100 de ani de la bătălia de la Podul Jiului. Oameni simpli, bătrâni, copii și femei au spus armatei germane:


„Pe aici NU se trece”. Generalul Găvănescul: Și toți aceștia erau veniți aici cu voia lor, neîmpinși de nimeni, nemânați decât de iubirea de țară

În urmă cu un veac orașul Târgu Jiu a înscris o pagină glorioasă în istoria României cu prilejul bătăliei de la podul de peste Jiu, când trupele române, animate de rezistența opusă de populația orașului, au respins o puternică ofensivă germană.
Astfel, gorjenii reintrau în istorie pe ușa din față, dovedindu-se demni urmași ai pandurilor în ceea ce s-a numit Bătălia de la Podul Jiului. Atunci, un grup de locuitori ai orașului Târgu-Jiu, printre care erau elevi și pensionari, s-a opus cu succes timp de mai multe ore pătrunderii în localitate a germanilor. Chiar dacă, strategic, bătălia nu a însemnat până la urmă un mare succes, eroismul gorjenilor a salvat mulți soldați români, aflați în retragere, de la prizonierat sau chiar de la moarte.
Prin urmare, locuitorii Târgu-Jiului au reușit în octombrie 1916 să blocheze intrarea trupelor germane chiar la Podul de peste Jiu.
În ultimii ani, cel puțin din punct de vedere didactic, Istoria nu mai este înșiruirea de evenimente legendare care ne-au marcat ca popor. Printre „culturi”, „civilizații” și alți termini istorici la modă, avem nevoie de fiecare dată să ne adăpăm la izvorul istoriei adevărate, al eroismului pe care astăzi, din păcate, credem că l-am pierdut iremediabil. Din acest punct de vedere, evenimentele din 14 octombrie 1916  constituie pentru gorjeni și pentru toți românii o pagină de istorie care nu trebuie uitată.
Nu este deloc puțin ca o mână de oameni-milițieni, elevi ai Gimnaziului ”Tudor Vladimirescu”, orășeni, femei și copii-să lupte într-o zi de sărbătoare (Sfânta Parascheva) – pentru libertatea orașului lor. Și atunci s-a mai întâmplat ceva, acei oameni simpli și neinstruiți din dispozitivul de apărare au trecut la contraatac. Și manevra a uluit de moment inamicul, iată o istorie care te obligă la respect și la cinstirea memoriei celor în cauză. Gorjenii au păstrat mereu memoria acelor clipe de eroism sublim, cărțile de istorie l-au uitat pe drumul tranziției.
Eroii Războiului de Reîntregire
Se cunoaște entuziasmul general care a caracterizat armata română și populația civilă în luna august 1916 când s-au forțat trecătorile Ardealului. Din nefericire, a fost un moment sublim, dar efemer de istorie națională. Începând cu luna septembrie lucrurile s-au înrăutățit constant, atât pe frontul din Ardeal cât și pe cel din Dobrogea.
Astfel, în cursul lunii octombrie, forțele germane și austro-ungare au declanșat prima bătălie pentru cucerirea trecătorilor Carpaților. Nu a fost deloc ușor pentru trupele Puterilor Centrale. Trupele inamice au reușit, cu prețul unor mari pierderi, să ocupe intrările nordice ale defileurilor Bran, Predeal și Buzău. Nici atacurile din flanc date în direcția pasurilor Oituz și Ghimeș, cu intenția de a deschide accesul pe valea Trotușului și a Siretului, n-au eșuat total. Pe frontul din Moldova inamicul s-a izbit de rezistența disperată a Diviziei 15 infanterie, condusă de generalul Eremia Grigorescu, a cărei deviză „Pe aici nu se trece!” a devenit cuvântul de ordine al întregii armate române de a apăra pământul Țării.
Și încercările trupelor inamice de a pătrunde pe valea Oltului, pe la Turnu Roșu și pe valea Topologului  au fost sortite eșecului. Reținem din acest punct de vedere raportul șefului Marelui Cartier General Austro-Ungar  adresat comandamentului suprem: „Românii se apără atât de crâncen, încât un succes hotărâtor nu este de așteptat decât numai prin aducerea de forțe importante din partea noastră”. Și aici trupele inamice s-au izbit și de rezistența urmașilor de panduri. Trupele germane au renunțat de moment la planul de a ajunge foarte rapid la București în urma înfrângerilor amintite și au declanșat o puternică ofensivă pe Jiu.
Bătălia din miezul zilei
Era 10 octombrie 1916 iar pozițiile noastre erau apărate de Divizia 11 infanterie. După ce au depășit slabele rezistențe ale elementelor de acoperire de pe fosta frontieră din zona muntoasă, forțele inamice au înaintat până la nord de Târgu Jiu. Contraatacul viguros al trupelor române, dat la 14 octombrie 1916, a provocat o mare derută în rândul inamicului a cărui retragere precipitată nu s-a mai oprit decât pe pozițiile inițiale de plecare la ofensivă. Se știe deja că la aceste lupte a luat parte cu o însuflețire patriotică impresionantă populația satelor din zona  orașului Târgu- Jiu, bătrâni, femei, copii, bărbați nemobilizați pentru front, care, înarmați cu puști de vânătoare sau cu arme luate de la răniți, au respins un detașament german ce încerca să treacă podul de peste Jiu. În luptele din Valea Jiului din octombrie 1916, printre cei ce și-au jertfit viața pentru apărarea patriei amenințate s-a aflat și generalul Ion Dragalina, comandantul Armatei 1 române, rănit mortal în zona Lainici.
Bătălia de la Podul Jiului s-a declanșat la orele 11:30 și a durat câteva ore, aici luptând alături de soldați și o parte a populației civile precum și cercetașii din rândul cărora s-a remarcat prin curajul său Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu”. A urmat apoi contraofensivă și intervenția armatei române.
„A fost unul dintre cele mai mari și înălțătoare tablouri ale neamului – afirma generalul C. Găvănescul – copii între moșnegi luptând alături pentru țară… amestecați cu câțiva țărani și civili, iar lângă ei, imediat în spatele lor, mai multe femei venite și ele să ajute, pansând pe răniți, cărând munițiuni soldaților până pe linia de luptă sau încurajând pe luptători. Și toți aceștia erau veniți aici cu voia lor, neîmpinși de nimeni, nemânați de nimeni decât de dragostea de țară și de iubirea de neam.” După alte relatări „străzile orașului au fost baricadate și în mare parte minate. Pe strada principală care duce spre podul de fier peste Jiu, s-au instalat două piese de artilerie de însoțire, având misiunea de a executa trageri directe asupra dușmanului ce ar fi încercat să pătrundă în lungul podului. Ajuns la pod, detașamentul condus de colonelul Obogeanu, care primise ordin de apărare a Târgu Jiului, căpitanul Genică Sadoveanu, comisarul Ioan C.Popilian și maiorul Mlădinescu au răspuns cu focuri de armă la tirul mitralierelor inamice, reușind să oprească ofensiva acestora, dinspre Dealul Târgului, până la venirea companiei 13 din Regimentul 58 românesc.
În alte surse se afirmă că a sosit o companie a Regimentului 59 infanterie, care, „după puțină luptă la dig, a trecut podul și prin apă” și a pus dușmanul pe fugă. După retragere, Batalionului V/69 austriac (așa cum se afirmă în unele surse) a lăsat armament, muniție, câțiva morți și răniți. Eroismul locuitorilor orașului Târgu Jiu a fost providențial.
17 ani mai târziu, la data de 7 octombrie 1933, regele Carol al II-lea, însoțit de o parte a miniștrilor guvernului Alexandru Vaida – Voevod, vizita orașul Târgu Jiu. Cu acest prilej, regele a decorat orașul cu „Virtutea Militară de Război”, ca un omagiu adus eroismului cu care „populația sa în ziua de 14 octombrie 1916, a respins, la Podul Jiului, atacul trupelor germane, îndreptate contra orașului”.
Întâlnirea lui Ioan Dragalina cu Ecaterina Teodoroiu
Mărturii din istoria și din arhiva familiei Dragalina relevă întâlnirea dintre generalul Ioan Dragalina și Ecaterina Teodoroiu, desfășurată în aceeași lună octombrie 1916: Generalul Dragalina decidea, cum îi este obiceiul, să plece personal în recunoaștere, să pătrundă până în primele linii, să vorbească cu fiecare comandant, să coordoneze atacul cu fiecare conducător de pluton. În dimineața de 12 octombrie pleacă cu o mașina în Valea Jiului. La un post înaintat de ajutor sanitar, zărește o fetișcană, îngrijind cu abnegație soldații răniți. Este îmbrăcată subțire și vântul de toamnă e tăios. Dragalina oprește mașina și o întreabă cum o cheamă. „Ecaterina Teodoroiu”. „O adevărată eroină” spune Dragalina emoționat și-i cere ordonanței să-i aducă din mașină mantaua cu trese de General. Apoi, cu blândețea unui părinte, i-o pune pe umeri, o salută, și pleacă mai departe în munte. Zece luni mai târziu, Ecaterina Teodoroiu, Eroina de la Jiu, avea să moară, împușcată în piept, în fruntea plutonului pe care-l comanda ca sublocotenent.
Relatările despre lupta de la Podul Jiului sunt numeroase, particularitatea fiind însă evidentă în fiecare mărturisire, articol sau studiu. Rămâne însă de netăgăduit rezistența opusă timp de câteva ore, în fața inamicului, de populația orașului Târgu Jiu: civili, cercetași, sergenți de stradă și câțiva activi.
În consecință, încheiem aceste rânduri, cu cea mai deplină convingere că nici o evocare istorică, nu va putea reda la adevăratele sale trăiri pilda de curaj a eroilor bătăliei de la podul Jiului. Este însă acesta omagiul și recunoștința noastră pentru cei care și-au înscris numele în paginile de aur ale istoriei.
Acest articol a fost publicat în ISTORIE ROMANEASCA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s