Majdanek: piatra de temelie a imperiului SS în Estul Europei


de Elizabeth B. White

Lagărul de concentrare cunoscut azi ca Majdanek (Maidanek, în germană) a fost stabilit la mai puțin de o lună după ce Germania a invadat Uniunea Sovietică. În timpul unei vizite în orașul Lublin, din estul Poloniei, pe 20 iulie 1941, liderul imperial (reich) al SS, Heinrich Himmler i-a ordonat lui Odilo Globocnik, liderul SS și al poliției (SS- und Polizeifuhrer, sau SSPF) din Lublin, „să construiască un lagăr de concentrare pentru 25.000 – 50.000 de prizonieri”, care să fie folosiți în „ateliere de muncă şi pentru construcţii de către SS și poliție.”

Motiv 1 von 7Aufnahmedatum: 1943Systematik: Geschichte / Deutschland / 20. Jh. / NS-Zeit / Rassenpolitik / Juden / Vernichtung / Konzentrations- und Vernichtungslager / Zwangsarbeit / Rüstungsindustrie

Planul de construire al Majdanek a rezultat din noile condiții care au apărut în urma campaniei Germaniei împotriva Uniunii Sovietice și au format o parte integrală din marele plan nazist pentru Polonia de est. În urma înfrângerii Poloniei în 1939, Germania a anexat teritoriile ei de vest, care urmau să fie total germanizate, dar plănuise să păstreze parte de est, pe care Germania o trecuse sub ocupaţia Guvernului General. Acest teritoriu care reprezenta ultimele rămăşiţe ale statului polonez avea să fie folosit ca bazin de evrei muncitori pentru regiunea din jurul Lublin. Cu scopul de a păstra dominația germană asupra acestei regiuni și de a securiza granița cu Uniunea Sovietică, reichul intenţiona să stabilească mai multe colonii germane de-a lungul frontierei de est.

Acest plan a fost stabilit când Hitler a decis să atace Uniunea Sovietică. În martie 1941, după o ședință privată cu Hitler, guvernatorul Hans Frank i-a anunțat pe subordonații săi că Guvernul General aproape și-a îndeplinit scopul pentru că „Fuhrerul a decis să facă din această regiune un teritoriu pur german în următorii 15-20 de ani”. Nu doar evreii, ci și polonezii aveau să dispară din această regiune: în plus, teritoriile cucerite în Uniunea Sovietică aveau să ofere o nouă frontieră pentru colonizatorii germani.

În ochii lui Himmler noile teritorii care aveau să fie cucerite în est ofereau condițiile ideale pentru aspirațiile sale de a ridica un imperiu al SS, în special din moment ce unitățile SS și ale poliției aveau deja sarcina de a stabili “ordinea” (numită de nazişti „pacificare”) în zonele din spatele frontului.

Lublin avea să fie baza militară și industrială de unde imperiul urma să se extindă, asigurând forţa de muncă, braţele de muncitori şi echipamentele necesare pentru a stabili colonii ale SS în nou ocupatele teritorii din est. Scopul lui Himmler, când a vizitat Lublin, în iulie 1941, a fost să-l însărcineze pe Globocnik cu implementarea acestor planuri, iar ordinul de a construi Majdanek a fost unul dintre multe pe care i le-a dat liderului SS și al Poliției în timpul acestei vizite. Himmler a ordonat ca o garnizoană SS și de poliție să fie construită în Lublin, cu o capacitate prevăzută pentru 60.000 de soldați din SS. În plus, pe lângă lagărul de concentrare, urma să fie construite şi lagăre-filiale, iar “Echipamentele de Lucru” deținute de SS aveau să se extindă folosind muncitorii evrei închişi în lagărul de muncă forţată din Lublin. Încă un lagăr de muncă forţată pentru evrei era prevăzut a fi deschis. Oamenii încarceraţi în aceste lagăre aveau să fie folosiţi ca forţă de muncă în industriile deținute de SS, care produceau materiale de construcții, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte textile.

9a768621892a624c81b847515cc6cafb
Şeful SS, Himmler, inspectând muncitoare sclave evreice în Lublin, în ceea ce astăzi e numit “sweatshop”, atelier de muncă forţată, foarte răspândit în lumea capitalistă, în special în ţările colonizate.

Himmler l-a numit pe Globocnik în poziţia de plenipotențiar din partea sa pentru Stabilirea de baze SS și de poliție în Noua Zonă din Est (Beauftragter fur die Errichtung der SS- und Polizeistutzpunkte im neuen Ostraum). Aceste baze erau concepute ca o combinație între unități militare și comune agricole, care se auto-susțineau, unde bărbații din SS aveau să locuiască cu familiile lor, formând oaze de cultură germană în timp ce impuneau dominația germană și exploatarea în teritoriul din jur.

Ca agent al Comisarului Reichului pentru Consolidarea Națiunii Germane (Reichskommissar fur die Festigung deutschen Volkstums sau RKFDV), Globocnik deja implementase planuri naziste pentru stabilirea de colonii germane în Polonia de est, iar responsabilitățile sale erau acum și mai mari pentru a implementa noi planuri de a germaniza această regiune. Un loc principal pentru colonizarea timpurie eforturi fusese regiunea din zona Zamosc din districtul Lublin, unde naziștii „descoperiseră” țărani despre care spuneau că ar fi descins din germanii care se stabiliseră în acea zonă cu câteva secole înainte.

În timpul vizitei din iulie 1941 în Lublin, Himmler a ordonat RKFDV să declanşeze operațiunea “Căutarea de Sânge German” care avea să fie extinsă pe tot teritoriul ocupat de Guvernul General. L-a autorizat pe Globocnik să stabilească etnici germani identificați ca atare într-o „zonă de așezăminte mai extinsă” din jurul Zamosc.

Pe termen lung, planul era să facă legătura dintre această colonie şi coloniile nordice și germane, stabilite în regiunea baltică și în Transilvania care, împreună cu Reichul, aveau să încercuiască populaţia poloneză care a mai rămas şi în cele din urmă „să o zdrobească economic şi biologic”.

Una dintre chestiunile pe care Himmler le-a discutat probabil cu Globocnik în Lublin a fost „rezervaţia” de zeci de mii de evrei care au fost împinşi sau încarceraţi în districtul Lublin pe parcursul ultimilor doi ani. Fără îndoială, Himmler intenţiona ca evreii constituie o mare parte din forţa de muncă folosită de industriile SS, pe care a ordonat să fie stabilite în Lublin. Dacă a folosit această oportunitate să-l şi informeze pe Globocnik despre eventuala soartă pe care o avea în vedere nu doar pentru aceşti evrei, ci pentru toţi evreii din Europa, nu a fost stabilit cu certitudine totală. Este sigur, însă, că, în toamna lui 1941, Globocnik, ca şef al operaţiunii care a primit denumirea „Reinhard”, începuse să construiască centre de exterminare în districtul Lublin, unde anihilarea a peste un milion din populaţia de evrei din Europa avea să fie comisă.

Himmler pare să fi văzut districtul Lublin ca un punct focal al eforturilor sale de a ca SS să deţină controlul total al stăpânirii naziste din Europa de est, şi, mai presus de orice, asupra est-europenilor. Având baza militară şi industrială în Lublin, SS putea să exploateze şi eventual să lichideze polonezii, să aprovizioneze înaintarea forţelor de colonizare ale germanilor, să „pacifice” şi să controleze Ucraina şi Belarus şi să-i anihileze pe evrei.

slave-labor-mauthausen-gusen-concentration-camp-1938-1945-austria
Prizonieri, muncitori sclavi, în lagărul Mauthausen, în 1938, cu un an înainte ca naziştii să invadeze URSS. Aceşti oameni au fost capturaţi de fascişti în Spania, după ce Germania şi Italia şi restul ţărilor occidentale l-au ajutat pe generalul Franco să învingă revoluţia socială din Spania.

Majdanek avea să se dovedească un intrument important în toate aceste misiuni.

Înţelegerea făcută cu Wehrmacht, în septembrie 1941, prin care 325.000 de prizonieri de război din armata sovietică au fost transferaţi sub controlul SS, i-a asigurat lui Himmler atât mijloacele financiare, cât şi justificarea de a-şi însuşi teritoriul pentru a construi un lagăr de concentrare în Lublin.

Pe 27 septembrie 1941, Departamentul principal pentru buget şi construcţii al SS a ordonat construirea a două lagăre de concentrare pentru prizonierii de război, în Lublin şi în Auschwitz, fiecare cu o capacitate de 50.000 de prizonieri. Majdanek şi Birkenau au fost rezultatul acestui ordin. Majdanek a primit destinaţia oficială de „lagăr de prizonieri de război de la Lublin aparţinând de Waffen SS” (Kriegsgefangenenlager der Waften-SS Lublin) şi de „consiliul de construcții central din Lublin al Waffen SS și al Poliției (Zentralbauleitung der Waffen-SS und Polizei Lublin) şi a primit responsabilitatea de a elabora planurile de asigurare a materialelor pentru construirea lagărului.

Fără îndoială încurajat de succesul militar german împotriva URSS și de dimeansiunea planurilor lui Himmler pentru Lublin, Biroul de construcții al Waffen SS (care aparţinea de Departamentul principal al SS privind bugetul și construcțiile) a emis ordine din ce în ce mai mari şi mai grandioase pentru construirea lagărului de la Majdanek. Pe 1 noiembrie 1941, a autorizat Consiliul central de construcție din Lublin „să stabilească un lagăr pentru prizonierii de război în Lublin pentru a putea încarcera 125.000 de prizonieri de război”. Pe 8 decembrie 1941, a instruit consiliul „să extindă ordinul de construcție pentru a include stabilirea unui lagăr pentru prizonieri de război POW în Lublin, în care să încapă 150.000 de prizonieri de război și de deținuți. Alte planuri urmau pentru construirea de alte facilități economice indispensabile și de ateliere de muncă în lagăr”. În martie 1942, însă, Consiliul Central de Construcție a emis noi planuri pentru încă trei lagăre de detenție din complexul Majdanek, care aveau o capacitate de 250.000 de prizonieri. Astfel, SS avea în vedere ca Majdanek să fie cel mai mare lagăr al său, mai mare chiar decât complexul de la Birkenau, cu o capacitate de 200.000 de prizonieri.

Dimensiunea uriaşă a acestor planuri a stârnit rezistenţă din partea autorităților civile. În ianuarie 1942, guvernatorul districtului Lublin, Ernst Zorner, s-a plâns la Guvernul General „construirea unui lagăr atât de imens ar putea să afecteze serios aprovizionarea orașului (orașul Lublin) cu electricitate, cărbune și gaz și ar putea să pună probleme şi din cauza răspândirii bolilor contagioase”.

Russland, Mogilew, Zwangsarbeit von Juden
Evrei din Rusia, Mogilew, capturaţi de nazişti şi folosiţi ca sclavi muncitori, toată populaţia de evrei din această regiune a fost exterminată.

Au urmat şi plângeri din partea Companiei de Căi Ferate pentru Est (Ostbahn), care a spus că asigurarea necesarului pentru lagărul uriaș și pentru cartierul rezidențial al SS, care fusese planificat să fie ridicat în Lublin, avea să împiedice grav aprovizionarea pentru frontul de est. Asta a determinat Ministerul Reichului al Transportului să îi ceară lui Himmler, în martie 1942, să reducă „transporturile prevăzute pentru construirea proiectului de la Lublin”. În plus, reducerea planurilor pentru Majdanek a fost influenţată şi de lipsa de materiale de construcții, cauzată de război.

Himmler a răspuns Ministrului Transporturilor că „în vederea dificultăților legate de obţinerea materialelor și de transportul lor, capacitatea lagărului a fost redusă la 50.000, de la mijlocul acestui an”. În concordanță cu acest plan, Inspectoratul de construcții al SS din Cracovia a dat ordin, în mai 1942, ca un total de opt clădiri de prizonieri să fie construite la Majdanek; dar în două faze: prima fază a fost limitată la cinci clădiri care începuseră deja să fie construite. În iulie 1942, Himmler a ordonat ca un lagăr de femei să fie stabilit în lagărul de concentrare de la Lublin. Trei luni mai târziu, Majdanek a deschis acest lagăr și a început să planifice construirea unui al al doilea lagăr de prizonieri prevăzut pentru 5.000 de prizonieri, care a fost stabilit în apropierea atelierelor de textile ale SS.

În ciuda desemnării oficiale ca lagăr de prizonieri de război, Majdanek a fost de la început subordonat Inspectoratului lagărelor de concentrare iar organizarea sa administrativă a fost o copie exactă a modelului elaborat de Theodor Eicke, primul inspector al lagărelor de concentrare și arhitectul sistemului de lagăre de concentrare al SS. Mai mult, personalul şi gardienii pentru Majdanek au venit de la batalioanele morţii ale SS, din rândul gărzilor antrenate pentru lagăre de concentrare de către Eicke ca să arate zel ideologic și să mențină disciplina de fier, necesară pentru nemiloasa suprimare a tuturor dușmanilor statului nazist german. În rolul său ca instrument în zdrobirea opoziției față de ocupația germană din rândul populației civile din împrejurimi, Majdanek a reflectat şi misiunea georgrafică atribuită noilor lagăre de concentrare, stabilite sau extinse de la începutul războiului de către Richard Glucks, succesorul lui Eicke ca inspector al lagărelor de concentrare: Auschwitz, Gross Rosen și Stutthof ca centre pentru prizonierii din Polonia de vest; Neuengamme, Natzwefler și Vught pentru prizonierii din Norvegia, Olanda, Belgia și Franța.

Intenția lui Himmler era să facă din Majdanek un loc de exploatare a muncitorilor şi un bazin de muncitori pentru industriile deținute de SS, pe care era interesat să le susţină printr-o reţea extinsă de lagăre de concentrare care să fie baza susţinerii efortului industrial de război al Germaniei.

slave-labor-bmw
Muncitori sclavi, capturaţi de nazişti, folosiţi de BMW în fabricile sale auto. Urmaşii liderului nazist Goebbels, care deţineau şi deţin această marcă, sunt cei mai bogaţi din Germania astăzi.

În februarie 1942, Himmler l-a autorizat pe Oswald Pohl, șeful bugetului și managerul industriilor deținute de SS să unească diferitele agenții responsabile cu finanțele, construcția, administrația și întreprinderile economice într-o singură agenție, Departamentul Principal al SS pentru Administrație și Economie (SS-Wirtschaftsverzvaltungshauptamt, sau WVHA), care o lună mai târziu a înghițit și Inspectoratul pentru lagărele de Concentrare și, odată cu el, și Majdanek.

Himmler a arătat care era rolul real pe care-l rezervase pentru Majdanek, când a declarat, în aprilie 1942, că “lagărul pentru prizonierii de război din Lublin trebuie să servească în același timp și ca lagăr de concentrare”. Referințele ocazionale la Majdanek ca “Lagărul de concentrare de la Lublin” pot fi găsite în documentele WVHA din 1941 în 1942. Toate măștile au fost date la o parte pe 16 februarie 1943 când destinația oficială a Majdanek a fost schimbată în “Lagărul de concentrare de la Lublin” (Konzentrationslager Lublin).

În primele zile la Majdanek au fost închiși prizonieri de război sovietici. Primul transport – 2.000 de prizonieri trimişi de la un lagăr al Wehrmacht din Chelm – a ajuns la Majdanek în octombrie 1941. Acești prizonieri au fost puși alături de alți prizonieri de război evrei, polonezi și de civilii evrei să construiască complexul de la Majdanek. Dar cum cei mai mulți prizonieri de război sovietici muriseră sau fuseseră uciși deja la începutul lui 1942, Majdanek nu a mai primit alți prizonieri trimiși de Wehrmacht după aprilie în acel an. În primăvara lui 1942, populația din lagăr era într-o majoritate copleșitoare formată din civili.

Activitățile SS și ale poliției pentru „pacificarea” Poloniei de est și pentru impunerea dominației germane asupra acestei regiuni au rezultat în încarcerarea la Majdanek a altor câteva zeci de mii de prizonieri civili polonezi. Primii civili polonezi au fost încarcerați în lagăr în decembrie 1941. În marea lor parte, acești oameni erau țărani din regiunea Lublin care nu reușiseră să asigure birurile agricole, pe care germanii îi obligau să le dea autorităților de ocupație. Mulți localnici au fost răpiți și capturați, ca ostatici, de către germani, pentru a forța populația locală să coopereze cu autoritățile germane – și aceste persoane au ajuns în lagăr. La fel au fost încarcerate și persoanele arestate de naziști în timpul operațiunilor de „pacificare” sau ca represalii în urma atacurilor asupra trupelor de ocupație din partea partizanilor. Pe parcursul lui 1942, la Majdanek au fost transferați ostatici și via alte lagăre de tranzit, dar în 1943, Poliția de Menținere a Ordinii (Ordnungspolizez, poliția regulată a statului german) a stabilit un lagăr special în al patrulea bloc din complexul Majdanek, numai pentru ostatici și care în general avea o capacitate de 1.000 de prizonieri în orice moment. Un studiu privind 1.279 dintre acești ostatici, făcut pe baza documentelor din arhivele de război, a scos la iveală că 68 la sută dintre ei au murit la Majdanek.03

Abordarea fanatică a lui Globocnik de a pune în aplicare planurile lui Himmler de dislocare și evacuare a populației locale și de germanizare pentru Polonia de est s-au dovedit a fi o sursă bogată de victime civile poloneze pentru Majdanek. Primele prizoniere încarcerate în lagărul de femei de la Majdanek au fost deportate din cartierele de la periferia orașului Lublin, unde urma să fie sediul Cartierul german și al garnizoanei SS. Spre sfârșitul lui iunie 1943, Himmler a ajuns la o înțelegere cu Guvernatorul General Hans Frank, în urma căreia evacuarea populației locale, relocarea etnicilor germani și germanizarea regiunii să fie realizate până la finalul anului – asta însemna evacuarea localnicilor din Zamosc și germanizarea „orașului vechi Hansa din Lublin”.

Polonezii și ucrainienii evacuați din gospodăriile lor din jurul Zamosc urma să fie deportați în partea de sud a districtului Lublin și în Galicia, la ferme de unde locuitorii anteriori fuseseră evacuați în urma operațiunilor anti-partizani, Wehnvolf. Orașul Lublin trebuia să înregistreze o creștere a populației germane de la 10 la sută la aproximativ 25 la sută numai în 1944. Asta însemna că populația poloneză trebuia redusă de la 89.000 de oameni la 60.000.

Modul în care Globocnik a pus în aplicare planurile de realizare a coloniei germane de la Zamosc și modul în care a fost derulată operațiunea Wehrzvolf, împotriva partizanilor, au produs o dislocare uriașă a populației locale, în urma căreia cel puțin 100.000 de polonezi și de ucrainieni au fost evacuați din casele lor. În iulie 1943, 16.000 de victime ale colonizării, inclusiv femei, copii și bătrâni au fost încarcerați la Majdanek. Peste 3.000 dintre ei au murit în acel lagăr. În jur de 2.600, inclusiv 957 de copii, au fost eliberați la sfârșitul lunii, într-o stare de distrugere fizică atât de avansată că aproape toți au murit la scurtă vreme. Efectele dezastruoase ale colonizării, inclusiv ruinarea recoltelor și înmulțirea atacurilor din partea partizanilor, au contribuit la decizia de a-l demite pe Globocnik, din poziția de liderul local al SS și al Poliției din Lublin în septembrie 1943.

Femeile și copii arestați în operațiunile împotriva partizanilor din Belarus și din Ucraina reprezentau o proporție substanțială din prizonierii civili sovietici încarcerați la Majdanek. Într-o directivă specială emisă pe 6 ianuarie 1943 către comisarii speciali pentru operațiunile de război împotriva partizanilor din Uniunea Sovietică, Himmler a ordonat ca „în operațiunile împotriva trupelor de gherilă, bărbați, femei și copii suspectați de activități de gherilă să fie arestați și transportați în lagărele din Lublin sau din Auschwitz”.

Scherl: Die Juden, die in dem von den Deutschen besetzten Gebiet alle durch einen gelben Punkt auf Brust und Rücken nach aussen hin kenntlich gemacht wurden, werden zur Arbeit geführt. PK-Aufnahme: Kriegsberichter: Bayer (Sch) 7721-41 "Fr." Juli 41

Această directivă a sugerat și „stabilirea în Lublin de lagăre pentru copii și adolescenți”. În urma unei selecții, „adolescenții, băieți și fete, care nu erau valoroși rasial, aveau să fie trimiși să muncească în întreprinderile economice din lagărele de concentrare”.

Oswald Pohl, șeful sclavilor muncitori de la WVHA, l-a informat pe Himmler pe 25 ianuarie 1943 că un lagăr special pentru copii trebuie stabilit în interiorul lagărului de femei din blocul 5 de la Majdanek. În vara lui 1943, anumite barăci din blocul 5 au fost de fapt rezervate pentru câteva mii de copii arestați în Majdanek, ca urmare a activităților împotriva partizanilor din cadrul operațiunilor SS din Belarus și operațiunilor de colonizare a regiunii Zamosc.

Majdanek a servit și ca un instrument important în politicile cu duale, și într-o anumită măsură contradictorii, de exploatare a muncitorii evrei și de anihilare în masă a evreilor. Cererea tot mai mare pentru brațe de muncă, din partea industriilor de război germane și industriilor deținute de SS, l-a determinat pe Himmler să emită un decret în ianuarie 1942 în care spunea că 100.000 de bărbați evrei și 50.000 de femei evreice să fie retrași din procesul de deportare – adică din transporturile către centrele de exterminare – și, în schimb, să fie trimiși în lagărele de concentrare, care urmau să primească comenzi economice foarte mari. Prin urmare, peste un milion de evrei au fost transporați în regiunea Lublin în decursul operațiunii Reinhard și au fost încarcerați la Majdanek sau în alte lagăre de muncă forțată pentru a munci pentru industriile SS, în loc să fie trimiși direct în centrele de exterminare stabilite de Globocnik la Belzec, Sobibor și Treblinka.

Ca lider al SS și al poliției, Globocnik avea puterea de a controla lagărele de muncă forțată pentru evrei, iar ca șef al operțaiunii Reinhard, avea acces la sute de mii de muncitori evrei. Prin urmare, mai multe lagăre de muncă forțată pentru evrei au operat în districtul Lublin decât sub oricare al lider al SS și al poliției. Chiar Globocnik a descris operațiunea Reinhard în 1944, după realizarea ei, ca având patru sarcini: „deportarea ca atare”, „folosirea forței de muncă”, „folosirea proprietăților” și „recuperarea valorilor ascunse și a celor imobiliare”. Astfel pe lângă asigurarea industriilor SS din Lublin cu cea mai mare parte din forța de muncă, Operațiunea Reinhard a asigurat pentru acestea și o mare parte din echipamentul pe care l-au folosit, o mare parte din materiile prime pe care le-au procesat, cum ar fi îmbrăcăminte, blănuri, pantofi și obiecte casnice.

Globocnik a fost principalul executant al politicii naziste privindu-i pe evreii din regiunea Lublin. El a avut și o influență considerabilă asupra operațiunii din Majdanek, în ciuda faptului că aceasta era subordonată WVHA. Lipsa documentelor însă limitează înțelegerea relației dintre Globocnik și Majdanek. Cu siguranță, însă, ca șef al SSPF din Lublin, el avea autoritatea de a comanda și responsabilitatea de a coordona toate unitățile SS și ale poliției din districtul Lublin, inclusiv tot personalul și gardienii din Majdanek. Pe lângă asta, Operațiunea Reinhard i-a dat puteri care, deși nu au fost niciodată trecute pe hârtie, le depășeau cu mult pe cele ale oricărui alt șef din SS și din poliție. Mai mult, cum vom vedea, sarcinile economice ale Operațiunii Reinhard, în special cele care implicau exploatarea muncitorilor evrei și a bunurilor de către industriile SS din Lublin, necesitau un anumit nivel de cooperare între Globocnik și WVHA. Exact când și în ce măsură Majdanek a fost încorporată în Operațiunea Reinhard nu poate fi determinat cu precizie. Însă a devenit implicată în trei sau patru zone de activitate stabilite de Globocnik: exterminarea evreilor, exploatarea muncitorilor evrei și folosirea proprietăților evreilor. În timpul perioadei dintre martie și august 1942, zeci de mii de evrei deportați în Lublin, în cadrul Operațiunii Reinhard din Slovacia, Austria, Boemia și Moravia Germania, și din teritoriile aflate sub ocupația Guvernului General, au fost încarcerați la Majdanek.article-2064266-0ee3c79d00000578-460_468x253

În unele cazuri, trenurile care se îndreptau spre Belzec și Sobibor – lagăre de exterminare – se opreau în Lublin, unde bărbații cu putere de muncă erau selectați pentru a fi încarcerați în Majdanek.

Deși unii dintre acești prizonieri au fost împușcați, spânzurați sau omorâți în bătaie după ce s-au îmbolnăvit sau deveniseră prea epuizați pentru a mai putea munci, pentru cei mai mulți dintre acești evrei, încarcerearea la Majdanek a însemnat cel puțin o amânare temporară a procesului de exterminare prevăzut de Operațiunea Reinhard. În august 1942, însă, când șeful de dezinfecție al Biroului Principal de Igienă al Waffen SS a făcut un turneu prin centrele de exterminare ale Operațiunii Reinhard, a fost dus să vadă și camerele de gazare care erau în construcție la Majdanek.

În octombrie 1942, camerele de gazare erau deja operaționale. Timp de un an, zeci de mii de evrei bărbați, femei și copii au fost transportați la Majdanek și au fost supuși procesului de selecție în urma căruia copii, bătrânii și alții care nu puteau face muncă forțată au fost gazați. Aceste transporturi au venit din Franța, dar cele mai multe au fost trimise la Majdanek din ghetoul din Varșovia în aprilie și mai 1943, și din ghetoul din Bialystok (unde Globocnik se ocupa personal de deportare) în august și septembrie același an.

Nu a fost salvată nici o documentare care să arate numărul total al persoanelor care au fost gazate la Majdanek, și chiar numărul camerelor de gazare rămâne în dispută. Cu siguranță, numărul gazărilor de la Majdanek a fost minuscul prin comparație cu numărul de oameni gazați în centrele de ucis ale operațiunii Reinhard, în special cu cele de la Auschwitz-Birkenau. O estimare foarte generală a victimelor care au fost gazate la Majdanek este de cel puțin 20.000 de evrei, cu toată probabilitatea că acolo au fost gazați și oameni care nu erau evrei.

warsaw-ghetto-forced-labor
Evrei folosiţi de nazişti ca muncitori sclavi în ghetoul din Varşovia.

Rolul principal al Majdanek era de a fi un instrument în politica Germaniei naziste față de evrei însă avea să ofere o rezervă de muncitori evrei care trebuia să fie exploatați până la ultima picătură de energie, și abia apoi aveau să fie exterminați, fie prin mijloacele „naturale” de înfometare, expuizare și boală, fie prin metode violente, cum ar fi împușcarea sau gazarea. Prin contrast cu Auschwitz, care oferea munciotri și comenzi pentru numeroase firme private și din industrie, prizonierii din Majdanek aveau să muncească doar pentru industriile deținute de SS și operate în beneficiul SS, în concordanță cu planurile lui Himmler de a face din Lublin un centru industrial al imperiului SS. În privința brațelor de muncitori, aceste întreprinderi SS se puteau baza nu doar pe Majdanek, dar și pe alte două lagăre unde erau încarcerați evrei.

266
Un băiat care a supravieţuit unui bombardament nazist asupra Stalingrad, înconjurat de ruine.

 

Prima firmă deținută de SS care a început să funcționeze în Lublin a fost Uzina de Echipamente Germane (Deutsche Ausrustungswerke, sau DAW), care a preluat atelierele de pe strada Lipowa la finalul lui 1940 sau începutul lui 1941, și ulterior a stabilit ateliere de lucru atât în lagărul din fostul aeroport, cât și la Majdanek. Următoarea mare întreprindere industrială stabilită la Lublin a fost Fabrica de Textile a SS (Bekleidungswerk), care a fost o subsidiară a fabricilor de textile ale Waffen SS din lagărul de concentrare de la Ravensbruck și care a început să fie funcțională în Lublin în vara lui 1941 în lagărul din fostul aeroport. Această întreprindere a trecut printr-o expansiune masivă în 1942, când a început să primească și să proceseze munți de haine și lucururi personale furate de la victimele Operațiunii Reinhard. Majdanek și lagărul de muncă forțată din Lublin au asigurat și muncitori sclavi pentru diferitele întreprinderi operate de administrația garnizoanelor SS (Standortvenvaltung), inclusiv o fabrică de sticlă, fabrică de camioane, și un laborator de producție farmaceutică. În plus, trupele SS asigurau aprovizionarea depourilor (Truppenwirtschaftlager), care aliementau unitățile SS și ale poliției, staționate sau în trecere prin Lublin, și aprovizionau și depozitele liderului superior SS și de poliție din sudul Rusiei (Nachschublager des HSSPF Russland-Siid). Ambele erau localizate în lagărul din fostul aeroport și conduceau ateliere de muncă unde lucrau prizonierii din Majdanek și din alte două lagăre din Lublin. În octombrie 1942, Himmler a încurajat și mai mult transformarea Lublin în centru al industriilor SS, care foloseau munca sclavilor, când a ordonat ca evreii care au rămas pe teritoriul Guvernului General să fie folosiți la croitorie, fabricarea de încălțăminte sau manufacturarea blănurilor și să fie duși în atelierele de muncă din „lagărele de concentrare” din Varșovia și din Lublin. În plus, a ordonat ca evreii angajați de către firmele de armament să fie gradual izolați „în câteva lagăre mari de concentrare pentru evrei” din zona de est a Guvernului General. Faptul că acest ordin a fost direcționat nu doar către Pohl ca șef al WVHA, ci și către Friedrich-Wilhelm Kruger, liderul mai înalt al SS și al poliției (HSSPF) din Guvernul General, către Globocnik, și către Departamentul Principal de Securitate al Reichului indică intenția lui Himmler de a transforma Lublin în centru industrial al SS și ca această operațiune să fie una comună la care să participe și alte organe ale SS și ale poliției.

Documentele arată că a existat o cooperare considerabilă în special între Globocnik și WVHA, în operarea industriilor SS din Lublin și în asigurarea lor cu sclavi muncitori. De exemplu, deși nu făcea parte din consiliul de administrație al DAW, care era subordonat WVHA, Globocnik a condus fabricile acestuia din Lublin. Mai mult, lagărul din fostul aeroport a găzduit întreprinderi economice subordonate către WVHA (atelierele DAW), Waffen SS (atelierele Standortverwaltung și fabricile de textile ale SS), către poliție (Truppenwirtschaftlager) și aprovizionarea depozitelor HSSPF din sudul Rusiei, care au primit și muncitori și gardieni de la Majdanek și din lagărele de muncă forțată pentru evrei conduse de Globocnik.

Dar primul exemplu al cooperării între WVHA și Globocnik este East Industries Inc. (Ostindustrie G.m.b.H., sau Osti, Industriile de Est Inc.), care a fost fondată în martie 1943 cu scopul expres de a folosi muncitori evrei și de a exploata mașinăriile și materiile prime care anterior fuseseră deținute de atelierele industriale pentru evrei localizate în lagărele de muncă forțată pentru evrei de pe teritoriul Guvernului General.

Deși lagărele acestea de muncă forțată erau subordonate lui Globocnik și HSSPF Kruger, care servea respectiv ca șef executiv al Osti și ca vicepreședinte al consiliului de administrație, Osti era finanțată și controlată de către WVHA, iar Pohl era președintele consiliului de administrație. În Lublin, Osti a preluat unele ateliere ale DAW, a folosit atelierele de manufactură atât din lagărul din fostul aeroport de la și Majdanek, și, folosind prizonierii de la Majdanek, a construit o fabrică de metalurgie.

Ca rezultat al cooperării dintre Globocnik și WVHA, linii clare de demarcație nu pot fi trasate între Majdanek și cele două lagăre de muncă forțată pentru evrei din orașul Lublin înainte de septembrie 1943. Lagărul de pe strada Lipowa era subordonat oficial Majdanek de la fondarea sa în 1941 până în 1942. Cu toate acestea, șeful Batalionului Morții al SS de la Majdanek a dat ordin gardienilor din lagărul de pe strada Lipowa să permită accesul lui Globocnik în orice moment. În martie 1942 lagărul din fostul aeroport a fost păzit de Compania a 4-a a Batalionului Morții al SS din Majdanek, dar garda de fapt era formată din auxiliari de la tabăra de pregătire pentru SS a lui Globocnik de la Trawniki. Între 1942 și 1943, însă, un detașament de bărbați de la Trawniki atașat Batalionului Morții al SS a fost trimis să păzească chiar Majdanek. De la jumătatea anului 1942 până în septembrie 1943, prizonierii bărbați și gardienii de la lagărul din fostul aeroport au fost direct subordonați lui Globocnik, dar lagărul de femei, care asigura muncitoare pentru fabricile de textile ale SS era subordonat Majdanek până în martie 1943, când a fost preluat de Christian Wirth, inspectorul centrelor de exterminare. Deși fabricile de textile ale SS erau astfel subordonate lui Globocnik, ca parte integrală din Operațiunea Reinhard, îmbrăcămintea primită din acțiunile Reinhard a fost depozitată și procesată și la Majdanek. Majdanek a primit prizonieri de la ambele lagăre de muncă forțată. Nivelul în care Majdanek a fost implicat în sistemul condus de liderul SS și al poliției de lagăre de muncă forțată din Lublin este indicat de raportul lui Globocnik din iulie 1943 privind dezvoltarea acelui sistem până la acea dată, în care listează Majdanek ca unul din lagăre și descrie sarcinile sale ca fiind „aprovizionare cu muncitori pentru diferite întreprinderi militare de mare importanță”. Distincția dintre Majdanek și lagărul de muncă forțată pentru evrei din Lublin a dispărut cu totul în septembrie 1943, când Pohl a extins gradual controlul WVHA către toate întreprinderile economice operate de către SS și a declarat lagărele de muncă sub SSPF Lublin ca fiind sub-lagăre ale Majdanek. Asta a fost semnul important marcant al existenței Majdanek. Odată cu ordinul lui Pohl, a devenit centrul sistemului de lagăre de concentrare în care între 45.000 și 52.000 de evrei și alte zeci de mii de prizonieri au fost folosiți ca sclavi muncitori într-o mare diversitate de întreprinderi cu scopul de a produce bunurile necesare pentru a îmbrăca, caza, asigura combustibil, mijloace de transport și de a înarma SS. Aceste întreprinderi includeau, printre altele, ferme, numeroase industrii de textile, o fabrică de prelucrare a lemnului, o fabrică de construcție de acoperișuri, o fabrică de cărămizi, o fabrică de conserve și procesare, un atelier de reparații auto, și fabrici care produceau părți de avioane, explozibili, bombe și muniție. Piesa centrală a acestui complex militar industrial avea să fie uzina metalurgică pe care prizonierii din Majdanek au construit-o în orașul Lublin între august și noiembrie 1943.

Dar tocmai când uzina metalurgică începuse producția, complexul militar industrial de la Majdanek s-a prăbușit. Rebeliunile evreilor din ghetourile de la Varșovia și Bialystok și din centrele de exterminare de la Treblinka și Sobibor au ridicat o perspectivă atât de îngrozitaore pentru Himmler că a depășit importanța centrului industrial pe care îl planificase pentru Lublin. Prin urmare, i-a ordonat lui Friedrich-Wilhelm Kruger, ca HSSPF în Guvernul General, să îi omoare pe toți evreii care au rămas în regiunea Lublin. Pe 3 noiembrie 1943, într-o procedură care a primit numele de cod Operațiunea Festivalul Recoltei, 42.000 de prizonieri din complexul de lagăre de la Majdanek au fost împușcați, cel puțin 17.000 dintre ei în șanțuri săpate în spatele crematoriului din lagărul princpal. La fel cum s-a întâmplat și cu alte activități ale SS care îi priveau pe evreii din Lublin, Operațiunea Festivalul Recoltei s-a dovedit a fi o acțiune comună a cărei pregătire și executare a implicat participarea unităților Waffen SS, un detașament special de la Auschwitz, unități de poliție și SS din Varșovia, Cracovia, Radom, Lvov și Lublin, și personalul SS de la Majdanek.

Lipsite de forța de muncă, cele mai multe întreprinderi care operau în interiorul sistemului de lagăre de la Majdanek ori s-au mutat din Lublin, ori s-au închis permanent.

Schimbarea produsă de front în urma victoriilor sovieticilor și înclinarea balanței în favoarea lor ar fi putut contribui la decizia lui Himmler de a ordona declanșarea Operațiunii Festivalul Recoltei, pentru că apropierea armatei sovietice a transformat Lublin din nou într-o zonă de frontieră prea periculoasă pentru a servi ca locație pentru industriile germane. După 1943, nici un alt prizonier politic nu a mai fost încarcerat la Majdanek, pentru că încarcerarea acestor prizonieri acolo încuraja atacurile din partea partizanilor. În schimb, alte lagăre de concentrare au trimis la Majdanek transporturi de prizonieri care erau în ultimele faze de înfometare și boală. Chiar și acele transporturi au încetat să mai vină în aprilie 1944, și 4 din cele 6 blocuri din Majdanek au fost evacuate. În iunie și iulie, ultimele încercări disperate ale SS de a pacifica Lublin au mărit pentru o scurtă perioadă populația de prizonieri din Majdanek cu bărbați, femei și copii capturați în cursul raidurilor. Pe 22 iulie însă, SS a abandonat lagărul, iar Majdanek a fost eliberat de trupele sovietice pe 23 iulie 1944.

Numărul total al victimelor de la Majdanek nu poate fi determinat cu exactitate. Tribunalul din regiunea Dusseldorf a descoperit că cel puțin 200.000 de persoane au murit în acest lagăr, inclusiv 60.000 de evrei, în timp ce istoricii polonezi post-război spun că numărul morților a depășit 360.000. Este clar însă că rata de mortalitate de la Majdanek, excluzându-i pe evreii selectați să fie gazați imediat la sosirea în lagăr, era extrem de mare, chiar și pentru un lagăr de concentrare. În august 1943 de exemplu, mortalitatea oficială în Majdanek era de 4,41 la sută pentru femei și 7,67 la sută pentru bărbați. Mortalitatea cea mai mare după aceasta într-un lagăr de concentrare în acea lună a fost de 3,61 la sută în rândul femeilor prizoniere la Auschwitz.

Motivele pentru mortalitatea ridicată de la Majdanek stau în parte în condițiile extrem de primitive de acolo, din moment ce lagărul a trebuit să fie construit de la zero și a avut probleme determinate de război și din cauza transportului și asigurării materialelor. Întârzierea construcțiilor însemna că populația din lagăr în mod constant depășea capacitatea lagărului. Multe dintre barăci care au fost în cele din urmă construite de fapt erau niște grajduri pentru vaci. Deși Institutul de Igienă al SS a declarat în 1942 că apa din fântânile de la Majdanek era contaminată și nu era potabilă, lagărul nu a fost conectat la rețeaua de apă a municipiului Lublin până la mijlocul lui 1943; și nu a avut apă curentă până în toamna anului următor. Astfel era imposibil să scape lagărul de tifosul declanșat odată cu încarcerarea prizonierilor de război sovietic și care în cele din urmă a omorât și personal din SS. Noroiul gros în care prizonierii erau constant cufundați combinat cu imposibilitatea spălării hainelor și cu facilitățile de baie inadecvate, cu latrinele în aer liber, și cu dizinteria care era endemică în toate lagărele de concentrare, au creat condiții de mizerie de neimaginat. Cruzimea și corupția arătate de regimul de SS din lagăr s-au adăugat suferințelor fizice îndurate de prizonieri. Conducerea Majdanek a constat în primul rând din bărbați din vechea școală de management a lagărelor de concentrare în special practicată la Buchenwald, unde mulți dintre gardienii de la Majdanek serviseră anterior. Corupția era evidentă la fiecare nivel al administrației din Majdanek. Doi dintre comandanții Majdanek, Karl Otto Koch (între septembrie 1941 și august 1942) și Hermann Florstedt (între noiembrie 1942 și septembrie 1943), au fost executați de SS pentru corupție înainte de sfârșitul războiului. Politica WVHA, introdusă în 1942, de a prezerva abilitatea prizonierilor de a munci prin îmbunătățirea condițiilor din lagărele de concentrare nu a început să fie aplicată la Majdanek până la venirea lui Martin Weiss în poziția de comandant al lagărului în toamna lui 1943.

Condițiile din Majdanek au atins un nivel catastrofal în vara lui 1943. În timpul acelei perioade, Majdanek a primit zeci de mii de prizonieri din ghetorurile de la Varșovia, Rejowiec și Bialystok; din operațiunile de pacificare din Belarus și din partea de sud a districtului Lublina; și din dislocarea populației din Zamosc. O severă criză de lipsă de apă s-a adăugat mizeriei provocate de supra-aglomerare și lipsă de hrană. Timp de 4 săptămâni în toiul verii, comandantul Florstedt a interzis folosirea apei în blocurile prizonierilor și a ordonat executarea oricărui prizonier care încerca să folosească pompele de apă. Nu doar că tifosul a decimat populația de prizonieri, dar și alte epidemii care au izbucnit în rândul prizonierilor și copiilor închiși în lagăr.

Grație întoarcerii balanței războiului în favoarea sovieticilor, Majdanek nu a atins dimensiunile pe care Himmler le planificase. Totuși, în timpul existenței sale, de 2 ani și jumătate, peste un sfert de milion de oameni au fost încarcerați aici. Dincolo de prizonierii politici care erau închiși în fiecare lagăr de concentrare, grosul victimelor de la Majdanek a inclus femei copii și bărbați din regiunile din Polonia, Belarus și Ucraina care fuseseră parcelate pentru a fi colonii ale SS, și din familiile de evrei din toate țările europene, care au fost masacrați acolo în încercarea naziștilor de a impune „soluția finală”.

Majdanek a fost singurul lagăr pe lângă Auschwitz care a operat și ca lagăr de concentrare și ca centru de exterminare. Auschwitz rămâne cea mai mare fabrică a morții, dar documentele și istoria Majdanek oferă o mărturie sinistră privind adevărata natură a „Noii Ordini” pe care Germania nazistă intenționa să o instaleze în Europa de Est”.

tumblr_lmdgjgvkf91qja504o1_500
Liderul SS Himmler culegând floricele, o scenă pe care “tinerii frumoşi” din România o vor aprecia cu siguranţă.
tumblr_lkjjwyv3wa1qjoa6so1_400
Nazistul Himmler, un veritabil “tânăr frumos”.
5784561b7aaf947e0b40426d9c47ebed
Himmler şi Hitler primind un buchet de flori de la germanii care “n-au ştiut nimic”.
https://revolutianarhista.wordpress.com/
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIA DESCONSPIRATA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Majdanek: piatra de temelie a imperiului SS în Estul Europei

  1. nisof zice:

    Mãi tãmpitilor judaizati-holocau$tizati, ce o tot luati cu „nazismu” si ascundeti crmele jidanilor Anei Pauker care au omorit peste Um Milion de romãni la Canal, Ajud, Gherla, Jilava, Pitesti, ect.dece nu arãtati fotografii din aceste lagãre si puscãri de exterminare comunista-judaica??? Mã doare in cur pe mine de jidani vostri, timpitilor!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s