfel încât să poată trăi de pe urma energiei lor umane și a bogăției pe care ei au creat-o – un păstor de bărbați și femei.

HYPATIA: Socrate! Mă șochezi! Ce idee monstruoasă!

SOCRATE: Te șochez, Hypatia? Nu realizezi că exact asta sunt conducătorii noștri din Atena astăzi? Și acei bărbați din viitor cu eșarfele legate în jurul gâtului?

HYPATIA: Din cauza unor idei ca aceasta poți să fi ucis, prietene.

SOCRATE: M-am împăcat cu acest gând în urmă cu multă vreme, Hypatia. Dă-mi voie să continui. Să presupunem că folosind aceeași ingeniozitate care a creat orașul și câmpurile, acest tânăr și niște adepți au decis să își transforme visul în realitate. Nu a fost un lucru ușor domesticirea plantelor și animalelor. A fost nevoie de mii de ani să se creeze uneltele și tehnicile care au făcut posibilă lumea pe care tocmai am văzut-o. Pentru a-și putea transforma visul în realitate, acești păstori de bărbați și femei ar fi avut nevoie să inventeze unelte și tehnici noi pentru domesticirea semenilor lor. Îndeosebi ar fi avut nevoie să creeze noi instituții care să le confere putere asupra altora – un toiag de cioban pentru turma lor umană. De acord?

HYPATIA: De acord.

SOCRATE: Atunci, dat fiind faptul că ingeniozitatea umană a fost suficient de măreață încât să îmblânzească alte forțe ale naturii, cu siguranță ar fi fost suficient de măreață încât să domesticească comunități umane! Aceste noi instituții aveau să fie cea mai mare unealtă inventată vreodată: o unealtă pentru transformarea ființelor umane în unelte. Astfel, ceea ce putem observa astăzi și în acea lume din viitor nu este specia noastră care acționează în mod natural în habitatul său. Este o creatură captivă și cel care o încarcerează legați într-o luptă nenaturală, făcând ravagii în lume. Hypatia dragă, ești în regulă?

HYPATIA: Mi-ai zguduit puterea de înțelegere până în temelii, Socrate. Instituțiile de putere pe care le-am văzut distrugând lumea nu reprezintă deloc natura umană. În schimb, ele sunt instituții care fac violență naturii umane și lumii, după ce au crescut suficient de puternice încât să îl înspăimânte pe Zeus însuși! Însă odată ce această unealtă are întreaga lume sub stăpânire, ce speranță mai există de a o opri?

SOCRATE: Uneori o mică speranță este tot ce ne oferă zeii. Trebuie să ne descurcăm cu speranța pe care o avem. Dacă natura umană este violentă și distructivă, atunci suntem condamnați, așa cum gândeai și tu înainte. Dar dacă ingeniozitatea umană a fost suficient de mare încât să creeze această unealtă, atunci turma umană s-ar putea să găsească o modalitate de a scăpa de păstorii săi și să alerge liberă din nou – înainte să fie prea târziu.

HYPATIA: Atunci ce putem face să prevenim acest dezastru, Socrate?

SOCRATE: Tu și cu mine, draga mea? Nimic. La urma urmei suntem doar personaje într-un dialog. Dar aceia care reflectă asupra cuvintelor noastre ar putea să creeze minuni pe care nici măcar Oracolul nu le poate prezice.

Iată deci prima mare idee din teoria mea asupra puterii politice. Lumea se află azi într-un mare necaz: război și amenințarea unui război nuclear, distrugerea habitatului, populații imense înghesuite în orașe vulnerabile în fața pandemiilor, chiar și amenințarea unei culturi corporatiste globale care să degradeze spiritul uman.

Această situație este atât de gravă încât o numesc Urgența Umană. Este tentantă învinuirea naturii umane pentru Urgența Umană, cum a făcut-o Hypatia – să considerăm că numai o creatură malignă ar fi putut aduce un asemenea prăpăd asupra lumii.

Dar consider că acest lucru este o greșeală fatală. Suntem în realitate o specie ingenioasă și cooperantă. Numai o foarte mică parte a speciei noastre cauzează devastarea, iar aceasta ar fi imposibilă fără anumite instituții. S-ar înarma zecii de mii de bărbați și ar călători spre zone îndepărtate pentru a purta război, dacă nu ar exista națiuni și armate? S-ar echipa sute de muncitori cu buldozere și drujbe pentru a defrișa păduri tropicale virgine, dacă nu ar exista corporații? Ar construi ei fabrici și uzine care contaminează aerul, pământul și mările? Ar construi jumătate din populația planetei orașe uriașe pentru a se muta acolo, dacă nu ar fi fost gonită de pe pământurile lor de cei aflați la putere? Nu cred.

Urgența Umană este un rezultat al unor instituții violente și distructive care acționează contrar naturii umane – instituțiile pe care le numim putere politică.

Desigur asta presupune că Oracolul și mașinăria timpului au avut dreptate. Cât despre viitor – adică lumea de azi – asta este clar. Instituțiile controlate de către bărbați cu eșarfe subțiri legate în jurul gâtului sunt pe cale să distrugă lumea.

Dar cum rămâne cu trecutul? Nu a fost mereu în felul acesta? Când privim la alte specii din natură, observăm echilibru și armonie cu habitatul. Ar fi extrem de bizar ca o specie din milioane să fie suficient de violentă și distructivă încât să provoace Urgența Umană.

De fapt dovezile arheologice demonstrează că înainte de Epoca Bronzului comunităților duceau lipsă în mod remarcabil de autoritate centrală înarmată cu elite privilegiate, state și război – mai exact, putere politică.

Nu existau morminte remarcabile burdușite cu bogății, nu existau palate sau temple. Comunitățile erau rareori localizate strategic – pe dealuri, de exemplu. Arta lor nu prezintă în mod specific arme sau lupte. Poate că nu a fost o Epocă de Aur, dar comparând-o cu lumea noastră de azi, aceste comunități au fost remarcabil de pașnice și egalitare.

Cu alte cuvinte au trăit în același echilibru și armonie pe care îl observăm la alte specii. Mașinăria Oracolului a avut dreptate. Specia noastră a trăit în acest mod timp de un sfert de milion de ani. În tot acest timp strămoșii noștri au migrat pe aproape toată planeta, au supraviețuit la trei epoci glaciare, și au progresat de la prădători de subzistență la agricultură. Apoi o schimbare dramatică a început în urmă cu șase mii de ani odată cu așa-zisa naștere a civilizației – nașterea puterii politice. Așadar instituțiile care au cauzat Urgența Umană au existat pentru mai puțin de 3% din istoria familiei noastre umane. Nu a fost întotdeuna cum este azi.

Și din nou, ar fi extrem de ciudat ca o specie să sufere brusc o mutație, transformându-se în ceva violent și distructiv după ce a trăit în armonie pentru o perioadă atât de lungă.

Cred că această schimbare dramatică a fost o inovație, nu o evoluție naturală precum unui tânăr îi încolțește barba. Trăsăturile specifice speciei noastre sunt crearea uneltelor și utilizarea surselor externe de energie – mai ales domesticirea plantelor și animalelor. Să domesticești un animal înseamnă să îl îmblânzești, să îl instruiești pentru a fi folositor – să îi utilizezi energia pentru propriile scopuri.

Aceste trăsături au făcut posibil ca mici grupuri de oameni să domesticească comunități întregi de ființe umane. Precum domesticirea plantelor și animalelor această inovație a necesitat unelte noi, iar eu cred că puterea politică este cel mai bine înțeleasă ca o unealtă: o unealtă pentru transformarea ființelor umane în unelte.

Această idee pune lucrurile într-o lumină mult mai clară și mai optimistă. Dacă Urgența Umană este un produs al naturii umane, sau chiar dacă este rezultatul instituțiilor distructive care se dezvoltă în mod inevitabil la un moment dat, atunci nu există nicio speranță pentru umanitate.

Dar, dacă suntem practic o specie ingenioasă și cooperantă, și Urgența Umană este rezultatul unei unelte în acțiune, atunci s-ar putea să fie posibilă oprirea distrugerii. Desigur, nu putem „neinventa” o unealtă odată ce a fost inventată. Dar putem condamna scopul căreia îi servește, și îi putem interzice folosirea.

Acum ajungem la cea de-a doua mare idee din teoria mea asupra puterii politice. Este cumva doar o metaforă drăguță să numim puterea politică o unealtă? Nu, consider că este o descriere exactă, și pot prezenta în detaliu cum trebuie să funcționeze această unealtă. O unealtă nu trebuie să fie un obiect fizic, precum un topor. Limbajul este o unealtă, precum sunt și instituțiile sociale. Sunt instrumente care îndeplinesc un scop precis într-un mod sigur. Unealta puterii politice reprezintă un sistem de instituții care funcționează împreună pentru a îndeplini un scop precis. Orice unealtă este caracterizată după scopul său și după principiul de operare. Scopul unui topor, de exemplu, este să taie lemne.

Principiul său de operare este utilizarea unei vârf cu mâner. Fără intenția de a tăia lemne, toporul nu ar fi existat niciodată. Dat fiind acest scop și principiu de operare, se poate realiza un topor eficient doar în anumite moduri – nu poți face lama din lemn. Asta explică de ce toate topoarele au modele similare.

Nu este natura umană cea care face ca un topor să fie un topor; este scopul uneltei și principiul său de operare. Mai mult, orice unealtă permite scopul pe care îl îndeplinește – odată ce toporul a fost inventat mai mult lemn va fi tăiat. Din aceleași motive comunitățile umane se pot domestici doar în anumite modalități.

Asta explică de ce toate structurile de putere au concepții similare. Sisteme de instituții remarcabil de asemănătoare au apărut pentru prima dată în Mesopotamia și în nord-estul Africii, apoi în extremul Orient și în subcontinentul indian, și mult mai târziu în Mezoamerica. Nu este natura umană cea care face puterea politică să fie ceea ce este; este scopul uneltei și principiul de operare.

Mai mult, odată ce o unealtă pentru transformarea oamenilor în unelte este inventată, mai mulți oameni vor fi trasformați în unelte. Iar fără intenția de a transforma oamenii în unelte, puterea politică nu ar fi existat niciodată. Cred că această unealtă este cel mai bine înțeleasă ca un motor – un instrument care transformă energia în muncă utilă, precum o moară de vânt folosește energia vântului pentru a roti roata unei mori. Energia care trebuie transformată este energia umană a unei comunități.

Munca utilă este acțiunea umană care servește autoritatea și privilegiile conducătorilor. Iar conducătorii sunt pur și simplu oamenii care utilizează motorul. În mod cert asta înseamnă că intențiile conducătorilor trebuie să controleze acțiunile supușilor lor. Iar asta se poate realiza doar în anumite moduri.

Dacă eu vreau ca tu să cureți litiera pisicii mele pot să te rog să faci asta. Dacă tu spui „nu, mulțumesc,” atunci pot să îți ofer un dolar ca să o faci. Dacă tu tot spui „nu, mulțumesc,” pot să scot un pistol, sau chiar să menționez că am un pistol în buzunar și sunt într-o dispoziție foarte proastă. Sau, lăsând pistolul de o parte, pot să îți spun că dacă îmi vei curăța litiera pisicii, îngerii te vor răsplăti cu o binecuvântare miraculoasă mâine.

Cu alte cuvinte, te pot determina să curăți litiera pisicii în mod voluntar, cu sau fără un stimulent. Dacă asta eșuează, te pot amenința sau amăgi astfel încât să o curăți. Cu asta se epuizează posibilitățile. Acum, ar fi frumos să poți domestici o comunitate folosind doar cooperarea voluntară a supușilor. Dar țineți minte că vorbim despre o unealtă pentru transformarea în unelte a fiițelor umane. O unealtă nu poate spune nu.

Astfel conducătorii trebuie să folosească și amenințări și amăgiri pentru a-și determina supușii să se conformeze într-un mod demn de încredere. Numesc asta subjugare dură și subjugare moale. Subjugarea dură capturează energia supusului prin amenințarea violenței, împotriva voinței supusului. Subjugarea moale o capturează prin amăgire, deformând voința supusului. Acum pot caracteriza acest motor declarându-i scopul și principiul de operare. Scopul este domesticirea unor comunități întregi. Principiul de operare este capturarea energia umană a supusului prin stimulente și prin subjugare dură și moale. Numesc motorul Dominație, cu D mare, și numesc mijloacele prin care utilizează stimulente și subjugare componentele motorului, precum lama și mânerul unui topor. Are șapte din acestea: stăpânirea pământurilor prin forța armelor, structura de comandă, industria de distrugere, munca forțată, structura de clasă, controlul gândurilor, și sacrificiul uman – instituțiile care compun unealta puterii politice. Pentru a vedea modul în care funcționează aceste componente, haideți să facem un exercițiu de imaginație.

Inchipuiți-vă că suntem acei păstori de bărbați și femei pe care Socrate i-a descris, creându-și toiagul de cioban pentru turma umană. Cum am fi nevoiți să utilizăm stimulentele, violența și amăgirea pentru a domestici o comunitate? Desigur Dominația a fost creată de fapt printr-un lung proces de învățare din propriile greșeli, precum majoritatea marilor invenții. Dar acest exercițiu de imaginație va face clar modul în care motorul lor final a trebuit construit. În primul rând ne trebuie o comunitate pe care să o domesticim.

Cum putem obține una? Nu putem să cerem pur și simplu voluntari. Din păcate soluția este simplă. Tot ce avem de făcut este să preluăm pământul unei comunități cu forța. Acest lucru capturează comunitatea, întrucât depind de pământ pentru supravițuire. Sunt de asemenea atașați de pământ prin relații de rudenie, tradiții și istorie. Apoi putem lua ostatice viețile supușilor noștri, refuzând să le oferim mijloace de supravițuire dacă nu ni se supun, și îi putem face să ne asigure propria supraviețuire.

Numesc asta stăpânirea pământurilor prin forța armelor, componenta fundamentală a motorului. Să pui pe cineva în postura de a necesita mijloace de supraviețuire, sau să refuzi mijloacele de supraviețuire cuiva care duce lipsă, sunt cu siguranță acte de violență. Toată puterea politică se sprijină pe acest fundament violent, de la prima stăpânire a regilor și împăraților până la sistemul elaborat de gestionare statală a pământului din zilele noastre. Această componentă fundamentală poate funcționa numai cu ajutorul a trei altele.

În primul rând nu putem stăpâni pământul și extorca traiul nostru de la supușii noștri dacă nu suntem foarte organizați. Acțiunea militară, în special, necesită o disciplină strictă. Așadar avem nevoie de un mecanism care să transmită în mod riguros ordinele de la superiori la subordonați – o structură de comandă.

Iar o structură de comandă necesită o autoritate supremă la vârful lanțului de comandă. Până de curând această autoritate era de obicei un monarh. Ne putem stabiliza structura de comandă printr-un sistem de legi scrise care pune comenzile și pedepsele într-o formă care poate fi reprodusă. În al doilea rând ne trebuie arme pentru a păstra pământul cu forța și pentru a-i forța pe supușii noștri să se conformeze. Dacă niște extratereștrii răutăcioși ne-ar confisca brusc toate armele, am rămâne fără putere – fără arme Dominația dispare.

Ne trebuie de asemenea perimetre sigure, articole de consum și haine, vehicule, temnițe pentru prizonieri și altele – fără să menționăm elementele de lux. Pe scurt, ne trebuie o groază de echipamente. Trebuie de aceea să creăm organizații care să producă aceste echipamente. Întrucât armele sunt unelte care distruge, numesc aceste organizații industria de distrugere. Astăzi economia corporatistă a Statelor Unite este practic o uriașă industrie distructivă. În al treilea rând, pentru a ne obține traiul de la supușii noștri și pentru a conduce industria distrugerii, ne trebuie muncă după bunul plac, muncă depusă sub subjugare grea.

Aceasta este muncă forțată. Poate include sclavia, iobăgia, muncă în folosul public, muncă în detenție, serviciu militar, sau taxe. Șerbia europeană a continuat pentru mai bine de un mileniu. Sclavia a fost abolită în sfrârșit abia la începutul secolului trecut, astfel că fără o sută de ani i-a servit Dominației timp de șase mii de ani.

Celelalte tipuri de muncă forțată prosperă încă în zilele noastre. Aceste patru componente formează un motor de bază pentru dominație. Dar ne putem descurca mai bine. Alte trei componente vor îmbunătăți cu mult performanța motorului nostru. Necesită multă forță conducerea unui sistem ca acesta, și cu cât utilizăm mai multă forță, cu atât mai mare șansa de rebeliune. Am epuizat posibilitățile pe care ni le oferă subjugarea dură.

Dar putem determina un segment al comunității să coopereze de bună voie oferindu-le stimulente: condiții mai bune de trai, muncă mai ușoară, chiar și ceva putere. Asta creează o structură de clasă, clasa superioară fiind răsplătită pentru loialitatea față de noi. Întrucât clasele superioare au un interes întemeiat în sistem, iar clasele de jos nu, acest lucru va diviza intern comunitatea. Apoi putem permite claselor să se lupte între ele, încrezători în faptul că nu se vor uni într-o rebeliune împotriva noastră. Diviziuni adiționale în comunitate pot spori acest efect, în special patriarhatul – limitarea femeilor la un statut inferior față de cel al bărbaților.

Dar avem numai o cantitate limitată de bunăstare pe care să o oferim în stimulente, și firește că noi păstrăm partea leului. Dacă putem amăgi comunitatea să creadă că suntem vreun anume tip de ființe superioare, sau că reprezentăm cele mai înalte principii morale, atunci îi putem face să creadă că este o virtute să ni se supună, că ne merităm luxul și că sunt norocoși să facă parte dintr-un sistem atât de minunat.

Acesta este controlul gândirii, subjugarea moale sistematică a unei comunități. Structura de clasă stabilizează motorul nostru prin divizarea comunității; controlul gândirii îl stabilizează prin standardizarea și unificarea comunității în favoarea noastră. Până în ultimele două secole, controlul gândirii s-a realizat în general prin intermediul religiilor de stat. În vremurile moderne, a devenit mult mai subtil și eficient prin intermediul mass media și a educației publice obligatorii. O componentă finală ne va completa motorul.

Deși cu cât mai multă forță utilizăm, cu atât mai mare riscul de rebeliune, trebuie să utilizăm forță mortală uneori, chiar și numai pentru a face amenințarea reală. Iar asta înseamnă uciderea celor nevinovați.

Trebuie să găsim o modalitate de a justifica această violență supușilor noștri, în special celor mai loiali. Putem face asta insistând că uciderea poate fi bună când o facem noi, că unii oameni trebuie să moară înspre binele altora, când spunem noi. Numesc asta sacrificiu uman. Poate include crime rituale precum acelea din vechime, pedeapsa capitală, măcelul războiului – sau chiar stabilirea unor rate de mortalitate „acceptabile” în urma contaminării sau a efectelor secundare ale medicamentelor. Acest lucru pune turma umană la locul ei.

Oamenii nu trebuie să uite niciodată că suntem criminali, și că uneltele noastre umane sunt dispensabile. Funcționând împreună, aceste șapte componente ne permit domesticirea unei comunități întregi.

Este evident că acest motor teoretic este foarte asemănător modului în care sistemele reale de putere fucționează, așadar ideea puterii politice ca și unealtă este mai mult decât o simplă metaforă. Dar acesta este numai începutul poveștii.

Când folosești orice unealtă există consecințe nevoite – precum grămada de așchii atunci când folosești un topor pentru a tăia vreascuri, sau valea distrusă a unui râu atunci când construiești un baraj. Dacă privim la consecințele neintenționate ale Dominației, vom vedea cum motorul în acțiune a cauzat Urgența Umană de azi. Există patru tipuri de consecințe neintenționate. În primul rând, dorințele și nevoile noastre vor depăși în cele din urmă limitele comunității pe care am domesticit-o. Nu exista ceva precum „destul” privilegiu și lux.

Privilegiul înseamnă mai mult, iar comunitatea are numai o cantitate limitată pe care să io luăm. Resursele vor fi epuizate, volumul de muncă forțată la dispoziția noastră va deveni insuficient. Soluția evidentă este domesticirea unei comunități externe prin confiscarea pământului și a energiei umane. Asta înseamnă război și cucerire, prima consecință neintenționată a motorului în acțiune.

Apoi, odată ce războiul este în desfășurare, arme mai bune pot semnifica un avantaj decisiv. Așadar industria noastră distructivă trebuie să creeze arme tot mai distrugătoare, odată cu contramăsuri mai bune care să li se opună. Numesc asta cursa către distrugere, cea de-a doua consecință neintenționată a motorului în acțiune. Dată fiind puterea ingeniozității umane, va crea în cele din urmă capabilități de distrugere suficient de puternice încât să-l înspăimânte pe Zeus însuși – bomba cu hidrogen, de exemplu.

Așa cum voi descrie pe scurt, cursa către distrugere a influențat în mod profund istoria occidentală. Mai mult, comunitățile amenințate de război trebuie să se înarmeze și să se reorganizeze pe principii militare, ceea ce le va face să se asemene regimului care le amenință. Adică războiul va crea noi motoare de dominație, astfel puterea trebuie să se intensifice – mai multe regiuni și populații subjugate, mai multe mijloace de subjugare eficiente. Aceasta este cea de-a treia consecință neintenționată a motorului în acțiune.

Regimurile locale se vor extinde în imperii regionale, imperiile regionale se vor extinde în unele globale. În cele din urmă, pe măsură ce motorul devine tot mai puternic și regiunile dominate ajung tot mai mari, habitatul va plăti un preț tot mai mare. Comunitățile naturale trăiesc în armonie cu habitatele lor sau pier.

Sub Dominație, un regim poate compensa pentru degradarea unei regiuni prin cucerirea alteia. Și cu cât mai mare este regimul, cu atât mai multe echipamente și construcții îi sunt necesare, deci cu atât mai multe pagube produce habitatului – în special, construirea unor mari orașe folosite ca sedii ale puterii.

Aceasta este cea de-a patra consecință neinteționată a motorului în acțiune, distrugerea habitatului. Ca să rezum: alături de domesticirea umană – consecința intenționată a Dominației – aceste consecințe neintenționate produc în mod inevitabil suferință umană în masă și distrugerea habitatului. Așadar iarăși, ideea puterii politice ca și unealtă este mult mai mult decât o metaforă. Prezice tipurile de violență și distrugere care au cauzat Urgența Umană, dată fiind numai intenția de domesticire a comunităților.

Acest lucru demonstrează în mod clar că nu natura umană este problema. De câți oameni este nevoie pentru a distruge o petrecere? Câteva grupări mici de oameni care să utilizeze motoarele lor de dominație pot distruge o întreagă planetă. Dar povestea merge mai departe. Perfecționarea oricărei unelte o face mai eficientă.

Dominația a fost perfecționată cu măreție timp de mii de ani, domesticind tot mai mulți oameni, cu tot mai multe consecințe neintenționate. Dacă am fi avut mai mult timp, v-aș fi putut demonstra cum cursa către distrugere a schimbat aspectul motorului de-a lungul istoriei occidentale, de la Imperiul Roman la feudalismul european, apoi de la capitalismul mercantil la capitalismul industrial, și în cele din urmă la capitalismul corporatist de azi.

Fiecare schimbare a urmat utilizării unei noi surse de energie distructivă: mai întâi tracțiunea animală, apoi praful de pușcă, motorul cu aburi, explozibilii puternici, și în cele din urmă energia nucleară. Dominația este o funcție a potențialului său distructiv – cu cât mai mare potențialul distructiv, cu atât mai puternic motorul.

Acest lucru este important, întrucât multă lume consideră că tehnologia a cauzat Urgența Umană. Ce înțelegem prin tehnologie? Este deseori definită ca „aplicarea științei unor chestiuni practice.” Dar într-un sens mai larg, tehnologia reprezintă pur și simplu modalități sistematice de producere și realizare a lucrurilor. În acest sens, tehnologia este mult mai veche decât specia noastră – de exemplu Homo habilis a folosit unelte din piatră, iar Homo erectus a utilizat focul. Înainte de Epoca Bronzului și de Dominație acest tip de tehnologie a creat haine, recipiente, clădiri, gătitul, instrumente muzicale, pictura, sculptura, bijuteriile, cosmeticele, tâmplăria, zidăritul, cărămida, metalurgia, olăritul, roata, semănătoarea, plugul, și secera, cusutul, torsul și țesutul, construirea vaselor, domesticirea plantelor și animalelor, irigațiile și medicina.

Așadar tehnologia este o componentă naturală a ingeniozității umane care servește bunăstării umane. Dar începând cu secolul XVII, Revoluția Științifică a deschis noi orizonturi pentru tehnologie – și pentru motorul de dominație.

Cei care dețineau puterea au constatat rapid că cunoașterea științifică le-ar fi putut servi foarte bine interesele. În 1620, omul de stat englez Francis Bacon scria că știința trebuie să „ușureze condiția omului” prin „lărgirea hotarelor imperiului uman.” „Pecetea și țelul legitim al științelor este înzestrarea vieții umane cu noi invenții și bogății.” Inspirată de Bacon, Societatea Regală din Londra pentru Îmbunătățirea Cunoașterii Naturale a fost înființată în 1660 printr-o cartă de la rege. Primul său comitet s-a dedicat „intenției de a îmbunătăți toate invențiile mecanice,” așadar scopul Societății a fost evident mai mult decât simpla cercetare a adevărului științific.

Cu cuvintele faimoase ale lui Bacon, „cunoașterea este putere” – o idee ce avea să se dovedească îngrozitor de adevărată. Trei sute de ani mai târziu, „invențiile mecanice” aveau să includă bomba cu hidrogen, iar „imperiul uman” al lui Bacon avea să fie imperiul corporatist global condus de Statele Unite.

Dacă tehnologia reprezintă modalități sistematice de creare și realizare a lucrurilor, atunci întrebarea fundamentală este, care oameni crează și realizează ce lucruri? Și pentru ce scopuri? Acest mariaj scandalos dintre știință și Dominație a făcut ca tehnologia să fie un accesoriu al industriei distructive – ingeniozitatea umană servind puterii politice.

Prin intermediul Revoluției Industriale și a secolului XX, cursa către distrugere a accelerat dramatic. Cele două Războaie Mondiale au ucis peste 80 de milioane de oameni – de două ori mai mulți decât au trăit sub Imperiul Roman la apogeu, mai mulți decât în toate războaiele anterioare la un loc. Un război nuclear ar putea ucide atâția oameni în câteva minute. Cursa către distrugere a ajuns aproape la linia de final.

Și astfel avem lumea de azi și Urgența Umană. Exact precum a spus Socrate, nu este expresia unei naturi umane violente și distructive. În schimb este rezultatul inevitabil al motoarelor de dominație care își utilizează violența instituțională împotriva naturii umane și a lumii. Sper că am făcut limpede faptul că singura noastră speranță pentru viitor constă în oprirea motoarelor. Puterea politică trebuie abolită.

Imposibil, spuneți? Eu cred că nu. Dacă ingeniozitatea umană a fost suficient de mare încât să creeze motorul, de ce nu ar putea ingeniozitatea umană fi capabilă să îl abolească? Dar ca acest lucru să fie posibil, trebuie să înțelegem clar care este problema ce trebuie rezolvată. Așa cum spun inginerii, înțelegerea problemei reprezintă 90% din rezolvarea ei.

Problema nu este natura umană, nici sisteme mai bune sau mai rele de putere, conducători buni versus conducători răi. Problema este însăși puterea politică, domesticirea comunităților. Să dezbați despre sisteme de conducători rivale este ca și cum ai dezbate despre modalități mai bune și mai rele de avea sclavie.

Nu există nicio metodă bună de o face. Intenția de a domina și de a trăi pe socoteala comunității trebuie condamnată. Instituțiile necesare execuției acelei intenții trebuie abolite. Problema este dacă acest lucru poate fi făcut, și dacă da, cum. Înainte să discut despre asta, ce ar însemna abolirea Dominației?

Dominația este o unealtă pentru transformarea ființelor umane în unelte. Abolirea ei ar însemna eliberarea oamenilor din starea de unelte în starea de bărbați și femei libere. Abolirea ar însemna sfârșitul autorității centrale înarmate, sfârșitul războiului, sfârșitul conducătorilor privilegiați care trăiesc pe seama umanității și a habitatului.

Abolirea Dominației ar însemna pur și simplu o lume de comunități voluntare pașnice ce ar prospera în armonie cu habitatul. Există un cuvânt pentru o astfel de lume, un cuvânt deformat aproape dincolo de îndreptare. Dar insist că este cuvântul potrivit, și unul pe care ar trebui să îl folosim cu mândrie: anarhism.

Acum nu mă refer la anarhism ca un tipar pentru o oarecare utopie. Îl înțeleg ca pe un ideal: un standard al relațiilor umane care ne poate ghida în încercarea de a crea o lume mai bună. Standardul este simplu acela că relațiile umane voluntare sunt opusul relațiilor de putere, și comunitățile sunt cel mai bine organizate prin relații voluntare – relații între egali, nu între conducători și supuși. Cuvântul grec „anarkhós” înseamnă „fără conducători.” În loc ca câțiva oameni să trăiască pe seama celorlalți, toți să trăiască pentru binele tutoror. În măsura în care o comunitate înlocuiește relațiile de putere cu unele voluntare, ajunge mai aproape de ideal.

Dacă natura umană este violentă și distructivă, atunci anarhismul este în cel mai bun caz o fantezie, haos și violență în cel mai rău. Dar dacă natura umană este ingenioasă și cooperantă, atunci anarhismul este singura cale prin care umanitatea poate prospera – și felul în care am prosperat pentru un sfert de milion de ani.

De fapt dacă definim libertatea ca lipsa Dominației, vedem atunci că libertatea este doar un alt cuvânt pentru anarhism. Dar cum ar putea funcționa o lume anarhistă? Nu mă întrebați pe mine! Asta trebuie decis de oamenii lumii. Idea că unii oameni le pot spune altora cum să trăiască este opusul anarhismului.

Timp de șase mii de ani, o parte tot mai mare din populația lumii a trăit sub Dominație. Chiar și sub această povară, comunități de pretutindeni s-au adaptat splendid și au construit un mod de viață pe cât de bun posibil pentru ei. Dacă această măreție adaptabilă ar fi eliberată de sub Dominație, oamenii ar crea moduri de viață care ar funcționa mai bine decât orice am văzut de foarte multă vreme.

Anarhismul înseamnă pur și simplu că ei ar trebui să fie liberi să facă asta. Acum, înapoi la chestiunea abolirii.

Dacă acest lucru pare imposibil, trebuie să ne întrebăm de ce. Nimeni nu a încercat vreodată să abolească Dominația, deci acest raționament nu poate fi bazat pe experiențe istorice. De fapt sentimentul că Dominația este inevitabilă provine din domesticire.

Orice dresor de animale știe că animalul trebuie să înțeleagă cine deține controlul, și că nu există nicio alternativă. Trăim sub domesticirea umană de sute de generații deja, deci firește că suntem crescuți știind cine deține controlul, și că nu există nicio alternativă. Dar asta este întocmai domesticirea: să ne acceptăm captivitatea și să învățăm să trăim sub jug. Primul și cel mai important pas este să credem că putem fi liberi, și că avem tot dreptul să înlăturăm jugul.

Sentimentul că suntem lipsiți de putere este cea mai puternică armă a Dominației împotriva noastră. Întrucât nimeni nu a încercat vreodată să abolească Dominația, nu știm dacă poate fi făcută sau cum. Dar nici oamenii care au creat Dominația nu știau cum să construiască motorul când au început. Cu alte cuvinte abolirea este o chestiune experimentală. Putem afla răspunsul doar realizând experimentul. Iar asta înseamnă că trebuie să începem un proces lung de învățare din greșeli, făcând tot ce putem, învățând din greșelile noastre, și apoi încercând din nou. Dar nu un proces la întâmplare – trebuie mai întâi să reformăm Dominația pentru a reduce cele mai grave amenințări ale Urgenței Umane: războiul nuclear și distrugerea habitatului.

Dacă vom lucra la aceste reforme având scopul final al abolirii în vedere, vom învăța o mulțime de lucruri despre chestiunea noastră experimentală. Sper că ați remarcat că nu am menționat niciodată guvernământul când vorbeam despre Dominație. Dacă guvernământul semnifică instituțiile care mențin pacea și ordinea în interiorul și între comunități, atunci Dominația este evident cea mai rea formă posibilă de guvernământ.

Guvernele de pretutindeni pot fi reformate pentru a servi bunăstarea umană, nu puterea și profitul. Pe măsură ce lucrăm în vederea dezarmării nucleare și a protejării habitatului, putem pune limite puterii corporatiste. Acest lucru va reduce substanțial conflictele militare, din moment ce majoritatea acelor conflicte rezultă din goana după profit. Economiile de pretutindeni își pot elibera energia umană pentru a putea servi bunăstării umane.

Pe măsură ce Dominația este reformată și redusă la fiecare nivel, vom construi o lume mai bună și ne vom apropia de idealul anarhist. Mult mai departe pe traseu, trebuie să reformăm componenta fundamentală a Dominației: stăpânirea pământurilor prin forța armelor. Pământul poate fi deținut numai în comun pentru binele comun, sau confiscat cu forța. Numai când pământurile lumii vor fi înapoiate oamenilor va fi Dominația în cele din urmă abolită.

Iar asta se poate realiza numai prin dezarmarea generală – demilitarizarea lumii. Fără arme Dominația dispare. Dezarmează păstorii de bărbați și femei și turma va alerga liberă. Este acest lucru doar un vis? Poate.

Dar cred că Dominația a apărut cu un vis: câțiva oameni visând că ar putea domestici comunități întregi. Și iată ce au realizat! Visul lor nu doar că a devenit realitate – aproape că a distrus lumea. Ce a făcut ca visul lor să se adeverească? Același lucru care i-a adus pe strămoșii noștri de la prădători de subzistență la agricultură, care a adus muzica de la fluierul din os la Simfonia a Noua a lui Beethoven: ingeniozitatea umană, și un efort de voință susținut generație după generație.

Același lucru poate face ca visul nostru la o lume pașnică și cooperantă să devină realitate. Turma umană depășește numeric cu mult păstorii săi. Elitele conducătoare reprezintă doar câteva procente din populație.

Dacă aceste grupări mici au putut cauza atâta violență și distrugere, atunci de ce nu am putea realiza minuni pe care nici Oracolul nu le poate anticipa? Minuni precum noi instituții care să facă Dominația imposibilă – motoare de eliberare? Conducătorii noștri au avut doar două avantaje asupra noastră, alături de armele lor. În primul rând sunt foarte organizați. Organizarea conferă acțiunii umane o putere supraomenească. Și în al doilea rând au acționat întotdeuna cu o intenție exactă: să își domine semenii.

Dacă vom acționa cu la fel de multă organizare și cu o intenție exactă pe măsură – să abolim Dominația pentru totdeuna – atunci sunt sigur că în cele din urmă vom reuși.

De ce? Pentru că alături de numărul nostru mai mare, avem un avantaj decisiv asupra conducătorilor noștri. În timp ce ei au comis mereu violență împotriva naturii umane, noi avem natura umană de partea noastră.

♪Am înhățat toate fructele, legumele și grânele

♪Le-am ținut pentru mine, ca să le cumpărați eu le-am pus preț

♪Și din acest tipar incipient o structură s-a ivit

♪Și asta e cam tot ce guvernele vreodată au făcut

♪V-am angajat să munciți pentru mine ca mâncarea să mi-o cumpărați

♪Am creat o economie care de-abia lăsa a se vedea

♪Că voi erați cu toată munca și eu cu toate roadele

♪Și asta e cam tot ce guvernele vreodată au făcut

♪Am ridicat o enormă fortăreață unde ai mei să locuiască

♪V-am umplut muncitorii cu mituri de patriotică mândrie

♪Mi-am umplut viața cu lux, politică și veselie

♪Și asta e cam tot ce guvernele vreodată au făcut

♪Am trimis copiii la școală să fie învățați și antrenați

♪În roluri care la menținerea structurii să ajute

♪Le-am ascuns-o din istorie și treptat eu i-am tâmpit

♪Și asta e cam tot ce guvernele vreodată au făcut

♪Am ridicat din cărămizi un loc pentru cei ce refuzau a se juca

♪Care să lupte pentru mine refuzau, și nici nu mă elogiau

♪Am ridicat uriașe ziduri împrejur ca să nu fugă

♪Și asta e cam tot ce guvernele vreodată au făcut

♪Am pornit un milion de războaie în al lăcomiei nume

♪Am ucis toți nativii de la munți și pân’ la mare

♪I-am ucis cu sclavie, variolă și pistoale

♪Și asta e cam tot ce guvernele vreodată au făcut

♪V-am redat niște libertate prin prostia de Cartă a Drepturilor

♪Cu tot limbajul potrivit că să nu vă mai luptați

♪V-am prostit pe toți cu imagini și iată ce-am ajuns

♪Și asta e cam tot ce guvernele vreodată au făcut

♪Da, am luptat din greu să-mi asigur locu-n vârf

♪Cu bombe, tancuri, droguri și gabori violenți

♪V-am ținut apatici și uite-așa am câștigat

♪Și asta e cam tot ce guvernele vreodată au făcut.”

Carte disponibilă prin AK Press: http://www.akpress.org 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s