HAREMUL IMPERIAL AL CHINEI


Chiar dacă, cel mai adesea, asociem haremul cu cea mai veche dovadă istorică a exploatării femeilor de către bărbaţi, o simplă privire asupra subiectului dezvăluie o adevărată instituţie social-politică, un univers închis în sine, cu legi şi obiceiuri proprii. Fascinant la prima vedere, exotic prin definiţie şi tragic în esenţă, haremul a rămas totuşi una dintre cele mai negre pagini ale istoriei şi civilizaţiei umane. Cuvântul „harem” vine din limba arabă, de la termenul haram, care însemna „interzis”, „de neatins”. Ghidaţi de acest precept, sultanii le reprimau cadânelor orice formă de sexualitate, exceptând, firește, actele sexuale – mai bine zis violurile la care le supuneau. Însă, din punct de vedere istoric, haremul are o origine mult mai veche decât pomenita civilizaţie musulmană, cu care este cel mai adesea asociat. Haremul s-a manifestat de-a lungul timpului şi în civilizația tribală, persană, ebraică, egipteană, chineză și chiar cea creștină. Vis din subconştientul oricărui bărbat şi coşmar al oricărei femei, haremul există şi în prezent, în cadrul unor triburi africane sau în palatele potentaţilor arabi.

Practica haremului nu a fost însă inventată de musulmani. Acum aproximativ 1000 de ani, haremul clasic a devenit versiunea adaptată a templelor antice, unde se practica aşa-numita „prostituţie sacră”, în cadrul căreia adepţii zeului/zeiţei primeau servicii sexuale din partea preoteselor, ca o confirmare a faptului că jertfa şi darurile lor au fost primite de zeitate. În zona Mediteranei şi în lumea musulmană, islamul s-a suprapus peste acest obicei, transformându-l și adaptându-l conform unor principii proprii. În China însă şi în alte părţi ale lumii, haremul funcţiona după legile arabe sau cele ale Imperiului Otoman.

În China imperială, una dintre sarcinile de mare importanță ale împăratului era asigurarea continuității dinastiei, care se realiza prin producerea unui urmaș de sex masculin. În acest scop, împărații întrețineau un enorm harem de femei. În acest harem exista o ierarhie strictă, care, chiar dacă mai suferea unele modificări de-a lungul timpului, avea la vârf trei ranguri: împărăteasa, consoartele și concubinele. Pe lângă acestea, mai existau eunucii, care le serveau pe aceste femei și care erau considerați ca făcând parte din harem.

Ierarhia haremului

La vârful ierarhiei imperiale chineze se situa împărăteasa, care era „soția oficială” a împăratului. Ea era cea mai venerată figură feminină din întregul imperiu, fiind considerată „mama lumii”. Iar în cadrul haremului imperial, numai împăratul și mama acestuia erau, din punct de vedere ierarhic, deasupra împărătesei, toți ceilalți trebuind să se supună ordinelor lor. Pe lângă împărăteasă, mai exista și rangul de „împărăteasă văduvă”, adică cea care îi supraviețuise soțului său, fostul împărat. Între împărătesele văduve faimoase ale Imperiului chinez se numără Wu Zetian din dinastia Tang (618-907), care mai târziu a devenit prima femeie-împărat a Chinei, domnind cu o mână de fier timp de 15 ani, și Cixi, din dinastia Qing (1644-1912).

Consoartele din haremul imperial chinez

Sub împărăteasă se situau consoartele. Numărul și rangurile acestora erau diferite, în funcție de dinastia aflată la putere. În timpul dinastiei Qing, de pildă, haremul imperial avea o consoartă imperială nobilă, două consoarte nobile și patru consoarte simple. Sub acestea erau concubinele, iar numărul lor varia în funcție de dorința fiecărui împărat. După cum se precizează în „Riturile Zhou”, o colecție de ritualuri ale dinastiei Zhou (1045-256 î.e.n), un împărat putea avea până la 9 concubine de rang înalt, 29 de rang mediu și 81 de rang inferior. Cu toate acestea, în timpul Dinastiei Han (206 î.e.n.-220 e.n.) nu era stabilită nicio limită în ceea ce privește numărul de consoarte pe care le putea deține împăratul, astfel încât, în perioada domniei împăratului Huan și a împăratului Ling existau peste 20.000 de astfel de femei care locuiau în Orașul Interzis.

Selecția concubinelor

În perioada Dinastiei Ming (1368-1644 e.n.) exista un sistem oficial de alegere a concubinelor ce urmau să intre în haremul împăratului. Procesul de selecție se desfășura o dată la trei ani, în interiorul Orașului Interzis. Candidatele aveau vârste cuprinse între 14 și 16 ani și erau alese în funcție de familie, educație, calități, virtuți, comportament, frumusețe fizică și sănătate.


Eunucii – singurii bărbați admiși în harem

Pentru a se asigura că orice copil născut în harem îl avea ca tată pe împărat, niciunui bărbat nu-i era îngăduit să le servească pe femeile împăratului. Excepția de la regulă o reprezentau eunucii, bărbați ce fuseseră castrați (uneori total emasculați, prin îndepărtarea penisului și a testiculelor – vezi foto dreapta) și, prin urmare, deveniți impotenți. Aceștia aveau o bună șansă de a obține o slujbă la palat. În întreaga istorie a Chinei imperiale, eunucii au servit cu devotament familiile împăraților, și nu doar în harem. Căci, departe de a fi doar niște servitori, acești eunuci puteau aspira la poziții de putere și bogăție, în funcție de implicarea lor în politica haremului. În timpul dinastiei Ming, de pildă, existau cca 100.000 de eunuci vigilenți, care-l serveau pe împărat și femeile din haremul acestuia.

Rivalitățile din harem

Cu atâtea femei la un loc, rivalitățile și competiția pentru favorurile împăratului erau inevitabile. Cea mai râvnită poziție era, bineînțeles, cea de împărăteasă, iar a naște un fiu pentru împărat era un avantaj enorm pentru o femeie din harem. Cele mai ambițioase complotau împotriva rivalelor, asociindu-se cu eunucii. Iar dacă intriga le reușea, ele puteau urca în rang, poziție din care îi răsplăteau pe eunucii respectivi, plasându-i în poziții de autoritate. Asemenea intrigi de harem au fost ceva obișnuit în istoria Chinei imperiale. De pildă, în timpul dinastiei Tang, una dintre consoartele împăratului Gaozong era Wu Zetian. În legătură cu aceasta a circulat zvonul că și-ar fi ucis pruncul nou-născut, dând vina pe împărăteasa Wang. Urmarea a fost că împărăteasa a fost retrogradată, iar Wu Zetian i-a luat locul.

Totuși, nu toate haremurile imperiale erau focare de conspirații. Legendarul împărat Huangdi, de pildă, a avut patru concubine care n-au fost alese pe criteriul frumuseții, ci pe baza inteligenței și competențelor lor. Astfel, una dintre acestea este considerată ca fiind inventatoarea gătitului și a bețigașelor, în timp ce despre cealaltă se spune că ar fi inventat pieptănul. Dar ceea ce se știe sigur despre aceste femei este faptul că l-au ajutat pe Huangdi la conducerea țării, rămânând în istorie drept două concubine privilegiate. Căci multe concubine din China imperială aveau o soartă crudă după ce murea împăratul: erau sacrificate, adesea îngropate de vii, pentru a-l sluji pe stăpân și în viața de apoi.

Surse: aici și aici
Traducerea: Olga Constantin (Frumoasa Verde)

http://frumoasaverde.blogspot.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ISTORIE UNIVERSALA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s