România are cea mai accelerată creștere a numărului de migranți într-un stat care nu s-a confruntat cu războiul


Potrivit unui raport ONU realizat cu date din anul 2015, 3,4 milioane de cetățeni români locuiesc în altă țară. Este a doua cea mai mare creștere a diasporei unei țări, spun experții Națiunilor Unite, fapt ce duce România pe un nedorit loc 4 în lume.

Primele trei țări cu cea mai mare diasporă în anul 2015 erau Marea Britanie (cu 4,9 milioane emigranți), Polonia (4,4 milioane) și Germania (4 milioane). Să nu uităm însă câți locuitori au aceste țări.

România a înregistrat o creștere de 7,3% pe an, în timp ce pe primul loc se află Siria cu 13,1% , iar pe locul trei Polonia cu 5,1%. Experții ONU au notat că este cea mai accelerată creștere a numărului de migranți într-un stat care nu s-a confruntat cu războiul.

Dacă ne raportăm la totalul populației, în România diaspora reprezintă 17%, în timp ce în Polonia doar 11%.
Experții se așteaptă la o agravare a declinului demografic al României în deceniile următoare. Astfel, populația României va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), publicat în iulie 2015.

România, situaţie catastrofală

Câți români sunt oficial plecați la muncă în străinătate, câți sunt fără salariu, câți mai au încă un salariu? Care e situația în fiecare județ?

Neamț
Total populație (2011): 470.766
Tineri între 0-19 ani: 107.908 – 22,92%
Adulți între 20-59 ani: 244.849 – 52,01%
Adulți între 60-100+ ani: 118.009 – 25,06%
Salariați la muncă în țară: 73.852
Salariu mediu net: 1.492 ron – 331 euro
Procent salariați din total adulți: 30,16% = 73.852/244.849
Procent salariați din total populație: 15,76% = 73.852/470.766
Plecați în străinătate pe perioadă lungă (oficial): 69.337
Procent plecați în străinătate pe perioadă lungă din total adulți: 28,31% = 69.337/244.849
Procent plecați în străinătate pe perioadă lungă din total populație: 14,72% = 69.337/470.766
Adulți fără salariu: 101.669 = (244.849 – 73.852 – 69.337)
Procent adulți fără salariu din total adulți: 41,51% = 101.669/244.849
(din cei 41,51% adulți fără salariu poate unii lucrează la țară fără niciun venit, dar cifra șomajului real e în jur de 40%)

Concluzie:
Dintre adulți între 20-59 ani care sunt 244.849 (52,01% din totalul populației):
– 30,15% – 73.852 – lucrează și au un salariu;
– 28,31% – 69.337 – sunt plecați în străinătate pe perioadă lungă;
– 41,51% – 101.669 – sunt fără salariu.
E nevoie de cel puțin 100.000 de noi locuri de muncă în județul Neamț. Asta fără a vorbi să-i aducem înapoi pe cei plecați. Cu asta ar trebui să se ocupe partidele.

Bacău
Total populație (2011): 616.168
Tineri între 0-19 ani: 149.468 – 24,26%
Adulți între 20-59 ani: 327.393 – 53,13%
Adulți între 60-100+ ani: 139.307 – 22,61%
Salariați la muncă în țară: 97.307
Procent salariați din total adulți: 29,72% = 97.307/327.393
Procent salariați din total populație: 15,79% = 97.307/616.168
Plecați în străinătate pe perioadă lungă: 78.155
Procent plecați în străinătate pe perioadă lungă din total adulți: 23,87% = 78.155/327.393
Procent salariați din total populație: 12,68% = 78.155/616.168
Adulți fără salariu: 151.931 = (327.393 – 97.307 – 78.155)
Procent adulți fără salariu din total adulți: 46,41% = 151.931/327.393
(din cei 46,41% adulți fără salariu poate unii lucrează la țară fără niciun venit, dar cifra șomajului real e în jur de 45%)

Concluzie:
Dintre adulți între 20-59 ani care sunt 327.393 (53,13% din totalul populației):
– 29,72% – 97.307 – lucrează și au un salariu;
– 23,87% – 78.155 – sunt plecați în străinătate pe termen lung;
– 46,41% – 151.931 – sunt fără salariu.
E nevoie de cel puțin 150.000 noi locuri de muncă în județul Bacău. Asta fără a vorbi să-i aducem înapoi pe cei plecați. Cu asta ar trebui să se ocupe partidele.

Ca o soluţie pentru situaţia catastrofală descrisă de cifrele de mai sus, anumiţi analişti sugerează că este nevoie urgentă de un Fond Suveran Național de Investiții și de Dezvoltare al României, care să adune tot ce este în proprietatea publică, inclusiv toate concesionările făcute pe nimic, Fond Suveran cu care să se facă reindustrializarea ţării.

E nevoie de sute de mii de locuri de muncă în fiecare județ. Nici în 100 de ani firmele private de orice mărime nu vor putea produce atâtea locuri de muncă. Câte un economist, finanţist sau politician corupt vine şi ne informează că trebuie să lăsăm situaţia „așa cum este”, fără fond suveran și fără reindustrializare făcută de stat, că altfel este „naționalism economic” deși vorbim de proprietatea publică care e a noastră a tuturor și e vorba, în primul rând, de ce facem cu ea ca să dea pâine oamenilor.

Dacă o lăsăm așa cum este, este crimă, fără nici un dubiu. Este epurare a populației României. Nu credeți? Uitați-vă încă o dată la cifrele catastrofale de mai sus și imaginați-vă că există județe întregi unde 40-46% dintre adulții între 20 și 59 de ani n-au deloc salariu. Iar majoritatea acestor oameni au familii cu unul, doi sau trei copii. Vă dați seama câtă sărăcie și câtă durere și umilință îndură acești oameni?

Astfel de oameni rupţi de realitate – cum este şi Radu Crăciun, președinte la BCR Pensii – care susţin că situaţia trebuie lăsată în continuare la fel, nu au nicio treabă cu sărăcia și cu oamenii disperați din țara asta. Ei vin și ne recită poezia ideologică a multinaționalelor, și atât. Poate crăpa toată țara de mizerie, ei își vor recita în continuare, imperturbabili, aceeași poezie ideologică la nesfârșit.

Ați auzit vreun partid care să ne spună câte locuri de muncă vor crea și cum le vor crea în județele Neamț și Bacău și în multe alte județe ale țării, unde situația e catastrofală? Nimic. Doar povești și certuri între ei, despre Iohannis, Ponta, Bogdan Diaconu, Ghiță și Kovesi, Băsescu și Dragnea, Franțuzoaica și Neicușor, plagiat, guvern, Uniunea Europeană, dosare, imigranți, DNA, corupți, băsiști, macoviști, soroșiști, partenerul strategic, ONG-iști, PSD-iști, PNL-iști, poziția geo-strategică, flancul de sud-est etc. Numai subiecte parazite care nu dau și nu generează pâine.

Sau vin alții ca Marian Munteanu și ne vorbesc de „demnitatea națională”, scrisă la punctul 1, într-un program subțirel cu 7 puncte penibile. Este cu atât mai ridicol ca tocmai un astfel de personaj să ne vorbească despre „demnitatea națională”, când el nu a fost în stare să deschidă gura trei zile în fața unui ambasador american, care ne spunea cu tupeu şi cu nesimțire că „moldovenii nu sunt români”, iar când în cele din urmă a zis ceva, l-a scuzat slugarnic pe ambasador cu „Dl ambasador nu e bine informat din cauza autorităților noastre”. O dovadă penibilă de slugărnicie în faţa unui individ care ne nega cu tupeu chiar identitatea şi unitatea noastră națională.

Dar la 10 milioane de euro cifră de afaceri pe an, cât are Marian Munteanu pe la firmele sale de intermediat forța de muncă, probabil că sărăcia din Neamț și din Bacău nu mai contează și nu mai interesează. Niciun rând despre ea sau despre crearea de locuri de muncă nu există în subțirelul program în 7 puncte.

O democrație care nu dă pâine nu e bună de nimic”, a spus Lech Walesa care a fost toată viața lui un luptător împotriva dictaturii, şi subliniem aceasta pentru ca nu cumva unii să răstălmăcească înțelesul acestor vorbe.

Vă amintiți cum ne promitea Iohannis acum 2 ani, că va aduce el „investitorii străini” (alt mit penibil), mai ales pe cei germani care vor crea mii de locuri de muncă şi vor da salarii mari şi cum le mai promitea el copiilor ai căror părinți erau plecați la muncă în străinătate că le va aduce părinții înapoi? N-a fost în stare să aducă pe nimeni.

Vă amintiți cum au promis Ponta cu Crin şi cu USL-ul că vor crea 1 milion de locuri de muncă în 4 ani? N-au fost în stare să-şi păstreze 4 ani nici măcar propriul lor loc de muncă, deşi aveau 70% voturi în parlament. Şi nu pentru că „i-au lucrat alții” cum se plâng zilnic, ci pentru că şi-au făcut-o cu mâna lor, de fuduli, de slugarnici cu alții mai mari şi de hapsâni de putere ce-au fost.

 

Informațiile despre câți salariați sunt și despre câți sunt plecați în străinătate pe termen lung sunt preluate de pe CursDeGuvernare.ro.

http://www.yogaesoteric.net/

Acest articol a fost publicat în ROMANIA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s