CE NE-A ADUS UE-UL? România a acceptat să-și distrugă Industria Siderurgică chiar prin textul Tratatului de Aderare la UE.


România a SEMNAT o reducere a producției siderurgice de -2.050.000 tone

Foto: Ruinele fostul Combinat Siderugic „Siderca Călărași”. Pe vremea lui Ceaușescu aici lucrau peste 6.500 de oameni

Din Tratatul de Aderare al României la UE

Apendicele A la ANEXA VII

Restructurarea Industriei Siderurgice Româneşti (menţionată la anexa VII, capitolul 4, secţiunea B)
CALENDARUL ŞI DESCRIEREA MODIFICĂRILOR DE CAPACITATE*1) ––––*1) Reducerile de capacităţi sunt definitive, astfel cum sunt definite în Decizia nr. 3010/91/CE CO a Comisiei din 15 octombrie 1991 (JO L 286, 16.10.1991, p. 20).

Unitatea Schimbarea de capacitate (tone) Data încetării producţiei Data închiderii definitive
Siderurgica Hunedoara laminorul de sârmă nr. 1 -400.000 1995 1997
laminorul de sârmă nr. 3 -280.000 1998 2000
profile mijlocii -480.000 primul trimestru 2008 al doilea trimestru 2008
I.S. Câmpia Turzii laminorul de sârmă nr. 1 -80.000 1995 1996
C.S. Reşiţa profile uşoare -80.000 2000 2001
şine de cale ferată -40.000 1999 2000
profile grele -220.000 al patrulea trimestru 2007 al doilea trimestru 2008
profile mijlocii şi speciale -120.000 al patrulea trimestru 2006 al patrulea trimestru 2007
Donasid (Siderca) Călăraşi profile mijlocii -350.000 1997 1999
Schimbarea netă de capacitate -2.050.000

SURSA: legislatie.just.ro – TRATAT din 25 aprilie 2005 …privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005

România plătea ajutoare celor disponibilizați din banii cetățenilor români

 +  Partea I SOCIETĂŢI CARE BENEFICIAZĂ DE AJUTOR DE STAT ÎN CONFORMITATE CU PROGRAMUL DE RESTRUCTURARE A SIDERURGIEI ROMÂNEŞTI– Ispat Sidex Galaţi;– Siderurgica Hunedoara;– C.O.S. Targoviste;– C.S. Resita;– I.S. Campia Turzii;– Donasid (Siderca) Calarasi.

Vă dați seama? Prin semnarea reducerii producției siderurgice IMPUSE DE federalista UE, România a semnat la aderare SĂ-ȘI bage automat în șomaj zeci de mii de oameni care lucrau în Siderurgie.

Falimentarea Siderurgiei românești s-a desfășurat pe nouă direcții: Reducerea Producției cerută de UE la Aderarea României care au făcut ca toate aceste Combinate să devină nerentabile și Privatizările falimentare care au însoțit această reducere a Producței Siderurgice impusă de UE

 


Falimentarea Siderca Călărași

Combinatul Siderca Călărași a costat 2 miliarde de dolari, s-a întins pe 650 de hectare şi a fost unul dintre mamuţii industriei româneşti.

Colosul a purtat numele de SIDERCA. Combinatul Siderurgic din Călăraşi a avut propria gară şi propriul port.

Pe vremea lui Ceaușescu, Combinatul Siderurgic Călăraşi era cel mai mare producător de şină de cale ferată din sud-estul Europei

În 2000 la Siderca s-a declanșat procedura de intrare în faliment, o procedură ce a fost suspendată în 2001 pentru patru ani în care s-au făcut încercări de redresare a combinatului.

În 2003 Donasid a preluat părțile viabile, evaluate la 20 de milioane de dolari: oțelăria, unitatea de turnare continuă și laminorul pentru profile grele și șină de cale ferată. Siderca a contribuit cu 150 ha și cu clădirea administrativă.

În 2005 Siderca a intrat oficial în faliment iar Donasid a fost preluată de Tenaris. La nivelul anului 2011 erau 500 de angajați din care 300 la oțelărie și 70 la laminor.

Combinatul a fost divizat în patru companii: Sidertrans, Martifer, Donalam și, cea mai mare, Donasid.

În prezent, ce mai e bun din combinat este furat și dus la fier vechi

 


Privatizarea și degradarea fabricii Siderugica Hunedoara

După Revoluție atât producția cât și numărul de angajați au scăzut în mod constant.

Numărul salariaților care era de aproximativ 20.000 în 1993 a ajuns la 820 în 2010

Procesul de închidere a continuat în 2003 iar 5.300 de angajați au fost trimiși în șomaj.

Compania a devenit Mittal Steel Hunedoara în septembrie 2003 după ce uzina a fost achiziționată de la Statul Român de către Mittal Steel.

În 2006, prin preluarea companiei Arcelor de către Mittal pentru a deveni ArcelorMittal, compania și-a schimbat denumirea în ArcelorMittal Hunedoara.

In 2007 compania produce țagle pentru țevi; profile grele, medii și ușoare; sărmă pentru beton armat și profile speciale.

Numărul de angajați a scăzut la 1260 în 2008.

Pentru câteva luni în acel an și în următorul s-a oprit total producția pentru prima dată după 80 ani; cea mai mare parte a producției mergea la export iar Criza Financiară a dus la oprirea comenzilor.

La nivelul anului 2011 erau 820 de angajați.

În acel an au fost demolate cele opt coșuri, fiecare având o înălțime de 90 de metri și construite în 1957.

Acestea au devenit simbol al orașului, fiecare cuptor deservit producând 400 tone de oțel pe tură înainte de 1990 dar care au intrat în degradare.

Coșul de la furnalul nr. 4, el însuși demolat în 2004, rămâne în picioare.

În cei doi ani ce au precedat această demolare aproape 70% din uzină a fost demolată, inclusiv o centrală electrică construită în anii 1950 ce a trecut prin șapte ani de încercări de demolare și care era considerată blestemată.

La nivelul anului 2010 sute de oameni își câștigau existența vânzând fier vechi și cupru din porțiunile nefolosite ale uzinei.

 


Privatizarea și bătaia de joc de la Combinatul Siderurgic Reșița

De la 10.400 de angajaţi pe vremea lui Ceaușescu, combinatul mai funcționa în 2011 cu 800.

Fostul CSR, actual TMK, a început lupta cu capitalismul după 1990, atunci când numărul angajaţilor a început deja să scadă treptat.

Combinatul Siderurgic din Reşiţa a fost mândria României pe vremea comunismului, înainte să mai apară pe piaţă şi altele similare, aşa cum este, de exemplu cel de la Slatina.

Piesele sale unicat, produse de cei aproape 10.400 de angajaţi le mai vedem chiar şi acum la trenurile autohtone. Foştii ceserişti, care au reuşit să-şi păstreze joburile prin lupta dură cu economia de piaţă şi privatizările dezastruoase îşi amintesc şi acum cu mândrie de perioada de aur, dar se consideră norocoşi că au loc de muncă.

„Noi am produs discuri şi bandaje prin forjare pentru calea ferată, unice în ţară. La Combinatul Siderurgic Reşiţa, s-a produs chiar şina de cale ferată, dar şi de mină”, spune Iosif Ciuciuc, unul dintre angajaţii care a reuşit să treacă peste perioadele de restructurare ale uzinei.

În anul 2000, s-a încercat privatizarea combinatului, cu americanii de la Noble Ventures, privatizare care s-a încheiat cu un proces câștigat de statul român (la Curtea de arbitraj din Washington), după ce s-a dovedit că americanii nu aveau nici un ban de investit în combinat și nu au îndeplinit nici o obligație dintre cele preluate prin contract.

Noble Ventures a plătit doar 515.000 de dolari pentru acțiunile cumpărate de la Fondul Proprietății de Stat (FPS), cu bani împrumutați de la Levy (o altă companie americană).

Drept urmare, în data de 15 ianuarie 2003, contractul privind Combinatul Siderurgic Reșița (CSR), încheiat între FPS și Noble Ventures, s-a desființat de drept, datorită faptului că Noble Ventures nu a plătit două rate consecutive din prețul de cumpărare a acțiunilor CSR, care erau scadente la 31 decembrie 2001 și 31 decembrie 2002.

Combinatul a fost vândut firmei americane Noble Ventures, pentru 4,5 milioane de dolari și promisiunea unei investiții de 85 de milioane de dolari, în trei ani.

Noble Ventures nu și-a respectat angajamentele, așa încât Guvernul Adrian Năstase a reziliat mai târziu contractul.

Americanii au reacționat cerând despăgubiri de 350 de milioane de USD. România a câștigat litigiul, după șase ani de procese și cu prețul a cinci milioane de dolari, cât a costat apărarea.

Ca urmare, Autoritatea pentru Privatizare s-a reînscris ca acționar majoritar, iar pe 17 ianuarie 2003 a fost numit un administrator provizoriu pentru CSR și s-a instituit procedura de administrare specială.

În februarie 2004, statul român a vândut pachetul majoritar de acțiuni ale combinatului pe un euro către compania rusă TMK.

Alături de prețul de vânzare au fost incluse o serie de alte obligații, cum ar fi plata datoriilor care, la acea dată, depășeau valoarea activelor.

În același timp toate datoriile bugetare acumulate de Combinatul Siderurgic Reșita (CSR) au fost șterse, iar pentru stingerea datoriilor neachitate către bugetele locale combinatul a vândut Consiliului Local Reșita terenurile fostei uzine coxochimice, la un preț egal cu valoarea datoriilor.

Statul s-a spălat pe mâini în faţa muncitorilor şi a privatizat uzina complet aiurea.

Și acum, angajaţii CSR spun că acea privatizare a fost una dezastruoasă. Nu s-au făcut investiţii, iar oamenii nu-şi primeau salariile, astfel că perioada 2000-2003 au fost numeroase proteste cu greva foamei şi drumuri blocate.

 


Distrugerea și falimentarea combinatului „Industria Sârmei Câmpia Turzii”

Foto: Ruinele combinatului Industria Sârmei Câmpia Turzii. Pe vremea lui Ceaușescu aici lucrau peste 10.000 de muncitori

Industria Sârmei Câmpia Turzii (fostă Mechel Câmpia Turzii) a fost o companie metalurgică din România înfinnțată în 1921.

În 1968 s-a reconstruit laminorul pentru sârmă nr. 1 (pus în funcțiune în 1923) pentru obținerea colacilor din sârmă de diametru 6-14 mm și a sârmei laminate de cupru cu diametru de 8 mm.

Combinatul s-a dezvoltat continuu pe vremea lui Ceaușescu ajungând la peste 10.000 de angajați în 1989

Industria Sârmei Câmpia Turzii (fostă Mechel Câmpia Turzii) a fost după anii 2000, parte a grupului rus Mechel.

Combinatul Industria Sârmei Câmpia Turzii a fost privatizat în 2003, fiind preluat de firma Conares Trading, înregistrată în Elveția (dar cu capital rusesc).

Valoarea tranzacției a fost de circa 27,2 de milioane de euro.

Conares a devenit ulterior parte a grupului rus Mechel.

În luna aprilie 2013 compania Mechel Câmpia Turzii a intrat în insolvență în urma unei decizii a Tribunalului Comercial Cluj.

La acel moment în uzină mai lucrau 380 de angajați.

În luna februarie 2013 grupul rus Mechel a vândut toate proprietățile sale din România, inclusiv combinatul de la Câmpia Turzii, cu prețul simbolic de 230 de lei firmei Invest Nikarom din București iar combinatul a revenit la numele vechi de Industria Sârmei Câmpia Turzii

Ce a mai rămas este dezmembrat și vândut la fier vechi

Foto : Ruinele de la Siderca Călărași. Multe alte combinate siderurgice (ex. Oțelul Roșu, Călan) au fost distruse într-un mod similar

Foto : Ruinele de la Combinatul Siderurgic Călan

http://fluierul.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în EUROPA- ROMANIA, ROMANIA DISTRUSA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s