FORŢA VITALĂ, energia superioară care ne guvernează fiinţa


Cu câteva secole în urmă, abordarea predominantă asupra stării de sănătate era focalizată pe credinţa într-o forţă vitală care posedă inteligenţa şi puterea de a guverna nenumărate procese implicate atât în sănătate, cât şi în boală (când organismul tinde să se refacă). Atunci, oamenilor le era clar că anumite forţe superioare animă corpul uman, dincolo de aspectele care ţin de materie.

Forţa vitală influenţează toate aspectele organismului, se adaptează la influenţele mediului, însufleţeşte viaţa emoţională a individului, îi conferă idei inspirate, creativitate şi îl conduce spre evoluţie spirituală. Echilibrarea funcţiilor organismului în starea de boală este o parte integrantă a forţei vitale, dar aria ei de acţiune este mult mai vastă şi mai profundă (incluzând cele trei niveluri ale fiinţei umane: fizic, mental şi emoţional/spiritual).

image1

Materia și energia sunt unul și același lucru

De-a lungul ultimilor 200 de ani, s-a înrădăcinat foarte puternic o concepţie materialistă despre Univers, care încet, dar sigur a devenit gândirea societăţilor industrializate, iar conceptul de forţă vitală a fost abandonat. Lumea văzută de ştiinţă este explicabilă în termeni pur mecanici. Această abordare newtoniană (biomoleculară/mecanicistă) nu a avut însă succes în explicarea observaţiilor asupra domeniilor atomic şi subatomic ale existenţei. Einstein, Heisenberg şi alţii au elucidat aceste fenomene prin dezvoltarea unor noi concepte cunoscute acum ca teoria câmpului, teoria cuantică şi teoria relativităţii.

Aceste noi înţelegeri în fizică au schimbat total aspectul realităţii. Albert Einstein a demonstrat că materia și energia sunt unul și același lucru.

Cauza bolilor: slăbirea forței vitale

Descoperiri foarte incitante sunt făcute astăzi de către biologii moderni, descoperiri ce confirmă credinţa străveche în existenţa unei forţe vitale care guvernează întreaga fiinţă umană şi este legată de cele mai înalte niveluri vibraţionale, corelate cu glandele pineală şi hipofiză. Dacă aceste glande funcţionează în parametri normali, atunci întreg sistemul hormonal îşi desfăşoară armonios activităţile.

Cauza profundă a oricărei boli de care suferim este slăbirea forţei vitale. Din nefericire, trăim într-o societate care, în general, nu doar că nu ne susţine să trecem prin viaţă sănătoşi şi plini de energie, ci, dimpotrivă, ne consumă. Suntem sub impactul unor surse de poluare care acţionează continuu, unele mai lent, altele mai violent – poluarea aerului pe care îl respirăm, a alimentelor cu care ne hrănim, a apei pe care o bem, promovarea comportamentelor şi a mesajelor negative, jocuri de scenă menite să ne distragă atenţia de la ce este cu adevărat important: conexiunea cu inteligenţa divină din noi. Suntem rupţi de ritmurile benefice ale Pământului, de natura noastră spirituală. Asemenea unui vampir energetic, societatea, aşa cum este construită astăzi, ne slăbeşte forţa vitală, fapt care conduce la nenumărate forme de dezechilibre.

image2(1)

Reechilibrarea stării de sănătate presupune schimbări mici și perseverente

Aşa cum epuizarea forţei vitale şi evoluţia unei boli sunt procese care se desfăşoară în timp, tot la fel fenomenele de vindecare necesită timp, răbdare şi încredere într-o putere superioară nouă, capabilă să reechilibreze totul. Reinstaurarea stării de sănătate presupune schimbări mici, dar perseverente. Supraefortul sau transformările bruşte solicită organismul într-un mod nefavorabil.

În homeopatie, de exemplu (un domeniu important al medicinei vibraţionale), scopul medicului este să stimuleze forţa vitală în mod benefic, exact la frecvenţa de rezonanţă care permite întărirea mecanismului de apărare, astfel încât aceasta să-şi îndeplinească funcţiile şi să restabilească starea de echilibru a organismului.

Cum îți poți crește nivelul forței vitale?

În România, AIM Group, grupul de cercetare în domeniul ştiinţelor de frontieră (înfiinţat în 1993), şi-a propus şi a reuşit să găsească alternative armonioase pentru reechilibrarea organismului prin trezirea şi amplificarea forţei vitale. BIO SYNERGY este un dispozitiv realizat în acest sens.

image3

Este vorba despre un aparat pe bază de aur (puternic regenerator celular). Îl poţi considera pentru început un fel de spa încorporat într-o baterie bioenergetică. Acest dispozitiv este prevăzut cu două brăţări lucrate cu fire de argint, brăţări care se conectează la una dintre mâini şi la piciorul opus (în X). În interior, există o fiolă cu soluţie de aur coloidal şi alte elemente esenţiale. Pe scurt, procesul care are loc atunci când lucrăm cu BIO SYNERGY este următorul: creierul uman, aşa cum ştim deja, generează impulsuri electrice. Corpul nostru este încărcat cu un soi de bioelectricitate. Aşa cum în meditaţie postura lotusului are rolul de a închide nişte circuite energetice, la fel şi brăţările biobateriei sunt conectate la una dintre mâini şi la piciorul opus pentru a închide circuitul energetic. Astfel, potenţialul nostru energetic activează dispozitivul şi informaţiile subtile ale elementelor din care este construit acesta. Prin urmare, energia care intră înapoi în corp este acum îmbogăţită cu proprietăţile benefice subtile ale aurului.

Aurul regenerează și susține funcționarea naturală a celulelor

Alchimiştii din toate timpurile au ajuns la concluzia că aurul reprezintă un remediu universal şi are capacitatea uluitoare de a regenera complet organismul. Este demonstrat de către specialişti şi oameni de ştiinţă că aurul alchimic este un puternic antioxidant, curăţând corpul de toate impurităţile, şi totodată un generator excelent de energie. În plus, studiile medicale arată că aurul activează funcţionarea naturală a celulelor, prin urmare amplifică forţa vitală, fortifică sistemul imunitar, ceea ce înseamnă că te fereşte de boli şi infecţii.

Viorel O. – Medic în Paris, Franța: „Unul dintre cazurile în care am folosit BIO SYNERGY şi am avut rezultate excepţionale este cel al unei tinere care a suferit un accident cerebral şi a rămas cu probleme grave de adaptare a echilibrului la trecerea din poziţia orizontală la cea verticală. Cu alte cuvinte, atunci când voia să se ridice îşi pierdea cunoştinţa (leşina) aproximativ 40 ‒ 60 de secunde. De multă vreme stătea în pat. După două zile de şedinţe cu BIO SYNERGY am constatat că la schimbarea poziţiei nu-şi mai pierdea cunoştinţa, iar tensiunea ortostatică a revenit la normal. A continuat să-l folosească, iar în următoarele zile tânăra a reuşit să meargă singură 12 metri şi tensiunea s-a păstrat în limitele normale. Având în vedere că de opt ani de când suferise accidentul cerebral niciun tratament nu a produs vreo ameliorare, deşi nu înţelegem încă mecanismul, rezultatul nu se explică decât printr-o regenerare spectaculoasă a creierului.”

Dacă vrei să afli mai multe informații despre dispozitivul Bio Synergy, intră aici:

www.aimgroup.ro/bio-synergy

O stare ideală de sănătate înseamnă ca tu să accepţi că există în tine o inteligenţă divină, o forţă vitală care guvernează şi armonizează întreaga ta fiinţă.

??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Anca Ciobotaru

http://www.cunoastelumea.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în VIATA LIBERA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s