PARADOXUL ETRUSC (TOSCAN) AL LIMBII ITALIENE


Antropogeneza europenilor și paleogenetica ne’a ajutat să aflăm că sensul migrațiilor și al populării continentului a fost de la est la vest. Este de la sine înțeles că limbile nu au circulat cu ploile sau cu vânturile, ci cu oamenii care le vorbeau. Paleogenetica ne poate da răspunsuri despre anumite populații unde erau în diferite momente ale istoriei. Dacă identificăm etnia celui pe care facem testul, prin identificarea artefactelor arheologice găsite acolo de unde a fost dezgropat individul,  aflăm și identitatea limbii vorbite de acesta, pentru că etnia este modul de a identifica neamurile după limbă. Asta avem și azi. Numai că popoarele identificate după limbă sunt una, iar popoarele genetice care se întrepătrund cu cele etnice și care ne’au dat în secolul 19 națiuni sunt altceva. Aceste națiuni până la formarea lor erau incluse în diverse imperii.

Europa și în special Balcanii până la geți (sau traci) a fost locuită de popoarele sau neamurile matriarhale ale epocii neolitice. Avem certitudini că proto-geții ar fi oameni veniți din stepele nord pontice, deci nu am putea vorbi de geți-iliri-traci la nivelul epocii neolitice în Balcani, deoarece încă nu s’a descoperit la acel nivel temporal indivizi purtători a’i haplogrupului R1. Eventual am putea să presupunem că aceștia își dezvoltă hegemonia abia în epoca bronzului, iar datorită exploziei demografice, încet, încet aceștia devin majoritari în toată Europa.

Deci, o fotografie a distribuției genetice avem în neolitic, alta la sfârșitul epocii bronzului și începutul epocii fierului.

Specialiștii nu sunt încă toți hotărâți dacă se află în Carpați sau altundeva, patria acestor ariani euro-indieni. Avem multe motive pentru care să susținem ipoteza că aici în Carpați se întrunesc multe din condițiile apariției limbii arhaice. Aici existau și neamuri sedentare care aveau toate premizele de a crea un limbaj vorbit și scris, peste care au sosit neamurile din stepă. Din acest mix cultural și explozie demografică se răspândesc către toate direcțiile arienii. Tot aici se descoperă cel mai vechi cuptor pentru prelucrare a uneltelor metalice (Plocnik). Scrierea ar presupune și un limbaj, iar cele mai vechi semne sau ideograme sunt în spațiul carpatic descoperite, cel puțin deocamdată.
Genetic noi românii suntem mai apropiați de balcanici prin cele mai vechi amprente genetice (hpg I, E, J) din Europa, iar cu restul europenilor suntem cel mai apropiați cu cele mai tinere amprente genetice (R1), și facem referire la haplogrupurile bărbătești y-ADN, nu la cele mtADN.

Noi ne înrudim prin amprente genetice vechi (hpg. I, E, J) cu poporul balcanic, pentru că aici a fost pentru întâia oară populată Europa, iar migrațiile ulterioare nu a schimbat dramatic acest status quo.

Despre etrusci și limba etruscă specialiștii au căzut de acord că cel puțin în acest punct Herodot se confirmă, îndeosebi prin afirmația că sunt migrați din spațiul egeean (Lidia-Asia Mică, Lemnos, SamoTracia etc), dar totodată susțin că limba etruscă care prezintă semnele specifice celor carpato-dunărene (Turdaș-Vinca, Tărtăria), nu este ”euro-indiană”. Deși unii cercetători se încăpățânează să’i considere pe etrusci autohtoni, conform unor noi cercetări genetice făcute de un institut italian pe eșantioane signifiante de populație din Toscana și din regiuni relevane din Grecia și vestul Turciei, probabil că originea cea mai plauzibilă este cea anatoliană (Anatolia – Asia Mica), deci Herodot a avut dreptate.

Cum se împacă cu limba ”romanică” actuală italiană, dacă mulți specialiști sunt de acord că dialectul tosc (etrusc) se află la baza limbii actuale. Apoi, chiar și mesapii și dialectul lor mesapic este de origine ilirică din spațiul balcanic, de unde sunt majoritari în zona Croației (vechea Ilirie) este haplogrupul I cel mai vechi al Europei.  Nu mai pomenesc aici de dialectul sicilian care prezintă cele mai multe similarități cu limba română, acolo unde sicanii, siculii (menționați și în Ardeal în Terra Siculorum) au populat insula în Antichitate. Mai este limba italiană o versiune ”euro-indiană”?

La baza limbii italiene stă dialectul toscan (etrusc). Teoria precum că limbile romanice se trag din limba latină nu a fost niciodată dovedită, cu atât mai puțin că limba latină a fost vorbită. Limbile așa-zis romanice sunt surori, dar nu se trag din limba latină nevorbită, și pe deasupra dispărută, pe exact acest motiv. Limbile centum sudice (așa-zis romanice) și nordice germanice (celtice), precum și limbile centum-satem (româna, greaca, sclavonicele), precum și cele satem ariane (iraniene) se trag dintr’o limbă arhaică în care toate la un loc au rădăcini. Că aceasta este limba getică a geților ca cel mai vechi popor european, sau pelasgică a pelasgilor, chiar mai vechi e mai puțin important ca denumire. Dar este unanim acceptat că toate se trag dintr’una foarte veche.

Apoi o limbă nevorbită întotdeauna dispare, și aici e cazul unei limbi care nici în peninsula Italică nu era vorbită, dovadă stau dialectele toscan (etrusc) cel mai important și mai vechi, mesapic, osc, liguric, umbric etc.

 

Niciodată nu s’a ridicat problema ce dialect vorbea în realitate exilatul Ovidius la Tomis, deoarece chiar dacă știa a scrie în latina cultă, de vorbit vorbea în limba maternă. Fiind născut în regiunea Umbria, cel mai probabil umbrica (vezi prima poză) era limba sa învățată acasă.

Limba latină poate fi considerată un dialect precum celelalte, care a devenit odată cu preluarea puterii de către Roma în peninsulă, foarte folosit și impus se pare politic de împărații Romei, dar în limba italiană s’a impus totuși prin expansiune culturală dialectul toscan (etrusc).

De altfel, imperiul roman nici nu urmărea vreo ipotetică latinizare, vehiculată până la saturație de istorici și lingviști, ci ca atâtea alte imperii intenționa doar ca administrația să funcționeze impecabil și pentru asta era nevoie de un aparat care să aibe un instrument precum era latina, o lingua franca unitară. Dacă această armată folosea acest instrument în vorbire nu a fost demonstrat de niciun latinist, deși este lesne de constatat de oricine că această lingua franca era scrisă, dar atât.

Azi limba mandarină în China întrunește aceleași rațiuni, deși azi situația analfabetismului este radical diferită antichității când 99% din populație era analfabetă. Dielectele sunt în continuare vorbite în toată China, așa cum getica, ilirica, traca, iberica, celtica, osca, umbrica, galica, ebraica, copta și alte limbi care erau vorbite la un moment istoric dat în imperiu, au continuat să fie vorbite mai departe.

Dialectele italiene sunt prea multe pentru a avea pretenția că a existat o limbă latină vorbită vreodată. Noi în Carpați într’un spațiu aproximativ la fel de întins, avem regionalisme, dar limba este absolut unitară. Nici nu mai amintim aici că niciodată colonizarea nu a fost totală sau nu a depășit vreodată linia Carpaților Orientali, Sudul Maramureșului etc. Moldova nu a fost colonie romană.

Deci, o primă mare clasificare a  dialectelor italiene , urmând linia La Spezia-Rimini, separă dialectele septentrionale de dialectele centru meridionale: primele apartin Romaniei Occidentale, iar cele centru meridionale Romaniei Orientale, cealaltă mare distincție care se referă la Europa. În Italia septentrională avem de la vest la est dialectele galo-romanice (dialectele occitane si francoprovensale), dialectele galo-italice (dialectul piemontez, lombard, ligur, emilian, romagnol), dialectele venete, ladine, friulane, toscane, dialectele centru-meridionale (dialectele din Umbria, Marche, Abruzzo, Molise, Puglia, Campania, Salento, Calabria, Sicilia) și dialectul sard.

Am putea spune că limba latină a contribuit la înmulțirea dialectelor în Italia modernă, deoarece nicăieri nu există atâta diversitate lingvistică precum în Peninsula Italică, nicidecum nu a dus la unificarea lingvistică. Acesta este un temei extrem de limpede că administrația imperiului nu avea scop educativ, sau de romanizare.

Citiți și: ISTORIA FALSULUI DIN SPATELE ”ROMANIZĂRII” GEȚILOR

De mulți ani există în Italia o dezbatere aprinsă cu care evident nu mulți sunt la curent, între susținătorii dialectelor italiene și cei ce sunt împotriva acestora. Trebuie spus încă de la început că din punct de vedere lingvistic dialectele spațiului italian și limba italiană națională se găsesc pe același plan, având aceeași origine, și anume limba arhaică a antichității, pe care unii o numesc vag ca ”euro-indiană”, odată ce dialectul etrusc nu s’a răpândit în peninsulă împreună cu celelalte dialecte ariane, celtice, germanice, etc., ci cu câteva secole anterior prin 1200-1100 î.Hr.

Din motive culturale, istorice, economice etc., producția literară fabuloasă din secolul al XIV- lea (Il Trecento) cu Dante, Petrarca și Boccaccio, dezvoltată în Toscana, s’a răspândit în aproape întreaga Peninsulă, dialectul toscan luând astfel bomboana de pe tort. Autorii care nu erau de origine toscană, precum napoletanul Sannazzaro sau emilianul Boiardo, au scris în dialect toscan.

Probabil că istoria lingvisticii peninsulare se scria diferit, dacă de exemplu școala poetică siciliană ar fi avut aceeași soartă (sec. XII), astăzi am fi vorbit de o limbă italiană cu trăsături siciliene și evident mai apropiată de limba română.

Contrar teoriei latiniștilor, originea tuturor limbilor (dialectelor) nu este limba latină din perioada extinderii imperiului roman, ci limba arhaică vorbită înainte de Roma din timpul migrațiilor în regiunile italice și europene sau poate limba vorbită de populațiile preexistente în zonele cunoscute din punct de vedere istoric și din care au rezultat aceste limbi actuale.

Se pare că acest lucru este confirmat de marile regiuni dialectale actuale care coincid cu granițele vechilor culturi din Italia preistorică, sau din Europa lucru demonstrat de date lingvistice și arheologice.
De asemenea, chiar și pentru latiniști există dialecte ale limbii italiene care au ca origine dialectele germanice din anumite zone din jurul Monte Rosa (germanici) din 13 localități din Verona și din 7 localități din Vicenza (cimbri), din anumite localitati din Friuli (carintieni), din Tirolul de Sud, din Valle dei Mocheni (bavarezi) precum și dialectele slovene din Friuli Venezia Giulia, dialectele croate din Molise, dialectele grecanice din Salento și din extremitatea meridională a Calabriei si cele albaneze raspandite în mare parte în zona de centru și de sud a Italiei și în Sicilia cum spuneam.

Când limba latină la ea acasă nu a fost niciodată o limbă unitară, cum putem avea pretenția să fi devenit în spațiul carpato-dunărean?  Este un non-sens care mai este acceptat doar de naivi.

În tabelul alăturat puteti vedea alfabetul grec originar din Eubea (a doua insula ca marime, după Creta, din arhipelagul grecesc), un alfabet etrusc ”sintetic”, reconstruit de cercetătorii moderni. Alfabetul etrusc timpuriu (arhaic), a fost folosit între secolele al VIII-lea până în secolul al IV-lea î.Hr. și alfabetul etrusc târziu a fost folosit până în primul secol d.Hr. Alfabetul etrusc conține 26 de caractere și a fost fără îndoială o sincrezie între primele alfabete grecești (Minoic si Eubean) și alfabetele vest-semitice (Fenician si Ebraic timpuriu). Suficient de privit caractere latine pentru a înțelege influența etruscilor asupra alfabetului latin. Etrusca arhaică a fost scrisă ca alfabetele semite de la dreapta la stânga, influențele barbarilor arieni au schimbat cursul scrierii de la stânga la dreapta, astfel că etrusca a început să fie scrisă de prin secolul al V-lea î.Hr. de la stânga la dreapta.

Și cu toate acestea rămășițele limbii etrusce sunt considerate a reprezenta un loc izolat în prezent. Sună atât de cunoscut, încât e greu să o considerăm totuși o coincidență. Să nu uităm că sunt numeroși istorici care găsesc suficiente similitudini, între etrusci și geți. Dar ca și în cazul geților, învingătorul scrie întotdeauna istoria și ia totul…

Sursa: politeia.org.ro, atlantelinguistico.it

https://thraxusares.wordpress.com/

Acest articol a fost publicat în URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s