Iubirea nu are capăt şi nu e nici la-ntâmplare


Am cam neglijat iubirea în ultimul timp… Nu, nu… Doar în scris. Revin acum, că mi-era chiar dor.

Am crezut o grămadă de ani din viaţa mea că trebuie să am o stea norocoasă în frunte ca să mă lovească şi pe mine iubirea. Credeam că e ceva ce se întâmplă pe alese, după bunul chef al grăsunului Cupidon. Că vine de undeva de unde are ea chef şi că eu n-am ce face decât să mă rog să mă aleagă pe mine.

Abia mai apoi m-am trezit şi mi-am dat seama că eu confundam de fapt iubirea cu îndrăgosteala. Am confundat mult timp iubirea cu fluturii ăia din stomac care stârnesc furtuni ameţitoare în tot corpul, care fac palme să transpire şi respiraţii să o ia razna. Am confundat prea blânda şi veşnica iubire cu… un timp limitat de extaz şi agonie, exact în ordinea asta trăite.

Mi-am folosit imaginaţia prea mult în scenarii şi poveşti greţos de dulci. Înghesuiam fiecare ‘el’ apărut în viaţa mea în cubul meu magic cu poveşti, lăsându-l aproape fără aer. Îi mai puneam doar câte o zorzoană, două pe-acolo pe unde nu se potrivea cu peisajul, ca să fie povestea perfectă până la capăt… Da. De fiecare dată a ajuns la capăt. Îndrăgosteala are întotdeauna capăt. Iubirea în schimb nu.

De când eram mititică până când m-am făcut ‘craci lungi’ am construit scenarii în care am proiectat multe filme văzute, reviste citite şi poveşti auzite în stânga şi în dreapta, după care am luat loc, obosită de atâta trudă, şi m-am rugat să poposească cineva şi la mine, cineva care să intre în povestea mea minuţios pregătită exact aşa cum curge un aluat de chec în tavă.

Pe măsură ce-am investit şi mai multe gânduri şi mai multe tipare şi mai multe construcţii gata finisate… nevoia care urla în mine creştea. Ajunsese la un moment dat să se transforme în nefericire. Din eu, cea întreagă, ajunsesem eu, cea plină de lipsuri, fără să-mi fi luat cineva ceva. Nişte lipsuri printre care ardea şi speranţa că… o da Domnu’. Apoi au început să apară în viaţa mea măşti frumoase de bal… care ascundeau numai şi numai dezamăgiri.

Unul după altul. La început bucurie multă, apoi puţin “Taci, că merge!”, ca mai pe urmă, când nepotrivirile dintre ’el’ şi proiecţiile mele deveneau evidente chiar şi în ochii mei chiori, să realizez că nu mă aflu în filmul care trebuie.

Era o şmecherie asta… una foarte simplă. În primii ani de după momentul ăla de dragoste la prima vedere… nişte hormoni drăgălaşi îmi dădeau cu praf de veselie. La început?! Păi nici nu îmi venea să cred ce-aveam în faţa ochilor şi cât eram de îndrăgostită. Fiecare zi din viaţa mea era încărcată cu miracole. După un timp, apele se domoleau… intervenea tandreţea. Eram atât de împlinită… deşi parcă sexul nu mai era zilnic… nici măcar săptămânal. ‘El’ mai cu ochii după o prospătură, eu mai cu o durere de cap… Cireaşa de pe tort era momentul ăla când colţurile gurii mele la vederea “lui” nu se mai indreaptau în sus, ci în jos. Pentru că nu îl mai suportam şi nici nu mai puteam ascunde asta. Şi uite astfel îndrăgosteala lua sfârşit. De fiecare dată.

Nu, ăsta nu-i semn de singurătate. Tot ce-a trebuit să fac a fost să înţeleg ce este iubirea de fapt. Şi să încetez a o mai băga în aceeaşi oală cu fluturii ăia mizerabili din stomac, care mă ţineau legată la ochi şi mă făceau să pierd vreme bună din viaţă. Citesc mai mereu pe internet o vorbă care mi-e tare dragă… Ea spune că e semn că iubim atunci când sufletul e liniştit şi calm în prezenţa celuilalt, nu agitat şi cu totul sucit pe dos. De acord în totalitate.

Nu suntem aleşi la întâmplare din cer pentru a iubi. Eu cred în suflete pereche. Cred în suflete pereche şi în iubire veşnică. Pentru toată lumea. Din tot sufletul meu şi cu toate credinţele mele. Cred în iubire de-aia care rămâne de-a lungul întregii existenţe, de-a lungul tuturor vieţilor noastre. Cred în suflete pereche care, dacă nu se abat de la drumul lor spre împlinire, se întâlnesc în fiecare viaţă pentru a fi împreună din nou şi din nou… pe veci, exact aşa cum sunt făcute să fie. Cred despre sufletul pereche că apare atunci când păşim pe drumul care trebuie… şi când tocmai am îndeplinit misiunea pe care o aveam de îndeplinit singuri, pentru ca din acel moment să începem îndeplinirea misiunii care ne e dată nouă, ca şi întreg.

Nu, nu iubirea ne alege. Mai degrabă aş zice că noi o alegem pe ea, prin faptele noastre. Cred că iubirea înseamnă suflet pereche şi că îndrăgosteala este doar o lecţie… sau mai multe. Şi că doar noi alegem dacă să învăţăm ceva din experienţa dureroasă de anul trecut cu X, să mai adăugăm ceva la săculeţul nostru cu învăţăminte şi să mai facem un pas spre ‘noi’… sau dacă să dăm cu piciorul nervoşi şi urâcioşi şi să ne îndreptăm spre… nimic altceva decât încă o lecţie similară, încă o experienţă dureroasă… la fel ca cea de anul trecut, schimbând doar actorul din rolul principal.

De fiecare dată când întoarcem spatele divinităţii şi alegem să ne plângem în pumni, în loc să ne întrebăm “Oare ce-am eu de cules de aici?”… primim acelaşi lucru. Lecţii. În viaţa asta şi în următoarele… fie până când căscăm ochii mai bine şi înţelegem cum stă treaba de fapt… fie pentru totdeauna.

O lecţie poate avea o infinitate de nuanţe. Pe când iubirea… are doar una, pe cea a fericirii veşnice.

http://55cclove.ro/

Acest articol a fost publicat în SEX - FAMILIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Iubirea nu are capăt şi nu e nici la-ntâmplare

  1. Florea Nita spune:

    Oamenii se nasc din dor și din împreunarea zeilor! Orice om are propriul lui Dumnezeu în conformitate cu cea mai simplă regulă, adunarea; din doi poate rezulta 1, 2, 3 până la 20 de comparăm oamenii cu iepurii…Cred că astfel putem elimina disputa dintre fanaticii religioși ce se consideră favorizați de un Dumnezeu al lor, numai al lor! Ce ne spune, printre altele, marele poet al țărănimii, George Coșbuc? ”Din zei de-am fi scoborâtori, cu-o moarte toți suntem datori”, deci ajungem și la scădere, cu împărțirea vom avea dificultăți dacă nu vom plasa toată răspunderea pe ultimul născut, în nici un caz pe primul precum invențiilor jidănești!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s