FII LIBER ȘI ALEGE-ȚI PROPRIUL JOC


Libertatea este cea mai de preț resursă la care ajungi după ce escaladezi munți și traversezi oceane. Câteodată o iei drept bun propriu care ți se cuvine, iar alteori, consideri că libertate înseamnă să poți oricând să călătorești, să duci un trai decent sau chiar luxos, să ai case,mașini, sănătate și un om lângă care să poți muri cu certitudinea că nu ai fost singur.

Te gândești că dacă vei avea tot ce-ți dorești,vei fi un om liber, iar toate problemele tale se vor face nevăzute. Dar vin alte provocări, alte granițe de depășit și alte vise „imposibile”, iar pe teatrul vieții, ești doar o marionetă.

Gândește-te că ești legat de mâini și de picioare cu sfori și de fiecare dată când interacționezi cu cineva, reacționezi la tot ce spune/face/gândește el despre tine sau despre viața ta. Astfel,el mișcă sforile în direcția dorită și tu-ți miști brațele și picioarele conform jocului lui.

Apoi intervin anumite situații în viața ta, unele provocări, care te obligă să ieși din zona de confort( să ai în față situații noi,neprevăzute). Moment în care sforile slăbesc și încheieturile respiră, iar tu mai faci un nod și strangi bine,ca să fi sigur că nu ieși din joc și ești în siguranță. Te miști din nou, conform jocului, în direcția impusă de evenimentele din viață și limitările din mintea ta.

CHIAR TE MAI CONSIDERI UN OM LIBER?

Asta este pentru tine libertatea? Poți avea toate bogățiile din lume, dar dacă nu ai libertatea de a alege ce gândești, ce vrei și cum simți, ești doar o păpusă într-o piesă de teatru scrisă de alții.

HAI SĂ VEDEM ATUNCI CE ÎNSEAMNĂ LIBERTATEA ȘI CUM SE POATE OBȚINE:

LIBERTATEA ÎNSEAMNĂ SĂ FII FERICIT.

Să știi clar ce te umple de bucurie și extaz și să faci acel lucru. Nu e nevoie de toate bogățiile pe care le râvnești pentru a fii fericit, ci doar să faci ceea ce-ți place cu adevărat și să poți alege tu starea pe care vrei să o ai,în orice moment, apoi toate deliciile prosperității îți vor cădea în brațe de la sine, ca urmare a pasiunii și dedicării tale spre scopul tău iubit.

Libertatea personală îți dă șansa ca atunci când îți dorești din toată inima un lucru să te hotărăști să-l și faci, apoi să te pregătești neurologic pentru el și să-ți pui tot sufletul tău în acțiune. Să-l faci cu drag,cu bucurie, cu entuziasm. Asta e valabil indiferent că e vorba despre o înghețată sau visul cel mai mare al vieții tale.

LIBERTATEA ÎNSEAMNĂ SĂ FII FLEXIBIL, NU RIGID.

Să rupi lanțurile retincențelor și temerilor tale și să acționezi fără îndoieli. Pentru a fii liber ,trebuie să fi moral și atunci nu vei fi în conflict cu ce e bine sau rău pentru că vei știi că nu există așa ceva. Vei știi că iei întotdeauna decizile cele mai potrivite pentru tine într-un moment dat și fiecare parte din corpul,mintea și inima ta își dorește acel ceva și acționeză în acea direcție.

LIBERTATE ÎNSEAMNĂ SĂ-ȚI CREEZI PROPRIUL DESTIN ȘI SĂ FII RESPONSABIL PENTRU CE AI CREAT, ÎNSEAMNĂ SĂ TE CUNOȘTI, SĂ-ȚI OBSERVI GÂNDURILE ȘI SĂ LE ALEGI PE CELE BENEFICE ȚIE, ÎNSEAMNĂ SĂ AI CAPACITATEA DE A-ȚI SCHIMBA PROPRIA STARE LĂUNTRICĂ ȘI SĂ ACȚIONEZI LA EVENIMENTELE DIN VIAȚA TA, NU SĂ REACȚIONEZI. LIBERTATE ÎNSEAMNĂ SĂ-ȚI CUNOȘTI ABILITĂȚILE ȘI LIMITĂRILE ȘI SĂ NU TREACĂ O ZI FĂRĂ SĂ ÎNVEȚI CEVA NOU DESPRE TINE, PENTRU TINE.

Inspiri libertate atunci când îți alegi propriul drum , pășești pe el cu încredere , însă îi lași și pe ceilalți să aleagă drumul lor, chiar dacă adesea e diferit de al tău.

Ești un om liber când ești stăpânul propriei minți, a propriilor acțiuni și ceea ce simți tu nu depinde de ceea ce fac alții. Nu mai ești o marionetă atunci când nu mai judeci oamenii sau lumea în care trăiești și înțelegi că nu există bine sau rău,ci fiecare alege ce e mai bine pentru el, așa cum poate mai bine, iar tu nu poți să-l oprești sau să-l obligi să te urmeze.

Nu mai ești o simplă păpușă a jocurilor celorlalți sau a vieții,când rupi lanțurile și alergi spre tine însuți,spre visele tale, spre ceilalți. Cu iubire, cu bucurie.

PENTRU A DEVENI CU ADEVĂRAT LIBER E NECESAR SĂ-ȚI CUNOȘTI LIMITĂRILE.

Care consideri că sunt punctele tale slabe în prezent? Cum poți schimba asta?Cum te poți dezvolta în așa fel încât să-ți construiești puncte forte? Ce-ți dorești extrem de mult pentru viața ta și ce te-a oprit până acum să obții asta?

Care sunt gândurile tale negative? Urmărește-te pe parcursul unei zile și vezi ce idei îți vin în cap? ce-ți spui când e greu? Cum reacționezi la critici și la aprecieri?Cum te simți pe parcursul unei zile obișnuite? Notează gândurile care te limitează și fii conștient de ele. Nu încerca să le oprești.Observă-le doar și zâmbește-le cu blândețe. Sunt acolo datorită programărilor trecute. Dar ca orice program, se pot dezinstala și vei alege tu ce program vrei să ruleze în schimb.

E IMPORTANTĂ ȘI INTELIGENȚA.

Și aici nu mă refer la IQ, ci la inteligența emoțională,care se poate dezvolta. Educă-te, citește mult ( găsești o grămadă de cărți de dezvoltare personală care te pot ajuta),dezvoltă-ți abilitățile și lărgește-ți lista de opțiuni.

Inteligența libertății personale înseamnă să devii conștient de felul în care gândești și percepi lumea, să te motivezi cu tărie și să nu te dai bătut în perioadele mai grele din viața ta sau oamenii dificili pe care-i întâlnești. Înseamnă să înțelegi care e locul tău în această lume și care e misiunea deosebită cu care ai venit aici.

Pentru a te motiva adu-ți aminte de ce ai ales să faci un lucru, care e scopul tău din spatele obiectivelor și care sunt resursele pe care le deții.

Dacă vrei să-ți descoperi vocația și să găsești exerciții ultile pentru îmbunătățirea vieții tale, îți recomand cu căldură site-ul  http://personalitatealfa.com .

IEȘI DIN ZONA DE CONFORT CÂT MAI DES

La început va fi inconfortabil și pe alocuri dureros, însă e decizia ta dacă vrei să-ți ții pernele sub fund și să plângi în confort sau să fii liber și de succes. Începutul e mai greu pentru că mintea și corpul tău vor face tot posibilul să te tragă înapoi( de ex. dacă te-ai hotărât să faci sport zilnic, după câteva zile, mintea îți va spune că e cald și bine sub plapumă, iar afară e innorat…și oricum, ai febră musculară de ieri, așa că mai bine stai în casă), însă dacă ești perseverent, te vei obișnui cu noi comportamente și obiceiuri, iar apoi poți să-ți extinzi din nou zona de confort. Până când nu te va  mai jena cea mai mică schimbare din viața ta și vei vedea că ai mult mai multe posibilități de a acționa și o vei face mai ușor și cu bucurie.

LIBERTATEA CONSTĂ ÎN A ALEGE

Iar asta poate să fie cea mai mare putere sau cea mai mare slăbiciune. E slăbiciune când alegi tristețea sau îndoiala și este putere când alegi să fii mai bun, să acționezi și să fii cea mai bună variantă a ta. Orice ar fi, este alegerea ta.

Fericirea și orice altă stare, nu se primește în dar, nu se fură și nici nu se câștigă la naștere. Ea se învață. În fiecare zi tu exersezi ce și cum vrei să fii. Dacă ești predominant nefericit, tu exersezi zilnic starea asta. Ești hotărât să rămâi așa pentru că în caz contrar, deja ai fi încercat altceva. Nu ești pur și simplu nefericit, ci faci ceva pentru a fi așa. Urmărește ce strategie ai( ce-ți spui în gând, ce imagini se derulează în minte, etc) și schimb-o.

Exersează zilnic fericirea. Lipește-ți pe perete chiar lângă pat , un afiș cu o față zâmbitoare și citatul preferat. Trezește-te zâmbind și pune muzica preferată( sau cântă chiar tu), roagă-te ,dansează, fă orice vrei pentru a-ți începe ziua zâmbind sau chiar râzând cu poftă. Apoi menține-ți starea pe parcursul zilei și orice s-ar întâmpla gândește-te că tu ești responsabil și orice problemă, are minim o soluție, iar dacă vei avea mintea calmă, o vei găsi.

Orientează-ți mintea spre soluții.Despre asta am mai vorbit și în alte articole. Creierul tău e făcut pentru a rezolva probleme, nu a căuta scuze și a plânge( astea sunt comportamente învățate pe parcurs), așa că fă-i bucuria de a găsi soluțiile la problemele tale. Întreabă-te Cum sa fac să…?în loc de De ce…? și orice provocare se ivește, orientează-te spre rezolvare, spre scop, spre ce ai de învățat și cum o poți rezolva cât mai ușor,repede și util.  Atunci te vei simți liber și rege cu propria ta minte care te ajută. Ea lucrează pentru tine, nu tu ești sclavul ei.

Controlează-ți propriile stări și creează în tine emoțiile pe care ți le dorești. Asta e cea mai importanta treaptă pentru dobândirea libertății personale.

Când ești liber, nimeni și nimic nu poate să-ți controleze starea. Nu poate un om să-ți strice ziua,sa te intimideze sau o problemă să te domine și să-ți controleze viața.  Zâmbești indiferent de situațiile prin care treci pentru că știi că tu deții puterea interioară și ai parte de liniște care provine din faptul că nu te bazezi pe evenimente exterioare ca să te facă fericit ,ci pe tine însuți.

Învață să-ți păstrezi starea, indiferent cine se află în spațiul tău. Știu că știi toată teoria asta, însă dacă te lași intimidat de cineva, supărat sau dezamăgit, înseamnă că degeaba știi ,dacă nu pui în aplicare ceea ce ai învățat. Cunoștințele trebuie aplicate pentru a privi altfel, a transforma și a construi viața de vis pe care ți-o dorești.

Alege stările pe care ți le dorești tu. Observă ce te face fericit, ce te entuziasmează, ce te motivează cu adevărat și cum faci să simți asta? Observă care e strategia și aplic-o ori de câte ori vrei să te simți așa. Modifică tonul vocii,imaginile din mintea ta, poziția corpului. Alege o melodie care să te energizeze și dansează pe ea, apoi de fiecare dată când ai nevoie de energie sau motivație, doar ascultă melodia.

Ce ai învățat nou azi? Când ai ieșit ultima dată din zona de confort? Cum ai exersat fericirea și cât de liber vrei să fii?

Primul pas în câștigarea libertății este să treci peste iadul tău personal și să-ți eliberezi mintea de lanțurile celor cărora le-ai permis să te includă în jocul lor. Cum faci asta, îți voi spune în articolul următor.

Până atunci, îți doresc un week-end superb, cu cât mai multă fericire ,iubire și entuziasm.

Dacă întâmpini provocări, ai întrebări sau nu știi exact cum să ajungi acolo unde-ți dorești,nu ezita să-mi scrii. Printr-un comentariu sau prin formularul de contact și-ți voi răspunde cât mai repede cu putință.

Te îmbrățișez cu dragoste

Home Page

Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la FII LIBER ȘI ALEGE-ȚI PROPRIUL JOC

  1. Elena Cristea spune:

    Minunat, multumesc pentru articol.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s