UNIVERSUL CONECTAT – ce-ar fi dacă Nassim Haramein ar avea dreptate?


THE  CONNECTED UNIVERSE (2016)
„Unui fractal infinit, aflat în rotaţie, cum îi defineşti centrul ? Orice punct este centrul său. Tu eşti centrul universului, tu eşti cel care observi universul din propriul tău centru. Oriunde ai alege un punct de observaţie într-un fractal, acel punct devine centrul din care tu observi universul. Acel punct devine nemişcare. De ce nemişcare? Fiindcă în acel punct, acum, toate rotaţiile universului se anulează reciproc. Ai nevoie de nemişcare pentru a avea un cadru de referinţă al rotaţiei şi astfel se produce singularitatea. Singularitatea este punctul aflat în centrul experienţei tale universale, este acel punct nemişcat din care tu observi universul.”
Nassim Haramein
La 5 ani distanţă de ultima sa creaţie de renume, „The Black Whole”, Nassim Haramein lansează, „The Connected Universe”, regizat de Malcom Carter şi rezultat în urma unui parteneriat de succes dintre două site-uri renumite: platforma internaţională de finanţare prin subscripţii publice „Indiegogo” şi reţeaua de servere video „Vimeo”.
Interesul internaţional acordat activităţii acestui minunat fizician autodidact se pare că este în continuă creştere din moment ce proiectul a fost finanțat din banii strânși din donațiile publicului (peste 300 000 de euro erau strânși anul trecut), iar vocea documentarului este cea a lui Patrick Stewart (cunoscut cel mai bine pentru rolul captianului Jean Luc Picard din Star Trek – The Next Generation, dar si din recentele roluri in seria X-Man , unde era Charles Xavier), un actor de prestigiu care a fost vocea multor documentare din main stream, iar astfel cred ca se ofera un plus de credibilitate acestor informatii.
Filmul aprofundeaza unele aspecte ale noii paradigme spiritual-cuantice mai puţin dezbătute de Nassim Haramein, cele două noţiuni disjuncte, realitatea şi separabilitatea, din teorema lui John Bell, cele care ne integrează pe noi toţi – şi prin non-localizare, fireşte – în textura holistică a universului holografic în care ne ducem existenţa fizică efemeră.
Amanuntele acestei teorii sunt dezbatute pe larg în postările anterioare dedicate lui Nassim Haramein (în categoria cu același nume puteți găsi 12 articole în care este menționat acest om minunat), de aceea ne vom rezuma la a vă prezenta o traducere, parţială a un articol al lui Nassim, realizată de prietenul Marian de la blogul Dezvaluiri  „To Infinity and Beyond: Transcending our Limitations” (Către infinit şi dincolo de el: Transcenderea propriilor limite) publicat de Nexus Magazine, în 2011, iar după film un alt articol intitulat :” Cum ar fi dacă Nassim Haramein ar avea dreptate?„(preluat tot din revista Nexus), un articol absolut fabulos, dedicat lui Nassim, un articol care intr-adevar se ridica la inaltimea cercetarii lui Nassim, realizat de un om de știință pe nume Marc Mistiaen, un articol care surprinde într-un mod destul de exhaustiv, fundamentul și implicațiile științifice epocale ale descoperirilor lui Nassim.
Foarte mulți indivizi nu-l pot lua în serios deoarece se leagă de anumite aparențe. Nassim are mereu un aspect degajat, omul pare coborât de pe surf sau că tocmai a venit dintr-o drumeție pe munte, pare un tip obișnui fără morga fizicienilor sau a marilor academicieni pe față, pare uneori că vorbește la mișto … nu inspira seriozitatea cu care suntem obișnuiți să o vedem pe fața marilor savanți, nu se vede acea încrâncenare, tensiune, iar asta ne arată că este un om liber, ieșit din tipare, un geniu care sfidează prin felul lui de a fi toate tiparele, iritând la maxim, prin tot ceea ce gândește, spune, face și reprezintă obosiții academicieni ai unui sistem aflat în putrefacție. Nassim este suflul cel nou!
„V-aţi întrebat vreodată care este structura realităţii ? Care-i este natura ? Cum de se manifestă aici ? Şi cum se autoorganizează pentru ca eu s-o pot observa ? Acestea sunt întrebări esenţiale pe care majoritatea oamenilor şi le-au pus, cândva, în viaţă. Poate că s-au gândit la ele în multe moduri diferite, nu neapărat aşa cum au fost enunţate mai sus, dar majoritatea oamenilor s-au gândit la sursa existenţei, la începuturile sau la finalul unei dinamici eterne, continue.
[…] Fie că a fost efectul forţelor implicate, cum ar fi gravitaţia, sau senzaţia provocată de lumea materială care-i furniza informaţii trupului meu şi răspunsul său la ele – cum ar fi alunecarea schiurilor mele bine lustruite pe o suprafaţă îngheţată, sau senzaţia resimţită de buricele degetelor mele aflate în contact cu cristale ascuţite, pe măsură ce urcam pe o stâncă de 300 de metri înălţime – aceste momente de supremă comuniune cu natura m-au învăţat că trebuie să existe o relaţie fundamentală între noi. Am ajuns, într-un final, s-o descriu ca pe un feedback în structura spaţiu-timp, care include acest sentiment al integrării complete cu angrenajele naturii, pe care-l experimentam, dar şi caracteristica autoorganizării lumii materiale pe care o puteam observa oriunde, într-un mediu în care pot fi descoperite sisteme complexe şi superior organizate.
Totuşi, exista ceva mai mult. Interesul meu, precoce, în explorarea naturii ceva mai mistice a experienţei noastre de viaţă m-a condus către cercetarea lumii lăuntrice a meditaţiei, o lume care se raportează, pe deplin, la cea a conştiinţei, a unei auto-descoperiri profunde şi fundamentale şi a explorării propriei realităţi de către observator. Prin urmare, exista atât o explorare externă, în care aş fi putut extinde limitele influenţei mele asupra lumii externe (cea care s-ar putea numi lumea materială), cât şi o explorare a extinderii limitelor lumii mele lăuntrice, pentru a identifica sursa observării. Şi, spre marea mea surpriză, cele două păreau să se întrepătrundă.
[…] Întrebarea care se punea era: „Care este mecanismul feedback-ului aparent dintre mine, observatorul, şi lumea materială, şi oare există un mediu care permite manifestarea conexiunii dintre toate lucrurile posibile, pentru a se putea produce unificarea lor ?”
Pentru a putea răspunde adecvat acestei întrebări a trebuit să mă implic, pe de o parte, într-un studiu aprofundat al fizicii acestei lumi, şi, pe de altă parte, într-un studiu al moravurilor (al obiceiurilor şi practicilor rituale) unor societăţi diverse, care mi-ar fi putut revela o înţelegere mai profundă a relaţiei dintre observator şi lumea materială. În mintea mea, ambele erau de importanţă egală, deşi sarcina studierii lor, în paralel – care implica domenii mergând de la fizica aplicată la cosmologie şi teorie cuantică , dar şi arheologie, psihologie şi spiritualitate – părea a fi insurmontabilă.
Prin studierea fizicii şi datorită diverselor descoperiri pe care le-am făcut explorându-mi lumea lăuntrică, mi-am dat seama că, dacă suntem, cu adevărat, în căutarea unei imagini complete a dinamicii şi mecanicii care animă atât lumea materială cât şi observatorul care o experimentează, atunci modelul trebuie să se bazeze pe infinite relaţii de echilibru, la diverse scări.
[…] Cum ar putea fi universul atât finit, cât şi infinit, în acelaşi timp ? Într-adevăr, experienţele noastre cotidiene par să indice existenţa unor limite finite, bine definite. La urma urmei, dimensiunile tale corporale par să fie definite la o anumită scală. Dar nu cumva un univers infinit n-ar putea avea definire, n-ar deţine nici o modalitate concretă de-a identifica o limită care le-ar putea sugera pe toate celelalte ?
[…] Pornind de la studierea civilizaţiilor antice, care părea să fie o temă recurentă, persistentă – iar acea temă, ca să trecem la subiect, părea să aibă cumva de-a face cu geometria şi cu un mediu fundamental ce penetra totul, era omniprezent, omniscient şi corespundea cu principiul de organizare a naturii – am încercat să descopăr dacă existaseră concepte similare în istoria fizicii, dar şi în fizica avansată, actuală, şi chiar am descoperit similitudini.
În geometrie, de exemplu, exista definiţia dată de Einstein structurii spaţiu-timp. De asemenea, în matematică, teoria fractală se asemăna cu multe concepte şi simboluri antice şi furniza o relaţie perfectă între infinituri şi condiţiile limitative, fiindcă un număr infinit de limite ar putea fi încorporat într-o formă iniţială bine definită (funcţie de scala la care se face observaţia). În ceea ce priveşte existenţa unei energii omniprezente, mi-am dat seama că tocmai vidul dominant al lumii cuantice ar putea corespunde definiţiei, în sine.
Poate că vidul dintre molecule şi atomi, vidul spaţial dintre planeta noastră şi Soare, vidul dintre sistemele solare ale galaxiei noastre şi cel intergalactic era de fapt plin şi nu gol. Poate că acel vid, plin de informaţie, penetra toate lucrurile şi reprezenta suprema conexiune dintre ele. Poate că mai degrabă vidul definea materia, în loc ca lumea materială să definească vidul.”
„Puteţi extrage din spaţiu toată informaţia necesară, pentru a vă putea îndeplini misiunea în această lume, pentru a putea manifesta empatie şi compasiune pentru toate dificultăţile prin care trec atât de multe fiinţe ale planetei noastre şi mă refer, în special, la întreaga suferinţă care se manifestă pe planeta noastră, chiar acum. Şi chiar dacă veţi spune că nu vă afectează pe voi, în mod direct, de fapt o face, fiindcă toate aceste câmpuri morfogenetice ale planetei sunt afectate la rândul lor, iar noi toţi facem parte din câmp. Nu vă puteţi separa, voi înşivă, de structura acestui câmp.”
Nassim Haramein
VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI:
Linkul aici :
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA ( VIDEO-DOC.). Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s