PRETENȚII DE LA VIAȚĂ


Majoritatea problemelor și a nefericirilor noastre se datorează pretențiilor pe care le avem de la noi înșine, ceilalți și viață. Atenție! Nu dorințe. Pretenții.

Când îmi doresc ceva, colaborez cu ceilalți sau cu viața (făcând relaxată și eu ce pot)  și cer ce vreau de pe un fond prietenos, lăsând un spațiu răspunsului, care poate fi afirmativ sau nu. În cazul pretențiilor, acest spațiu nu există și porunca ta este obligatoriu să fie îndeplinită. În caz contrar, apare furia, supărarea, drama. Îți condiționezi starea de bine adică. Voi fi fericit atunci când……….

Nu trebuie să te judeci aspru sau să intri în defensivă. Este un mecanism cu care ne naștem și vrem-nu vrem, îl avem cu toții, indiferent dacă este ușor observabil la unii sau mai rafinat și ascuns la alții. Dar acest mecanism este doar oportunitatea de a alege corect o cale a vieții…în locul compromisului și a tertipurilor minții ahtiată după putere. Ăsta e liberul arbitru. Și trebuie observat, nu judecat.

OBSERVARE

Cu cât îți observi mai repede mecanismul automat, cu atât poți să iei decizii mai conștiente. Însă să-l observi, nu să-l judeci. Să fii martor al gândurilor și a pretențiilor tale, fără să te implici în poveste sau să opui rezistență (să vrei să scapi de acolo că ți-a murdărit părerea despre tine).

Avem atât de multe pretenții de la viață, încât ignorăm calitatea noastră umană sub minciuna că oricum suntem oameni buni, nu facem rău la nimeni şi vrem doar X lucruri.  

Dar să înțelegem: faptul că nu dăm în cap nimănui, nu înseamnă că nu facem rău. Dacă am fi puțiiiin mai atenți la motivațiile reale pentru care scoatem ceva pe gură sau motivațiile cu care luăm decizii, am putea să zărim pretențiile de la ceilalți, manipulările fine, deci să ne vedem ușor impostura. Că nu ne convine deloc să ne vedem… asta e partea a doua.

Și dacă îți faci ție însuți rău…deja tot se pune la socoteală. Nu mai e valabil “îs om bun că nu fac rău la nimeni”.

Facem puțin spre deloc cu ceea ce putem sau avem…şi pretindem totul de la viață. Și partea cea mai interesantă este că ne simțim îndreptățiți să o facem și ni se pare puțin lucru că respirăm pe pământul ăsta.

Asta se poate vedea în momentele de revoltă când nu primeşti/nu obții ce vrei, în îngrijorările absurde când nu observi că nu-ți faci treaba, în dorința ca ceilalți să fie altfel sau pretenția să fie totul mai uşor. Toți avem tendințele astea și nu există om sfânt aici.

În fiecare moment putem să vedem în noi o nesimțire din modul în care ne raportăm la existență. Şi tot în fiecare moment, putem lua o altă decizie. Cu atât mai mult cu cât simți că ceva e neînregulă în viața ta și starea ta de bine e afectată.

Oricât de nemulțumiți am fi noi, adevărul e că viața ne oferă deja mult muuult mai mult decat am merita. 

De aceea e important să faci ce poți, cu ce ai, acolo unde eşti. Să nu risipeşti resursele pe care le ai.  Iar acolo unde nu primești ce vrei și observi că te inundă starea de revoltă, privește imaginea de ansamblu și vezi cât de mult ai primit deja (nu minimaliza lucrurile, crezând că unele se cuvin sau îs normale).

Apoi amintește-ți că nu ți se cuvine nimic, iar faptul că acum nu primești ce vrei…cere respect pentru spațiul vieții, care știe mai bine decât tine unele lucruri și  ce face.

RECUNOȘTINȚĂ REALĂ

Recunoştința în fața vieții nu constă într-o listă, ci înseamnă doar să faci ce ține de tine şi sa ai o stare de bine, care vine ca şi o consecință a raportării tale corecte, în care te întorci de la pretenții…la observarea că nu ți se cuvine, însă ai deja mult. Şi în majoritatea cazurilor, ai tot ce e nevoie. Și unde nu este, faci tu ce poți cu ceea ce ai. Dar fără revolta că ar fi musai să-ți ofere viața pe tavă ceva.

Deşi credem că totul ni se cuvine şi aspirăm către control şi putere…suntem prizonierii propriilor pretenții şi superiorități cu care tratăm viața şi pe cei din jurul nostru. Pentru că astea aduc cu sine o stare de dezechilibru interior care ne cam taie respirația firească.

Închisoarea din interior vine cu consecințe tot mai mari, fiind deja identificați cu tot procesul mental care ne face să ne simțim îndreptățiți să pretindem de la viață orice, în timp ce ființa noastră e tot mai sufocată. Şi când vezi c-ai ajuns să respiri tot mai greu…pretinzi să treacă repede. Să treacă repede, deși până ai ajuns la starea asta ai persistat în greșeli și trădări de sine. Nu vrem să vedem asta, căci atunci trebuie să ne asumăm și că e responsabilitatea noastră de a parcurge drumul înapoi, spre integritate și sens.

Văd cum oamenii caută să trateze simptomul, dar nu aruncă o privire înspre cauză. “Sunt furios și vreau să-mi revin sau să nu mai fiu așa”, zic unii. Ok, dar furia asta DE CE apare mai exact? În ce context și ce pretenții ai?

Apoi, când îți dai seama unde e buba mai exact, cum poți sta în starea ta…cu respect față de un mecanism care te posedă? Fără să mai adaugi și pretenția să nu mai existe mecanismul. Să-i respecți existența, dar să decizi tu altceva ce este mai benefic pentru tine. Ce poți schimba, atâta cât (te) vezi și poți?

Ieşirea din acest labirint se face cu paşi mici şi deloc uşor, pe măsură ce nu mai validăm ca adevăr nesimțirile minții şi revenim la bun simț.

Adică ne schimbăm raportarea față de viață şi începem asta abordându-ne nesimțirile pe care le vedem în lucrurile „mărunte” ale vieții, chiar şi acolo unde pare prea banal; cum ar fi…raportarea față de un măr din care muşti.

Chiar dacă nu poți să ieși imediat dintr-un moment de furie sau supărare, măcar fii atent să nu iei nicio decizie atunci și observă ce poți face în momente când ești calm, bucuros sau în clipe neutre când nu se întâmplă nimic care să te răscolească.

Furia mare, supărarea, gelozia…sunt doar o consecință a raportării tale din fiecare moment aparent banal. Ele se manifestă doar într-un anumit punct, însă exprimă motivațiile și gândurile tale din fiecare moment până atunci, când îți doreai o oarecare putere asupra lucrurilor exterioare, ignorând treaba ta și ce poți face.

PUTERE REALĂ

În loc să-ți dorești putere asupra exteriorului, vezi ce putere ai asupra interiorului.

În tine adică. Uneori e măruntă și nu ți-e cu putință să iei vreo decizie. Aici e important măcar să nu mai iei decizii greșite.

Majoritatea dintre noi susține că vrea să-și găsească puterea interioară și să fie într-un bun contact cu sufletul lui. Însă acestea sunt doar consecințe (efecte) a unor decizii (mărunte sau mari) corecte.

Plus că poți observa cu ușurință că mulți caută de fapt puterea care se vede și-n afară. Iar de suflet se folosesc cu ușurință, în timp ce își construiesc imagini despre ei din noroi ambalat strălucitor.

ÎNAINTE SĂ-ȚI CAUȚI PUTEREA INTERIOARĂ, VEZI-ȚI LIMITELE.

Acceptă cine ești, fără să-ți maschezi limitele cele mai mari cu tehnici prin care să PARI într-un anume fel. Mascarea limitelor tale sau ignorarea lor te vor face doar mai slab, chiar pe măsură ce în exterior ai putea părea puternic.

Dacă vrei să ajungi la putere interioară trebuie să treci printr-o sinceritate tăioasă cu tine însuți, să-ți știi limitele și să colaborezi cu viața fără impresia că ți-ar datora ceva.

Să fii vulnerabil, cu mâna întinsă spre ceilalți (să ceri ajutorul și să ajuți) și cu brațele deschise spre viață. Asta e adevărata putere interioară. Restul sunt figurine de nisip care se tot prăbușesc.

Însă pentru asta e nevoie să ai un minim respect față de viață. Atât pentru partea ei întunecată, cât și pentru lumină.

ÎNAINTE SĂ AI UN CONTACT CU SUFLETUL, TREBUIE SĂ FII ÎN CONTACT CU MIZERIA DIN TINE.

Toți vrem suflet și lumină și decorații speciale, însă astea-s tot un efect și nu-s mai valoroase decât tot rahatul ce l-ai adunat sub preș. Orice aparent contact cu sufletul este doar o iluzie, atâta vreme cât e acoperit de praf. Poți să-ți mai zici o poveste și să crezi c-ai ajuns acolo, dar viața îți tot arată prin starea ta și problemele tale…că ești departe de ceea ce crezi și-ți spui,  că te ascunzi de tine. Deci nu subestima mizeria, căci acolo se ascunde mult mai multă valoare decât ți-ai putea imagina.

Cunoaște-ți și abordează-ți nesimțirile (mărunte sau mari), luând decizii corecte. Fă curățenie în tine acolo unde ești și evită să mai fii ipocrit cu tine însuți doar de dragul de a-ți salva povestea imaginară despre tine. Cunoaște bine perversitatea din tine și observ-o la ceilalți, fără să te revolți, ci privind cu respect și fascinație tot mecanismul. Învață de acolo tot ce poți și decide în acord cu cea mai corectă și de bun simț decizie pe care o poți lua, atât în momente mici…cât și în situații importante.

Astfel, acceptându-ți vulnerabil limitele…ai putere interioară (chiar dacă în afară poți să pari slab pe alocuri).

Și fiind în contact cu mizeria din tine, dar evitând să o arunci spre ceilalți…îți scoți sufletul de sub dominația impulsurilor parazitare (superioritate, pretenții, ipocrizie) și începi să respiri tot mai ușurat.

Dacă însă te interesează mai mult să fii superior altora, să strălucești sub clișee și denumiri drăguțe, în timp ce-n tine e putreziciune, dacă vrei să-ți păstrezi aparențele (cum te vezi tu, cum pari în fața altora, cum să-ți aperi roluri și imagini)…deja știi cum să faci toate astea.

Dacă nu mai vrei calea asta, poți oricând să parcurgi drumul invers. Fiind atent și sincer cu ceea ce faci acum și mai ales DE CE faci ceea ce faci. Apoi alegi ceva diferit, atât cât poți (fără presiune să schimbi tot dintr-o dată) mai sănătos pe termen lung.

Home Page

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s