Naziștii, Vaticanul și CIA


Naziștii, Vaticanul și CIA

Covert Action Information Bulletin (CAIB) numărul 25, iarna lui 1986

Editorial

Acest număr al CAIB este dedicat reţelelor fasciste și în special rolului pe care SUA l-a jucat când a ajutat mii de naziști importanți să scape de justiție, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. CIA (anterior, OSS), armata Statelor Unite şi Vaticanul au jucat un rol decisiv în evacuarea criminalilor de război nu doar în America Latină, ci și în Statele Unite.

Întrucât administrația Reagan încearcă acum să rescrie istoria, merită examinate cu atenție mașinațiunile extremei drepte din timpul războiului și de după război. Președintele Reagan se duce la Bitburg și susține acolo că „a venit timpul să iertăm și să uităm”, când, în realitate, el bate palma şi face înțelegeri politice brutale cu guvernul reacționar din Germania de vest, pentru a obține sprijinul acestuia în „Star Wars” („Războiul Stelelor”), acordând în schimb amnistie celor din SS.

ca-cover-1

Cine adăpostește criminalii de război

Așa cum vom demonstra în această ediție, criminalii de război ca Josef Mengele, Walter Rauff și Klaus Barbie nu au dispărut pur și simplu la sfârșitul războiului și nici nu s-au retras din activitate.

Cei mai mulți au fost angajați câțiva ani direct de serviciile secrete ale SUA și, când a devenit necesar, au fost plasați în firme din America Latină sau SUA. Kamaradenwerk – rețeaua vechilor „băieți deștepți” naziști – a rămas activă de-a lungul anilor, fiind destul de viguroasă pentru a plănui și executa lovitura de stat din Bolivia din 1980 și de a ajunge în poziții înalte în guvernul juntei lui Pinochet din Chile. Acești naziști sunt și personajele principale din traficul internațional de arme și de droguri – contrabandă pe care SUA încearcă s-o arunce (propagandistic) în cârca statelor socialiste.

Sute de naziști au fost plasați în instituții științifice din SUA. Ironic, acum se pare că „Star Wars” („Războiul Stelelor”) e doar o prelungire a programului naziștilor, din timpul războiului, de cercetare a rachetelor. O mare parte din programul SUA a fost de fapt concepută chiar de naziști. Când biroul de investigații din Departamentul de Justiție a aflat că omul de știință responsabil pentru călătoria pe lună Apollo 11 – Arthur L.H.Rudolph – a fost un criminal de război, care a exploatat muncitorii sclavi în lagărele naziste până la moarte, în fabrica lui nazistă de rachete, i s-a permis să plece din SUA voluntar, fără să fie trimis în judecată și fără ca nici un anunț public să nu se facă despre asta până când el a ajuns în siguranță în Germania de vest. Rudolph a fost doar unul din miile de oameni de știință naziști, doctori, tehnicieni, și mai ales agenți operativi, care au fost asimilați de occident, după al doilea război. Numai în urma unor cercetări greoaie și chinuitoare, aceste informații au putut fi scoase la lumină.

MKULTRA, armele chimice și biologice și tortura

Cele mai sinistre experimente științifice ale structurilor medicale ale Axei au fost reluate cu mare entuziasm de Statele Unite. Ce s-a întâmplat cu ele și cu cei care le-au practicat e o chestiune care ține de speculații (n.t.: aceste rânduri erau scrise în 1986, de atunci documente oficiale au confirmat aceste speculații), dar ce știm e că programele CIA de a controla mintea umană, cum ar fi MKULTRA, pregătirea agenților să tortureze, prin departamentul numit Office of Public Safety (Biroul pentru Siguranța Publică), și cercetarea de dimensiuni masive pentru folosirea armelor chimice și biologice (începută prin operațiunea NKNAOMI) au fost „coloana vertebrală” a operațiunilor secrete ale CIA și ale Pentagonului după al doilea război mondial. Tortura, brutală și sofisticată, a fost exportată în statele-satelit din America Latină, Asia, Africa și din alte regiuni iar CWB (armele chimice și biologice) au fost folosite în mod direct împotriva Vietnamului, Cubei, și, așa cum se pare acum, și împotriva Nicaraguei. Evenimente recente arată că porțile garajului din Georgetown (unde OPS îi antrena pe călăii din polițiile străine să tortureze până în 1974, când programul a fost interzis de Congres) au fost deschise din nou. În 1985, o lege pentru „ajutorul străin”, adoptată de Congres, a ridicat interdicția privind asemenea practici într-un moment în care masacrele comise de batalioanele morții (death squads) în El Salvador s-au dublat anul acesta.

Tortura, politica atâtor aliați ai Americii, are parte de presă bună sub administrația Reagan. Revista Newsweek din 7 iunie 1982 a pornit o campanie de susținere a torturii, deschisă de un editorial intitulat „Argumente pentru tortură”, scris de profesorul de filosofie de la CCNY, Michael Levin. Acesta a susținut că tortura „nu doar că e permisibilă, dar e și moral obligatorie” pentru a salva viețile amenințate de teroriști. Iar pe 13 noiembrie 1985, New York Times a relatat că senatorul liberal Patrick J. Leahy (Democrat, Vermont) a mărturisit în fața unei săli pline că nu-l interesează detectoarele de minciuni. „Mie personal îmi plac instrumentele care zdrobesc degetele. Merg mult mai bine”.

Cavalerii de Malta

Timp de 900 de ani, Cavalerii de Malta și-au format o organizație militară și de spionaj cu scopul de a proteja ordinea stabilită și alte privilegii ale claselor conducătoare din toată lumea, și totuși cei mai mulți oameni nici nu știu de existența ei. Puțin e cunoscut despre rolul jucat de această organizație în al treilea reich (imperiul nazist) sau de protecția pe care le-au asigurat-o naziștilor după război, împreună cu CIA și cu Vaticanul, sau de implicarea lor în războaiele (imperialiste) din America Centrală. Articolul din acest număr e doar începutul a ceea ce va trebui să fie o lungă și complicată analiză a acestei organizații și a altora similare.

Eleni și Războiul civil din Grecia

Nu există un exemplu mai edificator al puterii de dezinformare decât euforia în care a fost învăluită cartea lui Nicholas Gage, Eleni (o dezvăluire publicată pe prima pagină de New York Times în primăvara lui 1985) și recentul film care se bazează pe această carte. Prima dată naziștii, apoi britanicii, și apoi americanii – fiecare cu colaboratorii lor fasciști greci – au fost responsabili, din anii 1940 până în anii 1970, de masacrarea brutală a zeci de mii de greci, decimând rândurile forțelor de stânga. Cu toate acestea, Gage a încercat să-i facă pe cititori să creadă că de fapt comuniștii ar fi fost cei malefici, cei răi, iar fasciștii ar fi fost cei buni. Sperăm că analiza prezentată în acest număr va rectifica minciuna veche de 40 de ani, pe care Gage a încercat să o resurciteze.

Liga Anti-Comunistă Mondială (World Anti-Communist League, WACL)

În timp ce generalul John K. Singlaub face turul televiziunilor, ridicându-i în slăvi pe (teroriștii fasciști) paramilitarii Contras și romantizând aventurile mercenarilor Ligii Anti-Comuniste Mondiale (WACL) din America Centrală, originile acestei organizații, WACL, sunt intenționat, ostentativ și premeditat ascunse. Mulți dintre liderii WACL au legături foarte strânse și profunde nu doar cu „minionii” pastorului Moon, ci și cu naziștii și cu colaboratorii naziști, care se trag de mânecă cu mulți oficiali din administrația de la Washington.

Războaiele secrete duse pe față

Prietenii ne sfătuiesc în glumă să schimbăm numele revistei. Covert Action (Operațiuni secrete) a devenit un nume atât de vizibil că termenul a devenit învechit. Președintele, după ce a manipulat Congresul pentru a obține anularea amendamentului Clark, s-a dat acum peste cap și a semnat Ordinul Executiv (decret) pentru a finanța un război secret împotriva guvernului din Angola. Ca în cazul Nicaraguei, dezbaterea privind acest război „secret” va fi recalibrată (conform interesului public) prin mutarea atenției de la discuția despre legalitate și moraliate, la nivelul de finanțare (de către SUA a acestui război din altă țară).

CUPRINS CAIB NR. 25 (1986)

1.Cum Alles Dulles a salvat SS și cum SS l-a salvat pe Allen Dulles – tradus aici 

2.Klaus Barbie, cariera unui asasin – tradus aici 

3.În Brazilia, femeile se laudă cu operațiile estetice” – tradus aici 

4.Trădarea reală – tradus aici 

  • Interviu cu un procuror de la Nuremberg 

  • Doctorii naziști, la mare căutare 

5.Cavalerii întunecimii: Ordinul suveran al cavalerilor de Malta – tradus aici 

  • Carierele sinuoase ale lui James Angleton și Roger Pearson

  • Rolul lui Felix A. Morlion

  • J. Peter Grace și Proiectul Paperclip

  • Proiectul Paperclip (Agrafa)

 6.În spatele liniilor de aprovizionare   – tradus aici 

  • Galeria de ticăloși din WACL

7.Rezistenţa şi războiul civil din Grecia  

7.1 O introducere la rezistența din Grecia  – tradus aici 

  • Capsulă din istoria Greciei
  • Martori oculari la masacrul Dekemvriana

7.2Eleni: cartea unui mincinos profesionist – tradus aici 

  • Am surse în CIA și în mafie”
ca-2
Steagul nazist amplasat în Andes după lovitura de stat din Bolivia din 1980.

https://revolutianarhista.wordpress.com

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIE UNIVERSALA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Naziștii, Vaticanul și CIA

  1. nisof zice:

    MINCIUNI DE RÃHAT HOLOCAU$TIC-JUDAIC!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s