Cu mult timp înainte de folosirea pastilelor ce se bazează pe sinteza chimică, strămoşii noştri utilizau aceste 12 antibiotice perfect naturale…


Antibioticele sunt o grupă de medicamente care se folosesc în tratarea bolilor infecțioase provocate de bacterii. Bacteriile sunt organisme unicelulare care, atunci când reuşesc să treacă de filtrele sistemului imunitar, încep să se multiplice, provocând diferite afecţiuni.

Sistemul medical actual, în complicitate cu mafia conspiraționistă a marilor proprietari de concerne farmaceutice (numită în limba engleză, cu o sintagmă deja consacrată, Big Pharma), a prescris în ultimii zeci de ani în mod excesiv antibiotice de sinteză chimică, ceea ce a dus treptat la apariţia unor „super-germeni“ (noi tulpini bacteriene cu multiple rezistenţe la antibioticele folosite). De fapt, nu ar fi deloc nepotrivit să ne gândim că, la un moment dat în viitor, utilizarea abuzivă a antibioticelor ar putea duce la o asemenea creștere a rezistenței și la o evoluţie a germenilor patogeni până la punctul în care nimic de pe planeta Pământ nu i-ar mai putea ucide.

În acest sens, iată ce spun unii specialiști din domeniu despre viitorul antibioticelor de sinteză chimică:
În aceste condiții, eficiența medicaţiei bazate pe antibiotice continuă să scadă la nivel mondial, iar experţii anunţă că celebrul medicament (penicilina), care a salvat în trecut milioane de oameni, a ajuns deja la sfârşitul erei sale.“ – publicaţia Daily Mail

De o bună bucată de timp, diferitele ziare şi publicații care scriu articole despre antibiotice au titluri care se termină cu semnul întrebării, referindu-se la viitorul acestor medicamente. Acum suntem siguri că am ajuns într-adevăr la finalul erei antibioticelor.“ – medicul Arjun Srinivasan, din cadrul CDC (Center for Disease Control and Prevention) din SUA

Bacteriile se adaptează şi găsesc căi să supravieţuiască la antibiotice, devenind în cele din urmă rezistente şi făcând medicamentele inutile. Cu cât folosim mai multe antibiotice de sinteză chimică, cu atât mai multe bacterii dezvoltă rezistenţă la ele.“ – profesor Dame Sally Davies

Sunt profund îngrijorat de faptul că antibioticele, care ne-au permis să tratăm infecţii bacteriene ce se soldau anterior cu moartea şi care încă salvează multe vieţi, devin în prezent din ce în ce mai puţin eficiente.“ – comisarul european pentru sănătate Tonio Borg

Există multe pericole ascunse ale antibioticelor de sinteză chimică. Antibioticele luate frecvent și la întâmplare fac mai mult rău decât bine. Din cauza utilizării excesive a antibioticelor, anumite bacterii devin rezistente la unele dintre cele mai puternice antibiotice disponibile în prezent. Uneori, bacteriile neafectate se înmulţesc necontrolat ca urmare a dispariţiei concurenței pentru hrană, iar infecţiile pot apărea astfel foarte ușor. Tratarea acestor bacterii rezistente sau a infecțiilor necesită doze mai mari de medicamente sau de antibiotice puternice… și astfel, apare un cerc vicios în care bacteriile devin din ce în ce mai rezistente, iar oamenii trebuie să suporte pe lângă boala infecțioasă și efectele adverse ale antibioticelor.

Unele antibiotice pot fi toxice pentru rinichi, ficat sau aparatul auditiv. Dar problemele apar și la nivelul florei bacteriene intestinale normale, pe care antibioticele o anihilează, deoarece ele distrug nu numai bacteriile nefaste, ci și pe cele binefăcătoare. Drept urmare, este afectată activitatea membranei intestinale și se dereglează absorbția elementelor minerale și a celorlalte principii active nutritive. În acest fel, este grav afectat și sistemul imunitar.

Totuşi, cu mult timp înainte de descoperirea antibioticelor de sinteză chimică ce sunt fabricate pe scară largă în laboratoarele farmaceutice, au existat numeroase alimente, precum şi plante medicinale şi condimentare care i-au ajutat pe strămoșii noștri să evite în mare măsură apariţia infecțiilor şi a diferitelor boli în viaţa de zi cu zi. Desigur, multe dintre aceste substanţe naturale cu efect antibacterian, antiviral, antioxidant, bacteriostatic, antimicrobian, bactericid, antiparazitar, antiseptic, detoxifiant, antifungic, antitumoral, imunomodulator sunt şi astăzi la îndemâna noastră, fiind folosite de către terapeuţii holiști din întreaga lume. Antibioticele naturale folosite în trecut sunt la fel de eficiente şi în prezent.

Antibiotic înseamnă anti-viață. Când se consumă antibiotice, nu numai „bacteriile rele“ sunt ucise, ci și multe dintre „bacteriile bune“, lăsând intestinul lipsit de o floră benefică ce este capabilă să regleze imunitatea și, prin urmare, compromițând serios sistemul imunitar ca întreg. Cel puțin 80% din sistemul imunitar este localizat în sistemul digestiv și reglat prin flora intestinală, alcătuită din numeroase bacterii prietenoase care viețuiesc acolo. Consumul de antibiotice este așadar foarte dăunător sănătății, deoarece distruge tocmai mecanismul natural al organismului care ne protejează de toate bolile – sistemul imunitar.

Cele mai bune alimente și băuturi care mențin o floră intestinală sănătoasă și, prin urmare, un sistem imunitar sănătos, sunt alimentele ce conțin „probiotice“, care, așa cum sugerează și numele, sunt pro-viață. O sursă zilnică de probiotice este suficientă pentru sistemul imunitar, care devine astfel, un veritabil scut împotriva bolilor.

Majoritatea alimentelor pe care le folosim îndeplinesc un rol dublu. Acestea nu doar ne bucură papilele gustative, ci sunt și remedii naturale cu multiple funcții terapeutice, care ne pot ajuta la tratarea unei mari diversități de tulburări, dezechilibre și boli. Vă prezentăm în continuare, pe scurt, 12 din aceste remedii tămăduitoare.

Mierea de albine

Anticii cunoșteau multiplele efecte antibacteriene ale mierii, folosind-o atât pentru a trata rănile, cât şi pentru a preveni infectarea acestora. Şi în zilele noastre, în întreaga lume, mierea de albine este considerată a fi unul dintre cele mai bune remedii naturale cu efecte antibiotice, antiinflamatoare şi antiseptice. S-a afirmat recent că mierea de manuka (o varietate de arbore de ceai), produsă în Australia și Noua Zeelandă, conține una dintre cele mai mari proporții de principii active antioxidante şi proprietăţi curative extraordinare, având un efect remarcabil până și asupra lui Staphylococcus aureus. Cercetătorii au observat că virusurile și bacteriile tratate cu miere de albine nu au devenit rezistente la acțiunea ei. Mierea de manuka poate trata și ulcerul, rănile deschise infectate, răcelile și gripele comune, dar și tusea. Dintre sortimentele produse în România, mierea de mană (în special cea din mană de conifere), precum şi unele varietăţi de miere polifloră (cele care conţin nectar provenit de la plante medicinale cu proprietăţi antibiotice, cum ar fi menta – Mentha sp. şi lavanda – Lavandula sp.) au cele mai importante proprietăţi antibacteriene. Pentru a avea toate aceste efecte benefice, este absolut necesar ca mierea să fie naturală, nefalsificată şi să fie procesată la rece (să nu fie încălzită la temperaturi de peste 40 grade Celsius).

Măslinul (Olea europea)

Frunzele de măslin, extractul din frunze de măslin și uleiul de măsline presat la rece au o puternică acțiune antibiotică, antivirală și antioxidantă. Extractul din frunze de măslin conține oleuropeina, al cărei ingredient activ, acidul oleanolic, are puternice proprietăți antibacteriene și antivirale. S-a demonstrat că este eficient în lupta contra infecțiilor bacteriene și virale, a oboselii cronice, a alergiilor și a afecţiunilor cutanate. Pentru că acționează ca un antibiotic natural cu spectru larg, extractul din frunze de măslin este un remediu de bază în caz de răceli și gripe, afecțiuni respiratorii și sinuzită. Acesta are capacitatea de a scădea nivelul de zahăr din sânge, de a normaliza aritmia cardiacă, de a inhiba oxidarea celulară și de a relaxa arterele. Măslinul este totodată un antiinflamator puternic.

Oregano (Origanum vulgare) şi uleiul esenţial de oregano

Dacă am consumat vreodată mâncare din bucătăria italiană, probabil că am consumat și oregano, fără a fi însă avizați asupra efectelor sale benefice. Unul dintre compuşii activi conţinuți în uleiul esenţial de oregano, ce este numit carvacrol, s-a dovedit a avea efecte inhibitoare asupra dezvoltării şi înmulţirii multor bacterii Gram-pozitive (de exemplu, Staphylococcus aureus, Bacillus subtilis, Streptococcus piogenes etc.) şi Gram-negative (de exemplu Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus vulgaris, Pseudomonas aeruginosa etc.). În plus faţă de efectele sale antibacteriene, antivirale şi antiparazitare, oregano are, de asemenea, efecte stimulente digestive şi ajută la reducerea greutăţii excesive. Iar planta de oregano măcinată fin se folosește la condimentarea diferitelor mâncăruri, în timp ce uleiul esenţial de oregano este necesar să fie administrat în dozele recomandate de un specialist, fiind utilizat cu precauţie sau chiar evitat în cazurile de gastrită sau ulcer gastro-duodenal, deoarece, datorită puterii sale antibiotice și antivirale, poate fi coroziv pentru mucoasa gastrică sensibilă.

Turmericul (Curcuma longa) și uleiul de turmeric

Acest condiment galben-strălucitor, cunoscut şi sub numele de curcuma sau şofran indian, pe lângă faptul că are o aromă deosebită, prezintă de asemenea efecte protectoare, antimicrobiene şi antioxidante pentru întregul organism. Mai mult decât atât, turmericul poate fi folosit atât în administrare internă, cât şi externă, ceea ce îl face unul dintre cei mai puternici inamici ai germenilor infecțioși. Pentru o protecţie eficientă, se poate face o pastă din pulbere de turmeric şi miere de albine care se aplică pe piele. De asemenea, amestecul din pudră de turmeric şi miere se poate administra şi intern.

Oţetul de mere

Acesta are multiple efecte benefice. Folosirea lui zilnică are efecte antibiotice, antiseptice şi de alcalinizare a organismului. Poate, de asemenea, să ajute la controlul greutăţii trupești, la reducerea colesterolului, precum şi la scăderea riscului de apariţie a cancerului. Conţine multe elemente minerale folositoare, precum potasiu, magneziu, calciu şi fosfor. Poate fi folosit prin adăugarea la salate sau se poate consuma o lingură de oţet de mere diluată într-o cană cu apă dimineaţa pe stomacul gol.

Extractul din seminţe de grepfrut (Citrus paradisi)

În conformitate cu rezultatele unui studiu publicat în Jurnalul de Medicină Complementară şi Alternativă, extractul din seminţe de grepfrut este eficient împotriva a peste 800 de virusuri şi bacterii cunoscute, precum şi a peste 100 de tipuri de fungi şi paraziți. Pe lângă efectele antibacteriene, acest extract are, de asemenea, efect alcalinizant asupra organismului şi de îmbunătăţire a florei intestinale.

Usturoiul (Allium sativum)

Și această plantă, pe lângă faptul că este un excelent condiment, are multiple efecte terapeutice. Poate, spre exemplu, ajuta la protecţia împotriva răcelilor. Un compus chimic din compoziția usturoiului numit alicină are efecte antibacteriene, antifungice, antiparazitare, hipocolesterolemiante şi antitumorale; această substanţă volatilă (ce face parte din clasa principiilor active numite alicine) este cea care conferă şi mirosul specific înțepător al usturoiului.

Echinacea (Echinacea sp.)

Echinacea este o plantă care poate fi cultivată chiar şi în ghivece sau jardiniere. Ea are excelente efecte antibacteriene. S-a dovedit că folosirea acestei plante poate să reducă atât incidența răcelilor, cât şi durata de manifestare a acestora, dar cel mai bine este să fie utilizată în scop profilactic, deoarece ea stimulează puternic imunitatea organismului.

Varza (Brassica oleracea)

La fel ca și conopida, gulia, varza kale şi broccoli, care fac parte din familia cruciferelor, varza este eficientă în lupta contra cancerului, datorită compușilor sulfului pe care îi conţine. Varza conţine şi o mare cantitate de vitamina C, o farfurie de varză asigurând mai mult de 75 % din doza zilnică recomandată. Se cunoaşte faptul ca vitamina C are proprietăţi imunomodulatoare în caz de agresiune virală sau bacteriană.

Uleiul de cocos extras la rece (Cocos nucifera)

Este recomandat să consumăm ulei de cocos în loc de uleiuri vegetale rafinate sau hidrogenate, deoarece este mult mai sănătos, fiind extras prin presare la rece. Uleiul de cocos „extra virgin“ are importante proprietăți antimicrobiene, antifungice şi antioxidante, îmbunătățind funcţionarea sistemului imunitar. Uleiul de cocos conţine o mare cantitate de acizi grași cu lanţ mediu, care îi conferă proprietăţi antimicrobiene puternice şi îl fac uşor de asimilat și de digerat.

Alimentele fermentate prin metode naturale

Varza murată nepasteurizată, murăturile preparate în casă, chefirul şi iaurtul – toate acestea ajută la refacerea florei intestinale, care la rândul ei protejează împotriva cancerului şi oferă o capacitate mărită de a lupta cu bacteriile patogene.

Argintul coloidal

Acest antibiotic natural este o suspensie de nanoparticule şi ioni de argint, fiind utilizat de secole. Deoarece argintul coloidal este alcătuit din particule foarte mici, el nu este reținut în organism şi nu prezintă toxicitate. Argintul coloidal se administrează în doze mai mari în infecţiile acute, pe termen scurt, şi în doze mai mici ca tratament de întreţinere, pe termen mai lung. O echipă de oameni de ştiinţă conduşi de James Collins, un specialist în inginerie biomedicală de la Universitatea Boston, a descris modul în care argintul poate ataca bacteriile şi a arătat că acest tratament străvechi poate ajuta la combaterea fenomenului rezistenţei la antibiotice.

Spre deosebire de argintul coloidal, sărurile de argint (de exemplu, nitratul de argint) pot avea, prin depunerea în ţesuturi, efecte toxice în cazul supradozării și de aceea nu se recomandă administrarea argintului sub această formă.

Efectul antibacterian și antiviral al argintului coloidal este dat de dezactivarea enzimei care intervine în multiplicarea bacteriilor unicelulare. El este eficient şi în cazurile de infecţii cu germeni patogeni care au dezvoltat rezistenţă la antibioticele de sinteză. De asemenea, are efect antiviral si de refacere a imunităţii.

http://www.yogaesoteric.net/

Acest articol a fost publicat în SANATATE-VINDECARE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s