Un document unic: “Cartea lui Dyzan”, o culegere de legende din Tibet si India


O cronica a Indiei vechi, cunoscuta si sub numele de “Cartea lui Dzyan”, constituie un document unic, ea reprezentand o culegere de legende adunate de invatatii timpului, care le-au pastrat pentru posteritate. Este prima relatare cunoscuta despre o nava extraterestra.

Legenda mai circula si azi in anumite zone din Tibet si India, manuscrisele avand o vechime de 2.400 de ani. Evenimentele s-au derulat, dupa unele aproximari, acum 6000 ani.

Un document unic Cartea lui Dyzan, o culegere de legende din Tibet si India

Experti in lingvististica, istorie, antropologie si cazuistica fenomenelor OZN au analizat atent documentul, gasind cu uimire numeroase similitudini cu exploziile nucleare. Primele cronici relateaza despre un mic grup de fiinte coborate pe Pamant la bordul unei nave care, inainte de a ateriza, a inconjurat planeta noastra de mai multe ori. “Aceste fiinte traiau organizate intr-o casta separata si erau venerate. Cu timpul, aceste fiinte s-au divizat, o parte stabilindu-se intr-o asezare omeneasca, unde au fost recunoscute imediat drept carmuitori” , spun traducerile acestei cronici.

Straniul text al “Cartii lui Dzyan”–publicat si amplu comentat de H.P. Blavatsky catre finele secolului XIX în cadrul volumelor Doctrinei Secrete (editate ulterior în numeroase editii si traduceri) – s-a remarcat si printr-un stil si un simbolism intru totul arhaic.

Aspectele respective sugereaza intr-adevar o vechime foarte mare a continutului sau. Dar importanta remarcabila a cunoasterilor cu caracter fundamental transmise „cândva” si transpuse în acest text a fost accentuata si prin prezentarea care si-au facut-o însisi „autorii” extraordinarelor revelatii. Ei s-au denumit ca fiind Fii ai Focului, veniti ca Instructori ai Omenirii pamântene! Or, acest „rang” de Fii ai Focului era cunoscut în Orientul antic ca fiind specific anumitor „Fiinte Spirituale Superioare” venite din Spatiu, care, asa cum au fost descrise, difera evident fata de eventuali cosmonauti extraterestri.

De altfel, referindu-se la numele diferitelor entitati ceresti pomenite în revelatiile cuprinse in textul ramas mereu ascuns de-a lungul mileniilor, H.P. Blavatsky preciza in comentariul insotitor: “Acestea sunt nume ale diferitor divinitati care dirijeaza puterile cosmo-psihice.”…. Iata doua versete din Stanta IV, intru totul semnificative:Un document unic Cartea lui Dyzan, o culegere de legende din Tibet si India (2)

„1. Ascultati, o, Fii ai Pamântului. Ascultati pe Fiii Focului, Instructorii vostri. Aflati un lucru important: nu exista nici primul si nici ultimul; caci totul este Numarul Unic, iesit din Non-numar.

2. Aflati ceea ce noi – cei iesiti din Cei Sapte Primordiali, noi, care suntem nascuti din Flacara Primordiala – am aflat de la Tatii nostri.”

Stranii cunoasteri pentru oamenii din urma cu câteva milenii: tot ce exista în Cosmos este „iesit”, este „emanat” din Cel Unic – Numarul Unic ! Si acesta, este „iesit” din „inexistent” (Non-numar)… Iar în cadrul emanatiei creatoare nu exista un „primul” si de asemenea nu exista nici „ultimul”, creatia fiind continua…

A existat un moment in trecutul indepartat, inainte de a avea loc o mare catastrofa, atunci când desertul Gobi, care se intinde actualmente între China si Mongolia, a fost acoperit de ape; acolo se afla o imensa mare, care avea in mijlocul ei o insula minunata, conform unei vechi legende.

Potrivit invataturilor teozofice aflam urmatoarele:

“O insula, unde se afla acum Desertul Gobi, a fost locuita de ultimii reprezentanti ai rasei care ne-a precedat rasa noastra – o mâna de adepti –“fiii lui Dumnezeu“, acum denumiti Brahman Pitris. Traditia spune, iar inregistrarile Marii Carti explica, cu mult inainte de zilele lui Adam si Eva, ca acolo unde acum se gasesc doar lacuri sarate si deserturi sterpe, a existat o mare interioara vasta, care se intindea peste Asia Centrala, la nord de Muntii Himalaya. Aceasta mare intinsa a existat pâna in perioada glaciara, când un cataclism local, care a cuprins apele de sud si de vest, a format un imens desert pustiu.“

Desertul Gobi
Desertul Gobi

Un vechi text indian vechi descrie aterizarea in zona a unei fiinte misterioase si inteligente, denumita “Tinerete fara Batrânete“. Ea a sosit din Cosmos din “carul” ei si a aterizat pe insula situata în Marea Gobi. Si n-a venit singura, ci cu altii, toti fiind foarte prietenosi fata de oameni. Ei i-au invatat pe oameni mai multe lucruri, imbunatatindu-le viata. Textul indian descrie sosirea lor, dupa cum urmeaza:

“Din inaltimi nepatrunse, invaluiti in flacari si limbi de foc, a venit carul Fiilor Focului din Steaua cea Splendida. Carul cobori pe Insula Alba din Marea Gobi, o intindere verde, cu flori minunate si parfumate“.

De asemenea, scrierile sacre chineze si Cartea tibetana a lui Dzyan confirma ca in vremuri indepartate, cu mult înainte de Adam si Eva, a existat un urias teritoriu, locuit de “fiii lui Dumnezeu”, oamenii albi, cu ochi albastri si par blond, care coborâra din cer. Aceste fiinte ceresti, exilate pe Pamânt dupa un razboi în cer (la fel ca si ingerii cazuti descrisi în Biblie), au fost instructorii divini ai omenirii, oferindu-le oamenilor toate cunostintele necesare dezvoltarii civilizatiei. Se spune ca aceste fiinte stiau totul despre cer si Pamânt.

În literatura vedica se gaseste urmatorul text: “Fiinte dintr-o mare stea alba au coborât pe insula din Marea Gobi în anul 18.617.841 î.Hr.“ (n.e. anul a fost echivalat cu sistemul nostru de numerotare a anilor). Se spune apoi ca ei au construit o forta reala, apoi un oras, si apoi tuneluri subacvatice care conectau insula lor cu restul continentului.

Un razboi atomic in trecutul indepartat?
Un document unic Cartea lui Dyzan, o culegere de legende din Tibet si India (3)
Cartea lui Dyzan

Situat pe teritoriul Pakistanului, Mohenjo Daro face parte dintr-un ansamblu de asezari apartinind asa-numitei civilizatii Harappa, cunoscuta si sub numele de civilizatia Vaii Indusului. Unul dintre cei care si-au dedicat viata studierii acestor ruine este englezul David W. Davenport, care, dupa 12 ani de cercetari, a publicat, in 1979, o carte cu titlul „Distrugere Atomica – 2000 i.Hr.“, volumul fiind construit pe ipoteza ca Mohenjo Daro nu a cazut in ruina cu trecerea timpului, ci sfirsitul sau a fost consecinta unei deflagratii nucleare.

Povestea extraordinara a Muntelui Mortilor porneste de la descoperirea primelor ruine si arata ca, o data cu scoaterea la lumina a vestigiilor vechii asezari, arheologii s-au pomenit in fata unui crater cu un diametru de aproape 50 de metri, in interiorul caruia totul, inclusiv piatra, este topit sau cristalizat ca si cum ar fi fost pirjolit de o temperatura uriasa. La marginea acestui crater, caramizile sint topite si sudate intre ele pe partea dinspre locul presupusului impact. Cercetatorii exclud din start posibilitatea ca zona sa fi fost pirjolita de eruptia unui vulcan, intrucit nu exista nici unul in apropiere.

Zona devastata se intinde pe o arie avind diametrul de trei kilometri. La tot pasul se intilnesc pietre negre, bucati diforme dintr-un soi de piatra care au dat mult de gindit arheologilor, pina cind s-a descoperit ca e vorba de fragmente de vase ceramice, topite unele intr-altele, probabil in urma supunerii la aceeasi uriasa temperatura. Atunci cind excavatiile au ajuns la nivelul strazilor, arheologii s-au confruntat cu o priveliste macabra. In pozitii care dintre care mai stranii, au fost gasite sute de schelete.

Descoperirile de la Mohenjo Daro nu sint nicidecum singulare. Aceleasi scene apocaliptice se intilnesc si in orasul vecin, Harappa, unde, de asemenea, s-au gasit schelete pe strazi. Sapaturile arheologice le-au permis cercetatorilor sa afirme ca civilizatia Harappa era foarte avansata. Orasele din regiune sint construite dupa un plan riguros, cu strazi drepte ce se intretaie perpendicular. Casele au sofisticate sisteme de canalizare, superioare celor ce pot fi intilnite in prezent in multe orase ale Indiei si Pakistanului. Cine au fost insa intemeietorii acestor orase, nu se stie.

MOhenjo-Daro
Mohenjo-Daro

In comunitatea stiintifica exista o nesfirsita dezbatere privind vechimea civilizatiei Harappa. Metodele traditionale cu radio-carbon au aratat ca ruinele dateaza cam din anul 2500 i.Hr., dar, luind in calcul efectele unei presupuse explozii nucleare, riscul unei erori este foarte mare. Unii autori avanseaza ideea ca razboiul nuclear care a distrus aceste civilizatii a avut loc acum 8.000-12.000 de ani. Cazul a fost studiat in secolul trecut de mai multi savanti sovietici, care au descoperit ca scheletele au un nivel ridicat de radioactivitate. Intr-una din aceste locatii a fost gasit un schelet cu un grad de radioactivitate de 50 de ori mai mare decit cel normal.

Un strat de cenusa radioactiva a fost descoperit si in apropierea orasului Rajasthan din India, unde, din aceasta cauza, proiectul de construire a unui nou cartier a fost suspendat. De altfel, orasul in sine are o nedorita faima in ceea ce priveste incidenta cazurilor de cancer si de copii ce vin pe lume cu diverse malformatii. O alta marturie peste timp a unui razboi nuclear in India antica este uriasul crater Lonar, situat la citeva sute de kilometri de Bombay si avind un diametru de 2.154 de metri. In intreaga zona nu exista nici un fel de resturi ale vreunui meteorit si, potrivit savantilor, Lonar este singurul crater intr-un strat de bazalt, roca fiind supusa unui soc intens, cu o presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, in stare sa modifice insasi structura sa. Semne ale unui razboi devastator din antichitate pot fi intilnite si in alte colturi ale lumii, printre care enigmaticul desert de sticla libian, situat in apropierea platoului Saad.

Cand prima bomba atomica a explodat in New Mexico, datorita caldurii extraordinare, nisipul desertului s-a transformat in sticla verde. In secolul trecut, mai multe descoperiri arheologice, din diferite zone ale globului, au scos la iveala si alte straturi de astfel de sticla. Vechi insa de mii de ani. Descoperit in 1932 de arheologul Patrick Clayton, desertul de sticla se intinde pe o arie foarte larga, masurand 130 de kilometri in lungime. Latimea ajunge pe alocuri la 53 de kilometri. Numele sau provine de la faptul ca intinderea arida este presarata cu bucati de sticla, de o puritate incredibila, proportia de siliciu fiind de 98%. Un articol aparut in iulie 1999 in revista britanica „New Scientist“ a demonstrat ca deja faimoasa Sticla din Desertul Libian (SDL) este cea mai pura astfel de substanta de pe planeta.fiii-lui-Dumnezeu

Peste 1.000 de tone din acest material se intind pe o suprafata de sute de kilometri. Unele bucati sint de dimensiuni mari, cantarind pina la 30 de kilograme, dar cele mai multe sunt mici, semanand cu niste cioburi, ca si cum o sticla uriasa ar fi fost sfaramata de o forta colosala. In limbaj stiintific, cioburile verzi sunt numite tectite. Provenienta lor este un subiect de aprinse dezbateri. Sticla este cu certitudine extrem de veche. Astfel, se stie ca vanatorii preistorici isi confectionau din acest material diferite unelte ascutite. Un scarabeu sculptat in sticla verde a fost descoperit in mormintul lui Tutankhamon.

Teoria propusa de o parte a comunitatii stiintifice este ca sticla e rezultatul impactului cu un corp cosmic. Exista insa serioase probleme cu aceasta teorie. De ce nu exista nici un crater de impact? O intrebare ramasa pana astazi fara raspuns. Nici macar sondarile la mare adancime cu ajutorul ultimelor tehnologii nu au reusit sa gaseasca urma vreunui crater. Mai mult, sticla verde este prea pura pentru a fi rezultatul unui impact atat de brutal. Se poate, deci, ca un antic razboi nuclear sa fi creat toate aceste urme? Nimeni nu poate da un raspuns. Pe cat de neverosimila pare teoria, pe atat de multe dovezi pun oamenii de stiinta in imposibilitatea de a o combate.

Experimentele atomice din New Mexico, de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, au aratat faptul ca o deflagratie atomica topeste siliconul din nisip si transforma suprafata pamantului in sticla. Fulgerul poate si el transforma cateodata nisipul in sticla, dar formele lasate au intotdeauna forma unei radacini. Ramificatiile acesteia patrund in adancime. Astfel, paturile de sticla verde nu pot fi puse in nici un caz pe seama acestui fenomen natural.

Dezbaterile nascute in sanul comunitatii stiintifice de problema tectitelor au fost rezumate intr-un articol publicat in august 1978 in revista „Scientific American“. Aici, un reputat cercetator american a incercat sa formuleze o teorie plauzibila care sa explice existenta misteriosului strat de sticla verde. „Cea mai probabila sursa a sticlei verzi este Luna. Daca tectitele provin de pe Luna inseamna ca pe satelitul pamantului a existat cel putin un vulcan care a erupt in ultimii 750.000 de ani. Cred ca teoria vulcanului lunar este singura posibila si ma simt fortat sa o accept“, scria John O’Keefe, autorul articolului.

Seful Proiectului Manhattan, prin care SUA a construit cele doua bombe nucleare ce au distrus orasele Nagasaki si Hiroshima, cercetatorul J. Robert Oppenheimer, a adaugat si el o umbra de mister peste deja faimoasa sticla verde. Intr-un interviu pe care l-a acordat imediat dupa ce a asistat la primul experiment atomic, cercetatorul a citat din Bhagavad Gita: „Acum am devenit Moartea, Distrugatoarea de Lumi“. Cu alta ocazie, intervievat la Universitatea Rochester, la sapte ani dupa istoricul experiment, si intrebat daca acela a fost primul experiment atomic din istorie, replica sa a fost: „Pai, da, in istoria moderna“.

Multiple dovezi arata ca civilizatia vechilor indieni are zeci de mii de ani. Cu toate acestea, pana in 1920 majoritatea expertilor era de acord ca originile civilizatiei indiene ar trebui cautate undeva in jurul secolului al IV-lea i.Hr. Aceasta teorie a fost spulberata insa de descoperirea ruinelor unor orase precum Harappa, Mohenjo-Daro („Muntele Mortilor“), Kot Diji, Kalibanga sau Lothal. Arheologii nu stiu nici astazi cine sunt cei ce au construit aceste orase, dar incercarile de a data ruinele (cunoscute acum drept „Civilizatia Vaii Indusului“) au produs cifre ce se invart in jurul anului 2500 i.Hr.Un document unic Cartea lui Dyzan, o culegere de legende din Tibet si India (4)

Multi oameni de stiinta cred ca acestea sint ramasitele Imperiului Rama, descris in anticile textele Mahabharata si Ramayana. Aceste texte descriu si un razboi nimicitor purtat de imperiu impotriva unui dusman extrem de puternic. Textele povestesc despre armele ucigatoare folosite in conflict: mingi uriase de foc ce puteau distruge un intreg oras, „Stralucirea lui Kapila“ ce putea transforma 50.000 de soldati in cenusa instantaneu si sulite zburatoare ce puteau distruge si cele mai rezistente forturi.

Expertii in fizica atomica afirma ca evenimentul a reprezentat de fapt prima explozie nucleara de pe suprafata Terrei: “in manuscrisele lui Dzyan, gasim o relatare despre o explozie nucleara. Faptul ca oamenii si extraterestrii au fost arsi, radiatia luminoasa de o intensitate extraordinara, ca si celelalte detalii nu fac decat sa intareasca aceasta teorie. Cred ca nu mai avem nevoie de alte dovezi si trebuie sa acceptam ca cele relatate de aceste manuscrise atat de vechi descriu cu exactitate prima explozie nucleara care a avut loc acum cateva mii de ani” – a declarat expertul in fizica atomica Manfred Thomson de la Universitatea Princeton.

http://www.mixdecultura.ro/

Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s