Cel mai vechi calendar din lume? Alinierea de la Warren Field, Scoția – monumentul realizat acum 10.000 de ani care uimește cercetătorii


Arheologii cred că au descoperit cel mai vechi calendar din lume într-un câmp din Aberdeenshire, Scoția. Excavarea terenului a dus la descoperirea unei serii de 12 gropi care par a imita fazele Lunii. Potrivit celor de la BBC, care citează surse din cadrul Universității din Birmingham, principalii autori ai studiului, monumentul a fost creat de vânători-culegători în urmă cu aproximativ 10.000 de ani. Alinierea de la Warren Field a fost excavată pentru prima dată în 2004, iar determinarea vârstei sitului s-a făcut prin analiza mai multor fragmente de lemn descoperite în gropi.
Situl are o lungime de 50 de metri și conține 12 gropi care ar fi fost utilizate pe post de calendar din perioada mezoliticului timpuriu, până acum aproximativ 4.000 de ani, neoliticul timpuriu. Însă calendarul nu este nici primitiv și nici simplist cum ar putea părea la o primă vedere. Gropile au fost săpate într-un arc de cerc după un design complex, iar fiecare stadiu al lunii a fost împărțit extrem de precis. Întregul arc reprezintă un an întreg și poate reflecta, de asemenea, mișcările Lunii pe cer.
Dovezile sugerează că societățile de vânători-culegători din Scoția au avut un grad ridicat de sofisticare, având capacitatea intelectuală de a urmări timpul și de a corela sezoanele cu fazele Lunii. Gândiți-vă că toate aceste lucruri se întâmplau cu aproximativ 5.000 de ani înainte de primele calendare oficiale cunoscute din Orientul Apropiat. Situl ne ajută să înțelegem modul în care societatea Mezolitică din acele timpuri era dezvoltată din punct de vedere economic, social și cosmologic”, a declarat Vince Gaffney, profesor de arheologie la Universitatea din Birmingham.
Uluitoarea descoperire ne arată încă o dată faptul că strămoșii noștri nu erau atât de primitivi pe cât ne sugerează astăzi manualele de istorie.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIE UNIVERSALA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s