Domnule Preşedinte al României, vreţi Proiect de ţară? Luaţi notiţe!


Redactia ART-EMIS
Miercuri, 19 Octombrie 2016 16:00
Statul-national-legionar-Cadrul legislativDacă tot se vorbeşte despre un „Proiect de ţară”, ar fi de dorit ca cel puţin şeful statului – dacă nu toţi cei implicaţi – să citească discursul Generalului Ion Antonescu din 7 septembrie 1940. Desigur, păstrând raportul timp-spaţiu şi adaptarea la secolul al XXI-lea. Eventual să ia notiţe. Pentru a supravieţui ca naţiune, de Ţara de care vorbea atunci Ion Antonescu avem nevoie, nu de corupţie, politiciamisme de tavernă şi cotele de migratori (nu refugiaţi, cum se minte cu neruşinare). In colonia de la hotarul de răsărit al U.E. se fură ca-n codrul Vlăsiei. România este din nou în poziţia de „No man’s land”, află pe post de tampon între Est şi Vest, dar oalele sparte de combatanţi nu vor fi ale lor, ci ale românilor. „La 6 septembrie, când generalul Ion Antonescu îşi asuma destinele României, ţara de la Dunăre şi Carpaţi se afla pe pragul infernului (ca şi astăzi – n.n.I.M.). Într-o singură vară poporul român a îndurat un şir de dezastre sub care orice altă ţară s-ar fi năruit […] aproape o treime din România Mare era pierdută […] Ridicat de vârtejul evenimentelor la răspunderea conducerii statului, generalul ion Antonescu prelua o moştenire din cele mai sumbre. Fărâmele unei ţări trebuiau reaşezate pe temeliile unei noi unităţi. Trebuia remontat însuşi sugletul românesc, profund zguduit chiar în fibrele lui morale. Trebuia reaprinsă speranţa!” [1]. Vă prezentăm un colaj realizat pe bază de documente şi relatări pertinente. (Ion Măldărescu).

„Generalul Ion Antonescu are un strălucit patrimoniu moral şi naţionalist. Are şi energia polarizatoare, ce ridică vălul cel mare al mulţimilor puse în mişcare spre ţelul reclădirilor definitive […]. Să pornim – cu sufletele regenerate şi forţele dublate – în urma omului ce şi-a luat sarcina şi corespunde misiunei refacerii noastre naţionale”. (Acţiunea”, 7 septembrie 1940).

„Realitatea faptelor survenite în septembrie 1940, în total dezacord cu interpretările eronate dar caraghioase şi proletcultiste avansate zgomotos de „echipa” I.N.S.H.R.-E.W. din Bucureşti, denotă că desemnarea lui Ion Antonescu ca preşedinte al Consiliului de Miniştri s-a impus pentru Carol II din raţiuni externe (alianţa cu Germania, obligatorie vizavi de pericolul U.R.S.S.) şi interne, drept singura soluţie salvatoare a momentului, pentru Suveran şi pentru ţară. În atari condiţii, Antonescu, investit de Carol II cu formarea guvernului la 4 septembrie 1940 (Decretul Regal nr. 3 051/1940), iar la 5 septembrie 1940 cu depline puteri (DR nr. 3 053/1940), reînnoite de Mihai I la 6 şi 7 septembrie 1940 (DR nr. 3 067/1940 şi nr. 3 072/1940), nereuşind a-şi forma un cabinet de „uniune naţională”, a definitivat în noaptea de 14/15 septembrie 1940 o formulă în alianţă cu legionarii. A doua zi, la 15 septembrie 1940, Antonescu, care între timp, prin decizia nr. 4 689/din 9 septembrie 1940, îşi asumase şi titulatura de Conducător al Statului, a lansat un Apel către ţară, din care reţinem acest îndemn adresat românilor: „… V-am vorbit de la suflet la suflet, de la inimă la inimă, de la român la român. Sunt sigur că m-aţi înţeles… Treceţi la muncă. Generalul Antonescu vă asigură că proprietatea voastră va fi respectată, libertăţile voastre vor fi garantate, munca voastră va fi răsplătită şi dreptatea voastră vă va fi dată. Cu Dumnezeu înainte”[2].

Ședința Consiliului de Miniștri din 7 Septembrie 1940

Discursul generalului Ion Antonescu

Grija de țărani. Când spun grija pentru țărani – și fiecare din departamentele dvs. are legături cu această țară – pentru că de acolo vine și energia și viața, și ei mor de foame, atunci trebuie să vă preocupați de acest lucru, pentru a îmbunătăți starea țărănimei. Vă rog să luați măsuri. Toate acestea, bine înțeles, se vor transforma în instrucțiuni încet-încet, care își vor găsi loc în programul de guvernământ care va apare într-o bună zi. Până atunci, însă, mașina Statului nu trebuie să stea în loc. Dvs. trebuie să cunoașteți însă și punctul de vedere al Generalului Antonescu. Eu nu centralizez, eu pedepsesc însă pe acela care trebuie să realizeze ceva și-mi ascunde adevărata situație. Nu pot da altceva decât directive generale. Aceste directive se execută cu energie, cu credință, inteligență și cinste. Nu vreau ca la fiecare pas să fiu întrebat cum văd problema cutare și nu vreau ca nici mai jos să se petreacă acest lucru. Datorită acestui lucru, probleme esențiale rămân în suferință. De exemplu, Ministerul Sănătății nu a putut niciodată să facă o operă reală, deși multe sunt racilele pe care trebuia să le repare, racile care au distrus aproape Națiunea (sifilis, malarie, alcoolism, lipsa de hrană, etc.), pentru că nu știe să se apere. În special alcoolismul face ravagii. Țăranul, tot ce câștigă, risipește pe băutură. Vom lua în această privință măsuri ce vor îngrădi posibilitățile de desfrâu ale Națiunei. Mă gândesc la ceea ce fac Englezii, care nu lasă deschise cârciumile în orele de lucru, ci le lasă deschise fie numai între 11-13, fie între 12-14 sau între 7-9 seara, restul timpului cârciumile fiind închise. Este un sistem foarte bun care s-ar putea aplica și la noi. În felul acesta se va forma o proprietate mijlocie, o clasă țărănească mijlocie, de unde ies elite și care vor fi stâlpii de rezistență ai Țării. Pentru cloroformizarea aceasta de la oraș, care va trebui reformată și care ne-a dat pregătirea pe care o avem și forța de rezistență pe care o știți, trebuie să inceteze.Dacă un alt Stat, cu altă structură la bază cu o pătură burgheză mai puternică, ar fi fost supus la acest examen, el ar fi fost capabil să reziste la această furtună mai mulți ani, chiar dacă în timpul unei generații ar fi avut o conducere nefastă, cum am avut noi timp de 10 ani. Țara românească neavând nici o structură celulară armonizată, a căzut după câțiva ani de Domnia care a dat exemplul ce a dat. Deci, grija pentru țărănime. Nu mai țineți mâna sus; să vă uitați în jos, pentru că numai așa o sa duceți Statul sus.

În privința uniformelor; să le dezbrăcați și să aruncați de pe ele toate postavele inutile. Chestiunea uniformelor a constituit prima mea ceartă cu Regele Carol II în Iulie 1930. Uniforma de războiu, aceasta să fie azi uniforma ofițerului. Dacă nu mi-e rușine să mor la război cu ea, pe câmpul de luptă, nu mi-e rușine să o port în casa burgheziei, ale cărei (di)ficultăți și calități le cunoaștem cu toții. Șapca și casca, munca la cazarmă, acestea trebuie să fie ale ofițerului.

Raporturile cu Palatul

Una dintre cauzele care au constituit pentru mine o problemă importantă încă de când eram tânăr – pentru pentru că soarta mi-a rezervat dreptul să nu fiu chemat decât în momente grele, dar când a venit la împărțirea beneficiilor, onorurilor, Căpitanul, Maiorul… Generalul Antonescu trebuia îndepărtat, ignorat, umilit, trebuia micșorat ca nu cumva să ridice capul și aceasta provenea din cauza clicei care se aduna în jurul Tronului. Clica exista și sub Regele Ferdinand; în timpul războiului luam o dispozițiune și se trimitea vorbă să se facă altfel, pentru că, am spus, existau atunci două state majore: unul care are toată răspunderea și nu are putere, altul care nu are nici o răspundere, dar are toată puterea. A fost cazul acesta petrecut recent, când nu oamenii au fost răi, ci faptul că au fost conduși rău sau au fost împiedicați să lucreze cum ar fi vrut, a dus la dezastru. Un ministru nu putea să facă nici cât un portar și, câteodată, nu se pricepea la nimic, cum este cazul lui Urdărianu – un incapabil, un sforar. Dar aceste sforării, vă aruncau greșelile în seama dvs., Domnilor. Iată cum mocirla se pusese în capul Dvs. Nu trebuie să credem că ceea ce facem noi nu este judecat de țara întreagă. Țăranul judecă și judecă cu bunul simț atavic românesc. S-a terminat cu trecutul, în această privință.

Palatul nu se va mai amesteca în nici o problemă a Statului și acel ministru sau funcționar al Statului ce va fi prins de mine, va fi destituit imediat și sancționat. Am să fac Statutul Casei Regale și îl voiu impune la toți. Chiar de pe acum am dat indicațiuni principale de drepturile pe care le vor avea aghiotanții regali și ele vor fi de așa natură ca să nu mai facă acolo clică (trei luni numai vor sta la Palat aghiotanții regali și apoi se vor schimba; cu această măsură nu vor prinde nici o aderență cu Tronul și cu această măsură putem să trecem câți mai mulți ofițeri la Palat și Regele va putea să-și cunoască armata lui ). Când Regele va deveni cu vârsta și mintea ca să-și dea seama de problemele Statului, vă rog să luați notă de acest lucru, nimeni nu va putea să-i supună problemele de Stat și oricine și pe orice treaptă s-ar găsi în Stat, va fi destituit de mine și motivat în fața Națiunei. Sub guvernarea trecută Regele s-a amestecat până și în finanțele Țării și nu voi aminti păcatele multe care s-au comis la Banca Națională cu faimoasele fonduri secrete.

Fondul secret se poate justifica; eu l-am justificat în timpul războiului. Dar în armată eu nu l-am putut justifica și aici eram tocmai opus cu Generalul Samsonovici. Întâmplător, când mi s-a încredințat Statul Major (predecesorul meu fostul General Lăzărescu), am găsit într-un sertar un tablou secret unde se arăta sumele pe care Generalul Glatz, Moruzoff, s. a., urma să le ia fiecare din fondurile secrete. Actul acesta este în posesia mea și peste puțin timp îl voi publica, ca să se vadă în ce hal ajunsese Statul acesta. Această imoralitate o vedem generalizată. D-l Ministru Leon mi-a spus că unul dintre funcționarii săi lua 900.000 lei leafa din diferite comisiuni. Vă întreb dacă o crimă mai mare se poate comite într-un Stat? Câtă inconștiență și imoralitate trebuie să aibă un funcționar ca el să încaseze în fiecare lună 900.000 lei din diferite consilii. Domnilor, nu se poate crimă mai mare; și am să introduc pentru aceasta pedeapsa cu moartea și voiu executa. Așa cum ei nu au avut grijă de granițele noastre, nu pot să am milă cu astfel de nemernici.

Nimeni nu va trece prin fața Palatului decât ca să se închine în fața unui simbol. El este numai un simbol și nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului.Regelui Carol II, în anul 1933, când am fost Șef de Stat Major, i-am spus: „ești pe traiectorie, Majestate, și s-ar putea să te lovească glonțul. Vei face greșeli politice și Națiunea te va alunga”. Nu numai atunci, dar totdeauna, eu i-am spus adevăruri grozave Regelui și m-am opus chiar formulei: Rege și Națiune, spunând că întâi trebuie să fie spusă Națiunea. Din ea trăim, prin ea venim și respirăm, pentru ea trebuie să murim.

Deplinele puteri

Domnilor, aceste puteri eu nu le-am luat dintr-un instinct bestial – să zic așa – de a porunci unui popor și de a da directive în Stat, de a abuza de putere sau de a mă împodobi cu un absolutism oriental. Țiu să vă spun, am avut pentru moment ezitarea dacă e bine să dau sau nu lovitura de Stat, să taiu adânc cu bisturiul ițele acestea cu care era țesut Statul. Simțind că și de astă dată voi fi păcălit – și am fost pe o muchie de cuțit să fiu omorât la ora 3-4 dimineața, când chestiunea era aproape eșuată. Știind însă elementele pe care se sprijinea, am dat această lovitură, trimițându-I scrisoarea prin care i-am cerut să abdice – dându-I timp până la ziuă. Deci, de deplinele puteri nu voi abuza; eu nici nu am apărut în fața mulțimei, din modestie; nu mă interesează, mă enervează acest lucru. Vă rog chiar să părăsim această plăcere de a ne fotografia cu șefi sau subșefi pentru orice lucru. Deci, să ne punem serios pe muncă și să părăsim toate aceste palaterii inutile. Acesta este sensul deplinelor puteri. Ele nu se opresc la mine, ele merg la Dvs. Și merg până jos de tot pe treapta ierarhică și înțeleg prin aceasta că Dvs., să vă ocupați și să executați, să nu veniți la mine cu orice chestiune, ci să aveți curajul de a vă lua răspunderea unei acțiuni. Să învățați pe toți, de la cel mai mic, până la cel mai mare, să-și ia răspunderea unei acțiuni, să-i învățați că sunt în serviciu real. Mai mult, fiind servitorul credincios al Națiunei, el trebuie să se poarte bine cu Națiunea, nu ca până acum, să bruscheze lumea și aceasta fiindcă deținea o parte din autoritate, închipuindu-și că îi este permis orice.

Omenie în raporturile cu cei mici

Până azi noi am arătat slugărnicie cu cei mari și brutalitate cu cei mici. Se vedea cum un conducător care avea în stânga un țăran, se purta rău cu el și cum, imediat apoi, observând în dreapta lui un individ de sus se pleca până la pământ.Deci, în acest sens, să luați deplinele puteri ale mele, care trec la Dvs. Toți, în celulele în care sunteți, pentru a le întrebuința spre îndreptare.

Instituțiile Statului

O chestiune care mă preocupă este aceea a instituțiilor din acest Stat: Școala, Familia, Biserica, Armata și Administrația Statului, elemente de a căror forță de rezistență depinde însăși ființa Statului. Deci, aceste elemente trebuie să le dezvoltați. Mai cu seamă mă gândesc la familie pe care o vom readuce în căminuri, căci astăzi familia a ieșit din căminuri. De soț nu mai vorbesc. Dar femeia ieșind din cămin se duce la cinematograf, face intrigi și chiar spionaj – pe acestea din urmă le voi da fără jenă în fața Națiunei; am avut o răbdare de martir, dar eu știu că erau persoane din înalta societate care veneau să mă spioneze. Le-am primit, stăteam de vorbă și nu mă sfiam să le spun ceea ce gândesc, căci eu vreau să se știe că Generalul Antonescu nu cedează. Chiar la Bistrița (Gorj) mi s-a spus să fac o declarație că renunț la politică și am spus că nu cedez și că eu voiu învinge. Și când domnul David Popescu a trimis pe cineva să întrebe dacă scrisoarea legionarilor se răspândește după îndemnul meu, i-am spus celui ce venise că nu se răspândește după sfatul meu, dar o aprob în întregime și i-am mai spus: conștiința mea este curată ca cristalul și de aceea nici Bistrița și nici potopul nu mă înspăimântă și tot cu pumnul la el mor, chiar dacă mă pune între ziduri și dacă mă împușcă.Domnilor, școala a fost dezorganizată cu instituția străjeriei, care a coborât la un nivel foarte jos tot ce era mai demn, ea fiind învestită cu puteri ce anihilau adevăratul învățământ și adevărata școală. Am desființat această intituție și am ordonat să se facă o anchetă. Vă rog să luați notă de inconștiența celor ce erau acolo: în timp ce țara era sfâșiată, Regele s-a dus la Breaza unde a spus că: „venind în mijlocul vostru, capăt puteri noi”. În mijlocul Națiunei nu căpăta puteri, trebuia să se ducă la această palaterie să se învioreze. Am pus să o desființeze. O să fie o problemă groaznică pe viitor conducerea Statului, pentru că în trecut s-a pierdut vremea făcându-se numai paiațerii, ceea ce se poate vedea foarte bine, citindu-se cărțile publicate de d-l Sidorovici; o înșirare de cuvinte sunt aceste cărți; totul era gol de fond real, însă plin în schimb de fotografii. Mi-am pierdut timpul ca să văd ce este și acolo și concluzia mi-a fost: fond real, nimic nu era. Deci, de astăzi, se desființează. Școala, imediat, trebuie să intre în noua activitate. Aceasta nu însemnează că străjeria în ceea ce are bun trebuie să dispară, dar să se facă sub autoritatea școlară. Să armonizăm o necesitate cu alta, ca din combinarea lor să putem lua o rezistență folositoare și maximă.

Biserica

Biserica trebuie curățată, trebuie pusă pe baze sănătoase, ea nu trebuie să servească de tribună publică și nici de negustorie, ci de altar de închinăciune și smerenie în fața forței supreme. În același timp, trebuie să dea slujitorilor Altarului posibilitatea să trăiască. Și eu mă gândesc să creez o viață mai bună mai întâi funcționarilor de jos ai Statului, care formează baza de la care trebuie să plec. Nedreptatea o vedem și sus: un general de corp de armată are 54.000 lei lunar, miniștrii 40.000 lei, iar alții care stau toată ziua pe stradă, primesc sute de mii. De multe ori oamenii care stau numai pe stradă ajung departe: astfel a ajuns generalul Masievici, care nu a citit o carte de cultură generală; la fel generalul Argeșeanu, care nici „Universul” nu-l citea, mulțumindu-se să se creadă bine informat citind afișele. Iată, Domnilor, un General de Corp de Armată și stâlp de apărare al granițelor, nu are o carte de cultură general în bibliotecă, care nu se informează precis; armata, care este astăzi cel mai complicat organism – în care intră tot ce tehnica modernă a inventat – și aceste mijloace multiple trebuie coordonate, reclamă vaste cunoștințe tehnice și de cultură generală pentru cel ce ajunge la o treaptă de conducere. Nicăieri nu se cer mai numeroase calități ca în departamentul militar: cel ce nu le are, nu-i conducător, căci generalul trebuie să coordoneze în mod armonios informațiile ce i se aduc și din ele să scoată rezultanta care să-l ducă la victorie. Pentru aceasta trebuiesc studii, trebuie să pierzi timp reflectând, nu plimbându-te sau stând în cârciumi cum s-au ales până acum conducătorii noștri.D-l General Pantazi să aibă în vedere acest lucru.

Chestiunea evreiască

Eu m-am ferit, Domnilor, în toate proclamațiile mele de până acum să ating această problemă, pentru că din experiența mea de până acum m-am învățat că cel ce atacă multe probleme în același timp, se încurcă și pierde. Aceasta este o problemă mare pentru noi, dar, în primul rând, trebuie să dau Neamului nostru posibilitatea de a respira liniștit. Am rezolvat criza regală, mai am de lămurit, temeinic, problema internă ce pretinde măsuri de ridicarea moralului poporului și prin autoritatea ce-mi dă trecutul meu voi aduce toate problemele care vor duce la reconstituirea forțelor Statului, la întărirea lor, și aceasta cât mai curând. Să facem toate sacrificiile, să luptăm din toate mijloacele noastre, să transformăm Statul într-o forță reală. Este o necesitate, căci am ajuns să nu știm ce va veni mâine. Sunt oameni care cunosc probleme și care spun că Statul Român foarte curând poate fi chemat să ia parte la o acțiune ca să-și recupereze, în parte, rușinea de care este acoperit azi. Ca să putem face aceasta, trebuie să ne surprindă acest timp pregătiți, capabili să acționăm. Ca să fim capabili să reacționăm, trebuie să reconstruim forța Statului.Deci, al treilea scop al meu, este să reconstitui și să reîntăresc forța Statului, cât mai repede, aceasta începând cu problema Armatei. Armata trebuie redresată și ca disciplină și ca organizare și ca suflet în conducerea ei.

În trecut, un rău de care a suferit Statul acesta birocratic, a fost că toate problemele erau rezolvate după ce problema nu mai exista. Pentru ca problema să ajungă la rezolvare, se ivea un decalaj extraordinar și în tot acest timp, acest monstru birocratic cu mii de capete, lucra, se mișca și apoi când ajungea jos, totul se năruia ca un castel de cărți, soluția nu mai era oportună, nu mai era de actualitate. Prin urmare, vreau să înceteze acest sistem și ceea ce trebuie să urmăriți Dvs. este să faceți ca soluția Dvs. să ajungă jos la timp pentru a fi folositoare. Altfel, degeaba cheltuim banii și pierdem timpul. Aceasta este una din cauzele care m-au făcut să reușesc. Totdeauna am fost preocupat acolo unde am fost chemat să dirijez, am fost preocupat și mi-am pus întrebarea dacă ce hotărăsc eu aici corespunde exact cu nevoia care este jos și mă întrebam dacă aș primi-o eu – fiind jos – ce aș face. Întrebându-vă și Dvs. atunci când dați ordine, dacă ați primi ordinul dat de Dv. Atunci când dați ordine, dacă ați primi ordinul dat de Dvs., ați putea să-l executați? Dacă veți face acest dresaj și dacă el este transmis tuturor subalternilor Dvs., veți vedea că aceste probleme se vor soluționa cu oportunitate și nu vom răspunde cu teorii sau absurdități, la realități, cum se petrecea în cele mai multe cazuri. Chiar pe câmpul de război problemele se soluționează simplu; dar, pentru că fiecare caută să fie cât mai complicat, atunci rezolvarea iese foarte prost și ajunge târziu unde trebuie. Dați problemelor soluțiuni simple, pentru a răspunde jos soluțiunea Dvs., pentru a fi oportună măsura Dvs. Acesta este principiul.

Demobilizare

În cadrul acestui principiu m-am gândit la demobilizarea armatei și în acelaș timp să pregătesc lucrurile, să dau posibilitatea ca jos și pe toată suprafața țării să putem lucra, pentru ca la anul să avem hrană. Am dat deja instrucțiuni d-lui General Niculescu și D-sa împreună cu D-l Pantazi trebuie să procedeze foarte serios la acest lucru.Decongestionarea Statului, atât sub raportul cheltuielilor, dar mai ales mă gândesc la producție, la brațele de muncă ce sunt necesare la țară și ca aceste brațe să fie puse la timp la muncă, nu după aceea; să ajungă la locul destinat din vreme și pe toată suprafața țării să se întâmple acest lucru. Foștii conducători nu s-au gândit deloc la acest lucru. S-au făcut rechizițiuni grele; în toate părțile am văzut fel de fel de mijloace de transport, fără să facă nimic. Am plimbat o armată de pe o poziție pe alta și am cheltuit miliarde ca să nu facem nimic cu ea. Năruiam Statul din punct de vedere material cu aceste deplasări, fără să facem nici o acțiune, distrugând în același timp căile de comunicație, distrugând căile ferate. Aceasta a dus la consecințe fatale pentru căile ferate, nici nu a mai putut face față nevoilor ei. De aici, o repartizare insuficientă a bogățiilor. Căci, în mare măsură, criza economică de azi este o problemă de repartiție. Nu este admisibil într-un Stat organizat, ca la Dorohoi să cumperi cartofii cu 60 bani kgr. și la București să dai 6 lei pe acelaș kgr. de cartofi. Dacă repartiția ar fi bună, prețurile s-ar nivela de îndată. Și pentru a soluționa acestea, trebuie să lucrăm într-o perfectă armonie.Să nu mai întrebuințăm, Domnilor, referate. Eu nici în armată și nici în Ministerul de Război, nu am rezolvat problemele cu referate, cu comisiuni. Unde este comisiune, nu este dorință de a rezolva problema, ci numai dorința de a se acoperi de responsabilitate și de a încasa bani. Să vă luați responsabilitatea toată și ca să lucrați cum trebuie, să fie fiecare la locul său și să muncească acolo. Pentru că pe plan militar ne-am prăbușit în mare măsură fiindcă a fost un șef de Stat Major care când supunea o chestiune, spunea pur și simplu: „se va aviza”, în schimb își caligrafia numele pe patru coloane și pentru a scrie aceste simple cuvinte „se va aviza”, avea titlul pompos de care se folosea dânsul. Pierdea două minute ca să pună soluțiunea și zece minute pentru a-și enumera titlurile. În chestiunea Basarabiei, acest General cu presiuni enorme asupra căilor ferate, s-a împins tot fierul țării românești – și toată țara știe; sunt munți de fier care s-au dus acolo, ca să nu facem nici o fortificație. În schimb, propaganda cea mai exagerată a umplut lumea întreagă cu fotografii de fortificații românești. Această rușine nemaipomenită se datorește acelorași oameni nepricepuți care au concentrat toată armata să sape în mocirlă, ca tot ceea ce făcea iarna, primăvara când au venit apele mari să niveleze tot, și iar o luam de la cap. Acestea au fost fortificațiile, fortificații despre care Regele spunea: „am închis România într-un brâu de foc”.

Zece ani s-a zbătut această țară cu o problemă care era rezolvată: puterea Regelui, pe care eu am dat-o jos fără să am pe nimeni în spate. Nici pe d-l Crainic, nici chiar pe d-l Mihai Antonescu. Numai cu două persoane l-am dat jos și aș fi făcut acest lucru mai de mult dacă găseam înțelegere la un om politic român. L-am dat jos păstrând la loc toate organele pe care se spijinea, blocându-i pe toți în ultimul moment. Dacă Argeșeanu era aici, făcea baie de sânge, dar îl trimisisem cu 24 de ore înainte în Dobrogea, iar Generalul Popescu dormea aici (la Președinție) într-o cameră în pijama, spunându-i că trebuie să fie aici; îl căuta Palatul și nu-l putea găsi. Când se va scrie vreodată istoria acestei lovituri de Stat, se va vedea că au fost lucruri bune de opera comică. Căci manifestațiile de 200 de tineri și cele câteva focuri de armă ce s-au tras nu pot fi socotite ca o revoluție autentică. Deci, demobilizare generală, Pantazi, repede și în perfecte condițiuni de organizare și de pregătire, ca să nu dăm acel spectacol de altădată, să ne dăm aerul de victorioși deși eram o armată înfrântă. Deci, ordine și să se înceteze cu rechizițiile neomenești, să nu se mai ia din curțile oamenilor cai, căruțe, instrumente de tot felul etc. Fără măsură și să se cerceteze toate abuzurile ce s-au comis. Se rechiziționau automobile nu pentru interesul armatei – se știe acest lucru și cunosc cazuri concrete (să le stabilești și d-ta Pantazi) – se rechiziționau automobile de milioane și anumiți domni plecau cu ele să facă petreceri și chefuri la Snagov; venind nebunește s-au ciocnit cu alt automobil, să zicem, și au chemat pe propietar să dea declarațiune că mașina i-a fost dată înapoi în bună stare. Nu pot defini aceasta altfel, decât jefuire a cetățenilor și cum avutul Statului se compune din avutul fiecăruia, Statul însuși era păgubit. Toți domnii aceștia vor fi scoși la iveală și îi voi destitui pe toți.

Semnarea decretelor

Domnilor, când am discutat deplinele puteri am hotărât că în cadrul prerogativelor regale, Regele semează un singur decret: este Înaltul Decret de numirea Primului Ministru. Toate celelalte mi-am rezervat să le semnez eu, de ce să mai pierdem timpul cu contrasemnări. Prin decizii se rezolvă toate problemele, până ce vom organiza Statul. Trebuie să înlăturăm stagnarea ce a fost totdeauna în funcționarea mecanismului Statului, din cauza așteptării cu ceasurile a Miniștrilor în Cabinetul Primului Ministru, a directorilor la cabinetele Miniștrilor. Și când așteaptă directorii acolo, așteaptă alții și mai jos și pierdem prea mult timp. Dacă ar fi vreodată o putere omenească ca să stabilească vremea ce se pierde de cetățeni la ușa miniștrilor, la ușa directorilor de cabinet, la discreția ușierilor etc., vă dați seama că acest timp poate fi evaluat în miliarde. Eu am avut ca metodă de lucru pe care am aplicat-o și o voi aplica: tot ce vrea să vi se aducă la cunoștință, să se facă scris.Tot ce vedeți aici, sunt lucruri scrise de mine și alți câțiva domni, pe care nici nu i-am cunoscut până acum, dar care mă ajută foarte bine. Cine scrie, însemnează că vrea să-și ia o răspundere și nu trebuie să ezitați de a vă lua răspunderea, fără răspundere nu se poate progresa. La mine, întrebuințați metoda aceasta și vă rog să luați dispozițiuni.Nimeni să nu mai stea la ușa unuia care este mai mare decât el și nimeni să nu intre la altcineva în timpul cât lucrează și să nu-l întrerupă, să i se adreseze numai prin scris. Făcând altfel, nimeni nu lucrează, fiindcă tot timpul sună telefoanele, se trântesc ușile, este deranjat la fiecare pas și munca devine atunci o adevărată acrobație; mi se pare că din această pricină – comunicări verbale și telefonice – am ajuns o națiune de nebuni și nu mai facem nimic complect. Am început o chestiune, trebuie să mergem până la sfârșit, putem să dăm ceva care să aibă o suită normală. Și atunci, dacă aveți un dosar aici, altul sub el și astfel puse toate dosarele, rezolvați o chestiune puneți dosarul alături ș.a.m.d. Eu nu ascult niciodată pe cineva care își spune verbal o chestiune. Mie să-mi dați hârtia, să-mi dați lucrarea scrisă. Dacă hârtia este bine studiată și făcută simplu, lapidar, ea va fi rezolvată (nu pe 20 de pagini) căci atunci nimeni nu le mai citește, mor în etrnitate pe birourile dvs., mor în toate părțile. Vă repet, lapidar; cine nu este în stare să prezinte lapidar o problemă, însemnează că nu este locul lui acolo unde se găsește. Nu am nevoie de referate.Veți avea scrisoarea mea către Rege, 20 de rânduri, atât, dar sunt în aceste rânduri tot sufletul, tot creierul și toată musculatura celui ce vorbește astfel. După ce ați umplut coșul, sunați ușierul, care le împarte la birouri. Sunt chestiuni scurte pe care le puteți cerceta cu șeful dvs. de cabinet, care nu este acolo pentru a face intrigi, a fuma sau a primi cucoane, el stă acolo pentru a face legătura între dvs. și lucrările subalternilor. Sunt probleme care au nevoie de explicațiunile celor ce le-a rezolvat, dar eu desfid să mi se prezinte mie o problemă bine studiată, indiferent de specialitate, dacă se prezintă sub această formă, eu o înțeleg și dacă mi-a dat Dumnezeu acest creier întreg și bine compartimentat, pot să dau soluțiunea celei mai delicate probleme. Deci, simplificați, acționați și soluționați dvs. problema, dar soluționând să nu creați noi probleme, ca să fie scurt timpul în care se rezolvă între cel de jos și cel de sus, atunci soluțiunile vor fi oportune.

Să încetați, chiar de mâine începând, să mai stea cineva la ușile dvs. – și voi face vizite speciale pentru aceasta. Când eram la Statul Major, pe sălile mele nu era nimeni. Nu are nevoie ca țăranul din Dorohoi să vină la București pentru a-și aranja o socoteală. Eu am înființat în toate instituțiile în care am fost, ca pentru fiecare cerere ce mi se face să se dea un număr dintr-un chitanțier și pe care de altă parte eu aveam un registru de control pentru aceste cereri, unde vedeam când a intrat chestiunea, când s-a soluționat și când a ajuns la destinație, iar când găseam un decalaj anormal, înțelegeam că undeva a fost trândăvie. Cum acest control este totdeauna posibil, subalternii își vor face permanent datoria și toată lumea se va pune pe lucru. Aveam birouri unde nu intram șase luni, dar fiecare așteptându-se să fie controlat dintr-un moment într-altul, muncea cu sârguință. În dorința mea de simplificare, voi reduce numărul Ministerelor, căci mai înainte se creea postul întâi și după aceea se puneau scaunele și mesele, apoi secretarii și în urmă de tot hârtiile. De hârtie se ocupau treizeci sau patruzeci de funcționari. Lipsa de organizare din trecut și lipsa de control ne-au fost fatale și au făcut să pierdem multă vreme. Organizarea va ușura exercitarea controlului și ca să puteți economisi timp trebuie să simplificați și pentru aceasta trebuie să suprimați.

Să suprimați fără milă tot ce este parazit

Corpul Statului s-a umplut de paraziți, dar cum nu pot să las funcționarii pe drumuri, o să creăm un cadru disponibil în care vom trimite pe toți cei de prisos și din ei vom umple tot ce se va ivi necesar, nu vom chema alții din afară. Vom fi foarte severi cu acei care au intrat în funcții pe care nu le meritau prin nepotism, polițism, hoțism, etc. Există Domnilor, sergenți de stradă, feciori de oameni bogați; aceasta nu însemnează că și-au pus vreodată tesacul acolo, ci merg numai să-și ia leafa odată pe lună. Sunt neveste de general care odată pe lună se duceau la serviciul secret și încasau 20 sau 30 mii lei, pentru că spuneau unor indivizi anumite informații. Nu mai departe decât aici în Președinția noastră de Consiliu, un om era în două comisii de aici și lua de la una 50 mii lei pe lună și de la alta 30 mii lei, în afara salariului, în timp ce un ministru abia are 40 mii lei pe lună. Sunt așa de rușinoase aceste lucruri, că nici în Honolulu nu cred să le poți întâlni. Am ajuns Asia Europei; noi vedeam că nu mergeau bine lucrurile, dar nu ne îngrijeam să le îndreptăm. Domnilor, luați în brațele sufletului Dvs. de români angajamentul de a rezolva aceste lucruri, care angrenează Statul nostru.

Justiția

În privința vinovaților, eu nu sunt dispus să trag un văl peste responsabilitățile politice, morale, istorice și responsabilitatea materială, însă nu o voi face cu răzbunare, nu în mod arbitrar. Voi repune justiția în cadrul ei, în care trebuie să stea Statul. Statul a căzut și pentru faptul că omul, cetățeanul, a pierdut încrederea în rolul pe care trebuia să-l aibă justiția, în speranțele pe care cel ce are dreptate și le pune în casele dreptății. Ori, toată lumea, la un moment dat, nu a mai avut convingerea că la tribunale se poate găsi justiția. Mie chiar, pentru a mi se distruge situațiunea ce ocupam, mi s-a făcut un proces faimos de bigamie, despre care ați auzit, mie, care nu am primit în viața mea o observație pentru integritatea mea sufletească. Am plecat de la 10 ani de acasă fără cămașă pe mine și neprimind nici un consiliu de administrație și neluând de la nimeni nici un ban, trăind cum am putut, dar totdeauna în modul cel mai corect și nu am pierit trăind astfel. Când eram în Școala de Războiu, deseori nu-mi erau suficienți banii și mă culcam fără să mănânc, dar nu mi-a trecut prin gând să vând casa părintească.Să ne învățăm fiecare să trăim cu mijloacele noastre și să nu ne lăsăm prinși de dorința bogăției, a câștigului, nici prin cărți sau așa zisa înalta societate. Mai ales domnii ce dau dreptatea, să fie animați de cele ce am spus și să reflecteze la ele. Deci, justiția trebuie pusă pe baze sănătoase, și aceasta într-un timp scurt, ca să nu mai avem judecători și chiar prim-miniștrii care să spună solemn că Regele Carol II era Regele Soare al României. Și astăzi îmi sună în urechi acest lucru. După cum nu am putut uita că d-l procuror general Viforeanu, întorcându-se de la locul crimei ce se făcuse, a spus: „s-a făcut dreptate”. Nu am făcut omor decât pentru a apăra Statul, pe câmpul de luptă. Am refuzat ieri să trag în lumea de pe stradă ce manifesta, deși toată lumea îmi cerea să trag. Este foarte ușor să tragi în mulțime și să omori 10 sau 20 inși, dar când faci aceasta să-ți iei și responsabilitatea gestului, iar nu unul să ordone crima și alții să-și ia răspunderea. Cunoașteți cu toții ușurința cu care mai înainte se trăgea în cei ce manifestau. Eu am vrut ca nici Tronul și nici strada să nu fie pătate de sânge, căci aș fi fost cel mai nenorocit om ca să cuceresc frâiele Statului, cu sânge. O făceam cu sânge, dacă nu puteam altfel, căci trebuie să scap țara aceasta de pacostea în care căzuse.

Revenind la justiție, vă rog să-mi dați numele persoanelor ce au judecat strâmb, care au judecat din ordin, care au fost chemați de d-l Urdăreanu, pentru a-i sancționa cu toată severitatea pe toți acești domni magistrați, în orice situație s-ar găsi acum, fiindcă nu merită să rămână și nu mai au ce căuta în acel loc. Personal, nu am nimic cu acești oameni, regret că nu-i pot păstra, dar statul acesta vreau să respire și vreau să se înțeleagă că justiția se pedepsește. Am fost consternat, să vină d-l Viforeanu de la locul crimei și să spună – dânsul, care trebuia să interpreteze în gradul cel mai înalt justiția intr-o țară – să spună: „Domnilor, vin de la locul crimei și am contatat că s-a făcut dreptate”?! Cum s-a făcut dreptate când ei nu apăruseră în fața nici unui Tribunal? Vă amintiți, asasinul lui Doumergue, care era un adevărat simbol pentru Franța, care îsi pierduse toți fiii pe câmpul de onoare, căci de aceea îl alesese Franța, doi ani a judecat justiția franceză, pentru a da o hotărâre de vinovăție. În Germania, Domnilor, nici astăzi nu s-a dat hotărârea contra celui ce a aruncat le München sala celebră de întâlnire a vechilor național-socialiști. Vedeți cum se judecă într-un Stat civilizat, așa să fie și la noi. Să se dea soluțiile la vreme și să înceteze arbitrarul. Dacă cei pedepsiți vor fi numeroși, nu ne vom speria, căci avem invazia judecătorilor ce ne vin din teritoriile părăsite.Veți avea aceeași atitudine severă în toate departamentele cu acei care au făcut nedreptăți: în poliție, în finanțe și chiar în Ministerul de Externe, fiindcă și în acest minister se petreceau multe fapte nepermise; miniștri care au plecat cu toată argintăria legației, alții care și-au însușit covoare. Lucrurile trebuiesc publicate și reprimate de opinia publică. D-l Manoilescu să sancționeze imediat pe vinovați, și d-sa știe la cine fac aluzie. Să se știe, domnii Miniștri din străinătate nu sunt trimiși acolo să facă averi și să trimită telegrame – când cu puțin timp înainte se dau după toți pomii, ca să nu se întâlnească cu acest Antonescu. Este o rușine!

Funcționarii

Funcționarii aceștia care au complicat aparatul de Stat și l-au anchilozat, vor fi scoși de acolo de unde sunt inutili, căci vom creea noi posibilități.

Alte Ministere

Între alte Ministere, unul la care corupția a fost fără pereche, este Ministerul Muncii. Fără milă au speculat banul muncitorului, fără milă voi fi cu activitatea acestor satrapi din trecut. Deocamdată rog pe d-l Ghițescu să înceapă o purificare. Eu am o memorie drăcească și când voi veni acolo și voi vedea că nu s-a făcut nimic, fără să am obiceiul de a amenința, voi trece la fapte. L-am pedepsit eu pe acela căruia i se spunea „câine roșu” și nu m-am plecat nicicând în fața unuia mai mare, dar care nu merita să fie mare. De când mă știu duc această luptă, care apoi prin numele meu și prin mijloace legale au făcut să reușesc și Dumnezeu m-a ajutat.

Raporturile dintre public și autorități

Țin foarte mult ca să se schimbe sistemul de până acum cu cele două caste: publicul care contribuie, care are nevoie și care trebuie să fie normal satisfăcut, era maltratat, de o parte; a doua castă, acei care trăiau prin banul lui și care îl maltratau. El, publicul, are dreptul să mă maltrateze pe mine dacă nu-l voi servi. El are dreptul să mă maltrateze, eu am datoria să mă supun. El are dreptul să mă mustre, dacă am ajuns la o situație pe care nu o merit.

Impozitele

Vor forma obiectul unor preocupări serioase. Noi, în loc să creăm în acest Stat organe producătoare, care indirect să îmbogățescă visteria, am îngrădit posibilitățile de producție cu impozite. Să creăm organe producătoare, aici e problema: când vom reuși să dăm țăranului plugul și vitele necesare și să-l învățăm să se hrănească și să-l punem în condițiuni de viață optime, el va avea un randament de muncă mai mare, de unde va ieși posibilitatea să adunăm cu impozite mult mai mici, sume mult mai mari. Aceasta este problema vitală a poporului acesta.

Automobilele instituțiilor

Vă rog să luați măsuri să nu se mai acorde automobile personale decât pentru miniștri și subsecretari de Stat. Acelea vor fi alese dintre cele ce consumă mai puțin. Automobilele grele le vom vinde și vom obține pe ele prețuri mai mari, fiind automobile ce nu se mai importă; vom cumpăra, în schimb, automobile de un tip standard, pentru a găsi mai ușor și piese de schimb. Surplusul de automobile îl vom da acolo unde trebuie să fie de la județe, ca tehnicienii să se poată deplasa în sate și să nu mai avem spectacolul inadmisibil ca medicii și tehnicienii să facă birocrație, în loc să facă aplicațiune pe teren (unde nu aveau cu ce să se ducă). Pentru nevoile serviciului, faceți automobile de serviciu, care să fie controlate și să nu circule decât în serviciu comandat. Îmi aduc aminte că Generalul Samsonovici folosea pentru sine trei automobile Packard de ale Ministerului: unul pentru el, unul pentru soție și altul pentru copiii d-sale și aceasta numai pentru că se ducea câteva ore la Statul Major să fumeze; făcea numai referate – și aceasta timp de aproape 7 ani. I-am zis: de ce nu pleci de aici? Mi-a răspuns: dacă plec eu, vine altul la fel. Acest răspuns nu-l acoperă de răspundere și nu-l va acoperi de răspundere în fața istoriei. În șapte ani, nu a făcut nimic, eu dacă aș fi stat trei ani numai, aș fi făcut o altă armată. Dar cum să se facă lucruri serioase, când fiecare se gândea numai la sine. Nu-mi explic cum oameni cinstiți să-și poată face avere de sute de milioane. Eu nu-mi imaginez cum se poate realiza acest lucru, afară dacă nu cumva ai o invenție diabolică, ce-ți aduce bani cu nemiluita.Datorită corupției și intervențiilor, Poliția și Siguranța Statului a fost dezorganizată sistematic. Un Stat fără poliție și siguranță, este la discreția tuturor furtunilor – și la discreția tuturor furtunilor a fost Regele Carol II, care mi-a dat posibilitatea să fac această schimbare. Și pot spune că nu se făcea nimic, chiar la Palat, fără să nu-mi fie adus la cunoștință imediat, de oamenii săi, care-i erau atât de credincioși, că făceau aceasta. Cunosc cât de slab era acest edificiu, mi-a trebuit numai îndrazneală ca să lovesc. Riscurile nu erau excluse, desigur, dar eu am plecat de la această simplă judecată: m-am dus la război să mor pentru țară, mă duc în timp de pace să mor pentru a reconstitui România. Dacă muream, eram foarte fericit!

Prerogativele regale

V-am spus, Regele rămâne ca un simbol. El nu are dreptul să se amestece și nu are dreptul, chiar dacă va fi o capacitate, Regele de mâine – dacă această instituțiune se va mai păstra în furtuna care a răsturnat toate Tronurile din Europa – El trebuie să rămână în cadrul pe care l-am hotărât. Nu mai putem primi mentalitatea din antichitate sau mentalitatea din Evul Mediu, că El este o ființă providențială pe pământ, că este reprezentantul lui Dumnezeu, de care este inspirat (și știm că Împăratul care declara aceasta ce a făcut din Germania în 1914 și vedem unde a dus și Regele nostru România în 1940).Regele nu iscălește în Statul Român decât un singur Înalt Decret: Decretul de numirea Primului Ministru, aceasta pentru a termina odată cu anchilozarea Statului. Voiam ca amnestia și grațierea să-mi aparțină mie deocamdată, sunt gata însă să trec între prerogativele regale și pe acestea, dacă țineți atât de mult (dar v-aș aminti ceea ce am văzut că făcea Regele Ferdinand I în timpul războiului de Întregire, când își trecea tot timpul desemnând cruciulița Mihai Viteazul – și aceasta o făcea și Wilhelm al II-lea – și citind sau alegând pe acei propuși la decorare pentru merite de război. Nu avea nici un criteriu obiectiv. Se orienta după grandelocvența ofițerilor ce propuneau, fără să intre în detalii). După cum am spus aici, viitorul prim-ministru trebuie să fie neapărat numai cu depline puteri, și aceste puteri trebuie să le vedeți în sensul în care l-am arătat eu.

În conducere se pot produce lesne greșeli și aceste greșeli trebuie să fie pedepsite. Este mult mai ușor ca Națiunea să dea jos un prim-ministru și să aleagă un altul, decât să dea jos un rege. Îi propusesem Regelui Carol II să intre în regență mai întâi, ca astfel să-și spele păcatele trecutului, și, târziu, când Mihai va ajunge major, Mihai putea să abdice în favoarea părintelui. Dacă făcea astfel, nu ar fi ajuns să fie acuzat de atâtea nenorociri aduse Țării, cum este acuzat astăzi. Iar jurământul ce i s-a făcut atunci Regelui Carol II, mă face să spun că toți funcționarii ce l-au depus au fost sperjuri, căci noi jurasem credință altui rege. Când punem un Stat pe baze imorale, când o armată își calcă un jurământ legal, nu puteam spera să ajungem la o soartă mai bună decât aceea pe care o trăim azi. Dacă unele din măsurile ce am luat, găsiți că nu respectă anumite forme, aceasta este pentru că nu am avut nimic cugetat și pregătit, căci mă preocupa teribil problema ca nu cumva să mor înainte de a-l da jos pe acest Rege.Primesc observațiile Dvs., dar vă rog să înțelegeți că recalcitranți nu vor exista sub Generalul Antonescu. Cel ce este recalcitrant, îl consider trădător și trădătorii merg la zid. Spun aceasta acum, la fel cum îi spuneam altădată Regelui Carol II: tâlharii să fie puși la zid – lucru care-l supăra peste măsură. Și tâlhar, eu înțeleg că este și cel ce nu-și face slujba și nu se supune în chip desăvârșit.

Omul și salariul

Munca trebuie răsplătită, desigur, dar răsplata cea mai bună este conștiința că ți-ai făcut datoria. De aceea, am să aplic formula: omul și leafa. Cine sabotează, pentru că nu mai ia sute de mii de lei, ca până acum, trebuie imediat destituit. Și aș fi fericit ca Dvs. într-o săptămână să veniți la mine cu maldăre de destituiri, căci eu îmi iau răspunderea în fața istoriei să deparazitez Statul. Mulțumesc d-lor Subsecretari de Stat de la Domenii, Instrucția Publică și Propagandă, pentru munca depusă în slujba Țării, dar în dorința mea de simplificare a aparatului administrativ, am hotărât să reduc Subsecretariatele de Stat și chiar mai multe Ministere. Vă rog, să mergem acum, pentru ca Dvs. să depuneți jurământul conform Decretului-Lege Nr. 3067 din 6 Septembrie 1940[3].

„Materialul este instructiv pentru toţi românii, nu exclusiv datorat personalităţii Mareşalului ci temelor puse în discuţie la şedinţa de guvern. În punctele esenţiale România prezenţa se confruntă cu aceleaşi metehne datorate intereselor personale şi de clan, nicicum interesului naţional. Militarul le-a identificat şi a desenat viitorul gloanilor prinşi asupra faptului, fără să le ofere şansă „democratică” de a-şi modifică legislaţia pentru obţinerea unei imunităţi deşănţate, aşa cum se petrece în România bunului plac de acum! Şi mai aflăm un fapt istoric generat de intransigenţa Mareşalului: regele Carol al II-lea nu a avut iniţiativa abdicării ci a fost silit de Antonescu, dându-i-se termen de două ore pentru a-şi „alege” calea de intrare în nedemnitate. Bune sunt frânturile de istorie susţinute de documente şi parşivă a fost turnchierea acesteia cu motivaţie abuziv politicianistă!”. (Mugur Preda, Bucureşti, România).


http://www.art-emis.ro/

Acest articol a fost publicat în EDITORIALE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s