Nikola Tesla şi vegetarianismul


„Faptul că noi putem trăi pe baza alimentaţiei vegetale, lucra şi chiar obţine succese nu e doar o teorie, ci un fapt bine demonstrat. reprezentanţii diferitor popoare, care trăiesc practic doar pe bază de plante, au o constituţie fizică şi o putere extraordinară.

„Faptul că noi putem trăi pe baza alimentaţiei vegetale, lucra şi chiar obţine succese nu e doar o teorie, ci un fapt bine demonstrat. reprezentanţii diferitor popoare, care trăiesc practic doar pe bază de plante, au o constituţie fizică şi o putere extraordinară. Nu încape îndoială că alimentaţia vegetală, de exemplu, ovăzul, e mai ieftină decît carnea, dar are un impact mai bun asupra activităţii fizice şi intelectuale. Totodată, această alimetaţie încordează mai puţin organele noastre digestive, iar făcîndu-ne mai satisfăcuţi şi mai pritetenoşi, aduce un folos fără preţ.

Avînd în vedere a cest fapte trebuie să întreprindem orice eforturi îndreptate spre stoparea uciderii animalelor fără sens şi fără milă, care este distrugătoare pentru morala umană. Vegetarianismul este o cale demnă de a scăpa de obiceiurile barbare” – Nikola Tesla.

Fizicianul şi inventatorul Nikola Tesla (1856-1943) în ultimii ani de viaţă a devenit vegetarian. El afirma că nu este rentabil din punct de vedere economici să consumăm carne, cînd o mulţime de oameni îndură foamea.

Pe parcursul vieţii sale, Nikola Tesla a realizat aproape 1000 de diferite invenţii şi descoperi, a obţinut aproape 800 de patente de invenţii în diferite domenii ale tehnicii.

Tesla credea că Universul este un sistem viu, iar toţi oamenii din ea sînt un fel de „automate”, care urmează legile cosmosului. El considera că creierul uman nu are capacitatea memoriei vizuale în sensul în care este considerat, ci că memoria este doar o reacţie a nervilor la un factor externe, adică un invariant, generat de acţiunile fizice periodice.

Un alt lucru important este că el, care are peste o mie de invenţii ştiinţifice fundamentale nu consideră acest fapt drept un merit al său, ci spune clar că joacă rolul de conductor dintre lumea ideilor şi lumea practicii. Însăşi moartea era privită de Tesla drept o expresie a victoriei personale: ea, mai degrabă, semăna cu o trecerea sufletului în alte dimensiuni, dar nu cu moartea unui simplu om, confuz şi speriat.

Cu două zile înainte de moartea sa, Tesla şi-a sistat activitatea şi s-a încuiat într-o cameră a hotelului, solicitînd să nu fie deranjat. Cînd directorul hotelului şi camerista au intrat, în sfîrşit la el, au depistat corpul neînsufleţit al acestuia, culcat pe pat, cu mîinile încrucuşate pe piept şi îmbrăcat elegant, de parcă se pregătea de „ieşire”. El urma să fie îngropat conform tradiţiilor creştine şi budiste, însă cu trei zile înainte de primele funeralii el a fost incinerat.

Sursa: realhappiness.ru

http://ecology.md/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ALIMENTATIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s