Iluminații vor distrugerea României


„Ne întrebăm cu toţii, derutaţi şi dezorientaţi, pentru ce de aproape trei decenii de „democraţie” şi de „stat de drept” continuăm să batem pasul pe loc, jucăm „tropoţica”, hopa-tropa, cum se spune, ca nişte nătângi ce suntem. Ori numai alţii ne caracterizează aşa? Nu cred, chiar suntem nişte nătângi, nişte năuci. Însă nu chiar toţi.

Aşa suntem noi, cei mulţi, „boborul”, din moment ce nu ne-am putut dumiri, după atâţia ani, că cei pe care i-am ales şi îi alegem în fruntea ţării, să conducă destinele unui popor, nu au fost şi nu sunt decât nişte nemernici, nişte vânduţi străinilor! Şi, fiind ei vânduţi, nu vor altceva decât să să ne vândă şi pe noi. Să vândă şi țara!

Din cauza acestor nelegiuiţi, România a ajuns o ţintă directă a mafiei internaţionale. Una constituită la cel mai înalt nivel mafiotic, cu încrengături în toate punctele cardinale ale globului, de la Washington la Londra şi de la Berlin la Moscova. De peste tot se trag sfori, se pun la cale planuri oculte, toate vizând soarta viitoare a României.

Abia acum pricepem că, de fapt, aşa-zisa Europă unită nu este decât o făcătură a acestei uriaşe caracatiţe internaţionale, care îşi întinde braţele hrăpăreţe peste popoarele lumii, în primul rând ale Europei. De abia acum pricepem că România, devenind „membru cu drepturi depline în UE”, a devenit o colonie a capitalului imperialismului mondial!

În locul războaielor devastatoare din trecut există acum altfel de „războaie paşnice”, mai perfide cu mult, fiindcă nimeni nu ştie cine sunt duşmanii cei adevăraţi şi unde se află ei. Ar putea fi tocmai cei pe care îi considerăm prieteni. Şi atunci nu are dreptate Larry L. Watts când lansează lozinca-averisment „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…”?! Care sunt oare prietenii adevăraţi ai României în actualul context internaţional? La cine ar putea ea apela la nevoie? Greu de spus, din moment ce atât la Washington, cât şi la Londra, la Berlin şi la Moscova se pun la cale planuri ce ţintesc dezmembrarea țării.

Încă în 1986, la Washington, cu sprijinul direct al lui Szoros Gyorgy şi a miliardelor sale de dolari, se punea la cale aşa-numita regionalizare a Europei, care ţintea în special România, prin crearea unor „regiuni transfrontaliere”, unde statul român îşi pierde autoritatea şi atributele statale, acestea devenind astfel embrionul viitoarei dezmembrări a României. Prin ele, ca şi prin societăţile economice internaţionale, se urmăreşte să nu mai avem nimic, totul să fie sub controlul şi stăpânirea capitalului imperialist mondial. În acelaşi timp se urmăreşte cu multă tenacitate ca românii să fie şi să rămână săracii Europei, astfel încât tineretul să plece care pe unde poate, natalitatea să scadă, populaţia să se reducă, iar România să dispară de pe harta politică a Europei.

La Londra se afirmă, fără ruşine, că românii sunt „răii patologici ai Europei”! Pentru ce, nu se ştie. Se ştie însă că cei ce ne cataloghează astfel sunt tocmai acei mizerabili care ne-au vândut ruşilor, prin înţelegerea mişelească dintre Churchill şi Stalin de la Moscova, din 9 octombrie 1944, ora 22 – pe care Churchill o socotea tocmai „momentul prielnic pentru tranzacţii”(!) – cu privire la împărţirea zonelor de influenţă de după cel de al Doilea Război Mondial.

Cei ce guvernează lumea, marii magnaţi ai capitalului mondial, marile şi puternicele grupări mafiote internaţionale, care doresc să traseze hotare după propriile lor interese, nu au desigur nevoie de o Românie puternică aici, la gurile Dunării. Cum să vadă cu ochi buni tendinţele unioniste din România şi Republica Moldova. Germania ne acuză pe faţă: „Tendinţa din România de a se relaxa regulile de acordare a cetăţeniei pentru persoane din Republica Moldova stârneşte furie în statele occidentale care se confruntă cu valuri de imigranţi”.

De parcă la Berlin nu s-ar cunoaşte că acele „persoane din Republica Moldova” nu sunt nici indieni, nici pakistanezi, nici chinezi, nici afgani etc, ci sunt români! Exact aşa cum nemţii din fosta RDG erau nemţi ca şi cei din fosta RFG! Atunci, în 1990, RFG a înghiţit RDG. Nicio voce nu s-a ridicat împotriva „anexării”! Nimeni nu a strigat că s-au modificat graniţele europene, stabilite prin tratatele semnate după cel de al Doilea Război Mondial. Nu, fiindcă toată lumea a fost de acord că s-a realizat astfel idealul suprem al poporului german: acela de a trăi într-o singură ţară. Guvernanţii de azi ai ţării, guvernul României importat de la Bruxelles, s-a executat imediat, ca să nu mai supere Occidentul, şi a lichidat obţinerea vizelor de către moldoveni!

Din câte se vede însă, după ce s-a văzut cu sacii în căruţă, cum se spune, Germania nu mai acceptă ca şi alte popoare să aibă acelaşi ideal.
Numai că nu suntem chiar atât de naivi şi neştiutori încât să nu pricepem că prin acea voce a Berlinului se aude şi vocea Moscovei. Iar acestea nu sunt altceva decât un răsunet târziu al altei înţelegeri mişeleşti făcută pentru îngenuncherea României: Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, de fapt, dintre Hitler şi Stalin, marii călăi ai omenirii!

Călăii au dispărut de mult, omenirea de azi îşi mai aminteşte de ei ca de nişte stafii care au bântuit cândva prin Europa, îngrozind lumea. Iată însă că se menţin consecinţele nefaste ale faptelor lor ticăloase, care despart fraţii de fraţi, aşa cum este cazul românilor de peste Prut, cei care trăiesc pe pământul românesc al Basarabiei, rupt din trupul țării şi ajuns sub stăpânirea imperialismului moscovit.

Astfel şi acum, după un secol, vocile Berlinului şi Moscovei zboară ca două păsări de pradă, care îşi fâlfâie aripile ameninţătoare deasupra Europei, încercând din răsputeri să rămână neschimbate iarmaroacele în care s-au vândut şi s-au cumpărat destinele unor popoare.

În ultima vreme, când dincolo şi dincoace de Prut voci tot mai multe şi mai puternice se aud rostind clar şi răspicat dorinţa ca Basarabia românească să revină la sânul mamei sale, România, Berlinul şi Moscova şi-au găsit un aliat neaşteptat: SUA! Prin vocea ambasadorului de la Chişinău, James D. Pettit. „Moldova nu este România”!, a glăsuit dumnealui.

Să fi vorbit gura fără el, cum se spune? În niciun caz. El a afirmat un punct de vedere al guvernului pe care îl reprezintă la Chişinău. Aşa că iată care este adevărata valoare a acelor „relaţii privilegiate” pe care România le are cu SUA! Şi-atunci ne vedem nevoiți să repetăm încă o dată spusele lui Watts: „Fereşte-ne, Doamne, de prieteni”!

Cu adevărat dureros este însă faptul că şi acum, ca în atâtea alte situaţii, s-au găsit trădători de neam şi de ţară care să-şi scoată capul, precum Lucian Boia, care îşi permite să ignore dorinţa unui întreg popor. „Problema unirii nu se mai pune azi, fiindcă cei mai mulţi dintre moldoveni doresc să trăiască într-o ţară independentă”!

O fi făcut el vreun referendum, sau măcar vreo cercetare sociologică în acest sens? Nu, desigur! Însă vorbeşte pentru că este un simbriaş care s-a vândut străinilor, ale căror interese le serveşte prin tot ce a scris. Acestor ființe ticăloase le amintim versurile marelui Eminescu din celebra sa Doină: „Cine-au îndrăgit străinii,/ Mânca-i-ar inima câinii,/ Mânca-i-ar casa pustia,/ Şi neamul nemernicia”!

Sigur, este regretabil că această mafie internaţională de care vorbeam ne poartă sâmbetele. Însă ceea ce este cu adevărat dureros e că aceasta şi-a găsit susţinători şi sprijinitori în rândul românilor, aşa cum s-a întâmplat mereu. Trădarea ne-a însoţit mereu de-a lungul istoriei. Trădători au fost şi vor fi.

s604x0_daci

Aceştia însă nu au fost şi nu sunt români, ci mai degrabă „sămânţă străină pripăşită prin România pe vremea când o băteau vânturile din toate direcţiile” (Titulescu). Unii, precum Boia sau Gherman, latră singuratici, ca să fie auziţi de stăpânii lor, că doar de aceea îşi primesc simbria.

Alţii încearcă şi chiar reuşesc să adune în jurul lor găşti, formate din indivizi care, în numele „libertăţii de conştiinţă”, acceptă să se pună în slujba celor care trudesc din greu la dezmembrarea ţării. Cu adevărat periculoşi sunt însă cei care, ajunşi prin votul nostru să conducă ţara, în loc să militeze pentru bunăstarea şi prosperitatea ei şi a poporului român, o îndreaptă spre dezastru. Sunt guvernaţii şi politicienii României de după 1989.

Aceştia sunt urmaşii celor pe care marele Iorga îi numea „hâzii politicieni mâncaţi de pofte şi nevolnicii”. Și cărora, oripilat de nemernicia lor, le dorea: „Să nu-i ierte Dumnezeu pe cârmuitorii neghiobi sau vânduţi(…)! În vecii vecilor, cât va mai dăinui suflare românească pe acest pământ, să nu-i ierte Dumnezeu pe netrebnicii şi făcătorii de rele”.”[1]

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=10749
  2. Foto: Internet

http://www.dzr.org.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în SIONISTI MASONI-NWO. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s