Cum a apărut Republica Sovietică Evreiască Botoșani. Istoria „statului autonom” nebunesc proiectat de Ana Pauker în nordul Moldovei


Date istorice arată că, în cel de-Al Doilea Război Mondial, evreii au întemeiat o Republică Sovietică Evreiască la Botoșani sub oblăduirea trupelor rusești de ocupație. În sprijinul acestei ipoteze stau mărturiile unor evrei, dar și păreri ale specialiștilor.

În anul 1944, pe fondul înfrângerilor suferite de armata germană și de cea română pe frontul de est, s-a declanșat contraofensiva sovietică. A fost vorba de o invazie sovietică în România, începând cu primăvara lui 1944.
Trupele românești și germane de pe teritoriul României, încă aliate, au dus lupte grele încercând să facă față tăvălugului sovietic pe anumite linii defensive, în special Rădăuți-Suceava-Fălticeni-Târgu Neamț-Pașcani-Tg Frumos-Iași unde frontul se stabilizase pentru o scurtă perioadă de timp.
Primele trupe rusești au pătruns încă din luna aprilie conduse de mareșalul Koniev în fostul județ Dorohoi și Botoșani. Mai precis, la 7 aprilie „Armata Roșie” intrase în Botoșani, cu trupe motorizate și tancuri. Coloana militară sovietică a străbătut orașul prin zona de astăzi a Centrului Vechi al municipiului Botoșani.
 
Rușii, întâmpinați ca eroi salvatori la Botoșani
Ofensiva rusească și trecerea Prutului în luna martie a dus la un exod al populației. În primul rând, s-a retras administrația din Dorohoi și Botoșani. Odată cu aceștia o parte a populației românești. Evreii foarte numeroși în Dorohoi și Botoșani au rămas. De altfel, evreii i-au întâmpinat pe sovietici ca pe niște salvatori. Și asta fiindă, se arată în memoriile evreilor din Botoșani, se pregătea un pogrom, după retragera autorităților, orchestrat de trupele SS rămase până aproape de trecerea Prutului de către sovietici.
Dupa retragerea autorităților românești și a armatei regulate, Botoșani a rămas prada unei companii de ariegardă, compusă din „penaliști”, care datorită foamei din închisori au preferat să servească pe frontul în retragere. Acestora li s-au alăturat bandele de dezertori de la „Sărata”. Comanda însă era în mâna unui pluton S.S., care avea misiunea de a îngreuna înaintarea Armatei Roșii. Nemtii au început să prindă în stradă evrei, pe care i-au dus la marginea orașului, unde i-au pus să sape gropi. Vestea a trezit groaza. Zvonurile s-au împrăștiat rapid.

„Evrei sunt obligați să-și sape gropile, înainte de a fi împușcați”, se arată în cartea lui Șlomo Leibovici Laiș „Evreimea botoșăneană. Mini-monografie”, tipărită la Tel-Aviv. Tocmai de aceea, evreii adunați pe străzile orașului i-au primit pe soldații sovietici cu flori și apă. „Nu pot sa uit data… când ostașii sovietici au pătruns… în oras, eliberîndu-ne de fiarele naziste. Bătrânii noștrii le-au ieșit înainte cu flori de primăveră”, preciza Mariana Juster, în memoriile sale citate în aceeași lucrare. De altfel, intrarea armatei sovietice a coincis și cu Paștele evreiesc. Mai mult, primele contingente ale „Armatei Roșii” au fost formate din femei.

„Armata sovietică a intrat în Botosani la 7 aprilie 1944, ajun de Pesah (Paștele evreiesc) în dimineata zilei. Primii soldați ruși au fost soldate. Un pichet de fete pătrunsese prin șoseaua Suliței și un alt pichet de prin șoseaua Iașilor și nu prin Răchiți, unde nemții au pus să se sape șanțurile anti-tanc. Ele trăgeau cu automatele lor, cu încărcătură de 72 „patroane”, trăgeau aiurea, căci nu au întâlnit împotrivire. Părea c-o făceau de frică. Le-am văzut de aproape, deoarece s-au instalat la fabrica tatei, vis-à-vis de unde locuiam noi pe atunci. Le-am oferit apa pe care au băut-o cu sete. Abia după masă a intrat puhoiul. Locuitorii orașului adunați pe trotuarele din Strada Mare au avut o mare deziluzie. Soldații sovietici au intrat în oraș, cu niște căruțe cu coviltir, cum văzusem înainte la țigani. Majoritatea lor aveau fețe asiatice. În fruntea lor călare pe cai, un general și o femeie, fără grade pe epoleți”, scria Șlomo Leibovici Laiș în lucrarea sa.
 
Republica Sovietică Evreiască Botoșani
Femeia de lângă generalul rus despre care scria Șlomo Leibovici, nu era alta decât celebra Ana Pauker. I-a condus pe ruși prin Botoșani și a stabilit cartierul general din acest oraș în locuința unui evreu comunist, manufacturistul Katz, scrie același Leibovici. În acest momente ale ocupației rusești a Botoșaniului s-a născut controversata Republică Sovietică Evreiască Botoșani. Explicațiile sunt date pe de o parte de evrei prin memoriile lor dar și de istoricii botoșăneni.
Șlomo Leibovici spune că rușii au cerut să discute cu autoritățile. Cum acestea erau deja plecate, fruntașii comunității evreiești le-au preluat atribuțiile și au tratat cu rușii. „Ei au cerut supunerea formală a autorităților însă în lipsa lor s-au prezentat delegații comunității evreiești”, scria Șlomo Leibovici Laiș. Mai mult decât atât, se spune că ar fi fost ales primar un neamț comunist la origine evreu, Carol Artberger.
Acesta, alături de alți membrii comuniști ai comunității evreiești, ar fi solicitat sovieticilor, în special liderilor, să fie proclamată la Botoșani o Republică Sovietică Evreiască, cu steag, monedă constituție și conducere administrativă de sine stătătoare. Noua „republică evreiască” urma să fie republică autonomă sub jurisdicția URSS. Din memoriile lăsate în scris de evrei această „Republică” ar fi devenit o realitate, rezistând timp de 6 luni, atât cât a durat ocupația sovietică asupra Botoșaniului, adică din aprilie până în septembrie. Alte legende urbane spun că nu a rezistat decât 24 de ore, iar unii istorici arată cu nu fost decât o idee fără să fie pusă în practică.
 
Republica Evreiască un moft al Annei Pauker
Istoricul botoșănean Constantin Cojocaru spune că a existat această idee a unei Republici Evreiești și că ar fi fost o ambiție a Annei Pauker. „A existat. A fost ideea Annei Pauker care a însoțit trupele de ocupație rusești la Botoșani”, spune profesorul și istoricul Cojocaru. Acesta arată că marea parte a populației evreiești, în afara comuniștilor bineînțeles, nu ar fi văzut cu ochi buni întemeierea unei Republici Sovietice Evreiști. Și asta în condițiile în care războiul putea fi schimbător și în consecință și-ar fi atras antipatia populației românești și a unei noi administrații.
„Evreilor le era frică de o asemenea idee. Nu le surâdea. A fost ideea Annei Pauker și mofturile unor personalități”, spune Cojocaru. De altfel, și Șlomo Leibovici Laiș, în „Evreimea botoșăneană. Mini-monografie”, spune că totul a plecat de la Anna Pauker care inițial ar fi încercat să-i pună la punct pe evreii prea încântați de cooperarea cu sovietici dar care a aprins în scânteie, ce ar fi durat, spune autorul evreu, aproape șase luni.
„În abilitatea lor, rușii s-au interest dacă au Matzes (Azima) pentru Pesah, ceea ce i-a entuziasmat pe evrei. Entuziasmul le-a fost tăiat rapid de Ana Pauker: „Ce vă închipuiți c-am venit să creăm o republică evreiască?”. Expresia a dat naștere noțiunii, care s-a păstrat de-alungul ocupației rusești, din aprilie până în septembrie, 1944, „Republica Evreiască Botoșani”, arătat Leibovici. Se presupune că Ana Pauker ar fi fost oscilată cu această idee, descurajând-o dar proliferând-o, apoi încurajând-o și apoi la final descurajând-o din nou.
 
Convinși să renunțe la Republică
Conform miturilor care circulă prin Botoșani despre această „republică evreiască”, totul s-ar fi terminat în doar 24 de ore sau în câteva zile. Conform profesorului Ilarion Mandachi, care a vorbit despre acest subiect la publicația „Dorohoinews”, conducerea centrală a PCR, auzind de modul cum au degenerat lucrurile la Botoșani și de dorința celor rămași în oraș de a deveni Republică Autonomă Sovietică au apelat la Ana Pauker să-i convingă pe inițiatori să renunțe la planurile lor de independență.
Mai precis Ana Pauker , Vasile Luca și Teoharie Georgescu i-au chemat pe „republicani”, care erau toți comuniști la o întâlnire în sala fostului teatru „Leonard” și i-au convins rapid să renunțe la negocierile cu sovietici și la planurile lor. Din punctul de vedere al reputatului istoric botoșănean Gheorghe Median, această Republică Sovietică Evreiască este doar un mit urban.
„Au fost evrei care și-a asumat anumite poziții în contextul retragerii administrației din aceea perioadă. Dar nu poate fi vorba de o republică, fapt ce presupune multe aspecte, printre care și o constituție. Este doar un mit”, precizează acesta. Cert este că denumirea de Republica Sovietică Evreiască Botoșani a fost o bună perioadă de timp interzisă și astăzi rămâne încă o pagină misterioasă de istorie contemporană, la granița dintre realitate istorici și mitologie urbană.
Acest articol a fost publicat în ISTORIE ROMANEASCA, SIONISTI MASONI-NWO. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s