Importanta obiectivelor


Învingătorii şi…restul…

Cum se face că unii oameni reuşesc în tot ce-şi propun şi trăiesc viaţa pe care şi-o doresc, în timp ce alţii se zbat să îşi asigure existenţa de pe o zi pe alta? De ce două persoane care au aceeaşi destinaţie (ideal) şi pornesc din acelaşi loc, în acelaşi timp ajung în locuri cu totul diferite? Ce îl diferenţiază pe ÎNVINGĂTOR de cel care pare să plutească în derivă? Cu siguranţă, ceva din atitudinea şi acţiunile învingătorului îl propulsează pe culmile succesului. Iată ce…

Succesul este o stare de conştiinţă

Printre primele cărţi care mi-au deschis ochii cu privire la importanţa obiectivelor pe care ni le stabilim în viaţă a fost aceea a autorului Robert Anthony, Dincolo de gândirea pozitivă. Am fost impresionată şi am primit adevărurile pe care le-am aflat acolo fără să stau nici 2 secunde pe gânduri. Totul începea să capete sens. Am avut acel AHA!!! care apare de puţine ori în viaţă… Am pus în practică, iar şi iar şi iar… şi a funcţionat de fiecare dată! Pur şi simplu, ceva măreţ părea să se pună în mişcare şi să lucreze pentru mine fără ca eu să fac prea mult efort. Succesul a devenit apoi o stare de conştiinţă pentru că am înţeles în profunzime care sunt principiile lui şi am acceptat faptul că depinde doar de mine dacă ajung sau nu să trăiesc viaţa aşa cum mi-o doresc.

Obiectivele încep cu clarificarea dorinţelor

Ce anume mi-a deschis ochii? Importanţa stabilirii obiectivelor. Ce presupune acest lucru? Presupune întâi o interiorizare, o autoanaliză sinceră. Ca să ne putem stabili un obiectiv (pe plan personal, profesional, relaţional, etc.) trebuie întâi să clarificăm CE NE DORIM CU ADEVĂRAT! În lipsa unei viziuni clare asupra a ceea ce vrem să obţinem, rezultatele nu pot fi decât amestecate. Şi pentru că mintea umană este mai predispusă la a cultiva idei şi gânduri negative (din cauza contextului social în care trăim şi care nu ne susţine să ne dezvoltăm o atitudine mentală pozitivă) rezultatele noastre vor fi slabe.

Pe ce fel de dorinţe ne focalizăm atenţia şi energia?

Fiecare dintre noi avem aspiraţii şi dorinţe. Nimeni nu visează să eşueze. Toţi ne dorim să reuşim în ce ne propunem şi să obţinem ce ne dorim. La urma urmei, dacă alegem să trăim în interiorul societăţii, trebuie să ne adaptăm ritmului său. Iar în acest context, fericirea înseamnă şi succes în acţiunile pe care le întreprindem. Avem aşadar dorinţe, unele mai puternice, altele mai superficiale. Datoria noastră este să ne clarificăm ce ne dorim cu adevărat în viaţă şi care sunt acele lucruri pe care le vrem cu toată fiinţa. Doar aceste dorinţe şi nevoi merită atenţia, energia şi timpul nostru!  Cum ştim care sunt dorinţele noastre cele mai arzătoare? Simplu. Indiferent că sunt pe termen scurt sau lung, adevăratele dorinţe ne motivează, ne mobilizează şi reprezintă un TREBUIE care nu acceptă îndoieli, amânări, tărăgănări, frică, etc.  Numai după ce identificăm acest gen de nevoi şi dorinţe ne putem stabili obiective.

O forţă universală care lucrează pentru noi

Odată ce ne-am scris clar pe hârtie ce vrem să obţinem, într-un domeniu sau altul al vieţii, se pune în mişcare o forţă universală care va lucra în permanenţă pentru ca noi să trăim experienţa dorită. Din momentul în care ne-am clarificat obiectivul (fie pe termen scurt, fie pe termen lung) ni se revelează şi paşii pe care trebuie să-i facem pentru a ajunge din locul A (unde suntem) în locul B (unde ne dorim să fim). Cu alte cuvinte, creăm un PLAN DE ACŢIUNE pe baza obiectivului stabilit. Acest lucru în sine este ceva magic. De cele mai multe ori, Universul ne vine în întâmpinare şi ne propulsează spre ce ne dorim chiar înainte ca noi să fi parcurs toţi paşii stabiliţi. Aici este frumuseţea procesului…

Orice ne dorim este posibil cu condiţia să ştim clar ce vrem!

Noi suntem sculptorii propriei vieţi. Avem puterea şi resursele necesare să devenim ce aspirăm! Primul pas este să ne întoarcem atenţia în interiorul nostru şi să identificăm acele dorinţe şi nevoi care ne însufleţesc şi ne entuziasmează!

CIOBOTARU Anca

Home

Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s