Teoria aparitiei cariilor – o prostie mai mare decat muntii Himalaya


„Am fost spalati pe creier de mici ca bacteriile din gura ar produce, din zahar si carbohidrati, niste acizi care ar ataca dintii si ar face carii (gauri) in ei.

Dintii sunt insa de departe cele mai rezistente si dure structuri din corp. Deci acizii respectivi ar trebui sa fie foarte agresivi si corozivi, nu-i asa ?

Insa cum se face ca acei acizi nu ataca niciodata mucoasa, gingia sau limba, ci culmea, ar ataca numai dintii, al caror smalt este cea mai rezistenta substanta?

Cea mai buna dovada a faptului ca nicio carie nu apare din cauza bacteriilor este urmatoarea: daca va uitati in morminte, veti vedea ca dintii raman neatacati si se mentin nealterati cel mai mult, mii de ani, desi la putrefactie sicriul e plin de microbi de tot felul. Daca ar exista in gura microbi care sa produca acizi capabili de a ataca smaltul, atunci mai intai acidul ar fi facut gaura in mucoasa gurii.  

De ce nu ne arde si ne doare gingia sau mucoasa de la acidul acelor bacterii ? De ce acizii nu ne-ar face gauri si in gingie sau mucoasa sau limba, ci numai in dinti si masele? (Aftele din gura nu sunt cauzate de acizi, in caz ca va ganditi la ele. Aftele au alte cauze si nu apar in legatura cu cariile).

Cele mai multe resturi de mancare – si deci si bacteriile – se afla oricum in spatiile intradentare si nu pe suprafata dintilor sau a maselelor. Insa in spatiile intradentare cariile apar cel mai rar, iar gingia sau mucoasa adiacenta nu este atacata niciodata de acei acizi teoretici, desi este clar ca acolo se afla cele mai multe bacterii. De aceea ne bat la cap dentistii sa curatam bine acel spatiu cu ata dentara sau cu periuta.

Deci, cu privire la formarea cariilor, spalatul pe dinti nu aduce nimic, avand in vedere ca peste 90% din carii apar in locuri in care oricum nu raman resturi alimentare si periatul nu are niciun folos.
Aceasta teorie a aparitiei cariilor nu poate fi decat o prostie. Ca aproape toate teoriile medicale de pana acum, dovedite deja de Noua medicina germanica si de legile biologice ale naturii ca fiind gresite.

Si intr-adevar, chimia ne invata: nu are cum sa existe un acid care sa atace numai dintii si nu gingia, mucoasa sau limba. Asa ceva nu exista. Orice om stie asta, observand mai ales cand mananca sau bea ceva foarte acid. Aciditatea se simte imediat la limba sau mucoasa.

Teoria aparitiei cariilor este de fapt atat de idioata, incat ar trebui sa incepem sa radem in hohote de naivitatea noastra, dar si de prostia celor care ne invata o astfel de teorie fara noima, care nu se potriveste deloc cu realitatea.

Orice stomatolog  – daca ar gandi numai 5 minute – si-ar putea da seama usor ca ceva nu este in regula cu teoria asta, caci pe langa paradoxul cu spatiul intradentar si pozitia reala a cariilor exista si alte indicii, de ex. copiii carora le ies dintii cariati direct din gingie. Sau faptul ca unele carii apar practic peste noapte.

Cum se mai pot strica dintii ? Cu un polizor sau ciocan . Daca frecam zilnic dintii cu o perie si o pasta care contine particule abrazive (pasta de dinti!), atunci le putem strica si subtia cu siguranta smaltul extrem de valoros si important. Asta fac miliarde de oameni zilnic. Bineinteles ca o fac fara sa se intrebe o clipa ce fac de fapt.

In realitate, combinatia de substante abrazive si frecatul cu o perie este ceva foarte bun la slefuit, adica subtierea unei suprafete prin frecare. Pasta de dinti nu contine numai nisip sau cristale abrazive, dar si cateva chimicale acide (sodium laureat) si substante toxice (fluor, etc.). “Spalatul pe dinti” asa cum se face el astazi (corect ar fi “abraziunea smaltului”) este deci ideal pentru a distruge smaltul. Mai ales cand se foloseste o periuta cu peri tari, cand se freaca dintii mult timp sau cand se foloseste o periuta electrica.

La atata “progres” al medicinii, probabil ca in cateva decenii ne vom poliza dintii cu aparatele dentistilor folosite la curatirea “profesionala” a dintilor si vom numi asta mai departe “spalat pe dinti”. La periute electrice si nisip in pasta de dinti am ajuns deja.

Oare cum se poate strica un dinte pe cale naturala, fara acizi misteriosi si slefuit, avand in vedere de cine e construit de fapt acel dinte?

Cine poate contrui un dinte il poate si distruge, daca doreste. Dovada cea mai clara sunt copiii carora le iesi din gingie dintii deja cariati. Un dinte se poate construi si la fel de bine se poate strica la comanda creierului, caci este ceva viu. Exista comenzi de necroza (distrugere) celulara si altele de diviziune celulara.

De fapt si cariile apar, ca orice alta boala sau necroza, in urma unui conflict emotional si anume a unui “conflict de muscatura”, conform celor cinci legi biologice ale naturii (noua medicina germanica).

Atat la oameni dar si la animale, acest conflict biologic apare in urma unei suparari sau uneori a unei dorinte nesatisfacute de a musca sau a sfarama cu dintii pe cineva/ceva.
De exemplu un caine micut care ar dori sa muste un doberman, dar nu are curaj. Animalele salbatice au o ierarhie bine stabilita si nu au aceste probleme de regula. Insa la oameni si animalele de casa este altfel. Exista destule motive de suparare pe dusmani, colegi, vecini, sefi, prieteni, pe golanii din cartier, dar nu mereu ii putem bate sau musca pe acestia asa cum am dori. Astfel apare un conflict intre dorinta si realitate. Cum nu suntem animale, nu indraznim sa muscam pe ceilalti asa cum ar trebui, desi ne dorim asta din toata inima. Numai copiii mici mai fac asta in mod instinctiv. Si des ii oprim de la asta si astfel contribuim activ la procesul prin care ei capata carii.

“Muscatul” pentru oameni este des echivalent cu “a bate pe cineva”, “a se razbuna”, “a pedepsi” sau “a se apara”.

Cei mai multi din noi nu mai muscam si nu ne mai batem, caci suntem educati sau nu avem voie sau este interzis sa ne rafuim (de ex. la scoala sau acasa cu fratii), sau ne este frica sa ne rafuim, caci rivalul/dusmanul este mai puternic decat noi. Maraim, dar nu muscam.

Cat timp conflictul este activ, se necrozeaza o parte din dinte, la comanda creierului. Este de fapt ca si necroza osului („leucemie”), cea a articulatiei („artroza”), necroza epidermei („dermatita”, „eczema”) sau necroza tesutului ectodermal al amigdalei („amigdalita”).

Deci apare un conflict intre dorinta si realitate si asta duce imediat, in putine ore, la o necroza in dinte. In functie de cum este perceput conflictul, fie este afectat smaltul (“nu am voie sa musc rivalul/dusmanul”, e in scoala si este interzisa bataia), fie este afectata dentina (“nu pot sa musc rivalul/dusmanul”, caci nu am curaj sa o fac si nu ma cred in stare).

Daca dorim sa sfaramam dusmanul/rivalul cu maselele, caria apare la masele.

Fiecare dinte are functia lui: cu incisivii insfacam, cu cei frontali rupem bucati, cu caninii sfasiem sau crapam, cu molarii sfaramam.

In functie de dorinta si perceptia individuala care se manifesta in furia, ura sau dorinta de razbunare simtita, este afectat un anumit dinte sau masea si in ele apare o carie, o gaura.

Cand se termina conflictul, caria este reparata si dintele refacut. Insa la asta nu se mai ajunge de regula in ziua de azi, caci oamenii se duc la dentist, iar acesta strica dintele si mai mult si il umple cu substante moarte care nu mai permit reparatia. Iar gaura pe care o face dentistul este de regula de 5-10 ori mare decat cea initiala si asta des numai din cauza ca au frica de niste microbi sau bacterii.
Da, iata ca pana si dintii se repara de la sine daca nu facem greseli si daca incheiem conflictele! Asta au observat deja multi oameni. Dar reparatia lor este posibila numai cand se incheie conflictul. Daca acel conflict persista, caria se va mari. Si pana la Dr. Hamer nu stiam acest lucru. Dar acum stim si putem actiona de la prima pata neagra. Gasim conflictul si il incheiem, simbolic sau real.

O metoda de a incheia simbolic un conflict de “muscatura” atunci cand am sesizat o carie este de a musca in ceva tare (morcov, perna, lemn) in loc de a “musca” (bate, lovi) pe dusmanul/rivalul/persoana cu pricina. Atunci conflictul se incheie, caria este oprita si acum incepe procesul de reparatie. Trebuie deci sa facem in mod virtual ceea ce am dorit, dar nu am facut concret.

La dentist cariile nu ar trebui gaurite si marite deloc, ci ar trebui – dupa o curatire fara burghiu – astupata gaura cu acel ciment provizoriu, care poate fi descompus apoi de corp si inlocuit cu substanta dentara cu timpul. Un astfel de ciment se poate cumpara si folosi de fiecare in vremuri grele […].”

Multumim, Gabriel!
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în SANATATE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s