Nicolae Bălcescu – revoluționar, fondator de organizație secretă și istoric pasionat.


Fără să fi fost vreodată căsătorit, Bălcescu a lăsat în urmă un fiu!

În vara anului 1819, se năștea, în București, Nicolae Bălcescu, cel care avea să se remarce, mai târziu, ca istoric, naționalist ardent și ambițios revoluționar. Încă de pe vremea când era elev al Colegiului „Sf. Sava”, profesor fiindu-i Ion Heliade Rădulescu, Bălcescu nutrea o atracție aparte pentru studiul istoriei. Această pasiune avea să-l însoțească toată viața. La vârsta de 19 de ani, tânărul fiu de boier a intrat în oștirea Țării Românești.

Nici nu împlinise 21 de ani când a luat parte la un complot, așa numita „Conspirație Filipescu”. Scopul era forțarea împroprietăririi țăranilor pălmași, lipsiți de pământ, care erau constrânși să argățească toată viața pe lângă boieri. Când au ieșit la iveală participarea și rolul tânărului Bălcescu în urzeala pusă la cale de către participanții la conspirație, acesta a fost încarcerat.

b

Doi ani a petrecut după gratii pentru „vina” de a fi dorit o viață mai demnă pentru plugarul român. Din cauza condițiilor dure din temniță, s-a îmbolnăvit de plămâni. Boala nu avea să-l mai părăsească și avea să-i și atragă prematurul sfârșit acestui patriot care ar fi putut juca un rol însemnat în evenimentele de mai târziu, la fel ca și alți luptători de la 1848.

Bălcescu a fost eliberat abia ce s-a schimbat domnitorul, locul lui Alexandru D. Ghica fiind luat de către Gheorghe Bibescu. Cu spiritul său înnoitor și cu dorința de a-și vedea poporul ridicat pe o înaltă treaptă de evoluție spirituală și materială, Bălcescu va constitui, laolaltă cu fostul său coleg de școală, Ion Ghica, o societate secretă, ce purta numele de „Frăția”.

c

Pentru diseminarea informațiilor legate de istoria românilor și consolidarea spiritului patriotic, Bălcescu va fonda, în 1844, revista „Magazin istoric pentru Dacia”. În februarie 1848 a participat la revoluția desfășurată în Franța. Peste 4 luni avea să ia parte, într-un rol principal, la Revoluția română de la 1848. În 1848, Nicolae Bălcescu avea să devină ministru de externe al Țării Românești, fiind membru al unui guvern efemer, constituit de către revoluționari.

La începutul toamnei lui 1848, Nicolae Bălcescu a fost arestat de către reprezentanții Înaltei Porți. Marele patriot a reușit să scape de sub paza strictă în mod neașteptat și s-a refugiat în Ardeal. Acolo, a fost capturat de către autoritățile austro-ungare și supus expulzării.

În următorul an participă la o întrevedere cu liderul revoluției maghiare, Lajos Kossuth. Împreună cu liderul maghiar pune la punct un acord între revoluționarii români și cei unguri, pentru evitarea unor viitoare confruntări. Asupra celor convenite, s-a declarat de acord și Avram Iancu. Din păcate, înțelegerea a căzut, deoarece maghiarii nu și-au îndeplinit îndatoririle asumate. Oricum, revoluția maghiară a fost înăbușită, printr-o intervenție brutală a armatelor habsburgilor și a oștirii țariste.

1

Bălcescu a scris lucrarea „Românii sub Mihai Voievod Viteazul”, pe care n-a apucat s-o publice, dar pe care va publica-o Alexandru Odobescu, mai târziu. Boala care îi vătămase plămânii în anii de temniță îl slăbea tot mai mult. Dorul de țară și de cei dragi nu-i mai dădea pace patriotului exilat. În aceste condiții, a călătorit la Constantinopol și apoi către patria natală, pe care o iubea cu ardoare. A fost identificat și oprit la frontieră; nu i s-a îngăduit să ajungă pe meleagurile natale, spre a-și revedea mama.

La recomandarea medicilor, Nicolae Bălcescu se stabilește, în 1852, în Italia, în orașul Palermo. Acolo, neobositul patriot avea să-și găsească sfârșitul, răpus în floarea vârstei de către afecțiunea pulmonară căpătată în temniță. În urma marelui revoluționar român a rămas un fiu, Bonifaciu Florescu, născut în anul Revoluției și rezultat din relația neoficializată cu Luxița Florescu (foto jos), fiica unui înalt slujbaș din Țara Românească.

s

Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber si egal, ca statul să se facă românesc. Ea a fost o revoluţie democratică. Revoluţia de la 1848 a vrut ca românul sa fie nu numai liber, dar şi proprietar, fără care libertatea e mincinoasă. Pentru aceea, adăuga la deviza sa cuvântul frăţiei, această condiţie de căpetenie a progresului social. Ea a fost o revoluţie socială. Revoluţia viitoare va cere unitatea și libertatea naţională. Deviza ei va fi: Dreptate, Frăţie, Unitate! Ea va fi o revoluţie naţională”, spunea Nicolae Bălcescu.

3

1

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: http://www.biblacad.ro, wikipedia.org

http://www.cunoastelumea.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIE ROMANEASCA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s