Descoperire istorică! Malul Prutului ascunde o mega-structură de o mare însemnătate arheologică


Arheologii moldoveni au realizat recent o descoperire arheologică unică pentru istoria şi cultura românească. Pe malul Prutului, în apropiere de localitatea Ripiceni, au fost găsite rămăşiţele unui templu uriaş, vechi de 7.000 de ani, măsurând peste 1.000 de metri pătraţi, descoperire ce este menită să întregească cultura Cucuteni.
Specialiştii afirmă că nu s-a mai descoperit o structură de dimensiuni atât de mari, veche de acum 7000 de ani, în arealul culturii Cucuteni din România, ceea ce dă o amprentă de unicitate descoperirii arheologice: „această mega-structură este unicat deocamdată în preistoria românească”, spune arheologul Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani.
Cercetările continuă, inclusiv cu determinări magnetometrice, care au reliefat dimensiunile gigantice ale structurii. Ca săpătură, doar 100 de metri pătraţi au putut fi cercetaţi la şpaclu şi periuţă. Au fost enunţate câteva ipoteze. În primul rând ar putea fi vorba de un templu uriaş de acum 7000 de ani, un loc de veneraţie şi pelerinaj poate pentru mai multe comunităţi din această zonă. Arheologii cred însă că ar putea fi şi locuinţa sau centrul de putere al unei căpetenii de trib cucuteniene, ce domina politic ambele maluri ale Prutului.
Este o certitudine faptul că cei care au locuit în uriaşa aşezare de pe malul Prutului, dar şi cei care au ridicat mega-structura din centrul ei sunt oameni ai culturii Cucuteni, de acum 7000 de ani.
Cultura Cucuteni reprezintă vârful cultural și civilizațional al Europei neolitice. Este o civilizaţie misterioasă, dezvoltată, dar mai ales uimitoare prin spiritualitatea ei, prin reprezentările ei artistice unicat, care uimesc la nivel mondial. Un element definitoriu al oamenilor ce au aparţinut acestei culturi este expresia artistică, atât de bine încetăţenită în splendida ceramică pictată care nu este ceea ce pare la prima vedere, are o serie de coduri culturale bine încetăţenite dar insuficient puse în valoare.
Acest articol a fost publicat în ISTORIE ROMANEASCA, URMASII DACILOR. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s