Descoperire uriașă: rușii pretind că au creat o tehnologie inovatoare, care ar putea transmuta orice element într-un alt element din tabelul periodic


În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Geneva, Elveția, la 21 iunie 2016, oamenii de știință ruși au anunțat faptul că au o tehnologie care ar face posibilă transmutarea oricărui element într-un alt element din tabelul periodic al lui Mendeleev.

Astăzi, aici, la Geneva, putem face publică o descoperire și o tehnologie care, fără nicio exagerare, ar putea fi de o importanță istorică pentru umanitate. Esența acestei descoperiri și tehnologia aferentă acesteia permit transformarea elementelor chimice în alte elemente și izotopi. Transmutarea se realizează fără reactoare nucleare, fără apă grea sau ceva de acest fel. Abordarea noastră de transmutare a elementelor chimice este una biochimică, naturală. Este încă prea devreme pentru a înțelege pe deplin importanța economică și umană a acestei tehnologii. Nu ar fi o exagerare să spunem că această descoperire este o adevărată revoluție, va deschide un nou capitol în progresul nostru tehnologic”, a declarat cercetătorul rus Vladislav Karabanov.

Invenția se referă la o transmutare chimică a izotopilor radioactivi ceea ce ar permite obținerea unor elemente rare și valoroase precum poloniu, radoniu, franciu, radiu și actinide – actiniu, toriu, protactiniu, uraniu, neptuniu dar și a diverșilor izotopi ai acestora și ai altor elemente. Descoperirea a fost făcută de doi oameni de știință care, potrivit rapoartelor, au încercat să găsească o metodă de a alimenta o navă spațială, folosind orice element găsit în spațiul cosmic.

Dacă este așa, atunci visul alchimiștilor a devenit realitate!

http://www.yogaesoteric.net

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în STIINTA-TEHNOLOGIE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s