Cordoba, orașul florilor. Locul unde localnicii își decorează grădinile cu sute de mii de flori în fiecare primăvară


În fiecare primăvară, orașul Cordoba din sudul Spaniei este împodobit cu sute de mii de flori. În această perioadă locuitorii din Cordoba îşi amenajează grădinițele din fața caselor în încercarea de a obține titlul de cea mai frumoasă curte interioară. Proprietarii decorează grilajele de fier, balustradele şi balcoanele cu plante şi flori, mai ales cu iasomie, muşcate şi garoafe. Câștigătorul este recompensat nu numai cu o mică sumă de bani ci și cu recunoștința și admirația întregului oraș.

În mod normal, curţile interioare sunt proprietate privată şi nu sunt disponibile pentru vizitarea de către public, dar în timpul festivalului curţile interioare frumos decorate sunt deschise pentru toţi cei care vor să le vadă. Climatul din zona orașului Cordoba este cald şi uscat, motiv pentru care locuinţele din Cordoba au fost construite cu o curte interioară centrală, patio, istoria acestora începând din epoca romană. Dar arabii au fost cei care au început decorarea curţilor interioare şi au introdus plantele şi fântânile arteziene, ca o modalitate de a menţine casele răcoroase.

patios-de-cordoba-2210 patios-de-cordoba-232 patios-de-cordoba-216 patios-de-cordoba-242

Decorarea curţilor interioare a fost promovată și de creştinii care au scos oraşul de sub dominația musulmană în secolul al XIII-lea.

Curtea interioară oferă acces la încăperile casei, care, de obicei, are două două etaje: etajul inferior este folosit ca locuinţă de vară, iar cel superior ca locuinţă de iarnă. În timpul secolelor XVIII şi XIX, încep să apară influenţe străine, iar printre decoraţiunile curţilor interioare încep să apară forme de marmură, fântâni arteziene centrale, balcoane închise la etajele superioare etc.

Primul festival al curţilor interioare a fost organizat de Primăria Cordoba în 1918, iar primul concurs a avut loc în 1921. Însă de abia în 1933 festivalul a început să fie popularizat, când a început să-i fie alocate premii tot mai mari. Premiile sunt oferite pentru cele mai frumoase şi cele mai bine conservate patio.

patios-de-cordoba-22 patios-de-cordoba-84 patios-de-cordoba-32 patios-de-cordoba-42 patios-de-cordoba-72 patios-de-cordoba-132 patios-de-cordoba-102

sursa: :  Amusingplanet Andalucia.com / Donquijote.org / Spain-Holiday

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

http://www.cunoastelumea.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în FRUMUSETI DIN LUME. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s